Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari în Dosarul nr. 75/753/2017 al Tribunalului Militar Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.975D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.220D/2017, nr. 2.289D/2017, nr. 2.615D/2017, nr. 2.647D/2017 şi nr. 20D/2018, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 82/753/2017, nr. 77/753/2017, nr. 85/753/2017, nr. 15.781/3/2017 şi nr. 30.574/3/2017 ale Tribunalului Militar Bucureşti. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse de autorul excepţiei în dosarele nr. 2.289D/2017 şi nr. 2.615D/2017, prin care acesta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 20D/2018, nr. 2.647D/2017, nr. 2.615D/2017, nr. 2.289D/2017 şi nr. 2.220D/2017 la Dosarul nr. 1.975D/2017, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, arată că autorul excepţiei nu motivează această susţinere. Dispoziţiile criticate reglementează într-un mod clar că tribunalele sunt instanţe de executare atunci când judecata, în primă instanţă, a aparţinut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Arată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia se creează o discriminare între persoanele judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cele judecate de alte instanţe judecătoreşti, din perspectiva instanţei ce judecă contestaţiile la executare. Susţine că este atributul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa instanţelor de judecată. Dacă s-ar accepta premisa autorului excepţiei ar însemna că există o discriminare şi din perspectiva faptului că anumite persoane sunt judecate, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar alte persoane, de alte instanţe judecătoreşti. Or, această ipoteză este una absurdă, care ar nega dreptul legiuitorului de a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzelor. În continuare arată că în Legea fundamentală, de exemplu art. 72, 96 şi 109, când se vorbeşte de competenţa în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se vorbeşte de competenţa de judecată. Aşa fiind, prin stabilirea ca instanţă de executare a unei alte instanţe judecătoreşti în cazurile în care judecata în primă instanţă a aparţinut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se încalcă prevederile constituţionale. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a garanţiilor procesului echitabil şi a unicităţii justiţiei, arată că în faza contestaţiei la executare se constată dacă sunt aplicabile sau nu anumite chestiuni de drept, garanţiile procesului echitabil fiind aplicabile până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză. Pe de altă parte, unicitatea justiţiei presupune aplicarea aceloraşi reguli de judecată tuturor părţilor, ceea ce, în faza contestaţiei la executare, este evident respectat. În final arată că în cadrul contestaţiei la executare nu se pune în discuţie fondul procesului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 6. Prin Sentinţa penală nr. 30 din 13 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 75/753/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 595 Codul de procedură penală. 7. Prin Sentinţa penală nr. 41 din 6 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 82/753/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. 8. Prin Sentinţa penală nr. 37 din 28 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 77/753/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. 9. Prin Sentinţa penală nr. 47 din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 85/753/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. 10. Prin Sentinţa penală nr. 56 din 20 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.781/3/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. 11. Prin Încheierea din 19 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 30.574/3/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că punerea în executare a hotărârilor penale definitive reprezintă o fază a procesului penal care nu are o importanţă diminuată în raport cu celelalte faze. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul legalităţii, autorul excepţiei susţine că, prin atribuirea către instanţe de grad inferior a competenţei de punere în executare şi rezolvare a incidentelor intervenite în timpul executării hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii - componentă a statului de drept, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 13. Apreciază că nu există nicio justificare rezonabilă pentru diferenţierea de tratament, sub aspectul nivelului instanţei de executare, între părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de judecătorii, tribunale sau curţi de apel, pe de o parte, şi părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în privinţa competenţei instanţei care soluţionează contestaţia la executare, părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de judecătorii, tribunale sau curţi de apel au garantat accesul la acelaşi nivel de jurisdicţie, instanţa de executare fiind prima instanţă de judecată sau una egală în grad. În schimb, părţile ale căror cauze au fost soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au acces la instanţa de fond pentru soluţionarea contestaţiei la executare, ci la una inferioară, situată cu două trepte mai jos în ierarhia instanţelor judecătoreşti, respectiv tribunalul sau tribunalul militar. Această împrejurare determină lipsa accesului la instanţa de fond, chiar şi în calea de atac declarată împotriva hotărârii instanţei de executare, cale de atac de competenţa curţii de apel sau a curţii militare de apel. 14. În continuare arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de persoane care ocupă cele mai înalte funcţii în cadrul organelor şi instituţiilor de stat. Susţine că procesul penal are trei faze principale: urmărirea penală, judecata şi executarea hotărârii, astfel că disocierea acestor faze din punctul de vedere al gradului organului judiciar competent afectează dreptul la un proces echitabil şi unicitatea justiţiei. Având în vedere că etapa contestaţiei la executare este utilizată pentru a pune în discuţie aspecte legate de fondul cauzei, apreciază că analiza incidenţei cazurilor de intervenire a unei legi penale noi, de amnistie, prescripţie, graţiere sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, o poate face cu deplină legitimitate numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când aceasta a pronunţat hotărârea de condamnare. 15. Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competenţe speciale, fără ca prin aceasta să încalce de plano drepturile menţionate de autorul excepţiei. Tocmai în considerarea rolului şi locului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia instanţelor judecătoreşti, legiuitorul a prevăzut ca instanţa supremă să nu îndeplinească niciodată atribuţia de instanţă de executare. 16. În continuare arată că dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, instanţa de control constituţional respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 din acelaşi act normativ arată că, prin Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, instanţa de control constituţional a constatat că „procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii“. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că dispoziţiile referitoare la contestaţia la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare) fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Astfel, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 17. Mai mult, Curtea a reţinut că, din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1), se desprinde principiul plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti. Acesta presupune, printre altele, că instanţele judecătoreşti sunt îndreptăţite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepţia acelora date, prin dispoziţii legale exprese, în competenţa altor instanţe sau organe. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Guvernul apreciază, în principal, că autorul excepţiei critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului. Or, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. De asemenea, un alt motiv de inadmisibilitate este acela că autorul excepţiei s-a mărginit, în fapt, să invoce o pretinsă nerespectare a dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 126 şi art. 124 din Constituţie, despre care a afirmat că ar fi încălcate de textele legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicţia dintre acestea şi Constituţie. 20. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată se stabilesc prin lege. Făcând aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, prevederile criticate stabilesc, în esenţă, că atunci când contestaţia la executare vizează o hotărâre pronunţată în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se întemeiază pe cazurile reglementate de art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine tribunalului sau, după caz, tribunalului militar. Astfel, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de rolul instanţei supreme şi de importanţa mai redusă a contestaţiilor la executare, legiuitorul a dat aceste din urmă cauze în competenţa tribunalului, respectiv a tribunalului militar. Soluţia legislativă nu determină o discriminare între justiţiabili, întrucât ea îşi găseşte incidenţa, în egală măsură, în cazul tuturor persoanelor aflate în ipotezele reglementate. De asemenea, aceasta nu îngrădeşte accesul la justiţie, deoarece, asemenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât tribunalele, cât şi tribunalele militare sunt instanţe judecătoreşti prin care se realizează justiţia, iar, prin reglementarea contestaţiei la executare, legea procesual penală pune la dispoziţia condamnaţilor o cale efectivă de acces la instanţă. 21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 553 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale invocate. În realitate, autorul excepţiei se referă la modificarea şi completarea legislativă în ceea ce priveşte competenţa instanţelor judecătoreşti în materia punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. Referitor la dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că instanţa de contencios constituţional a constatat constituţionalitatea acestora prin deciziile nr. 683 din 19 noiembrie 2014 şi nr. 381 din 27 mai 2015. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2), faţă de art. 16, art. 21, art. 126 şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, Avocatul Poporului susţine că soluţia legislativă criticată este justificată de natura juridică a executării hotărârilor penale şi, implicit, a contestaţiei la executarea acestor hotărâri, aceasta din urmă reprezentând o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii, aspect ce poate fi soluţionat de instanţa de executare, fără a deturna scopul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin atribuirea competenţei de soluţionare a unor plângeri ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Ca atare, prin dispoziţiile art. 553 alin. (2), art. 597 alin. (1), art. 595 alin. (2) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în drepturi. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 553 alin. (2): „Hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureşti sau de tribunalul militar.“; – Art. 595 alin. (2): „Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie.“; – Art. 597 alin. (1): „Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.“; – Art. 598 alin. (2) teza întâi: „În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.“ 27. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procesul penal are patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive. Punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive este reglementată distinct în Codul de procedură penală, în titlul V al părţii speciale, deci într-o diviziune separată, ceea ce învederează concepţia legiuitorului de a considera această activitate judiciară cu totul distinctă de celelalte faze ale procesului penal. 29. În ceea ce priveşte reglementarea de către legiuitor a competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că aceasta este realizată în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt „stabilite prin lege“. Acest text constituţional consacră principiul libertăţii legiuitorului de a reglementa în domeniile menţionate, luând în considerare condiţia existentă în art. 1 alin. (5) din Constituţie de a respecta toate celelalte norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală (Decizia nr. 451 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018). 30. De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor (Decizia nr. 952 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008). 31. Astfel, instanţa de contencios constituţional, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 (referitoare la instanţa competentă să judece contestaţia la executare), a constatat că acestea sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „sunt prevăzute numai prin lege“. Aşa fiind, legiuitorul are deplina libertate de a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti, fără a se înţelege că prin aceasta este afectat principiul egalităţii în drepturi, normele contestate aplicându-se fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică (Decizia nr. 1.207 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 8 decembrie 2008). 32. În continuare, Curtea reţine că autorul excepţiei îşi întemeiază critica şi pe argumentul potrivit căruia „de cele mai multe ori, calea contestaţiei la executare este utilizată pentru a pune în discuţie aspecte legate de fondul cauzei. Or, analiza incidenţei cazurilor de intervenire a unei legi penale noi, de amnistie, prescripţie, graţiere sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei o poate face cu deplină legitimitate numai instanţa supremă“. 33. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că propria jurisprudenţă, jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, precum şi doctrina sunt unanime în a aprecia că în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007). 34. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare, aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătură cu aceasta. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice. Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării (a se vedea Decizia nr. 870 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală). 35. Totodată, instanţele judecătoreşti au statuat că schimbarea încadrării juridice dată faptei, individualizarea pedepsei sau stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei nu se pot face pe calea contestaţiei la executare. Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor. Pe această cale nu se schimbă încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea definitivă şi nu se individualizează pedeapsa, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat (a se vedea în acest sens Decizia penală nr. 7 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală). 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari în dosarele nr. 75/753/2017, nr. 82/753/2017, nr. 77/753/2017, nr. 85/753/2017, nr. 15.781/3/2017 şi nr. 30.574/3/2017 ale Tribunalului Militar Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 553 alin. (2), art. 595 alin. (2), art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
