Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.506/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Judecător │- vicepreşedintele Înaltei │
│Gabriela │Curţi de Casaţie şi │
│Elena │Justiţie, preşedintele │
│Bogasiu │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele delegat al │
│Lavinia │Secţiei I civile │
│Curelea │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile │
│Voicheci │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Raluca │- judecător la Secţia I │
│Moglan │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia I │
│Susanu │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia I │
│Iuliana │civilă │
│Ţuca │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia I │
│Vişan │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a │
│Popa │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica │II-a civilă │
│Duţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Dorin │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Tatiana │- judecător la Secţia a │
│Gabriela │II-a civilă │
│Năstase │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.506/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, respectiv dacă art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 poate fi interpretat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin Încheierea de la 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.256/303/2017, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: „interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3,4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, respectiv dacă art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 poate fi interpretat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate“. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 septembrie 2017. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării înaltei curţi de casaţie şi justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă: „Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: (...) 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă (...)“. 5. Art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004: „Dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa“. IV. Expunerea succintă a procesului 6. Prin cererea înaintată Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti de petentul A privind pe creditoarea B şi pe debitorul C, în cadrul dosarului de executare instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc A, s-a solicitat încuviinţarea executării silite prin toate modalităţile prevăzute de lege, la cererea creditoarei, în baza titlului executoriu constând într-un contract de credit. 7. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin Încheierea din 27 ianuarie 2017, a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul A privind pe creditoarea B şi pe debitorul C, ca neîntemeiată. 8. În motivare, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii: hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. 9. Conform art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege. 10. Art. 52 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 93/2009, stabileşte că sunt titluri executorii contractele de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şi garanţiile reale şi personale afectate garantării creditului. 11. S-a motivat că înscrisul prezentat de creditoare, a cărui încuviinţare se solicită, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 52 din Legea nr. 93/2009 pentru a fi titlu executoriu, având în vedere că acesta nu reprezintă un contract. În acest sens, instanţa a reţinut că înscrisul respectiv nu este semnat de părţi. Or, contractul este un act juridic bilateral ce presupune acordul de voinţă dintre două persoane. 12. Prin urmare, întrucât, în speţă, nu a existat dovada manifestării de voinţă, nefiind, aşadar, în prezenţa unui contract, instanţa a constatat că înscrisul invocat de creditoare nu are caracter de titlu executoriu şi a respins cererea, ca neîntemeiată. 13. Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea B, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea încheierii, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii prin încuviinţarea executării silite. 14. În cadrul soluţionării acestei căi de atac, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării apelului până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 15. Chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită vizează interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, respectiv dacă art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 poate fi interpretat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate. 16. Asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziilor anexate sesizării, există opinii diferite la nivelul secţiilor civile din cadrul Tribunalului Bucureşti. 17. Cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la Tribunalul Bucureşti, completul de judecată fiind învestit cu soluţionarea unui apel într-un litigiu care are ca obiect cererea de încuviinţare executare silită a unui contract de credit. 18. Tribunalul este competent să soluţioneze în ultimă instanţă, în temeiul prevederilor art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare. 19. Soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât motivele de apel vizează tocmai caracterul de titlu executoriu al unui contract de credit încheiat la distanţă prin raportare la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004. 20. Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită este nouă. Astfel, chiar dacă Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 nu reprezintă un act nou, Tribunalul Bucureşti s-a confruntat de curând cu rezolvarea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, din anul 2016, aşa cum rezultă din deciziile civile pronunţate de această instanţă, anexate la sesizare. Întrucât nu există o practică judiciară consacrată, s-a apreciat justificat interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel cum rezultă din verificarea paginii de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro. VI. Punctul de vedere al completului de judecată 22. Opinia completului de judecată al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă este divergentă. 23. Un membru al completului de judecată consideră că, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se desfăşoară în baza unui titlu executoriu. 24. Potrivit art. 664 alin. (4) din acelaşi act normativ, la cererea de executare silită depusă de creditor la executorul judecătoresc se va ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz. 25. De asemenea, art. 51 din Legea nr. 93/2009, indicat şi de apelantă în cererea de apel, prevede că toate operaţiunile de credit trebuie să fie consemnate în documente contractuale. 26. Din coroborarea textelor legale indicate în paragrafele precedente se desprinde concluzia că titlul executoriu cerut pentru demararea executării silite nu vizează doar actul juridic privit ca negotium, ci are şi o accepţiune formală, titlul creditorului trebuind să conţină în cuprinsul său toate elementele pentru verificarea consimţământului părţilor, cu atât mai mult semnătura debitorului. 27. În acest sens sunt şi dispoziţiile legii speciale, art. 51 indicând că toate operaţiunile de creditare, în care se include în mod firesc şi consimţământul, trebuie să se regăsească în cuprinsul documentelor contractuale, aici, în cuprinsul contractului de credit. 28. De asemenea, în sprijinul accepţiunii formale a noţiunii de titlu executoriu, în contextul procedurii executării silite, sunt şi dispoziţiile care instituie obligativitatea depunerii acestuia în original sau în copie legalizată. O astfel de dispoziţie restrictivă presupune implicit referirea la un titlu executoriu care să conţină în cuprinsul său toate menţiunile cerute de lege, respectiv, în cauză, semnătura debitorului. 29. Prin urmare, se reţine că, deşi încheierea la distanţă a actului juridic este susceptibilă să genereze obligaţii pentru debitor, nepunându-se probleme de validitate a actului juridic, totuşi creditorul este obligat să îşi valorifice drepturile prin intermediul unei acţiuni pe calea dreptului comun, iar nu în cadrul procedurii executării silite, atât timp cât îşi întemeiază creanţa pe un înscris care nu îndeplineşte cerinţele de ordin formal impuse de reglementările procedurale şi de legea specială cu privire la titlul executoriu. 30. Celălalt membru al completului de judecată apreciază că un contract de credit acordat în sistem electronic reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, dacă este făcută dovada acceptării ofertei de a contracta prin transmiterea de către creditor a mesajului de confirmare a comenzii debitorului, legea neinstituind nicio condiţie de formă pentru încheierea valabilă a contractului. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Apelanta a învederat că, prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004, a fost indicat, ca moment al încheierii contractului la distanţă, momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, dacă părţile nu au agreat altfel. Legiuitorul a aliniat legislaţia din România legislaţiei europene şi practicilor comerciale privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum, conform art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 32. La nivelul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Alba Iulia sa opinat că primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, este suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, în contextul art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 şi pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit, în privinţa debitului principal. În acelaşi sens este şi opinia majoritară a Tribunalului Alba. Tribunalul Sibiu a apreciat că, pentru încheierea valabilă a contractului, este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, iar Tribunalul Hunedoara a considerat că un astfel de contract poate avea valoarea unui titlu executoriu doar dacă este învestit cu formulă executorie. 33. Opinia unanimă a judecătorilor Secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Bacău a fost în sensul că, în lipsa semnăturii olografe sau electronice a debitorului de pe contractul încheiat la distanţă, nu se poate reţine existenţa unui titlu executoriu, deoarece acest atribut îl au numai contractele, în sensul de instrumentum probationis, care cuprind o astfel de semnătură. 34. Cu majoritate, membrii Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov au arătat că, în condiţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, contractul este valabil încheiat prin primirea mesajului de confirmare de către consumator. Totuşi, art. 51 din Legea nr. 93/2009 impune redactarea contractului, ceea ce implică semnătura olografă sau electronică, iar o atare cerinţă rezultă din prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care face vorbire de „înscris“. La nivelul Tribunalului Braşov s-a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare. Judecătoria Braşov a arătat că, în practică, s-au conturat două orientări: încuviinţarea executării silite nu se poate admite în cazul în care înscrisurile depuse de către creditor nu dovedesc existenţa semnăturii electronice a debitorului şi asumarea contractului electronic de către debitor, iar din extrasul de cont nu rezultă că tranzacţia a privit contractul ce face obiectul cererii; este admisibilă cererea de încuviinţare, urmând ca, în cadrul unei contestaţii la executare, debitorul să formuleze eventuale critici, legalitatea contractului de credit, respectiv valabilitatea semnăturii electronice neputând fi cenzurată de instanţa învestită cu cererea de încuviinţare a executării silite. Opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rupea a fost în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate. 35. În cadrul Curţii de Apel Bucureşti problema de drept menţionată a generat practică neunitară la nivelul acestei instanţe, fiind discutată în cadrul întâlnirii profesionale de unificare a practicii judiciare în materie civilă din data de 8 iunie 2017. În opinia însuşită de judecătorii Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti s-a considerat că, atunci când se solicită încuviinţarea executării silite în temeiul unui contract încheiat la distanţă, pentru care legea nu impune respectarea unor condiţii speciale de formă, ad validitatem, pentru formarea contractului este necesară acceptarea fără rezerve a ofertei de a contracta, conform art. 1.182 alin. (1) din Codul civil, contractul fiind considerat încheiat în condiţiile art. 1.186 alin. (1) din actul normativ menţionat. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, obligaţiile sunt asumate de consumator, fie prin semnarea contractului în format hârtie, fie prin acceptarea unei oferte a unui astfel de serviciu financiar la distanţă, iar, dacă părţile nu convin altfel, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa. Prin urmare, semnătura olografă sau digitală a debitorului nu este obligatorie în situaţia în care este vorba despre un contract încheiat la distanţă; oferta de serviciu financiar a fost acceptată de consumator atât prin completarea formularelor on-line, cât şi prin retragerea sumei de bani din cont. Opinia magistraţilor din cadrul Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti a fost exprimată, în majoritate, în sensul că pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului. Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 nu reglementează o anumită formă pentru emiterea ofertei şi a acceptării. În această situaţie, rămân pe deplin aplicabile regulile de drept comun reglementate de art. 1.187 din Codul civil. În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 1.186 din Codul civil, contractul este considerat valabil încheiat în momentul în care acceptarea a ajuns la ofertant, chiar dacă acesta din urmă nu a avut cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile. Contractul este considerat valabil încheiat în momentul în care destinatarul ofertei a săvârşit un act sau un fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se face în acest mod. În cadrul secţiilor a V-a şi a VI-a civile ale Curţii de Apel Bucureşti s-a apreciat că primirea mesajului de confirmare de către consumator referitor la comanda sa este suficientă pentru încheierea valabilă a contractului şi dobândirea de către acesta a caracterului de titlu executoriu. Art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 instituie o excepţie de la forma „înscrisului sub semnătură privată“, aşa încât contractul ia naştere valabil prin simpla primire a mesajului de confirmare. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Secţia a III-a civilă, Secţia a V-a civilă, Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Alexandria şi Judecătoria Turnu Măgurele au opinat în sensul că nu este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului pentru încheierea valabilă a acestui tip de contract încheiat la distanţă. Tribunalul Ilfov a făcut precizarea că această convenţie poate fi considerată valabil încheiată şi în lipsa unei semnături electronice, însă nu se poate reţine caracterul de titlu executoriu. La nivelul Tribunalului Giurgiu, Judecătoriei Slobozia, Judecătoriei Roşiori de Vede, Judecătoriei Zimnicea, Judecătoriei Videle şi al judecătoriilor arondate Tribunalului Bucureşti, practica judiciară identificată nu este unitară. 36. Judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Cluj au apreciat că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, numai în asemenea situaţii contractul fiind valabil încheiat şi dobândind valoare de titlu executoriu. Tribunalul Cluj a comunicat că, la nivelul instanţelor arondate, nu există practică unitară, aceste cereri fiind de competenţa Tribunalului Specializat Cluj. Opinia unanimă a judecătorilor din cadrul Tribunalul Specializat Cluj a fost în sensul că încheierea la distanţă a unui contract nu necesită semnătura olografă sau electronică a consumatorului, fundamentându-se pe faptul că încheierea are loc atunci când se realizează acordul de voinţă între părţi. Secţia civilă din cadrul Judecătoriei Bistriţa, cu referire la art. (4) pct. 1 şi 2 şi art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, a arătat că semnătura olografă sau electronică a debitorului este necesară pentru a putea fi încuviinţată executarea silită a unui asemenea contract; în caz contrar se respinge cererea de încuviinţare a executării silite. La nivelul Judecătoriei Năsăud s-a identificat practică neunitară. În urma consultării majorităţii judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş, precum şi a judecătorilor Judecătoriei Huedin s-a relevat opinia că, pentru executarea unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, fiind suficientă primirea mesajului de confirmare de către consumator referitor la comanda sa pentru a conferi valoare de titlu executoriu unui contract încheiat în această modalitate. 37. Curtea de Apel Constanţa a arătat că, la nivelul Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Constanţa, practica unanimă a fost în sensul că momentul încheierii contractului de credit îl constituie momentul transmiterii mesajului privind aprobarea creditului solicitat on-line. S-au avut în vedere dispoziţiile exprese ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 şi împrejurarea că, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, creditorul a făcut dovada atât a transmiterii mesajului privind aprobarea creditului solicitat on-line, cât şi a virării în contul debitorului a sumei prevăzute în cererea de creditare. Lipsa semnăturii nu poate fi asimilată neînsuşirii contractului, întrucât spiritul reglementării contractelor încheiate la distanţă este tocmai lipsa semnăturii olografe datorate tehnicilor de comunicare la distanţă de care face vorbire textul art. 3 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. Tribunalul Tulcea a menţionat că dispoziţiile legale incidente au fost interpretate în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator fiind suficientă pentru încheierea contractului şi pentru a conferi acestuia valoare de titlu executoriu. 38. Opinia judecătorilor Secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi, a judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Galaţi şi a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Făurei a fost în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, contractul astfel încheiat reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, legea neinstituind nicio altă condiţie de formă pentru încheierea sa valabilă. Această interpretare este susţinută şi de prevederile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. Judecătoriile Galaţi, Tecuci şi Tribunalul Galaţi - Secţia a IIa civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal au considerat că, potrivit art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se desfăşoară în baza unui titlu executoriu. Titlul executoriu cerut pentru demararea executării silite nu vizează doar actul juridic privit ca negotium, ci are şi o accepţiune formală, titlul creditorului trebuind să conţină în cuprinsul său toate elementele de verificare a consimţământului părţilor, cu atât mai mult semnătura debitorului. La Judecătoria Brăila, s-a concretizat o practică neunitară, în sensul celor două opinii mai sus prezentate. 39. Opinia unanimă a judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi a fost în sensul că, potrivit art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de judecătorii din cadrul Judecătoriei Răducăneni. La nivelul Secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, s-a constatat că nu există o opinie unitară asupra problemei de drept supuse analizei. În cadrul opiniei majoritare s-a reţinut că un contract de credit, neasumat sub semnătură, nu îndeplineşte cerinţa de formă pentru a fi considerat titlu executoriu pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Admiterea cererii de încuviinţare a executării silite doar pe considerentul că înscrisul prezentat emană de la o instituţie financiar-nebancară (I.F.N.), a cărei activitate este guvernată de Legea nr. 93/2009, ar lipsi procedura de încuviinţare de orice substanţă, transformând-o într-o autorizare pur formală. Lipsa manifestării de voinţă a debitorului, exprimată în scris, prin aplicarea semnăturii părţii cocontractate pe înscris, lipseşte acest contract nu de valoarea sa de contract în sensul de negotium, ci de atributul executorialităţii, adică de aptitudinea de a atesta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în urma unui examen, precum cel prevăzut de art. 666 din Codul de procedură civilă. În opinia minoritară sa arătat că un contract de credit acordat în sistem electronic reprezintă titlu executoriu în măsura în care se face dovada încheierii actului în condiţiile stabilite de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. Lipsa semnăturii nu poate constitui un impediment prevăzut de lege în sensul art. 666 alin. (5) pct. 6 din Codul de procedură civilă, deoarece, pe de o parte, această chestiune presupune o dezbatere contradictorie privind condiţiile încheierii contractului, care nu poate fi realizată în cadrul procedurii încuviinţării silite, iar, pe de altă parte, prevederile legale precizate nu condiţionează, în mod expres, existenţa titlului executoriu de verificarea existenţei semnăturii olografe sau electronice. 40. Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezbătută în cadrul întâlnirii profesionale trimestriale a judecătorilor din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea din data de 23 iunie 2017. Opinia majoritară a participanţilor a fost în sensul că reprezintă titluri executorii contractele de credit încheiate la distanţă, chiar dacă nu poartă semnătura olografă a debitorului, cu condiţia de a fi respectate dispoziţiile legale în materie de semnătură electronică. S-a subliniat că, spre deosebire de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 93/2009 nu cuprinde dispoziţii specifice privind modalitatea în care pot fi încheiate contractele de credit, ceea ce impune valorificarea, în completare, a dispoziţiilor de drept comun cuprinse la art. 267 şi 268 din Codul de procedură civilă, care permit, în contextul reglementării înscrisurilor sub semnătură privată ca mijloace de probă în procesul civil, redactarea unui înscris în formă electronică. Valorificarea acestor prevederi este îngăduită de inexistenţa unui text în legea specială, din care să rezulte necesitatea unei forme solemne în cazul contractului de credit încheiat de instituţia financiară nebancară. În opinia minoritară, judecătorii Secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor au arătat că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, nu este suficientă. 41. Practica judiciară identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, în ceea ce priveşte încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului încheiat în această modalitate. 42. La nivelul Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi al Judecătoriei Râmnicu Sărat, s-a conturat opinia potrivit căreia este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, această problemă de drept fiind discutată şi în cadrul şedinţei de învăţământ profesional a judecătorilor din data de 23 mai 2017, stabilindu-se, cu unanimitate, că nu constituie titlu executoriu contractul încheiat on-line în situaţia în care nu are inserate semnăturile electronice ale părţilor contractante. Practica Judecătoriei Buzău a fost aceea că astfel de contracte încheiate nu trebuie să fie semnate olograf, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului. Aceeaşi opinie a fost prezentată de judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Prahova, respectiv ai Tribunalului Dâmboviţa. 43. Punctul de vedere al majorităţii judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Botoşani a fost în sensul că, în cadrul procedurii necontencioase de încuviinţare a executării silite, instanţa de executare este chemată să verifice doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 666 din Codul de procedură civilă, care se referă la depunerea unei cereri formale de executare de către creditor şi ataşarea titlului executoriu care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. În ceea ce priveşte necesitatea semnăturii electronice, s-a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, sarcina probei consimţământului aparţine furnizorului. Astfel, încheierea în formă scrisă a contractului de împrumut se impune, deoarece, conform dispoziţiilor comune de la art. 2.165 şi art. 2.157 alin. (1) din Codul civil, este necesar ca, pentru a fi titlu executoriu, contractul de împrumut să fie încheiat în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată, deci există obligaţia semnării acestuia. Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Tribunalului Suceava a fost în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, nefiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului şi pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate. Practica la nivelul Judecătoriei Botoşani s-a concretizat în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, este necesară semnătura olografă a consumatorului sau trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru semnătura electronică. La nivelul Judecătoriei Suceava, în opinia majoritară s-a statuat în sensul că un contract încheiat la distanţă nu poate fi titlu executoriu în lipsa semnăturii, art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 reglementând doar o modalitate de încheiere a acestui tip de contract, nu şi faptul că este titlu executoriu. În opinia minoritară s-a subliniat că un contract încheiat la distanţă este un contract valabil, momentul încheierii constituindu-l momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator. Opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Fălticeni a fost în sensul că oferta de a contracta, ca şi acceptarea încheierii contractului se află în strânsă legătură cu consimţământul destinatarului. Potrivit art. 1.196 din Codul civil, acceptarea ofertei poate fi realizată prin orice act sau fapt al destinatarului, din care rezultă, în mod neîndoielnic, acordul său cu privire la oferta propusă şi transmisă. Deşi, în principiu, tăcerea nu are valoare de acceptare, acest lucru se întâmplă doar în cazurile determinate ope legis sau când rezultă din acordul părţilor ori din uzanţe sau practicile stabilite de părţi. În situaţia analizată, devin aplicabile dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, potrivit cărora, dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa. Prin urmare, un contract la distanţă este valabil încheiat în condiţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 şi constituie titlu executoriu, consumatorul având posibilitatea ca, după trimiterea mesajului de confirmare către ofertant, să denunţe contractul astfel încheiat potrivit art. 9 din acelaşi act normativ. Practica Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost de admitere a cererilor de încuviinţare a executării silite, nefiind necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului pentru încheierea valabilă a contractului la distanţă. Judecătoria Dorohoi a apreciat că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul consumatorului (acceptantului) a ajuns la ofertant; ca atare, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică. 44. La nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, într-o primă opinie s-a reţinut că, în situaţia existenţei unui contract de împrumut finalizat în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, este depusă transcrierea contractului încheiat în formă electronică la distanţă. Pentru a considera că înscrisul are valoare de titlu executoriu potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, acesta trebuie să aibă valoarea înscrisului sub semnătură privată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 455/2001, republicată. Instanţa de judecată nu verifică dacă, raportat la înscrisurile depuse şi dispoziţiile legale aplicabile, există manifestarea de voinţă a împrumutatului în sensul încheierii contractului de credit, ci este obligată să stabilească dacă înscrisul îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi titlu executoriu. Înscrisul electronic devine echivalent, din punct de vedere funcţional (în privinţa efectelor) cu înscrisul sub semnătură privată, dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art. 5 din Legea nr. 455/2001, republicată). În consecinţă, atât timp cât nu întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a fi echivalent înscrisului sub semnătură privată, acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui titlu executoriu. În cea de-a doua opinie s-a arătat că, pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat la distanţă, trebuie solicitată dovada debitării contului cu suma creditată, pentru că data încheierii contractului este data plăţii creditului. 45. Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Craiova a fost că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 nu poate fi interpretat în sensul menţionat în adresă, impunându-se obţinerea unei hotărâri judecătoreşti - titlu executoriu, pe baza căreia să fie încuviinţată executarea silită vizând contractul încheiat în această modalitate. Punctul de vedere majoritar al Judecătoriei Târgu Jiu a fost în sensul că, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului. Conform opiniei minoritare, este necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să reprezinte titlu executoriu. Judecătoria Motru a învederat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute pentru validitatea acestora. Proba încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie şi prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată. Sa apreciat că un contract electronic poate fi folosit ca probă în instanţă, cu respectarea regulilor generale în materie, ţinând seama şi de prevederile legii speciale privind semnătura electronică. S-a concluzionat că este necesară semnătura olografă sau electronică. 46. Curtea de Apel Timişoara a învederat că nu a identificat practică judiciară în ceea ce priveşte aspectul supus analizei. 47. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.434/C/4.527/III-5/2017 din 25 octombrie 2017, a comunicat instanţei supreme că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 48. Nu a fost identificată jurisprudenţă în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare. X. Raportul asupra chestiunii de drept 49. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 50. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse interpretării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza prin prisma prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 51. Potrivit dispoziţiilor precizate, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 52. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; f) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 53. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă este legal învestit cu soluţionarea cererii de apel formulată de o creditoare împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite. 54. Potrivit art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, art. 95 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, tribunalul soluţionează cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă. 55. Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care se ridică nu este îndeplinită pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 56. Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept are natura unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea cauzei pe fond. 57. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, titularul sesizării, respectiv instanţa care soluţionează litigiul în ultimă instanţă, trebuie să verifice, din oficiu, admisibilitatea sesizării, prezentând, între altele, argumentele pentru care apreciază că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea cauzei pe fond. În acest context, instanţa de trimitere va trebui să prezinte în încheiere toate detaliile cauzei, de drept sau chiar de fapt, care să justifice aptitudinea problemei de drept evocate de a conduce la rezolvarea fondului acelui litigiu. 58. Pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept incident, trebuie verificat dacă instanţa de apel, în fundamentarea soluţiei ce urmează a fi pronunţată în soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, are de interpretat prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. 59. Din această perspectivă este de relevat că instanţa de trimitere consemnează în încheierea de sesizare că judecătoria a fost învestită cu o cerere de încuviinţare a executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de credit, iar soluţia adoptată de instanţa de executare a fost aceea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite. 60. Sunt redate motivele în temeiul cărora instanţa de executare a respins cererea de încuviinţare a executării silite. Aceste motive se referă la împrejurarea că înscrisul prezentat de creditoare, a cărui încuviinţare se solicită, nu reprezintă un contract şi nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 52 din Legea nr. 93/2009 pentru a fi titlu executoriu. În acest sens, s-a reţinut că nu a existat dovada manifestării de voinţă la încheierea contractului, în condiţiile în care înscrisul nu este semnat de părţi, iar aceste deficienţe ale înscrisului nu îi pot conferi valoare de titlu executoriu. 61. Instanţa de trimitere este învestită să soluţioneze apelul declarat de creditoare împotriva încheierii de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite. 62. Încheierea de sesizare nu conţine o expunere a motivelor de fapt şi de drept pe care autoarea căii de atac şi-a întemeiat criticile. Singura referire în acest sens se regăseşte în prezentarea argumentului care susţine îndeplinirea condiţiei referitoare la dependenţa soluţionării pe fond a cauzei de necesitatea lămuririi chestiunii de drept. Astfel, instanţa de trimitere se limitează să arate că această condiţie este îndeplinită „întrucât motivele de apel vizează tocmai caracterul de titlu executoriu al unui contract la distanţă prin raportare la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004“. 63. Prin întrebarea adresată se urmăreşte determinarea relaţiei dintre art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004. 64. Raportat la aceste prevederi legale, se impune a sublinia că art. 8 din Ordonanţă reglementează momentul încheierii contractului la distanţă privind servicii financiare, iar art. 666 alin. (5) pct. 2, 3,4 din Codul de procedură civilă enumeră o parte din motivele pentru care instanţa de executare respinge cererea de încuviinţare a executării silite. 65. În cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite, instanţa de executare realizează o analiză care priveşte mai multe categorii de condiţii, formale şi substanţiale, referitoare la declanşarea procedurii de executare. 66. În ceea ce priveşte caracterul executoriu al celorlalte înscrisuri (care nu sunt hotărâri judecătoreşti), trebuie făcută distincţia între situaţia de la art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul executoriu al înscrisului, şi cea de la art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la neîntrunirea condiţiilor de formă cerute de lege, sau a altor cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. 67. Condiţia de la pct. 2 vizează încadrarea înscrisurilor în categoria celor arătate de lege ca având caracter executoriu. Cu privire la acest aspect, art. 641 din Codul de procedură civilă dispune că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 68. În contextul în care în cauza pendinte este vorba de un contract de credit încheiat la distanţă de o instituţie financiară nebancară, în calitate de furnizor de servicii financiare, şi un consumator, se cuvine a preciza că prin art. 52 din Legea nr. 93/2009 se conferă caracter de titlu executoriu contractelor de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şi garanţiilor reale şi personale afectate garantării creditului. Desigur că raportul dintre dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 şi prevederile din Legea nr. 93/2009, relative la încheierea contractelor de credit de către instituţiile financiare nebancare, este de la general la special. 69. Din expunerea opiniilor divergente ale celor doi membri ai completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept rezultă că problema cu care se confruntă instanţa de trimitere şi care a dus la declanşarea mecanismului hotărârii prealabile este legată nu de încheierea valabilă a contractului la distanţă, respectiv a momentului la care contractul se consideră valabil încheiat, ci de cerinţele care privesc forma contractului încheiat la distanţă şi de regimul probator al acestuia. 70. Opinia unui membru al completului este aceea că înscrisul nu întruneşte cerinţele de ordin formal impuse de reglementările procedurale (fără a fi indicate normele procedurale la care se referă aceste cerinţe de ordin formal) şi de legea specială cu privire la titlul executoriu. 71. Cealaltă opinie este în sensul că un contract de credit încheiat în sistem electronic reprezintă titlu executoriu, conform art. 52 din Legea nr. 93/2009, dacă este făcută dovada acceptării ofertei de a contracta prin transmiterea de către creditor a mesajului de confirmare a comenzii debitorului, legea neinstituind nicio condiţie de formă pentru încheierea valabilă a contractului. 72. În aceste condiţii, conţinutul întrebării şi, în special, raportarea la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 nu sunt pertinente faţă de considerentele expuse în prezentarea punctului de vedere al completului de judecată aflat în divergenţă şi denotă faptul că instanţa de trimitere nu a fost în măsură să identifice dispoziţiile legale incidente la care trebuie să se raporteze cu ocazia analizei cerinţelor de ordin formal specifice procedurii de încuviinţare a executării unui contract de credit încheiat prin mijloace de comunicare la distanţă, pretins a fi titlul executoriu. 73. Trebuie subliniat că Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 nu conferă contractelor de credit privind serviciile financiare, în general, caracter de titlu executoriu. 74. În ceea ce priveşte obligaţia furnizorului de servicii financiare de a transmite consumatorului, în totalitate, toate informaţiile pe care i le-a furnizat în faza precontractuală, precum şi termenii şi condiţiile contractuale, art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 prevede că acestea vor fi comunicate în scris, pe hârtie sau pe orice suport durabil disponibil şi accesibil consumatorului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligaţii rezultate din semnarea unui contract la distanţă sau din acceptarea unei oferte a unui astfel de serviciu financiar la distanţă. 75. Domeniul de aplicare a acestui act normativ vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară sub aspectul reglementării condiţiilor de informare a consumatorilor în vederea încheierii şi executării contractelor la distanţă privind serviciile financiare dintre furnizorii de servicii financiare şi consumatori. 76. În acest sens, contractele la distanţă sunt veritabile contracte între absenţi, în condiţiile în care ofertarea, negocierea şi încheierea se realizează la distanţă, fără a implica prezenţa fizică a celor două părţi. 77. Contractul privind serviciile financiare este o varietate a contractului la distanţă, care se distinge, în principal, prin obiectul său, care poate fi orice serviciu bancar, de credit, de asigurare, pensii individuale, servicii de investiţii financiare reglementate de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice servicii referitoare la plata în natură. 78. Ordonanţa reglementează mijloacele de protecţie de care beneficiază consumatorul, în funcţie de momentul din desfăşurarea raportului juridic în care se acordă protecţie. 79. Se disting, astfel, mijloace de protecţie în etapa anterioară încheierii contractului (faza prealabilă de informare şi negociere), în etapa încheierii contractului, în etapa executării contractului şi în etapa soluţionării unui eventual litigiu. 80. Etapa contractuală legată de momentul încheierii contractului este reglementată prin art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, dispoziţie legală care, în contextul domeniului de aplicare a ordonanţei, instituie o formă de protecţie specială a consumatorului, prin asigurarea unui echilibru contractual determinat de cunoaşterea momentului încheierii contractului de către ambele părţi, anterior executării lui. Comunicarea dintre părţi debutează cu emiterea ofertei de către furnizorul de servicii financiare pe care consumatorul o primeşte şi o acceptă. Următorul demers este reprezentat de expedierea acceptării de către consumator, corelativ cu primirea acesteia de către furnizor, urmat de emiterea mesajului de confirmare către consumator şi, în final, receptarea acestui mesaj de către consumator, care coincide cu momentul încheierii contractului. 81. În temeiul acestei prevederi legale, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare este momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fără a fi necesară semnătura olografă sau electronică pentru determinarea momentului la care contractul este valabil încheiat şi produce efecte. 82. Acest sistem de determinare a momentului încheierii contractului corespunde regulii recepţiei acceptării (sistemului primirii acceptării), regulă regăsită în art. 1.186 alin. (1) şi art. 1.200 alin. (1) din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare (denumit în continuare Codul civil). 83. Prin urmare, actul normativ special, cum este Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 în raport cu Codul civil, instituie acelaşi sistem, al recepţiei acceptării, în determinarea momentului încheierii contractului. Această soluţie nu este una nouă, preferinţele literaturii de specialitate şi ale practicii judiciare şi arbitrale sub regimul Codului civil de la 1864 îndreptându-se în mod hotărât spre sistemul recepţiei, regulă afirmată în noul Cod civil. 84. Determinarea momentului încheierii contractului marchează momentul de la care se produc efectele contractului. 85. Instanţa de trimitere face o adăugare nepermisă la conţinutul art. 8 din Ordonanţa nr. 85/2004, incompatibilă cu reglementarea legală a momentului încheierii contractului între absenţi, atunci când leagă acest moment de necesitatea existenţei semnăturii olografe sau electronice a contractului. Este evident că această adăugare decurge din nevoia de a se raporta la o condiţie exterioară a contractului pretins a fi titlu executoriu, care ţine de forma actului şi de regimul său probator, nu de condiţiile de fond pentru valabilitatea contractului, a căror analiză nu poate fi efectuată în cadrul procedurii necontencioase specifice încuviinţării executării silite. 86. Soluţia regimului probator ar putea fi oferită de Codul de procedură civilă, pornindu-se de la definiţia dată înscrisului prin art. 265 şi cu observarea prevederilor art. 266 şi 267, dispoziţii procedurale care reglementează proba în cazul a două categorii de înscrisuri, înscrisuri pe suport informatic şi înscrisuri în formă electronică. 87. Distincţia este importantă pentru că numai înscrisurile în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor Legii speciale nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată. În acest cadru trebuie observate actele normative care completează prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, relevante din perspectiva regimului probator. 88. În ceea ce priveşte înscrisul pe suport informatic (ca tip de înscris lipsit de suport material, care conţine date şi informaţii cu privire la un act juridic, dar care nu beneficiază de semnătură electronică) este de remarcat că prin art. 266 din Codul de procedură civilă s-a instituit principiul egalităţii de tratament între înscrisurile pe suport hârtie şi înscrisurile pe suport informatic. În conformitate cu art. 282 alin. (1) din Codul de procedură civilă, documentul care reproduce un înscris pe suport informatic trebuie să fie inteligibil şi să prezinte garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului acestuia şi a identităţii persoanei de la care emană. Valoarea probatorie se apreciază prin prisma prevederilor art. 284 din Codul de procedură civilă. 89. Este atributul instanţei de trimitere să determine mijlocul de comunicaţie folosit pentru încheierea contractului, să analizeze dovezile aduse de creditoare în reprezentarea înscrisului ce se pretinde a fi titlu executoriu şi să identifice dispoziţiile legale incidente în legătură cu proba contractului încheiat în mediu virtual. 90. În caz contrar, intervenţia instanţei supreme s-ar transforma într-un mecanism indirect de suprimare a rolului instanţei legal învestite cu soluţionarea unei cauze, acela de a identifica în mod direct legea raportului juridic dedus judecăţii instanţei de trimitere, contrar art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabileşte că pronunţarea este limitată numai la chestiunea de drept supusă dezlegării. 91. În raport cu considerentele expuse, se apreciază că problema de drept ce face obiectul întrebării prealabile nu este aptă să conducă la soluţionarea cauzei pe fond. 92. În legătură cu neîndeplinirea acestei condiţii este semnificativă şi împrejurarea că instanţa de trimitere a preferat să sesizeze instanţa supremă cu rezolvarea unei chestiuni de drept care nu a fost pe deplin identificată. 93. În acest sens, se constată că, în prezentarea argumentelor care susţin cele două opinii divergente ale membrilor completului instanţei de apel, nu s-a invocat incidenţa şi interpretarea art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, indicat în conţinutul întrebării prealabile, ceea ce face să lipsească cu desăvârşire punctul de vedere al completului care a iniţiat sesizarea şi pune în evidenţă caracterul esenţial diferit dintre considerentele şi dispozitivul încheierii de sesizare, cu consecinţa afectării regularităţii sesizării. 94. În contextul în care s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind legătura dintre chestiunea de drept a cărei lămurire se cere şi soluţionarea cauzei pe fond, se consideră că nu se mai impune analiza celorlalte două condiţii referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la împrejurarea ca respectiva chestiune să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 95. În considerarea argumentelor expuse, mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa unor chestiuni de drept dificile de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, astfel încât sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 1.256/303/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2, 3,4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, respectiv de a stabili dacă, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanţă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
