Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. Excepţia a fost ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu şi alţii, toţi reprezentaţi de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în Dosarul nr. 33.781/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 879D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că excepţia de neconstituţionalitate se află la al doilea termen de judecată, la primul termen nefiind îndeplinită în mod legal procedura de înştiinţare. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 627 din 22 septembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.3781/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal - veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. Excepţia a fost ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu şi alţii, toţi reprezentaţi de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că art. 21 din Legea nr. 500/2002, aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se referă generic la ordonatorii de credite, fără ca aceştia să fie însă determinaţi sau determinabili în conţinutul articolului. Determinarea ordonatorilor principali de credite se face, în schimb, la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. Prin interpretarea dată art. 21 din Legea nr. 500/2002, instanţa supremă a realizat în fapt o modificare a substanţei textului normei supuse interpretării, în sensul că la subiectul generic determinat „ordonatorii principali de credite“, menţionat în art. 21, a adăugat „Ministerul Afacerilor Interne“, expresie care nu a existat în cuprinsul textului art. 21 din Legea nr. 500/2002. S-au încălcat astfel principiul separaţiei puterilor în stat - întrucât modificarea unor texte de rangul legii face parte din sfera competenţelor rezervate puterii legislative, şi nu puterii judecătoreşti -, principiul supremaţiei legii, precum şi prevederile art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (3) din Constituţie, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a părăsit, nepermis, limitele competenţei fixate prin aceste prevederi. 7. Autorii excepţiei arată că, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială“. S-a statuat astfel o imunitate în faţa legii pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru faptele vătămătoare privind drepturi salariale, atât personale, cât şi ale prepuşilor săi. 8. Instanţa supremă a interpretat art. 222 din Codul civil desconsiderând art. 224 din acelaşi cod, care consacră răspunderea subsidiară a statutului şi a instituţiilor de drept public de nivel superior pentru faptele instituţiilor publice subordonate. 9. Pe lângă denaturarea vădită a substanţei textelor interpretate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a observat şi nu a examinat prevederile art. 20 din Legea nr. 500/2002 care erau relevante, întrucât precizau că miniştrii sunt ordonatori principali de credite. Similar, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a observat şi nu a examinat prevederile art. 2 lit. e) care erau relevante, întrucât stabileau Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane şi financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului. De asemenea, nu au fost examinate prevederile art. 17 alin. (1) potrivit cărora „personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari“. Din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 291/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a observat şi nu a examinat definiţia care prezintă Ministerul Afacerilor Interne ca fiind „angajatorul“ poliţiştilor. Din Legea dialogului social nr. 62/2011, instanţa supremă nu a examinat şi nu a luat în considerare definiţiile „angajatului“ şi „angajatorului“ care acoperă expres şi raporturile de serviciu, implicând că poliţistul face parte din categoria „angajaţilor“ şi mai ales că poliţistul are un „angajator“ care necesită a fi determinat la judecata recursului în interesul legii, întrucât un litigiu privind drepturile salariale este un litigiu între angajat şi angajator. De asemenea, nu a observat şi nu a examinat prevederile relevante ale art. 7, 12 şi 16 din Legea nr. 218/2002. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ignorat prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007. 10. Autorii excepţiei consideră că examinarea realizată de instanţa supremă prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a fost una superficială şi, pe lângă denaturarea vădită a textelor interpretate, a încălcat grav şi regula interpretării sistemice, fiind ignorate numeroase texte normative care erau incidente în materie. De asemenea, a fost încălcat art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 care stabileşte că poliţiştii fac parte din personalul Ministerului Afacerilor Interne, deci că există un raport juridic de serviciu între reclamanţi şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi art. 2 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 291/2011, care stabileşte că Ministerul Afacerilor Interne este „angajatorul“ poliţiştilor. 11. Autorii excepţiei consideră că, atât timp cât ordinul normativ este publicat în Monitorul Oficial al României şi face parte din legislaţia activă, nefiind contestat la soluţionarea cauzei de judecătorul fondului sau de către partea Ministerul Afacerilor Interne, judecătorul de tribunal trebuia să îl pună în executare, reţinând Ministerul Afacerilor Interne cu calitate procesuală pasivă şi respingând excepţia de lipsă a calităţii procesuale. 12. Referitor la neconstituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, autorii excepţiei arată că au în vedere forma actului normativ în vigoare înainte de abrogarea sa parţială prin Legea-cadru nr. 330/2009, considerând că această formă încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j), ale art. 115 alin. (1) şi ale art. 154 din Constituţie. În acest sens, arată că valorile coeficienţilor de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie şi valoarea de referinţă sectorială (197,33 lei) care s-au utilizat în perioada 2010-2017, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, pentru a se calcula salariile poliţiştilor, sunt cele menţionate în anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, anexă formal abrogată. Art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că „se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al (...) salariilor de funcţie (...)“. Legea-cadru nr. 153/2017 nu determină în concret aceste cuantumuri, ele fiind însă determinabile prin utilizarea normelor anterioare acestei legi, implicând faptul că normele în cauză sunt ultraactive, chiar dacă formal au fost abrogate. 13. O parte din sumele compensatorii introduse în salariile de funcţie ale autorilor excepţiei în anul 2017 şi care au fost luate în considerare la compararea salariului de funcţie cu valoarea de 1.450 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 au ca sursă foste sporuri şi suplimente introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 14. O eventuală neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 face ca sporurile în cauză, inclusiv sub forma „sumelor compensatorii“ în care au fost acordate după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, să devină inexistente. 15. În opinia autorilor excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 încalcă şi art. 73 alin. (3) lit. j) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie, întrucât nici acest act normativ şi nici legea de aprobare nu au fost adoptate ca norme având caracter de lege „organică“. Autorii excepţiei susţin că Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, prin obiectul specific al reglementării, respectiv stabilirea funcţiilor de poliţie, precum şi salarizarea funcţionarilor publici cu statut special - poliţişti, legiferează în domeniul rezervat legiuitorului organic. Or, arată că prin Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, Curtea Constituţională a stabilit că „potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar sistemul de salarizare a acestei categorii de funcţionari ţine de statutul lor“. De asemenea, invocă aceeaşi decizie, în care Curtea Constituţională a statuat că: „Interdicţia reglementării în domenii care fac obiectul legilor organice este prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol constituţional pentru ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament.“ Autorii excepţiei consideră că încălcarea art. 73 alin. (3) lit. j) şi a art. 115 alin. (1) din Constituţie atrage, automat, încălcarea prevederilor art. 154 din Constituţie. 16. Autorii excepţiei arată că ordonanţa criticată stă şi în prezent la baza sistemului de salarizare al poliţiştilor, în condiţiile în care Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-au aplicat decât parţial, fiind menţinute până în prezent valorile coeficienţilor de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie şi valoarea de referinţă sectorială (197,33 lei) din anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, formal abrogată de Legea-cadru nr. 330/2009. Legea-cadru nr. 153/2017 a preluat, la rândul ei, până la 31 decembrie 2017, salariile poliţiştilor aşa cum sunt determinate pe baza prevederilor abrogate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, apreciază că se impune respingerea acesteia ca nefondată. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţa de judecată se exprimă doar în sensul admisibilităţii acesteia, arătând că prevederile de lege criticate sunt incidente în cauză. 18. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016. De asemenea, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003. Textele de lege criticate sunt următoarele: - Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007: „(3) Ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite.“; – Art. 21 din Legea nr. 500/2002: "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(4) Ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.(5) Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora.(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) următoarele: a) cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare; b) cheltuielile acordate în bani, de natura asistenţei sociale şi asigurărilor sociale, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; c) cheltuielile cu datoria publică; d) cheltuielile care decurg din obligaţii internaţionale; e) sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care vor fi repartizate integral.(7) Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară şi a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.(8) Ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri.“" 22. Prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“ 23. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aduc atingere următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, susţin că acestea sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) potrivit cărora statutul funcţionarilor publici aparţine domeniului legilor organice, ale art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativă şi ale art. 154 privind conflictul temporal de legi. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei nu vizează însuşi conţinutul acestor dispoziţii de lege, ci se critică raţionamentul juridic pe care instanţa supremă l-a folosit pentru a ajunge la soluţia Deciziei nr. 13 din 13 iunie 2016, respectiv faptul că, omiţând conţinutul anumitor reglementări, ar fi reţinut în mod greşit că Ministerul Afacerilor Interne nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială. 25. Curtea observă că, în opinia autorilor excepţiei, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne este justificată de faptul că, potrivit dispoziţiilor legale pe care le invocă, acesta ar avea calitatea de angajator. De asemenea, reţine că, potrivit celor susţinute în critica de neconstituţionalitate, calitatea de ordonator principal de credite revine, conform art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, ministrului afacerilor interne. 26. Curtea observă însă că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ministrul afacerilor interne nu a fost chemat în judecată. Altfel spus, autorii excepţiei nu l-au chemat în judecată pe cel care, potrivit legii, îl consideră ca fiind ordonatorul principal de credite, ci Ministerul Afacerilor Interne în calitate de angajator. 27. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea aminteşte că, aşa cum s-a subliniat şi prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragraful 40, Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a avut în vedere ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, şi nu ca angajator, instanţa supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunţate şi această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Astfel, prin paragrafele 49 şi 50 din Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, instanţa supremă a precizat: „În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.“ 28. Aşa fiind, Curtea Constituţională apreciază că, în măsura în care, în prezenta cauză, instanţa de judecată ar aprecia că Ministerul Afacerilor Interne îndeplineşte calitatea de angajator, Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 nu ar fi incidentă. 29. Curtea constată însă că aceste aspecte ţin de modul de aplicare a legii, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 30. Cât priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea constată că acest act normativ a mai fost supus controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză, acestea fiind respinse ca neîntemeiate. În acest sens, prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, antereferită, Curtea, făcând trimitere la jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut, în esenţă, că „sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, fac obiectul de reglementare al legii organice (Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005)“. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 627 din 22 septembrie 2020 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Alin Alexandru Pleniceanu şi alţii, toţi reprezentaţi de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în Dosarul nr. 33.781/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
