Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Doina Petrică în Dosarul nr. 3.680/100/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2019. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, asistată de domnul avocat Călin Herţu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că a fost comunicată la dosar o cerere formulată de Cosmin Necula, autor al excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 450D/2020, prin care solicită conexarea dosarelor nr. 468D/2019, nr. 450D/2020 şi nr. 1.415D/2020. Magistratul-asistent precizează că doar Dosarul nr. 468D/2019 se află în stare de judecată la termenul prezent. 3. Curtea pune în discuţie cererea formulată. Apărătorul prezent arată că este de acord cu cererea formulată, iar reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, întrucât dosarele menţionate nu se află în acelaşi stadiu procesual de soluţionare. Deliberând, Curtea respinge cererea de conexare formulată de autorul excepţiei din Dosarul nr. 450D/2020. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent. 5. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar, şi, totodată, depune un set de înscrisuri, respectiv Sentinţa penală nr. 64 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş - Secţia penală în Dosarul nr. 3.680/100/2017, Decizia nr. 1.364/A din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 3.680/100/2017, şi Decizia nr. 203/RC din 26 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, la care face referire în concluziile sale orale. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că încadrarea unei fapte ca infracţiune sau contravenţie nu intră în competenţa instanţei de control constituţional, fiind atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti, nefiind creată, astfel, o lex tertia, cum susţine autorul excepţiei. În subsidiar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu există o suprapunere totală între infracţiunea de abuz în serviciu şi contravenţiile prevăzute de legiuitor în art. 78 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 273/2006, care face trimitere la art. 14 şi 54 din aceeaşi lege. Reţine că există elemente de diferenţiere în ceea ce priveşte urmarea imediată, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu aceasta fiind vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane sau o pagubă. În schimb, în cazul contravenţiei nu este prevăzută o urmare imediată. Reţine, de asemenea, că, în situaţia raportării infracţiunii de abuz în serviciu la dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a instituit o cerinţă suplimentară, respectiv aceea ca funcţionarul public să fi obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, această cerinţă nefiind necesară pentru existenţa contravenţiei. Apreciază că susţinerea autoarei, potrivit căreia Legea nr. 273/2006 este o normă specială în raport cu Codul penal şi Legea nr. 78/2000, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 27 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.680/100/2017, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Doina Petrică într-o cauză penală în care s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina autoarei întrunesc elementele constitutive ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din Codul penal, prin aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos acte prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 54 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, lipsa de claritate şi de predictibilitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu referire la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, întrucât permit încadrarea unor fapte concrete, cum sunt cele reţinute în sarcina sa, atât în sfera infracţiunii de abuz în serviciu asimilate infracţiunilor de corupţie, cât şi în sfera contravenţiilor. Susţine, de asemenea, că încadrarea faptelor în dispoziţiile referitoare la abuzul în serviciu, asimilat infracţiunilor de corupţie, este rezultatul interpretării legii în defavoarea sa, prin reaprecierea de către procuror a gradului de pericol social al faptelor. Autoarea excepţiei mai invocă şi lipsa din cuprinsul Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale a unor dispoziţii referitoare la atribuţiile de serviciu ale contabilului-şef învestit cu prerogativa controlului financiar preventiv propriu. 9. Tribunalul Maramureş - Secţia penală nu formulează o opinie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse în şedinţa publică, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: - Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“; – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“ 14. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 - Universalitatea, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, cât şi prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 şi paragraful 3 lit. a), b), c) şi e) şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 2 lit. h), art. 19, art. 23 paragraful 1 lit. a) şi b) şi paragraful 2 lit. a)-e) şi ale art. 30 paragrafele 1 şi 9 din Convenţia Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. De asemenea, prin decizia precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, constatând că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate la acea dată. Ca urmare a pronunţării deciziei menţionate anterior, dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal au rămas în vigoare şi continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale. 16. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză vizează soluţia legislativă cuprinsă în art. 297 alin. (1) din Codul penal, însă, deşi critica este similară celei examinate prin decizia precitată, ea nu se referă la sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“, astfel că instanţa de control constituţional nu poate reţine incidenţa art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, Curtea constată că instanţa de control constituţional a fost legal sesizată şi urmează a analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal. 17. În prezenta cauză, autoarea susţine, în esenţă, lipsa de claritate şi de predictibilitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu referire la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Curtea constată însă că motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare sunt nefondate, în condiţiile în care Curtea observă diferenţe majore de reglementare între ilicitul penal şi ilicitul contravenţional în materie. Aşadar, deşi faptele ce constituie elementul material al laturii obiective ar putea fi identice, Curtea apreciază că există suficiente elemente de diferenţiere la nivelul urmării imediate între cele două instituţii juridice. Astfel, Curtea constată că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 297 alin. (1) din Codul penal, urmarea imediată o constituie o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. În mod diferit, în cazul contravenţiei o atare urmare nu este necesară, nefiind prevăzută de lege, prin încălcarea normei generându-se doar o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de legea contravenţională. De altfel, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, „legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală“. Mai mult, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, norma reglementează şi o cerinţă suplimentară, aceea ca funcţionarul public să fi obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 18. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora Codul penal şi alte legi speciale care cuprind prevederi similare nu sunt corelate, precum şi în ceea ce priveşte invocarea unor chestiuni de fapt în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate ce pot face obiectul unui control de constituţionalitate din partea instanţei de contencios constituţional. 19. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (precitată) şi Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea a reţinut că acestea constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care fac parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Curtea a observat că în legislaţia penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiaşi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimitere în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. În lipsa unei atari operaţii, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete“. 20. Prin urmare, Curtea a constatat că analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 şi 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, dispoziţia criticată fiind o normă incompletă, de trimitere. 21. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei instanţei de control constituţional, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Petrică în Dosarul nr. 3.680/100/2017 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi costată că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
