Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 28.392/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 397D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă partea Cătălin Mihai Dinu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care afirmă că dosarul a fost soluţionat de către instanţa de fond, imobilul fiind vândut cu acordul băncii. 4. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.392/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în baza dispoziţiilor Legii nr. 77/2016. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, raportat la încălcarea principiului neretroactivităţii, Legea nr. 77/2016 se află în conflict cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, întrucât aceasta se aplică retroactiv, în sensul că modifică contractele de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare şi, în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016, se instituie o modalitate de stingere a obligaţiilor, care nu era prevăzută de legea în vigoare la momentul încheierii contractului de credit. De asemenea, retroactivitatea actului normativ are ca efect şi încetarea drepturilor sale, întrucât toate garanţiile constituite în favoarea sa (inclusiv cele autonome) se sting, ca urmare a dării în plată a imobilului. 7. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate privată se arată că art. 3 din Legea nr. 77/2016 stabileşte transmiterea forţată a imobilului ipotecat în patrimoniul băncii, fără ca aceasta să-şi poată exprima consimţământul în mod liber, iar prin transmiterea forţată a bunului ipotecat în patrimoniul băncii este diminuat principalul obligaţiei de plată, deoarece instituţia de credit pierde dreptul de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Astfel, este afectat patrimoniul băncii, întrucât aceasta este obligată să primească imobilul ipotecat, indiferent de valoarea acestuia şi de culpa împrumutatului în diminuarea valorii bunului. În plus, pe lângă pierderea dreptului de creanţă, în patrimoniul băncii se nasc costuri generate de administrarea, conservarea şi suportarea cheltuielilor generate de bun. 8. Nu în ultimul rând, se arată că proprietatea privată nu este ocrotită în mod egal de lege, întrucât banca este forţată să primească bunul în patrimoniul său, văzându-şi creanţa stinsă în mod forţat, pe când ceilalţi creditori îşi pot valorifica bunurile (creanţele) în condiţiile prevăzute de lege, în funcţie de felul creanţei lor, în unele cazuri putând executa şi bunul transferat în patrimoniul creditorului ipotecar. 9. În ceea ce priveşte încălcarea principiului legalităţii, autoarea susţine că din procesul de legiferare rezultă că Legea nr. 77/2016 a fost adoptată cu majoritatea cerută pentru adoptarea legilor ordinare, nu şi a celor organice, iar legea organică este o lege cu forţă juridică superioară legii ordinare, dată fiind importanţa materiilor pe care aceasta le reglementează. Or, întrucât, în mod evident, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 derogă de la dispoziţiile similare din Codul civil, care au caracter organic, legiferarea trebuia, în mod obligatoriu, efectuată tot printr-o normă cu caracter organic, pentru respectarea atât a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. m) din Legea fundamentală. 10. Raportat la încălcarea accesului liber la o activitate economică şi libertatea comerţului, autoarea consideră că aceasta este determinată de pierderea dreptului de creanţă deţinut în baza contractului încheiat, precum şi prin transmiterea forţată a imobilului ipotecat în patrimoniu, împreună cu garanţiile şi sarcinile constituite de alţi creditori, instituţia de credit transformându-se din creditor într-un debitor sau garant al debitorului. 11. În ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, autoarea consideră că noua lege intervine asupra caracterului executoriu şi/sau definitiv al unei hotărâri, stabilind că un consumator poate solicita instanţei darea în plată, deşi în cazul acestuia este posibil să fi intervenit o hotărâre judecătorească prin care instanţa să fi stabilit obligaţiile părţilor, situaţie ce se regăseşte şi în cazul executărilor silite în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre pe calea contestaţiei la executare. 12. În final, autoarea susţine că instituţiei de creditare îi sunt îngrădite dreptul de a invoca raporturile juridice existente între părţi, neputându-se prevala de dispoziţiile contractuale, precum şi dreptul la un proces echitabil în contextul în care îi este limitat dreptul la apărare. 13. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, normele criticate respectă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii, din analiza acestora, atât consumatorii, cât şi instituţiile de credit putând prevedea în mod rezonabil ce condiţii trebuie să îndeplinească şi în ce situaţii este aplicabil acest act normativ. Faptul că darea în plată, astfel cum este reglementată de Legea nr. 77/2016, nu este condiţionată de voinţa creditorului ipotecar (banca) nu reflectă o lipsă de previzibilitate a normelor criticate, ci voinţa legiuitorului în materia protecţiei consumatorului care a contractat un credit în scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, care este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă. În plus, instanţa are în vedere că, prin dispoziţii speciale, cum sunt cele din art. 3 din Legea nr. 77/2013, legislativul poate reglementa excepţii de la normele generale, iar printr-o astfel de intervenţie legislativă nu se poate susţine imprevizibilitatea sau lipsa de accesibilitate a prevederilor criticate. 14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Însă din examinarea notelor scrise depuse de autoarea excepţiei în motivarea criticii rezultă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile Legii nr. 77/2016, în ansamblul său. Prin urmare, Curtea va supune controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi Legea nr. 77/2016, în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins: - Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4: "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi." – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăti către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată." – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul de drept, art. 15 privind universalitatea, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 privind categoriile de legi, art. 135 referitor la economie şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 20. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 11 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 21. Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017 a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională şi că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. 22. Întrucât, în prezenta cauză, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi având în vedere faptul că, în cauză, contractul de credit a fost încheiat sub imperiul noului Cod civil, la data de 8 ianuarie 2013, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional. De asemenea, raportat la decizia precitată, şi excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 23. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 24. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“. [paragraful 115] 25. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, referitor la principiul egalităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 26. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva încălcării art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“ [paragraful 16]. 27. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat că „Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată“. 28. Referitor la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 25 ianuarie 2018, paragrafele 22-35, Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate a acestor norme. Astfel, analizând şi coroborând prevederile Legii nr. 77/2016 cu cele ale noului Cod civil, Curtea a observat că, în realitate, prin sintagma „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil“, Legea nr. 77/2016 a instituit o situaţie particulară pentru contractele încheiate între consumatori şi instituţiile de credit, în sensul că, pentru acestea, instanţa de judecată, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din lege şi constatând aplicabilă instituţia impreviziunii, dispune darea în plată a imobilului ipotecat, cu consecinţa ştergerii tuturor datoriilor consumatorului, însă numai în condiţiile art. 3 din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost conturate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. Darea în plată la care se face referire în art. 3 din Legea nr. 77/2016 este o dare în plată forţată, fiind condiţionată doar de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din lege şi de constatarea de către instanţă a situaţiei extraordinare care justifică aplicarea impreviziunii, desigur, în interpretarea obligatorie dată prevederilor sale prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. Curtea a mai observat că art. 1.492 cu denumirea marginală - Darea în plată - din noul Cod civil nu are relevanţă în cauză, acesta aplicându-se oricărui tip de contract reglementat ca atare de dreptul comun. Legea nr. 77/2016 fiind însă o lege specială, care reglementează strict raporturile dintre instituţiile de credit şi consumatori, persoane fizice, derogă, în mod evident, de la prevederile noului Cod civil, pe de o parte, de la art. 1.271 alin. (2) lit. b) teza a doua, în ceea ce priveşte dreptul şi competenţa exclusivă a instanţei de a dispune încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte şi, pe de altă parte, instituţia prevăzută la art. 1.492 nu are nicio incidenţă cu dispoziţiile Legii nr. 77/2016. În acest context, Curtea a reiterat cele statuate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 119, respectiv faptul că singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. 29. Prin Decizia nr. 94 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017, Curtea constată că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 30. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49, constatând că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor, a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Ca atare, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 31. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi, prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016, Curtea a reţinut că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Prin urmare, pentru argumentele expuse, Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 teza întâi raportat la celelalte prevederi ale Legii nr. 77/2016. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi în privinţa celorlalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 teza întâi raportat la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 28.392/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
