Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Alin Gavril Urs în Dosarul nr. 706/177/2017 al Judecătoriei Aleşd. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.124D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. Arată că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, de vreme ce un inculpat săvârşeşte o infracţiune sub imperiul legii noi. În acest caz, inculpatul îşi asumă toate consecinţele care decurg din aplicarea legii noi. Apreciază că soluţia legiuitorului, criticată în prezenta cauză, este unica soluţie constituţională, în contextul pronunţării de către Curte a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, care interzice aplicarea pe instituţii autonome a legii penale mai favorabile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 706/177/2017, Judecătoria Aleşd a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Alin Gavril Urs. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect revocarea/anularea suspendării executării pedepsei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că modul de reglementare a dispoziţiilor criticate nu permite aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce este în contradicţie cu dispoziţiile Legii fundamentale. Astfel, persoanei care a săvârşit infracţiuni atât sub imperiul vechii reglementări, cât şi sub imperiul noului Cod penal „îi sunt aplicabile deopotrivă două dispoziţii legale contrare a căror prevalenţă este imposibil de anticipat“. Apreciază că, în măsura în care un text constituţional prevede expres posibilitatea retroactivităţii şi ultraactivităţii legii penale mai favorabile, o dispoziţie legală de rang inferior nu poate reglementa în mod contrar. 6. Judecătoria Aleşd apreciază că dispoziţiile criticate nu au în vedere posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile şi, în consecinţă, alegerea modalităţii de contopire a pedepselor stabilite, încălcându-se în acest fel atât condiţia de previzibilitate a normei penale, cât şi securitatea raporturilor juridice componente ale dreptului la un proces echitabil. De asemenea, este nesocotit şi principiul ultraactivităţii legii penale mai favorabile. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul arată că în cazul dispoziţiilor de lege criticate nu este vorba de o retroactivitate a legii noi, deoarece, pe de-o parte, concursul de infracţiuni şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni (sub legea nouă), iar, pe de altă parte, infractorul, săvârşind o infracţiune sub imperiul legii noi, a înţeles să o calce şi pe aceasta şi să se supună consecinţelor care derivă din acest fapt. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului de infracţiuni este previzibilă şi conformă cu principiul neretroactivităţii legii. Susţine că dispoziţiile criticate reglementează modalitatea de sancţionare a concursului de infracţiuni şi reprezintă o opţiune de politică legislativă care nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil sau aplicarea legii penale mai favorabile. 9. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere transmis anterior şi reţinut în deciziile nr. 337 din 24 mai 2016 şi nr. 775 din 15 decembrie 2016, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu următorul conţinut: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.“ 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 referitor la universalitate, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, Decizia nr. 780 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, sau Decizia nr. 210 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 13 iunie 2016, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, din perspectiva unor critici identice, respingând excepţia ca neîntemeiată. 15. Curtea a reţinut că, în baza dispoziţiilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Curtea a reţinut că prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, ar rezulta interpretarea potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni ca fiind o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei etc.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile“, aşa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracţiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracţiunilor concurente. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, raţiunea pentru care, în esenţă, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituţională - deoarece, în caz contrar, „prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor“ -, este aceea că, „în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu“. Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilităţii de a aplica legea penală pe instituţii autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuţii a puterii legislative. 16. Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea a constatat însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale“, care este legea nouă. Curtea a reţinut că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a constatat că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Curtea a reţinut că inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. 17. Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Gavril Urs în Dosarul nr. 706/177/2017 al Judecătoriei Aleşd şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Aleşd şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
