Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 şi ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Gheorghe Purcaru în Dosarul nr. 45.853/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.287D/2017 şi de Mircea Laurus în Dosarul nr. 266/39/2017 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.823D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 octombrie 2019, în prezenţa domnului consilier juridic Costin Liviu Oprescu, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 2.823D/2017 la Dosarul nr. 2.287D/2017, care a fost primul înregistrat, şi, la cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate Mircea Laurus, a amânat pronunţarea pentru data de 31 octombrie 2019, în vederea depunerii de concluzii scrise, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Sentinţa civilă nr. 2.592 din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 45.853/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 70 şi ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Gheorghe Purcaru în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2015. 4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 266/39/2017, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 70 şi ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Mircea Laurus în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2017. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens se arată că textele de lege criticate se referă la definiţia conflictului de interese, însă au un conţinut diferit: pe de-o parte, în Legea nr. 161/2003, acesta este definit prin raportare la noţiunea de „interes personal de natură patrimonială“ sau de „folos material“; pe de altă parte, în Legea nr. 393/2004, este definit cu referire la noţiunile de „interes personal“, „beneficiu“ şi „dezavantaj“. După cum se poate observa, modalităţile de a defini conflictul de interese sunt nu numai diferite (deoarece interesul personal nu vizează doar aspectele patrimoniale), ci şi contradictorii (întrucât „beneficiul“ poate îmbrăca şi forme nemateriale, iar „dezavantajul“ nu poate reprezenta în nicio situaţie un „folos“), ceea ce dă naştere unei stări de incertitudine cu privire la conduita ce trebuie urmată de către subiectul de drept căruia i se adresează norma, astfel încât să poată anticipa consecinţele nerespectării ei. Pentru a fi accesibile destinatarului normei, legiuitorul era obligat să definească într-un mod clar şi precis, fără echivoc, noţiunile distincte folosite, şi anume „interes patrimonial“ şi „interes personal“. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate reprezintă, de fapt, restrângeri ale drepturilor de exercitare liberă a mandatului dobândit de un cetăţean, în virtutea dreptului său de a fi ales, prin participarea la luarea unei decizii a autorităţii publice respective. În final, se susţine că sunt în vigoare două acte normative distincte, cu aceeaşi forţă juridică, care definesc însă în mod diferit conflictul de interese, paralelism legislativ ce generează confuzie şi incertitudine. 6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.823D/2017 mai susţine că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, fiind neconstituţionale „în măsura în care nu se face nicio distincţie între situaţiile în care emitentul actului acţionează pentru îndeplinirea unei obligaţii legale, pe de-o parte, şi situaţiile în care voinţa subiectivă a emitentului este determinantă pentru emiterea acestor acte, care altfel nu ar mai fi fost emise, pe de altă parte“. În acest sens arată că, deşi unele instanţe judecătoreşti au făcut o astfel de distincţie (de exemplu, Sentinţa nr. 115/2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 780/57/2013), majoritatea instanţelor judecătoreşti, dar şi Agenţia Naţională de Integritate consideră lipsită de relevanţă această chestiune. Susţine că, în cauza de faţă, în calitate de primar, a semnat dispoziţia de încadrare a fiicei sale în funcţia de muncitor necalificat, pe baza referatului serviciului de resurse umane şi a raportului întocmit de comisia de concurs. Or, scopul emiterii dispoziţiei de încadrare îl reprezintă îndeplinirea unei obligaţii legale ce revine angajatorului, în condiţiile dreptului muncii, ca urmare a unui concurs organizat cu îndeplinirea tuturor prevederilor legale, iar nu obţinerea unui folos material (salariu) pentru fiica sa. În concluzie, se susţine că trebuie făcută distincţie între actele emise de primar (atât cele semnate de primar, cât şi cele emise prin delegare de atribuţii) în exercitarea unei obligaţii legale sau fondate pe o justă cauză, caz în care nu poate fi vorba despre un conflict de interese, şi actele emise discreţionar, în care voinţa demnitarului trebuie să fie determinantă pentru realizarea unui interes personal şi care nu s-ar fi putut realiza în lipsa voinţei semnatarului actului. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care reprezintă norme de drept material, iar nu norme de drept procesual. De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă nici art. 53 din Constituţie, deoarece sunt redactate în mod clar şi susţin aceeaşi idee (interdicţia încheierii de acte care pot produce un folos pentru persoana vizată), fapt care le asigură previzibilitatea. În consecinţă, nu se poate reţine nici încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 8. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale menţionate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010 şi nr. 427 din 15 aprilie 2010 referitoare la previzibilitatea legii. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi precizează că problema ridicată de autorul excepţiei constituie, în realitate, o problemă de interpretare a legii. Referitor la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de lege, iar, cu privire la art. 21 şi 124 din Constituţie, consideră că textele de lege criticate permit accesul la o instanţă independentă şi imparţială şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. 11. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 150 din 17 martie 2016 şi nr. 427 din 21 iunie 2016, în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt formulate cu o precizie suficientă, persoanele interesate putând să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Ca atare, dispoziţiile de lege criticate satisfac exigenţele dreptului la un proces echitabil şi, totodată, sunt precise şi previzibile, astfel încât destinatarul normelor juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acestora, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente la şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 70 şi ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul conţinut: - Art. 70 din Legea nr. 161/2003: „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.“; – Art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.“; – Art. 75 din Legea nr. 393/2004: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri; d) o altă autoritate din care fac parte; e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora; f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte." 15. Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, ulterior sesizării sale, prin Legea nr. 88/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, a fost completat art. 75 din Legea nr. 393/2004 cu alin. (2), cu următorul cuprins: „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.“ De asemenea, Curtea observă că, după această completare, Legea nr. 393/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea rapoartelor de evaluare emise de Agenţia Naţională de Integritate în anii 2015 şi, respectiv, 2017. 16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile de lege criticate sub aceleaşi aspecte ca în cauza de faţă, prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, prin Decizia nr. 427 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 9 noiembrie 2016, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, sau prin Decizia nr. 664 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 19 decembrie 2018. Prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, precitată, paragrafele 19 şi 21, referitor la critica potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că dispoziţiile criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noţiuni diferite, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece cele două norme de lege invocate de autorul excepţiei au atât ipoteze diferite, cât şi conţinut diferit, suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligaţia primarilor şi viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I, iar art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, în vederea întocmirii de către toţi aleşii locali a declaraţiei pe propria răspundere privind interesele personale. 18. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestor dispoziţii de lege, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, paragraful 22, că, în cazul nerespectării obligaţiei primarilor sau viceprimarilor prevăzute de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea acestei obligaţii sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancţiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că „Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei“, iar, în conformitate cu art. 82 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului“. 19. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţie, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, precitată, paragraful 16, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituţie vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, criticile de neconstituţionalitate nu vizează aceste aspecte, ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, poate conduce la interpretări divergente ale instanţelor judecătoreşti cu privire la existenţa unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că autorul excepţiei a beneficiat de posibilitatea formulării la instanţa judecătorească a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. 20. În ceea ce priveşte pretinsa neclaritate a textelor de lege criticate, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. La paragrafele 19 şi 20 ale aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că „interesul personal“ - noţiune cuprinsă în prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. Astfel, Curtea a reţinut că a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.823D/2017 - potrivit cărora prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, fiind neconstituţionale „în măsura în care nu se face nicio distincţie între situaţiile în care emitentul actului acţionează pentru îndeplinirea unei obligaţii legale, pe de-o parte, şi situaţiile în care voinţa subiectivă a emitentului este determinantă pentru emiterea acestor acte, care altfel nu ar mai fi fost emise, pe de altă parte“ - Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, precitată, paragraful 25). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Purcaru în Dosarul nr. 45.853/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Mircea Laurus în Dosarul nr. 266/39/2017 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 70 şi ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
