Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Mureşanu în Dosarul nr. 27.384/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.933D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2017, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi a autorului Marian Mureşanu, care s-a prezentat după strigarea cauzei, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ocazie cu care Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Florin Moraru în Dosarul nr. 6.280/3/2016 (1.552/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectului Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.159D/2016, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conexarea Dosarului nr. 3.159D/2016 la Dosarul nr. 1.933D/2016, care a fost primul înregistrat. Totodată, Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 noiembrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 26 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 27.384/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal. 4. Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.280/3/2016 (1.552/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Codul penal. 5. Excepţia a fost ridicată de Marian Mureşanu şi Florin Moraru în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la exigenţele de calitate a legii şi ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, deoarece regimul sancţionator mai aspru al recidivei prevăzut de Codul penal se aplică situaţiei juridice trecute născute sub imperiul Codului penal din 1969. Astfel, pedeapsa în caz de recidivă dispusă de art. 43 din Codul penal este constituţională în măsura în care aceasta este prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită, în caz contrar încălcându-se principiul legii penale mai favorabile şi, totodată, art. 2 alin. (2) din Codul penal, potrivit căruia „nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită“. Totodată, se susţine că prevederile legale criticate nu sunt suficient de clare, întrucât, în Dosarul nr. 3.159D/2016, infracţiunea reţinută în sarcina autorului a fost săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969, judecata pe fond a început în anul 2013 şi s-a finalizat în anul 2015, condamnarea fiind dispusă sub imperiul actualului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă. Cu alte cuvinte, instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare, sancţionând prin dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal acte executate sub incidenţa Codului penal din 1969, a înfrânt principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, deşi tratamentul sancţionator al recidivei stabilit de actualul Cod penal este mai aspru decât cel stabilit de Codul penal din 1969, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze în consecinţă. De altfel, autorul critică aplicarea regimului sancţionator mai aspru, prevăzut de legea nouă, situaţiei sale juridice născute sub imperiul legii vechi. Or, potrivit Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, instanţa, la momentul pronunţării, are obligaţia de a aplica legea mai favorabilă în mod global, nu pe instituţii. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece problema aplicării legii penale mai favorabile a fost tranşată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, autorul critică aplicarea regimului sancţionator mai aspru, prevăzut de legea nouă, situaţiei sale juridice născute sub imperiul legii vechi, şi nu conţinutul normei juridice. Aşa fiind, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de aplicare a prevederilor legale contestate. 11. Pe fond, Guvernul arată că tratamentul sancţionator al recidivei stabilit prin noul Cod penal este mai aspru decât cel stabilit prin Codul penal din 1969. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către aceeaşi persoană înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată executată demonstrează o perseverenţă infracţională, fiind necesare sisteme de sancţiune adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării. Aşa fiind, Guvernul apreciază că intră în atribuţiile legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, să aprecieze în funcţie de o serie de criterii, printre care şi perseverenţa fenomenului infracţional, modul cum va fi sancţionată recidiva. 12. Avocatul Poporului arată că îşi menţine opinia exprimată anterior cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 1.464D/2016. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (1) cu denumirea marginală Pedeapsa în caz de recidivă din Codul penal, care au următorul conţinut: „(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la cerinţele de calitate a legii şi art. 15 alin. (2) referitor la principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Sentinţa penală nr. 1.483 din 30 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.924 din 11 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Marian Mureşan a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare. A fost liberat condiţionat, rămânând de executat un rest de 1.229 de zile, iar, în timpul liberării, a săvârşit o nouă infracţiune (trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată - două acte materiale) pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 1.235 din 28 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.297 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Cu acest prilej, instanţa de judecată, în baza art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) din Codul penal, a revocat beneficiul liberării condiţionate şi a adăugat restul rămas neexecutat de 1.229 de zile la pedeapsa de 6 ani închisoare. 18. De asemenea, prin Sentinţa penală nr. 1.213/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6.172/2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Florin Moraru a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare. A fost liberat condiţionat, rămânând de executat un rest de 2.430 de zile, iar, în timpul liberării, a săvârşit o nouă infracţiune (tâlhărie săvârşită în anul 2012 sub imperiul Codului penal din 1969) pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 332/F din 26.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.781/A din 21.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Cu acest prilej, instanţa de judecată, după ce a stabilit că legea mai favorabilă este legea nouă (pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca urmare moartea victimei fiind, potrivit Codului penal din 1969, închisoarea de la 15 la 25 de ani, pe când pedeapsa pentru aceeaşi faptă stabilită de actualul Cod penal este închisoarea de la 2 la 7 ani), în baza art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1), a revocat beneficiul liberării condiţionate şi a adăugat restul rămas neexecutat de 2.430 de zile la pedeapsa de 6 ani închisoare. 19. Practic, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de împrejurarea că aplicarea legii penale mai favorabile nu se face pe instituţii autonome, sens în care doresc să le fie aplicate pedepsele mai blânde din actualul Cod penal şi tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni din Codul penal din 1969. 20. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că, prin Decizia nr. 559 din 19 septembrie 2017*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Curtea Constituţională a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată fiind deci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa acestuia, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului de a dispune cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata supravegherii. ────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 559 din 19 septembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 14 noiembrie 2017.────────── 21. Prin urmare, fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a nerespectării lor, respectiv revocarea liberării şi executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracţiune stabilindu-se potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau pluralitate intermediară. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susţinerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiţie, independenţei judecătorului sau nesocotirii rolului Parlamentului, judecătorul nefăcând altceva decât să aplice, potrivit procedurii şi condiţiilor prevăzute, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legea stabilită de Parlament. 22. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 48, că nu este permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii atât din legea veche, cât şi din legea nouă şi că, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă, cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii. Mai mult, în materie penală, cu excepţia legii penale mai favorabile care va fi privită ca interzicând o lex tertia, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de raporturile juridice nou-create. De aceea, inculpatul care a înţeles să încalce legea nouă prin săvârşirea unei noi infracţiuni s-a expus consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa recidivei sau a pluralităţii intermediare era previzibilă pentru acesta. 23. Aşa fiind, analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea a constatat că, spre deosebire de art. 32 din Codul penal din 1969, potrivit căruia prin pluralitate de infracţiuni se înţelegea concurs de infracţiuni sau recidivă, în actuala reglementare, potrivit art. 35 şi următoarele, legiuitorul a stabilit trei forme ale pluralităţii de infracţiuni reţinute în doctrina penală şi confirmate de practica judiciară, şi anume concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea intermediară. 24. Totodată, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă“. Cu alte cuvinte, a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi în mod obligatoriu cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului legii mai conforme cu interesele apărării sociale, care este legea nouă. Drept urmare, stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situaţii juridice mult prea favorabile acestuia. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (a se vedea Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, paragrafele 12, 15 şi 16). 25. Deoarece, până în prezent, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia ce au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Mureşanu în Dosarul nr. 27.384/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Florin Moraru în Dosarul nr. 6.280/3/2016 (1.552/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
