Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, obiecţie formulată de un număr de 55 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.305 din 18 octombrie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.315A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate în legătură cu încălcarea principiului bicameralismului, se arată că la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, au fost adoptate o serie de amendamente care nu au fost puse şi în discuţia Senatului şi care au condus la o configuraţie semnificativ diferită între formele dezbătute şi votate de cele două Camere ale Parlamentului; mai mult, se subliniază că au fost discutate, în realitate, două proiecte de lege total diferite din perspectiva conţinutului. Astfel, în timp ce Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut şi a respins în şedinţa din data de 1 septembrie 2022 o propunere legislativă având ca obiect iniţial de reglementare completarea prevederilor art. 9 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în sensul extinderii, începând cu anul 2023, a obligaţiei Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a asigura fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică a suprafeţelor totale din cel puţin 250 de unităţi administrativ-teritoriale, ulterior, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a dezbătut şi adoptat 11 amendamente care au schimbat însăşi esenţa actului normativ, cu excluderea Senatului din procesul legislativ cu privire la conţinutul noilor prevederi. Se arată că legea astfel adoptată nu a fost retrimisă Senatului pentru a se rediscuta propunerea legislativă împreună cu amendamentele aduse la Camera Deputaţilor. 4. Se mai susţine că, în varianta finală a legii votate, forma redacţională a art. I pct. 1 [cu referire la introducerea alin. (2^3) la art. 9 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996] diferă, în privinţa conţinutului juridic, de cea care a fost dezbătută la Senat. În acest sens se arată că a fost restrâns numărul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are obligaţia să asigure anual, începând din 2023, fondurile bugetare necesare cadastrării integrale, de la 250 de unităţi administrativ-teritoriale, în întreaga ţară, la un număr de 3 unităţi administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui judeţ, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, începând din anul 2023, fără reglementarea obligaţiei asigurării anuale a acestor fonduri. 5. Se mai indică o altă diferenţă substanţială de redactare între cele două forme ale proiectului de lege criticat, respectiv faptul că la Camera Deputaţilor au fost aduse 11 amendamente cu un conţinut juridic esenţial diferit de conţinutul juridic al articolului unic cuprins în propunerea legislativă dezbătută de Senat. Astfel, se susţine că, din compararea celor două versiuni, rezultă că la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, amendamentele adoptate conţin nu doar deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate, ce duc la configuraţii semnificativ diferite între formele discutate de cele două Camere ale Parlamentului, ci întreaga lege adoptată de Camera Deputaţilor este cu totul altă lege decât cea dezbătută şi votată de Senat în sensul respingerii. 6. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă se arată că propunerea legislativă este nejustificată şi nefundamentată, iar documentul de fundamentare (expunerea de motive) este, atât formal, cât şi substanţial, neconform din perspectiva normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aspect incompatibil cu principiul legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens se arată că expunerea de motive se referă la aspecte diferite faţă de varianta adoptată a legii, fiind practic inexistentă, aspectele prezentate nefiind nici pertinente şi nici suficiente, raportat la varianta votată de Camera Deputaţilor. 7. Se mai susţine şi că propunerea legislativă poate să genereze dificultăţi de interpretare şi aplicare, de natură a pune în pericol garanţiile de care se bucură nu doar dreptul de proprietate privată, asigurat de art. 44 din Constituţie, ci şi principiul securităţii juridice. În acest sens se susţine că modificarea substanţială, la Camera Deputaţilor, a art. 41 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Legea nr. 7/1996, prin introducerea a noi subiecţi care pot încheia procesul-verbal de vecinătate, persoane care nu au nici reprezentarea situaţiei de fapt, nici pe aceea a situaţiei de drept - istoricul proprietăţii, al hotarelor etc. -, cu finalitatea unor înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără limită superioară, decât suprafaţa deja înscrisă, încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată. Pe de altă parte, autorii sesizării arată că sintagma „cei care dovedesc posesia în temeiul unui act juridic sau administrativ al imobilului vecin“, cu referire la titularii dreptului de a încheia procesul-verbal de vecinătate, este ambiguă, astfel încât, prin modul deficitar de redactare, legea criticată încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la principiul securităţii juridice, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. 8. Totodată, se mai susţine că, în condiţiile formulării ambigue a textului nou-introdus, în cadrul formei redacţionale a dispoziţiilor art. I pct. 7, adoptate la Camera Deputaţilor [cu referire la art. 41 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Legea nr. 7/1996], sunt introduse o serie de categorii de detentori apţi să încheie procesul-verbal de vecinătate. În practică aceste persoane pot fi detentori precari ai terenului învecinat, persoane care deţin un lucru stăpânindu-l fără intenţia sau voinţa de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se purta ca proprietari sau ca titulari ai altui drept real, iar aceste persoane încheie în mod valabil aceste procese-verbale, afectând în mod iremediabil drepturile adevăraţilor titulari ai dreptului de proprietate. În plus, se arată că ambiguitatea reglementării criticate va conduce şi la înmulţirea numărului de litigii, fie între autorităţi şi petenţi, fie între proprietarii afectaţi şi petenţii care se vor prevala în mod abuziv de limitele laxe ale textului de lege. Astfel, formularea textului de lege criticat lasă loc unor interpretări care pot conduce departe de litera şi spiritul reglementării clare şi fără echivoc a normelor din materia dreptului de proprietate privată, cuprinse în art. 555 alin. (1) din Codul civil, şi ale normei constituţionale prin care acest drept este garantat - art. 44, ceea ce aduce atingere principiului securităţii juridice. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care are următorul cuprins: "ART. I Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins: "(2^3) începând cu anul 2023, Agenţia Naţională asigură fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pentru un număr de trei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de către consiliile judeţene." 2. La articolul 12, alineatul (16) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(16) în cazul în care documentele tehnice nu au fost contrasemnate în termenul prevăzut la alin. (18), se consideră aprobate tacit iar construcţiile se vor înscrie în cartea funciară fie în baza actelor de proprietate, fie a situaţiei tehnico-juridice reflectate de documentele tehnice întocmite ca urmare a identificării realizate conform art. 11 alin. (2) lit. f) şi necontestate în perioada de afişare publică sau cu privire la care cererea de rectificare a fost respinsă. Situaţia reflectată de documentele tehnice se prezumă a fi în concordanţă cu situaţia tehnică şi juridică reală, până la proba contrară." 3. La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile inclusiv imobilelor care au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, în situaţia în care proprietarii nu sunt identificaţi cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificaţi posesorii imobilelor din zonele foste necooperativizate, cât şi din zonele foste cooperativizate." 4. La articolul 22, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(7) Registratorul răspunde pentru activitatea sa, în condiţiile legii şi este subordonat profesional registratorului-şef. Registratorul de carte funciară are obligaţia să respecte reglementările speciale în materie de cadastru şi publicitate imobiliară şi practica unitară stabilită la nivel naţional prin deciziile cu caracter obligatoriu emise potrivit alin. (12)." 5. La articolul 24 alineatul (5), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) încheierea registratorului de registrul comerţului prin care se dispune înregistrarea operaţiunii în registrul comerţului;" 6. La articolul 37, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se intabulează, în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale întocmite în acest scop, cu condiţia ca titularul de rol fiscal asupra construcţiei să fie şi titularul unui drept real sau în favoarea acestuia să fie notată posesia asupra terenului." 7. La articolul 41 alineatul (3) litera c), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(i) procesul-verbal de vecinătate semnat de către proprietarii, concesionarii, administratorii, titularii dreptului de folosinţă, cu titlu oneros sau gratuit, sau de cei care dovedesc posesia în temeiul unui act juridic sau administrativ al imobilului vecin;" 8. La articolul 41, partea dispozitivă şi literele c) şi d) ale alin. (8^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(8^1) Pentru cazurile prevăzute la alin. (8), notarea posesiei în favoarea persoanelor fizice sau juridice se efectuează în baza următoarelor documente: (...) c) proces-verbal de vecinătate semnat de către proprietarii, concesionarii, administratorii, titularii dreptului de folosinţă, cu titlu oneros sau gratuit, sau de cei care dovedesc posesia în temeiul unui act juridic sau administrativ al imobilului vecin; d) declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că: (i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar; (ii) este sau nu căsătorit, precum şi regimul matrimonial, în cazul persoanei fizice; (iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul; (iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic; (v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu; (vi) imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor" ART. II De la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe întreaga perioadă de derulare a Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile subordonate sunt exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, cu completările ulterioare." 12. Textele constituţionale invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului - s.n.) şi art. 75 - Sesizarea Camerelor. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 13. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în această ordine, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 14. Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 55 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 15. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 16. În cauză, propunerea legislativă a fost respinsă la Senat, la data de 1 septembrie 2022, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 11 octombrie 2022, cu 195 de voturi „pentru“, 37 de voturi „contra“ şi 21 de abţineri. La data de 17 octombrie 2022 a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 22 octombrie 2022 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. La data de 26 octombrie 2022 a fost formulată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 17. Astfel, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în cadrul termenului de promulgare de 20 de zile (a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua), cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 77 alin. (1) din Constituţie. 18. În considerarea celor de mai sus, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1,art. 10, art. 11 alin. (1) lit. A.a), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 19. Cu privire la principiul bicameralismului, Curtea Constituţională a reţinut că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, paragraful 66). 20. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, anterior citată, paragraful 55). 21. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, anterior citată, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, anterior citată, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, anterior citată, paragraful 54). 22. Însă bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. Prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, anterior citată, Curtea a reţinut că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 23. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, anterior citată, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45, şi Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57). 24. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor nu s-a limitat să dezbată şi să adopte într-o formă modificată, fără a fi substanţială, conţinutul art. 9 alin. (2^3) cu privire la care Senatul s-a pronunţat prin vot în sensul respingerii, în şedinţa din 1 septembrie 2022. În continuare, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, articolul unic a devenit art. I pct. 1, fiind introduse noi prevederi la pct. 2-8, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 12 alin. (16), ale art. 13 alin. (2), ale art. 22 alin. (7), ale art. 24 alin. (5) lit. a), ale art. 37 alin. (2), ale art. 41 alin. (3) lit. c) pct. (i), art. 41, partea dispozitivă şi lit. c) şi d) ale alin. (8^1) din Legea nr. 7/1996, modificări care nu au legătură cu dispoziţiile noii prevederi introduse la art. 9 alin. (2^3). De asemenea, Camera decizională a introdus şi articolul II. 25. Analizând modul şi măsura în care a fost respectat principiul bicameralismului în cursul procesului de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate a priori în cauza de faţă, Curtea reţine că între forma legii propusă de iniţiatori, votată de Senat în sensul respingerii, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor există o serie de diferenţe, de natură să conducă la concluzia că a fost nesocotit principiul constituţional al bicameralismului, diferenţe ce vor fi evidenţiate în continuare. 26. Legea în forma votată de prima Cameră sesizată, Senatul, cuprinde un articol unic care se referă la introducerea la art. 9 din Legea nr. 7/1996 a alin. (2^3), cu referire la obligaţia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a realiza cadastrarea integrală, începând cu 2023, a cel puţin 250 de unităţi administrativ-teritoriale, anual. Soluţia legislativă, avizată negativ şi de Consiliul Legislativ, a fost respinsă de Senat în şedinţa din 1 septembrie 2022. Ulterior, legea în forma adoptată de Camera Deputaţilor a modificat conţinutul articolului unic al legii iniţiale, fiind restrâns numărul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care se asigură finanţarea executării lucrărilor de înregistrare sistematică în sistemul de cadastru de la 250 de unităţi, pentru întreaga ţară, la trei unităţi, pentru fiecare judeţ (rezultând 123 de unităţi administrativ-teritoriale, în total), care vor fi selectate prin nominalizarea de către consiliile judeţene. 27. O modificare substanţială a fost adusă legii prin introducerea unui număr de 8 articole noi, respectiv art. I pct. 2-8 şi art. II, cu referire la: (i) aprobarea tacită a documentelor tehnice ale cadastrului, în situaţia în care acestea nu au fost aprobate în termenul legal de către primar, şi înscrierea construcţiilor în cartea funciară; (ii) înscrierea în documentele tehnice a posesiei de fapt asupra imobilelor, în situaţia în care, în cazul imobilelor care au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, nu sunt identificaţi proprietarii cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificaţi posesorii imobilelor din zonele foste cooperativizate sau necooperativizate; (iii) răspunderea şi obligaţiile registratorului de carte funciară; (iv) documentaţia necesară intabulării în cartea funciară a transmisiunii drepturilor reale imobiliare ce operează prin efectul fuziunii/divizării; (v) intabularea construcţiilor realizate înainte de 1 august 2001; (vi) notarea posesiei pentru diferenţa de teren, în cazul în care suprafaţa din măsurători este mai mare în proporţie de 15% decât suprafaţa înscrisă într-o carte funciară, pe baza unui proces-verbal de vecinătate semnat de către proprietari, concesionari, administratori, titulari ai unui drept de folosinţă sau detentori; (vii) documentele în baza cărora se înregistrează notarea posesiei în cadrul înregistrării sporadice; (viii) exceptarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a instituţiilor subordonate de la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 17 iunie 2022, pe perioada derulării Programului Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. 28. Astfel, din analiza comparativă a celor două forme ale legii criticate, Curtea reţine că forma adoptată de Camera Deputaţilor se referă tangenţial la obiectul de reglementare al variantei iniţiatorilor, respectiv asigurarea cadastrării unui număr de cel puţin 250 de unităţi administrativ-teritoriale, anual, astfel încât legea adoptată de Camera Deputaţilor vizează modificări substanţiale ale Legii nr. 7/1996, care nu au fost avute în vedere de către prima Cameră sesizată. Chiar dacă Senatul, ca primă Cameră sesizată, s-a pronunţat în sensul respingerii soluţiei legislative iniţiale de modificare a art. 9 din Legea nr. 7/1996, cu referire la introducerea noului alineat (2^3), Senatul nu a avut posibilitatea să dezbată şi să se exprime prin vot cu privire la domeniul de reglementare al celorlalte amendamente adoptate de Camera Deputaţilor, fiind prin urmare exclus din procesul legislativ. În consecinţă, viziunea Camerei decizionale în privinţa obiectului de reglementare iniţial al legii este una substanţial diferită, îndepărtându-se de la scopul iniţial al legii, respectiv urgentarea executării lucrărilor de cadastrare integrală a unităţilor administrativ-teritoriale. 29. Prin urmare, Curtea reţine că substanţa legii, astfel cum a fost aprobată de cea de-a doua Cameră, nu mai vizează modificarea Legii nr. 7/1996 în sensul urgentării executării lucrărilor de cadastrare integrală a unităţilor administrativ-teritoriale, ci are în vedere un scop mai larg, neavut în vedere la prima Cameră sesizată, respectiv modificări de substanţă privind procedura de înregistrare în cartea funciară, aprobarea documentelor tehnice, înscrierea sau notarea posesiei etc., astfel încât, în realitate, modificările operate din punctul de vedere al substanţei lor nu mai menţin o unitate conceptuală, de orientare şi de viziune, îndepărtându-se de la scopul reglementării iniţiale. 30. Totodată, astfel cum s-a arătat anterior, pe lângă deosebirile majore de conţinut juridic, există şi o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 31. În aceste condiţii, Curtea apreciază că legea criticată nu respectă principiul bicameralismului, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. 32. Ca urmare a constatării viciilor de neconstituţionalitate extrinsecă determinate de încălcarea dispoziţiilor menţionate mai sus, Curtea reţine că, în acord cu jurisprudenţa sa, nu mai este necesară examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragraful 35, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 33, Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006, sau, mutatis mutandis, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, sau Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 2 august 2018, paragraful 41). 33. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în ansamblul său, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
