Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ştefan Urlea, Lucia Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în Dosarul nr. 15.738/4/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.880D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.738/4/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014. Excepţia a fost invocată de Ştefan Urlea, Lucia Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva unei Sentinţei civile nr. 8.134 din 18 iunie 2015, prin care Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis contestaţia la executare formulată de A.N.R.P. şi a anulat executarea silită încuviinţată în baza titlului executoriu - Hotărârea nr. 4.553 din 14 iunie 2013, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că aplicarea în litigiile pendinte a unor norme de lege noi, care sunt de natură să conducă la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, contravine principiului neretroactivităţii legii civile, dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Cu alte cuvinte, intervenţia statului într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca parte, prin emiterea de noi reglementări, aplicabile cauzei şi care îi sunt favorabile, încalcă principiul egalităţii de arme, în detrimentul părţii adverse. 6. De asemenea, autorii excepţiei consideră că este încălcat şi principiul egalităţii armelor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât este instituită o diferenţă de tratament între persoanele care au făcut aceleaşi demersuri în faţa organelor abilitate, însă situaţia acestora diferă în prezent, din cauza faptului că autorităţile administrative nu le-au soluţionat cererile în acelaşi timp, motiv pentru care stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite se face potrivit unor reguli diferite şi dezavantajoase. 7. Totodată, autorii susţin că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 încalcă şi independenţa justiţiei, dacă se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor, „fiind golite de conţinut deciziile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea deciziilor care conţin prevederi privind interpretarea şi aplicarea legii“. 8. În final, autorii excepţiei susţin că situaţia din speţă este similară cu cea creată prin dispoziţiile art. 4 teza a doua şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, constatând că acestea sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi-a exprimat opinia, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate se aplică celor prevăzuţi de ipoteza normei, după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare, iar aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate nu încalcă art. 15 din Constituţie, deoarece se aplică numai pentru viitor. De asemenea, acestea nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 986 din 30 septembrie 2008. Problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, în raport cu critici similare, Curtea constatând constituţionalitatea acesteia, prin deciziile nr. 24 din 17 ianuarie 2012, nr. 188 şi nr. 190 din 2 martie 2010, nr. 712 din 25 mai 2010 şi nr. 1.534 şi nr. 1.535 din 28 noiembrie 2011. Curtea a reţinut, în esenţă, că adoptarea unor măsuri de eşalonare contribuie la rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. De asemenea, invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 235. 12. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 120 din 3 martie 2016, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de A.N.R.P., concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul conţinut: - Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare." – Art. 9: "Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi." – Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă." 16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, la data sesizării Curţii Constituţionale, autorii excepţiei obţinuseră Hotărârea nr. 4.553 din 14 iunie 2013, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare de către A.N.R.P. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, „Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ Autorii excepţiei au demarat procedura executării silite, în baza titlului executoriu, formându-se un dosar de executare, iar, în cadrul soluţionării contestaţiei la executare formulate de A.N.R.P., au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014, susţinând, în esenţă, că prevederile acestei legi nu le sunt aplicabile. 18. Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale precum cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, prin Decizia nr. 300 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 17 august 2016, sau prin Decizia nr. 347 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 12 august 2016, constatând constituţionalitate acestora. Prin Decizia nr. 300 din 12 mai 2016, paragrafele 31-33, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014. 19. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului-stat şi cele ale creditorului-persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. 20. Prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, paragraful 27, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). 21. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, paragraful 34, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca fiind defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic, prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 3 alin. (2) încalcă independenţa justiţiei, „fiind golite de conţinut deciziile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea deciziilor care conţin prevederi privind interpretarea şi aplicarea legii“, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, deoarece nu poate identifica în mod rezonabil critica privind golirea de conţinut a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 prevede că dispoziţiile acestei legi, referitoare la plata despăgubirilor, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ceea ce nu afectează exercitarea actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă. 24. Referitor la invocarea de către autorii excepţiei a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea reţine că, prin această decizie, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. La paragraful 25 al acestei decizii, Curtea a constatat că ipoteza în care se pune în discuţie constituţionalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanţa de contencios administrativ este sesizată în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, de către persoana îndreptăţită, nemulţumită de nesoluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dosarului transmis de entitatea deţinătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluţionare asimilată - potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente. Curtea a mai constatat că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluţionarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanţele chemate să le aplice, respingerea ca „devenite premature“ a acţiunilor introduse de persoanele îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispoziţiile aceluiaşi text de lege. 25. Având în vedere că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 (care prevăd că dispoziţiile acestei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti) a fost ridicată în cadrul soluţionării contestaţiei la executare formulate de A.N.R.P., deci în cadrul unei proceduri de executare silită, începută în baza unui titlu executoriu, invocarea Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 nu are relevanţă asupra soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, referindu-se la altă ipoteză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Urlea, Lucia Şerban, Gheorghe Bodor, Elena Simion, Ion Bodor şi Nelu Bodor în Dosarul nr. 15.738/4/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2), raportate la art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
