Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi art. 431 din Codul de procedură penală şi ale art. II pct. 62 şi pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu în Dosarul nr. 2.688/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.432D/ 2016. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 2. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.433D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „definitivă“, excepţie ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu în Dosarul nr. 2.117/40/2016/a2.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 3.433D/2016 la Dosarul nr. 3.432D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.433D/2016 la Dosarul nr. 3.432D/ 2016, care este primul înregistrat. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, a fost introdus în cuprinsul Codului de procedură penală art. 250^1 care permite formularea contestaţiilor împotriva măsurilor asigurătorii în situaţia în care acestea au fost luate de judecătorul de cameră preliminară. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, se susţine, pe de o parte, că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, iar, pe de altă parte, că legiuitorului nu îi revine obligaţia constituţională de a institui un număr de căi de atac ordinare sau extraordinare, cu atât mai puţin instituirea unor căi de atac împotriva unor încheieri pronunţate pe parcursul camerei preliminare sau pe parcursul fazei de judecată. Se arată că, de altfel, contestaţia în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, trebuie să fie exercitată asupra hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei, respectiv prin care se statuează asupra unei acuzaţii în materie penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 5. Prin încheierile din 29 noiembrie 2016 şi nr. 93 din 7 decembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 2.688/40/2016 şi nr. 2.117/40/2016/a2.1, Tribunalul Botoşani - Secţia penală şi Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) şi art. 431 din Codul de procedură penală şi ale art. II pct. 62 şi pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „definitivă“, excepţie invocată de Liviu Gheorghe Teodoriu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii în anulare referitoare la dispunerea, în privinţa sa, a unor măsuri asigurătorii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât prevăd caracterul definitiv al încheierii de soluţionare a contestaţiei promovate împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, formulate conform alin. (1) al art. 250 anterior menţionat. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală, se arată că acestea încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate prin faptul că nu prevăd un remediu efectiv pentru situaţia respingerii, ca inadmisibilă, în principiu, a unei cereri de contestaţie în anulare. Se susţine că, pentru acelaşi motiv, textul criticat este discriminatoriu şi nu asigură dreptul la un proces echitabil al părţii interesate de promovarea căii de atac analizate. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, care introduc alin. (5^1) în cuprinsul art. 250 din Codul de procedură penală, se susţine că cea de-a doua teză a normei de la alin. (5^1), anterior menţionat, este neconstituţională, întrucât prevederile alin. (4) al art. 250 din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate, în mod corespunzător, în cazul contestării măsurilor asigurătorii în cursul procedurii de cameră preliminară. Se arată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, la care textul criticat face trimitere, sunt aplicabile în ipoteza contestării măsurilor asigurătorii dispuse în faza urmăririi penale, atunci când încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, prin care este soluţionată această contestaţie, este definitivă. Însă, în ipoteza reglementată la art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care se soluţionează contestaţia, ce are acelaşi obiect, nu este definitivă, fiind supusă, la rândul său, contestaţiei reglementate la art. 347 din Codul de procedură penală. Cu privire la dispoziţiile art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, care modifică prevederile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt neconstituţionale, întrucât nu reglementează, printre cazurile de contestaţie în anulare, şi dreptul de a promova această cale de atac împotriva încheierii prin care se soluţionează contestaţia în anulare cu privire la dispunerea unor măsuri asigurătorii, în condiţiile în care această încheiere a fost pronunţată de un judecător de cameră preliminară necompetent. 7. Tribunalul Botoşani - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât acestea reglementează tocmai posibilitatea de a supune controlului judecătoresc actele procurorului. 8. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat este în acord cu Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, care obligă statele membre să asigure persoanelor afectate de asemenea măsuri posibilitatea efectivă de a contesta circumstanţele cauzei, inclusiv elementele concrete de fapt şi probele disponibile pe baza cărora bunurile supuse măsurilor reglementate sunt considerate bunuri derivate din activităţi infracţionale. Se mai arată că dublul grad de jurisdicţie în materie penală se impune a fi asigurat doar în cauzele penale ce au ca obiect soluţionarea unui raport penal de conflict. Se susţine, totodată, că textul criticat este în acord cu prevederile art. 13 din Convenţie, întrucât contestaţia formulată, conform art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, asigură dreptul la un remediu efectiv. Se mai arată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală nu contravin normelor constituţionale ale art. 21, fiind invocate considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 659 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 448 din 28 iunie 2016. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se observă că, în realitate, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (5^1), art. 426 lit. c)-h) şi ale art. 431 din Codul de procedură penală. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susţine că reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi că existenţa dreptului de a formula contestaţie împotriva măsurilor asigurătorii garantează dreptul la un recurs efectiv al persoanei care are interesul procesual de a formula asemenea cereri şi, totodată, posibilitatea acesteia de a se adresa unei instanţe naţionale în scopul invocării unor eventuale încălcări ale dispoziţiilor legale ce îi sunt aplicabile. Se mai arată că prevederile art. 250 alin. (4) şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu au un caracter discriminatoriu, deoarece se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipotezele pe care le reglementează. În ceea ce priveşte prevederile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, se susţine că autorul critică, de fapt, o omisiune legislativă, aspect ce determină respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel formulată, ca inadmisibilă. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, întrucât procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare în etapa admisibilităţii în principiu, respectiv reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a contestaţiei în anulare ca inadmisibilă constituie atribuţii ale legiuitorului. Se arată, de asemenea, că textele criticate nu au un caracter discriminatoriu, nefăcând nicio diferenţă între justiţiabili în privinţa dreptului de a formula contestaţie în anulare. Se face, totodată, trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 659 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 19-20. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 659 din 11 noiembrie 2014. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 250 alin. (4) şi art. 431 din Codul de procedură penală şi ale art. II pct. 62 şi pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016 şi, respectiv, prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „definitivă“. Având în vedere însă dispoziţiile art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, conform cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.“, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (5^1) teza a doua, ale art. 426 lit. c)-h) şi ale art. 431 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 250 alin. (4) şi alin. (5^1) teza a doua din Codul de procedură penală: "(4) Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.; […](5^1) Dacă, până la soluţionarea contestaţiei formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, contestaţia se înaintează, spre competentă soluţionare, judecătorului de cameră preliminară. Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. […];" – Art. 426 lit. c)-h): "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […] c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; […]“;" – Art. 431 din Codul de procedură penală: "(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate." 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la un remediu efectiv şi la interzicerea discriminării şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016, şi Decizia nr. 310 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 659 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită „în condiţiile legii“ (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). 18. Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. 19. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că instanţa europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidenţa prevederilor convenţionale menţionate. Aceasta vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii. De asemenea, Curtea a statuat că dispunerea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanţe, instanţa europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzaţie în materie penală“ adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Decizia privind admisibilitatea din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei). 20. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Curtea a reţinut că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie, doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. În aceste condiţii, nefiind vorba despre o acuzaţie în materie penală, Curtea apreciază că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt incidente în cauză. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele reţinute prin decizia anterior invocată, cu privire la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât persoanele în privinţa cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii se află într-o altă situaţie juridică decât cele în favoarea cărora legiuitorul a prevăzut dreptul de a formula căi de atac, dintre cele reglementate prin dispoziţiile Codului de procedură penală, motiv pentru care nu se poate susţine discriminarea celor dintâi sub aspectul lipsei dreptului de a contesta soluţia pronunţată prin încheierea de soluţionare a contestaţiei promovate împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a arătat, de nenumărate ori, în jurisprudenţa sa, că aceasta nu înseamnă uniformitate şi că nu se interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 23. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 13 din Convenţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, norma convenţională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile“, conform Convenţiei, şi să ofere o soluţie adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată în Cauza Ališic şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). Or, persoanele ale căror bunuri fac obiectul unor măsuri asigurătorii dispuse de procuror, prin ordonanţă, pot formula contestaţie, conform prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. 24. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (5^1) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în susţinerea acesteia, sub pretextul formulării unei excepţii de neconstituţionalitate, autorul pune în discuţie propria interpretare a dispoziţiilor legale criticate, solicitând, de fapt, Curţii Constituţionale să arate dacă, în ipoteza juridică reglementată la art. 250 alin. (5^1) teza a doua din Codul de procedură penală, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 347 din Codul de procedură penală. 25. Referitor la aspectele astfel invocate, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor, în ipoteza supusă analizei, a aplicabilităţii prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, denotă intenţia acestuia de a supune încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, conform dispoziţiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, cu privire la contestaţia formulată împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, aceluiaşi regim juridic reglementat pentru situaţia soluţionării aceleiaşi contestaţii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Acest fapt este explicabil, având în vedere că, în realitate, trimiterea contestaţiei formulate, conform art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, spre soluţionare, judecătorului de cameră preliminară are loc ca urmare a sesizării, prin rechizitoriu, a instanţei, pe parcursul procedurii soluţionării aceleiaşi cereri de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Per a contrario, soluţia juridică ce constă în reglementarea intervenţiei unui alt regim juridic de soluţionare a contestaţiei analizate, survenit pe parcursul soluţionării acesteia, schimbare ce este determinată de o cauză exterioară persoanei în privinţa căreia au fost dispuse măsuri asigurătorii şi pe care aceasta nu o poate controla, este de natură a crea discriminare între titularii contestaţiilor promovate, potrivit dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, discriminare pe criterii referitoare la timpul necesar organelor judiciare pentru a finaliza activitatea de urmărire penală şi a emite rechizitoriul, interval de timp ce diferă de la o cauză la alta. 26. Regimul juridic astfel reglementat presupune atât soluţionarea contestaţiei analizate, în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, cu participarea obligatorie a procurorului, cât şi caracterul definitiv al încheierii pronunţate. În această ultimă privinţă, sunt aplicabile mutatis mutandis atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 659 din 11 noiembrie 2014, mai sus analizate. 27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, în susţinerea acesteia, autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci invocă existenţa unui vid legislativ, referitor la excluderea de către legiuitor, dintre cazurile de contestaţie în anulare, a celui referitor la soluţionarea contestaţiei având ca obiect dispunerea unor măsuri asigurătorii, de către un judecător de cameră preliminară necompetent. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată este inadmisibilă. 28. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de contestaţie în anulare, cu prilejul analizei admisibilităţii în principiu a acestora, Curtea reţine că procedura admiterii în principiu a cererilor formulate, conform dispoziţiilor art. 426 din Codul de procedură penală, nu presupune o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, care să implice administrarea unui probatoriu în faţa instanţei sesizate, ci o verificare formală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea unei astfel de cereri. În acest sens, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa sesizată va verifica dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. 29. Conform dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală - astfel cum acestea au fost modificate prin art. II pct. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015 -, procedura de examinare, în principiu, a admisibilităţii cererii de contestaţie în anulare are loc în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Aşa fiind, părţile au posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei de judecată, personal sau prin intermediul unui avocat, şi de a-şi expune propriile argumente cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) al art. 431 din Codul de procedură penală, susţinându-şi, astfel, interesul procesual, în sensul admiterii sau respingerii cererii de contestaţie în anulare, în această fază procesuală, premergătoare soluţionării fondului cauzei. Astfel, părţile care se prezintă cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare au posibilitatea de a cunoaşte susţinerile procurorului şi, la nevoie, de a formula argumente contrare acestora, întrucât, conform aceloraşi dispoziţii legale anterior menţionate, participarea procurorului la judecată este obligatorie. Având în vedere aceste aspecte, procedura examinării, în principiu, a cererii de contestaţie în anulare se desfăşoară cu asigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. 30. Din interpretarea gramaticală şi per a contrario a prevederilor art. 431 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că procedura mai sus analizată se finalizează fie prin admiterea, de principiu, a cererii de contestaţie în anulare, condiţii în care instanţa dispune citarea părţilor interesate, în vederea soluţionării pe fond a respectivei contestaţii, fie prin respingerea cererii, ca inadmisibilă. Hotărârea pronunţată cu ocazia examinării admisibilităţii, în principiu, a contestaţiei în anulare, indiferent de soluţia pronunţată, este, într-adevăr, definitivă, concluzie ce poate fi desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor art. 426-432 din Codul de procedură penală. Acest aspect nu este însă de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al persoanelor interesate de admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura analizată presupune verificarea de către instanţa de judecată a unor aspecte strict formale (referitoare la termenul introducerii cererii, la motivele acesteia şi la existenta, la dosarul cauzei, a probelor invocate), ce nu vizează soluţionarea fondului cererii. Această verificare se face cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, care pot participa şi, respectiv, participă, în mod activ, la procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate. 31. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că lipsa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care este examinată admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu contravine drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin odată, unei instanţe judecătoreşti, independente şi imparţiale (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În ceea ce priveşte dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut la art. 24 din Constituţie şi cum rezultă din prevederile art. 6 din Convenţie, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că acesta este asigurat de fiecare dată când o persoană interesată are posibilitatea de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare, în faţa unei instanţe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate şi oralitate, personal sau prin intermediul unui avocat (a se vedea Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004). 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu în Dosarul nr. 2.688/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Gheorghe Teodoriu în Dosarul nr. 2.688/40/2016 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi în Dosarul nr. 2.117/40/2016/a2.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi alin. (5^1) teza a doua şi ale art. 431 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia penală şi Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
