Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.667/99/2016 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 694D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile Emanoila Savin şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, situaţiile juridice învederate de autoarea excepţiei, respectiv situaţia soţului supravieţuitor, pe de o parte, şi situaţia concubinului, de cealaltă parte, fiind diferite. Pensia de urmaş reprezintă o măsură de protecţie socială acordată persoanei care a dobândit calitatea de soţ prin efectul căsătoriei, aşa cum este recunoscută de Codul civil. În legislaţia română concubinajul nu este recunoscut ca o formă de convieţuire. Hotărârea din 1 aprilie 2008 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată de autoarea excepţiei, a analizat o altă situaţie, întrucât în legea germană se recunoştea uniunea consensuală înregistrată. De asemenea, într-o hotărâre recentă a aceleiaşi instanţe din 19 decembrie 2019 în cauza HC şi Comisia Europeană, analizând o situaţie similară celei de faţă, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte pensia de urmaş, concubinii nu sunt într-o situaţie comparabilă cu cea a persoanelor căsătorite şi a persoanelor care au încheiat o uniune înregistrată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.667/99/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării apelului formulat de Emanoila Savin şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 1.174 din 12 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7.667/99/2016, având ca obiect contestaţia formulată de Emanoila Savin împotriva deciziei de pensionare. Prin contestaţia formulată, contestatoarea a solicitat obligarea Casei Judeţene de Pensii Iaşi la acordarea pensiei de urmaş pe o perioadă nedeterminată, deşi durata căsătoriei cu soţul decedat a fost mai mică de 10 ani, întrucât convieţuirea efectivă a fost de peste 20 de ani. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea de tratament şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care exclud perioada de concubinaj anterioară căsătoriei de la stabilirea dreptului la pensie de urmaş a soţului supravieţuitor. Astfel, consideră că normele de lege criticate reprezintă, din punct de vedere normativ, o ingerinţă legală în dreptul la libera exprimare manifestat prin opţiunea de convieţuire, instituind o inechitate de tratament între persoanele care au calitatea de soţi, pe de o parte, şi cei care se găsesc în relaţii de familie de facto (de concubinaj), de a beneficia de drepturile de urmaş. Legea română nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, art. 259 din Codul civil definind căsătoria ca „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii, în scopul de a întemeia o familie“. Or, o uniune liberă ca cea a concubinajului are, practic, acelaşi scop ca şi căsătoria, constând în acordarea de sprijin material, moral unul faţă de celălalt. Faptul că legiuitorul nu recunoaşte existenţa unei astfel de uniuni nu poate justifica singur şi prin el însuşi o inechitate de tratament, cum este cea reţinută de prevederile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010. 6. Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales ca urmare a numărului mare de copii născuţi din cupluri necăsătorite. Astfel, pe locul întâi se află Islanda cu 65% dintre copii proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu 55%, în timp ce în Marea Britanie proporţia este de 40%. 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale arată că, în ultimii ani, concubinajul este forma modernă de convieţuire, preferată căsătoriei, deşi în relaţia de concubinaj nu există drepturi şi obligaţii de genul celor reglementate prin lege pentru căsătorie. Însă aceasta vizează doar pe concubini, întrucât copiii născuţi în afara căsătoriei, respectiv dintr-o relaţie de concubinaj, se bucură de acelaşi regim de ocrotire ca orice copil din căsătorie. Legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. De asemenea, dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură civilă menţionează concubinul printre persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil, fiind inclus în aceeaşi dispoziţie alături de soţ, fostul soţ, logodnic, respectiv în categoria persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi. Or, apreciază că este discriminatoriu ca într-o anumită procedură aceste categorii să fie situate pe poziţii de similaritate, iar în ceea ce priveşte acordarea/recunoaşterea unor drepturi să se aprecieze că acestea nu sunt în situaţii similare. 8. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, potrivit cărora nerecunoaşterea dreptului de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi aduce atingere art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care art. 177 alin. (1) din Codul penal defineşte noţiunea de „membru de familie“ prin includerea persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc. Consideră că relevantă în considerentele deciziei menţionate este similitudinea stabilită de Curtea Constituţională între relaţia de concubinaj cu relaţiile dintre soţi, fiind apreciate ca „relaţii asemănătoare“, neexistând nicio diferenţă relevantă între partenerii de viaţă căsătoriţi şi cei implicaţi într-o uniune consensuală. 9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că, astfel cum legiuitorul penal a apreciat că nu există temei pentru ca aceste categorii de persoane ce intră în sfera noţiunii de „familie“ să nu beneficieze de protecţie penală similară cu cea acordată cuplurilor căsătorite, nu există niciun temei şi nicio justificare obiectivă care să instituie diferenţa de tratament juridic, din perspectiva legii pensiilor şi a asigurărilor sociale între persoanele căsătorite şi persoanele care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soţi, cum este dreptul recunoscut exclusiv soţului supravieţuitor la pensie de urmaş. 10. Tot în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei invocă şi prevederile art. 1 şi art. 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, precum şi cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 1 aprilie 2008, pronunţată în Cauza C-267/06 Tadao Maruko împotriva Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, în sensul că refuzul de a acorda partenerilor de viaţă dreptul la pensia de urmaş reprezintă o discriminare directă bazată pe orientarea sexuală, dacă se presupune că soţii supravieţuitori şi partenerii de viaţă supravieţuitori se află într-o situaţie asemănătoare în ceea ce priveşte această pensie. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, potrivit cărora: - Art. 83: „Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.“; – Art. 85: "(1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus." 15. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, respectiv art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 fac parte din capitolul IV - „Pensii“, secţiunea a 5-a, care reglementează „Pensia de urmaş“. Aceasta este una dintre categoriile de pensii care se acordă în sistemul public de pensii, alături de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială şi pensia de invaliditate. 17. În vederea obţinerii unei pensii de urmaş, legiuitorul a prevăzut mai multe condiţii. Astfel, aşa cum se precizează chiar în art. 83 din Legea nr. 263/2010, este necesar ca susţinătorul decedat să fi fost pensionar sau să fi îndeplinit condiţiile pentru obţinerea unei pensii. 18. O altă condiţie priveşte calitatea persoanelor care pot solicita acordarea pensiei de urmaş, respectiv raporturile pe care le-au avut cu persoana decedată. În acest sens, legiuitorul a stabilit că de acest tip de pensie pot beneficia copiii, până la vârstele reglementate de art. 84 din aceeaşi lege, şi soţul supravieţuitor. Premisa avută în vedere este aceea că persoana decedată, prin obligaţiile ce rezultă din raporturile de familie, a avut rolul de „susţinător“ al familiei sale, iar dispariţia sa afectează nivelul de trai al celor aflaţi în întreţinerea sa. Astfel, se impune a fi amintit că, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, iar potrivit art. 325 alin. (1) şi (2) din Codul civil, soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc şi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei. 19. Cât priveşte condiţiile în care soţul supravieţuitor poate beneficia de pensie de urmaş, Curtea reţine că legea prevede acordarea acesteia dacă solicitantul a împlinit vârsta standard de pensionare şi dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus (art. 83 din Legea nr. 263/2010). 20. În acelaşi timp însă, punând accentul pe dimensiunea socială a statului român, aşa cum este aceasta consacrată în art. 1 alin. (3) din Constituţie, cât şi pe obligaţia de a asigura protecţia persoanelor cu handicap, prevăzută de art. 50 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care soţul supravieţuitor este o persoană cu invaliditate de gradul I sau II, acesta are dreptul la pensie de urmaş dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an, indiferent de vârstă, iar în situaţia în care decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă soţul supravieţuitor nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II din Legea nr. 263/2010, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dreptul la pensie de urmaş nu este condiţionat de durata căsătoriei (art. 86 din Legea nr. 263/2010). 21. Tot în vederea susţinerii familiei rămase fără sprijinul financiar al unuia dintre soţi, ca urmare a decesului acestuia, precum şi în spiritul art. 49 din Constituţie din care derivă obligaţia statului de a asigura protecţia copiilor şi a tinerilor, legiuitorul a prevăzut că soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 88 din Legea nr. 263/2010). 22. În situaţia în care soţul supravieţuitor nu îndeplineşte condiţiile referitoare la vârsta legală de pensionare şi/sau durata minimă a căsniciei, prevăzută de art. 85 din Legea nr. 263/2010 - respectiv 10 ani -, nu este o persoană cu invaliditate de gradul I sau II şi nici nu are copii în întreţinere, în condiţiile art. 88 din aceeaşi lege, legiuitorul a prevăzut acordarea unei pensii de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II din Legea nr. 263/2010, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 87 din Legea nr. 263/2010). Altfel spus, legiuitorul a instituit acordarea unui ajutor temporar pentru soţul supravieţuitor care are capacitate de muncă, nu a împlinit vârsta legală de pensionare şi nu realizează venituri din activităţi dependente sau veniturile realizate sunt apreciate ca fiind mici. În aceeaşi ipoteză se încadrează şi persoanele a căror căsnicie a avut o durată mai mică de 10 ani. 23. Aşa cum reiese din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, critica de neconstituţionalitate este formulată pornind de la situaţia unor persoane de sex diferit, a căror căsnicie, cu o durată mai mică de 10 ani, a încetat ca urmare a decesului unuia dintre soţi. Prin urmare, soţul supravieţuitor nu poate beneficia de pensie de urmaş decât pe o perioadă de 6 luni de la data decesului. Instanţa de judecată, care a formulat excepţia de neconstituţionalitate, apreciază că soţul supravieţuitor este discriminat, întrucât nu este luată în calcul, în vederea acordării pensiei de urmaş, şi perioada în care soţii au trăit în concubinaj anterior căsătoriei şi care poate fi asimilată, în opinia sa, relaţiilor de familie. 24. Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ Aşa cum s-a subliniat însă şi în doctrină, noţiunea de familie este complexă, întrucât include atât o dimensiune morală şi afectivă, cât şi o dimensiune socială şi una juridică, iar prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată“ au în vedere toate aceste dimensiuni. Prin urmare, aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, deşi Constituţia nu defineşte noţiunea de „viaţă familială“, este necesar să fie avute în vedere cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia noţiunea de „viaţă de familie“, apărată prin art. 8 din Convenţie, nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relaţii de facto (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Van der Heijden împotriva Olandei, precitată). Cu alte cuvinte, există „viaţă de familie“ şi în cazul unei relaţii de fapt echivalente căsătoriei. Pentru acest motiv, Curtea Constituţională a reţinut că raţiunea reglementării dreptului de refuz al audierii ca martor subzistă şi în cazul persoanelor care au relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori au avut relaţii asemănătoare acelora dintre soţi cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substanţial al instituirii acestui drept îl reprezintă protecţia „vieţii de familie“ având o importanţă majoră în societate, indiferent de existenţa unei înregistrări formale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 23 octombrie 2017, paragraful 35). 25. Curtea apreciază însă că asimilarea relaţiilor de concubinaj sub anumite aspecte cu relaţiile dintre soţi şi protecţia acordată acestora în respectul prevederilor constituţionale ale art. 26 nu poate fi interpretată ca punând un semn de egalitate între situaţia persoanelor care au trăit în concubinaj şi cea a persoanelor care au ales să se căsătorească. Legislaţia română reglementează căsătoria ca fiind acel cadru legal care creează o serie de drepturi şi obligaţii reciproce între soţi, prevăzute în detaliu în Codul civil. Acestea privesc atât dimensiunea afectivă, de respect şi sprijin moral pe care o presupune căsătoria, dar şi alegerea unuia dintre regimurile matrimoniale stabilite de lege şi asumarea efectelor juridice ale acestuia, stabilirea locuinţei familiei şi a drepturilor şi obligaţiilor ce derivă din aceasta, precum şi asumarea obligaţiilor referitoare la cheltuielile căsătoriei. Consacrarea căsătoriei la nivelul Legii fundamentale ca fundament al familiei relevă opţiunea legiuitorului de a încuraja şi oferi un statut special acesteia în raport cu alte forme de trai comun, aşa cum este concubinajul. 26. Împrejurarea că realitatea socială relevă o creştere a numărului relaţiilor de concubinaj în detrimentul căsătoriei nu poate fi considerat ca un argument suficient pentru a aprecia că este necesară egalizarea efectelor juridice ce derivă din cele două situaţii. Atât timp cât, potrivit legii aplicabile, două persoane au dreptul de a se căsători, dar nu o fac, înseamnă că aleg să îşi asume toate consecinţele juridice care derivă din această opţiune, astfel că sunt libere de obligaţiile ce revin soţilor, potrivit legii, dar acceptă şi renunţarea la drepturile ce derivă din statutul marital. 27. Deşi conferă un sens larg noţiunii de „viaţă de familie“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa, aşa cum este Încheierea din 10 februarie 2011, pronunţată în Cauza Korosidou contra Greciei, paragraful 64, că, pe terenul articolului 12 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la căsătorie, căsătoria este în mod larg recunoscută ca oferind un statut şi drepturi specifice celor care îşi asumă acest angajament. Protecţia căsătoriei constituie, în principiu, un motiv important şi legitim pentru a justifica o diferenţă de tratament între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite. Căsătoria se caracterizează printr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii care se diferenţiază în mod clar de situaţia unui bărbat şi a unei femei care trăiesc împreună. De asemenea, Curtea a amintit că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea unei diferenţe de tratament diferit între cuplurile căsătorite şi cele necăsătorite, mai ales în ceea ce priveşte politica socială şi fiscală, aşa cum sunt materia impozitării, cea a pensiilor şi a securităţii sociale. 28. Tot prin Încheierea din 10 februarie 2011, pronunţată în Cauza Korosidou contra Greciei, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg a subliniat că efectele juridice ale unei căsătorii sau ale unui parteneriat civil prin care două persoane decid în mod expres şi liber să se căsătorească disting acest tip de relaţie de alte forme de trai comun. Dincolo de durata sau caracterul solidar al relaţiei, elementul determinant îl reprezintă existenţa unui angajament public, care este însoţit de o serie de drepturi şi obligaţii de ordin contractual. În acelaşi mod în care nu se poate face o analogie între cuplurile căsătorite sau aflate în parteneriat civil, pe de o parte, şi cuplurile heterosexuale sau homosexuale în care membrii au ales să trăiască împreună fără a deveni soţi sau parteneri civili, absenţa unui astfel de acord juridic constrângător între reclamanţi face ca relaţia de coabitare, în pofida duratei sale lungi, să fie în mod fundamental diferită de cea existentă între soţi sau parteneri civili. În concluzie, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi de existenţa unei speranţe legitime a concubinului de a beneficia de pensie în urma decesului partenerului. 29. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, pronunţată în Cauza C-460/18 P, paragraful 72 şi următoarele, a reţinut că, „deşi sub anumite aspecte uniunile de fapt şi uniunile legale, precum căsătoria, pot prezenta similitudini, acestea nu pot conduce neapărat la o asimilare între aceste două tipuri de uniune (Hotărârea din 15 aprilie 2010. Gualtieri/Comisia, C-485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 75). În fapt, o căsătorie se caracterizează printr-un formalism strict şi creează drepturi şi obligaţii reciproce între soţi, de un nivel ridicat, printre care se numără obligaţiile de asistenţă şi de solidaritate. Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a extins în mod explicit aplicarea, în anumite condiţii, a dispoziţiilor statutului referitoare la persoanele căsătorite asupra persoanelor legate printr-o uniune consensuală înregistrată. Astfel, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, uniunile consensuale sunt tratate în acelaşi mod ca şi căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut. Condiţiile prevăzute la această dispoziţie includ printre altele cerinţa ca cuplul să furnizeze un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să le ateste statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale şi ca cuplul să nu aibă acces la căsătorie civilă într-un stat membru. Prin urmare, pentru ca o uniune consensuală înregistrată să fie asimilată căsătoriei în sensul statutului, această dispoziţie impune ca funcţionarul înregistrat ca partener stabil în cadrul unei uniuni consensuale să îndeplinească condiţiile legale stabilite în dispoziţia menţionată. Rezultă din articolul 17 primul paragraf din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 1d alineatul (1) al doilea paragraf din acesta că, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în această dispoziţie, un partener în cadrul unei uniuni consensuale poate pretinde beneficiul pensiei de urmaş în urma decesului partenerului său. Pe de altă parte, o uniune de fapt, precum concubinajul, nu respectă aceste caracteristici în măsura în care [...] nu face în principiu obiectul unui statut fixat prin lege.“ 30. Prin aceeaşi hotărâre, paragrafele 87 şi următoarele, Curtea de la Luxembourg a reţinut că „cerinţa unei durate minime a căsătoriei la data decesului urmăreşte evitarea situaţiei în care aceasta ar fi doar un pact asupra unei succesiuni viitoare, motivată mai mult de consideraţii financiare decât de un proiect de viaţă în comun. Această condiţie privind durata permite, printre altele, combaterea fraudei. Trebuie amintit că principiul interzicerii fraudei şi a abuzului de drept constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justiţiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun şi alţii, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 49, precum şi jurisprudenţa citată). Prin urmare, trebuie să se constate că, pentru a combate abuzurile şi chiar frauda, legiuitorul Uniunii dispune de o marjă de apreciere în stabilirea dreptului la o pensie de urmaş. În speţă, condiţia potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat cel puţin un an pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de pensia de urmaş vizează să asigure realitatea şi stabilitatea relaţiilor dintre persoanele în cauză. O astfel de condiţie nu pare a fi discriminatorie sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul pensiei de urmaş.“ 31. Revenind la situaţia specifică pusă în vedere de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în calitate de autor al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta se particularizează prin faptul că persoana care solicită dreptul la pensie de urmaş a fost căsătorită cu cel decedat, iar înainte de căsătorie au trăit împreună o perioadă mai lungă, astfel că se ridică problema dacă, prin încheierea căsătoriei, şi perioada anterioară poate fi asimilată acesteia astfel încât să dea naştere unor drepturi similare. 32. Pentru a răspunde acestei întrebări, Curtea aminteşte că, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de competenţa exclusivă de a stabili criteriile şi condiţiile de acordare a pensiilor, dacă prin instituirea tratamentelor juridice diferenţiate nu distinge în cadrul categoriei persoanelor care se află în situaţii identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 933 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 22 ianuarie 2007). 33. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, acordarea pensiei de urmaş este condiţionată de calitatea de copil sau soţ al celui decedat. Cât priveşte acordarea pensiei doar soţului supravieţuitor şi nu persoanelor care au trăit în fapt cu cel decedat, legiuitorul a avut în vedere protejarea şi încurajarea relaţiilor stabile şi continue întemeiate pe căsătorie. În acest sens, Curtea observă faptul că legiuitorul a condiţionat acordarea pensiei de urmaş de o durată de cel puţin 10 ani a căsătoriei, fapt ce exprimă nu doar o determinare obiectivă, ce ţine de resursele financiare ale statului care influenţează stabilirea criteriilor şi limitelor de acordare a drepturilor de asigurări sociale, dar şi intenţia de a proteja viaţa de familie întemeiată pe căsătorie. Or, aşa cum reiese şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cea a Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene, legiuitorul naţional se bucură de libertatea de a stabili reglementări prin care să susţină relaţiile de familie întemeiate pe căsătorie şi care conferă drepturi specifice soţilor. 34. Curtea apreciază că, în măsura în care ar încuraja asimilarea relaţiilor de concubinaj relaţiilor dintre soţi în vederea stabilirii dreptului la pensie de urmaş, legiuitorul ar relativiza importanţa cerinţei referitoare la durata căsătoriei, fragilizând protecţia acordată acestei instituţii. Astfel, soţul supravieţuitor ar putea folosi perioada în care a trăit cu fostul soţ înainte de căsătorie pentru a reduce, în fapt, numărul de ani de căsătorie necesari obţinerii pensiei de urmaş, acesta devenind o condiţie derizorie. 35. În plus, Curtea consideră că, dacă ar admite că numărul de ani de căsătorie prevăzut de lege pentru a obţine pensia de urmaş poate fi complinit prin adăugarea perioadei trăite împreună în afara căsătoriei, instanţa de contencios constituţional s-ar substitui, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, legiuitorului, care, aşa cum s-a arătat mai sus, se bucură de competenţa exclusivă de a reglementa condiţiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale ţinând cont atât de valorile sociale protejate, cât şi de resursele financiare disponibile. 36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.667/99/2016 şi constată că dispoziţiile art. 83 şi art. 85 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
