Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit şi Cagdas Kisioglu în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 488D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Marius Murea, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea, se prezintă şi domnul Cengizler Ceyhun, traducător şi interpret autorizat de limba turcă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, în esenţă, că susţinerile privind corectitudinea cu care a fost stabilit prejudiciul în cauză nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci privesc modul de stabilire a acestuia în temeiul capitolului VII din Codul de procedură penală, iar modul în care au fost administrate probele în faza de urmărire penală fac obiectul camerei preliminare, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală. De asemenea, susţine că dispoziţiile criticate se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. Apreciază, totodată, că dispoziţiile criticate nu aduc atingere dreptului la apărare, activitatea de stabilire a prejudiciului nefiind finalizată în faza de urmărire penală, autorii având posibilitatea să solicite, în cursul cercetării judecătoreşti, administrarea tuturor probelor necesare, fără a pierde beneficiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005. Reţine şi că, în măsura în care se achită o valoare mai mare decât prejudiciul constatat în faza de urmărire penală, există un remediu legislativ, respectiv restituirea sumei nedatorate, în temeiul dispoziţiilor art. 1.341 din Codul civil, în acord cu art. 168 din Codul de procedură fiscală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.844/114/2015, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Excepţia a fost ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit şi Cagdas Kisioglu într-o cauză penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia reţin că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de reducere a limitelor speciale ale pedepsei pentru anumite infracţiuni, în anumite condiţii. Astfel, infracţiunile trebuie să se încadreze în ipoteza normei juridice, respectiv în categoria infracţiunilor reglementate la art. 8 şi 9 din lege, iar inculpatul trebuie să achite integral prejudiciul. Subliniază astfel că, pentru a putea beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, trebuie îndeplinită condiţia premisă a recuperării integrale a prejudiciului ce rezultă în urma săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Susţin însă că, în cauză, în faza de urmărire penală, prejudiciul a fost calculat în mod nelegal prin expertiză, aşa încât autorii au fost puşi în situaţia de a achita prejudiciul stabilit în faza de urmărire penală, calculat în mod greşit de către organele de urmărire penală, suma fiind mult superioară celei reale, sau de a renunţa la beneficiul de a li se reduce pedeapsa la jumătate. În aceste condiţii, afirmă că se creează o situaţie discriminatorie între persoane care se află în aceeaşi situaţie procesuală (acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală), independent de atitudinea acestora, raportat doar la corectitudinea cu care organul de urmărire penală înţelege să stabilească prejudiciul. Susţin că este incompatibilă cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii situaţia în care o persoană poate beneficia de o cauză de reducere a pedepsei în funcţie de modalitatea în care organele de urmărire penală înţeleg să îşi exercite atribuţiile. Susţin, totodată, că se aduce atingere şi dreptului la apărare, întrucât autorii excepţiei se află în situaţia în care sunt obligaţi să recunoască prejudiciul stabilit discreţionar de parchet, având drept temei o expertiză realizată în lipsa întregului material probator, în condiţiile în care nu li s-a dat posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză în faza de urmărire penală. Reţin că au la îndemână opţiunea de a invoca dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul în care acoperirea prejudiciului poate fi calificată drept o circumstanţă atenuantă, însă observă că aceasta din urmă are o aplicabilitate facultativă şi, totodată, nu înlătură discriminarea vădită între situaţia persoanelor al căror prejudiciu a fost corect stabilit şi aceea a autorilor excepţiei. 7. Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Reţine, în acest sens, că, potrivit art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar, prin art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, se prevede că organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Reţine, de asemenea, că în cauzele penale atât vinovăţia, cât şi întinderea prejudiciului se stabilesc ca urmare a unui probatoriu specific fiecărei cauze. Subliniază că prejudiciul trebuie să aibă caracter de certitudine, însă reţine, totodată, că, în lipsa unei evidenţe financiar-contabile clare, a distrugerii unei părţi din aceste evidenţe, a neînregistrării în evidenţele contabile a tuturor operaţiunilor comerciale, organul judiciar este obligat să administreze acele probe care să conducă la stabilirea unui prejudiciu cât mai exact, fără a face uz de dispoziţiile art. 67 din Codul de procedură fiscală, text pe care inculpaţii nu îl consideră neconstituţional. Arată că, până la momentul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, nu s-a finalizat activitatea de stabilire a prejudiciului, expertul formulând mai multe variante, urmând ca instanţa să stabilească varianta cea mai apropiată de realitate, în condiţiile în care au fost distruse contoarele de înregistrare a energiei electrice consumate, au fost distruse evidenţe contabile, au fost folosite evidenţe duble ale operaţiunilor comerciale şi, apoi, distruse mare parte din ele. Aşa încât, în condiţiile în care stabilirea întinderii prejudiciului este atributul instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar aceasta se face pe bază de probe şi în condiţii de contradictorialitate, consideră că textul invocat este constituţional. Instanţa invocă, drept temei al opiniei sale, şi principiul potrivit căruia „nemo auditur propriam turpitudinem allegans“ şi apreciază că, în lipsa unei evidenţe financiar-contabile ţinute în condiţii de legalitate, organul judiciar care a efectuat urmărirea penală a stabilit prejudiciul prin estimare, dar şi prin luarea în calcul a declaraţiilor operaţiunilor comerciale făcute la organele fiscale de către partenerii de afaceri şi a celorlalte probe administrate. Totodată, arată că, pentru a beneficia de dispoziţiile textului de lege criticat, autorii excepţiei aveau posibilitatea acoperirii integrale a prejudiciului până la primul termen de judecată, iar, în cazul în care, ca urmare a probelor administrate, s-ar fi constatat un prejudiciu inferior, li s-ar fi returnat suma plătită în plus. Reţine că introducerea unei cauze de reducere a pedepsei pentru inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat până la primul termen de judecată reprezintă o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Câtă vreme cauzele de nepedepsire, respectiv de reducere a pedepselor prevăzute de dispoziţiile legale criticate, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit notelor scrise ale autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: „În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autorii invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la introducerea unei cauze de reducere a pedepsei, urmărindu-se facilitarea recuperării la bugetul statului a creanţelor rezultate prin săvârşirea faptelor de evaziune fiscală şi, corelativ, atenuarea regimului sancţionator pentru persoanele care contribuie la recuperarea lor. Curtea constată că, în cauză, autorii excepţiei invocă o problemă de stabilire de către parchet a întinderii prejudiciului produs prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Or, acest aspect nu reprezintă o veritabilă problemă de constituţionalitate, ci vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate de către organele judiciare. Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. 14. În acest sens, cu ocazia examinării unor motive de neconstituţionalitate similare formulate cu privire la dispoziţiile criticate în prezenta cauză, Curtea a reţinut că, în condiţiile existenţei unei practici neuniforme la nivelul instanţelor naţionale referitoare la metoda de calcul al prejudiciilor la care fac trimitere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie misiunea de a se pronunţa asupra variantei corecte de aplicare a dispoziţiilor legale analizate, conform competenţei sale constituţionale prevăzute la art. 126 alin. (3) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 750 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 26 ianuarie 2021, paragraful 13), totodată, reţinându-se că motivele invocate constituie o problemă ce ţine de aplicarea şi interpretarea legii, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că „în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală“ (Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 39). 15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ali Erdem Merkit, Ali Ekber Merkit, Ali Ekrem Merkit, Ali Ozgur Merkit, Yildirim A.E. Merkit şi Cagdas Kisioglu în Dosarul nr. 2.844/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
