Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Costin George, Mihai Bolocan, Serafim Cotenescu, Petre Sfârlează, Anca Lazăr, Florentina Costin şi Costin George Ştefan în Dosarul nr. 614/1/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.927D/2017. 2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei Costin George, personal şi asistat de doamna avocat Violeta Oancea, cu delegaţie depusă la dosar, şi Cotenescu Serafim, personal şi asistat de domnul avocat Drăgulin Ilie, cu delegaţie depusă la dosar. Răspunde personal autorul excepţiei Petre Sfârlează, iar autorii excepţiei Florentina Costin şi Costin George Ştefan sunt reprezentanţi de doamna avocat Violeta Oancea, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, răspunde partea Aurel Postelnicu, personal şi asistat de domnul avocat Drăgulin Ilie, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Violeta Oancea, care susţine că sintagma „a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“ din cuprinsul dispoziţiilor criticate este neconstituţională, încălcând prevederile art. 40 din Constituţie şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Face referire la elemente ale situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriul prin care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată. Apreciază că asociaţia are obligaţia de a-i reprezenta pe membrii săi în diferite activităţi. Arată că, deşi organul de conducere al asociaţiei este consiliul director, acesta fiind cel care decide asupra acţiunilor asociaţiei, prin actul de acuzare i se impută preşedintelui asociaţiei punerea în executare a deciziilor consiliului director. Arată că sintagma criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate, din modul de reglementare a infracţiunii neputând fi stabilit cu exactitate sensul acesteia şi implicit acţiunile care intră în elementul material al infracţiunii. 4. Preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Drăgulin Ilie, care arată că achiesează la cele susţinute anterior. În completare, susţine că întreg textul art. 13 din Legea nr. 78/2000 este neclar şi imprevizibil, fiind neconstituţional. Referirea în dispoziţiile criticate la noţiunea de „funcţie de conducere“, fără existenţa unei definiţii a acesteia, determină lipsa de claritate a normei. Sunt încălcate astfel prevederile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 23 şi art. 40 din Constituţie. 5. Preşedintele acordă cuvântul domnului Sfârlează Petre, care precizează că organele judiciare au reţinut în cauză încălcări ale statutului asociaţiei. Sintagma „a folosi influenţa ori autoritatea sa“ este neclară, echivocă, lăsând loc unei interpretări subiective a organelor judiciare. Apreciază că viciul de neconstituţionalitate ar fi înlăturat dacă sintagma ar fi completată, în sensul „a folosi influenţa ori autoritatea sa cu încălcarea legii“. Susţine că există o similitudine între dispoziţia criticată în prezenta cauză şi dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, fiind aplicabile şi în prezenta cauză. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că elementele referitoare la modul de întocmire a rechizitoriului şi la modul de formulare a acuzaţiei nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate. Apreciază că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale atribuţia de a stabili alţi subiecţi activi ai unei infracţiuni. Referitor la sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea sa“, învederează că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acesteia, de exemplu prin Decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, paragraful 26, constatând că aceasta nu contravine prevederilor constituţionale. În ceea ce priveşte solicitarea autorilor excepţiei referitoare la completarea textului criticat cu sintagma „cu încălcarea legii“, se apreciază că sunt incidente considerentele reţinute de instanţa de contencios constituţional în paragraful 27 al deciziei anterior menţionate, critica fiind neîntemeiată. 7. Având cuvântul în replică, domnul avocat Drăgulin Ilie solicită aplicarea mutatis mutandis a considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 31 mai 2017 pronunţată în Dosarul nr. 614/1/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de George Costin, Mihai Bolocan, Serafim Cotenescu, Petre Sfârlează, Anca Lazăr, Florentina Costin şi George Ştefan Costin într-o cauză penală. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, făcând referire la dispoziţii din Legea nr. 161/2003 şi din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, arată că toate hotărârile şi deciziile organelor colective de conducere ale asociaţiei sunt obligatorii pentru toţi membrii, chiar dacă nu au fost prezenţi sau au votat împotrivă. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că toate organele de conducere ale unei asociaţii sunt numai organe colective, iar toate hotărârile privind activitatea asociaţiei sunt adoptate cu majoritate de voturi, devenind, potrivit art. 23, obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. În continuare, susţin că „formularea unor acuzaţii fără indicarea expresă a articolului sau a prevederilor exprese ale acestuia, procedând la scoaterea în evidenţă prin punerea între ghilimele şi bolduirea în actul de acuzare a unor imaginare prevederi statutare care în prezentarea adevărului nu există, are darul de a crea falsa impresie a existenţei cu adevărat a unor astfel de prevederi statutare“. Apreciază că sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea sa“ este neconstituţională deoarece este neexplicită, echivocă, fiind lăsată la interpretarea organului de cercetare penală. Arată că, deşi, potrivit legii, sunt persoane juridice de drept privat, agenţii economici de stat, societăţile comerciale, sindicatele, cultele religioase, organizaţiile cooperatiste, casele de ajutor reciproc, asociaţiile şi fundaţiile, dispoziţiile criticate au în vedere doar sindicatele, asociaţiile şi fundaţiile. Astfel, sintagma „persoane juridice fără scop patrimonial“ este neconstituţională, contravenind prevederilor art. 16 din Constituţie, singura modalitate de îndepărtare a acestei neconstituţionalităţi fiind completarea dispoziţiilor criticate cu sintagma „de utilitate publică“. 10. De asemenea, făcând referire la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, apreciază că, pentru a fi constituţională, sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea sa“ trebuie completată cu sintagma „prin încălcarea legii“. Prin urmare, dispoziţiile criticate au un caracter ambiguu, existând posibilitatea reglementării cu privire la conduita persoanei şi de către o autoritate, alta decât cea legislativă. Faptul că legiuitorul nu a formulat în mod expres care sunt dispoziţiile legale concrete a căror încălcare de către „o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere“ are drept consecinţă aplicarea unei pedepse penale creează premisele unor interpretări subiective. Astfel, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York. 11. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei, Guvernul susţine că autorii acesteia critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului prin completarea textului de incriminare cu sintagma „de utilitate publică“. Or, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 14. În ceea ce priveşte netemeinicia excepţiei, Guvernul arată că esenţa relaţiilor sociale protejate prin incriminarea existentă în cuprinsul dispoziţiilor criticate vizează buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care nu se poate realiza în condiţiile în care persoane aflate în diferite funcţii de conducere îşi folosesc prerogativele conferite de funcţie în scopul realizării unor avantaje personale. Totodată, Guvernul precizează că infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată prin scop, deoarece norma de incriminare prevede în mod expres un scop anumit care trebuie urmărit în cazul acestei infracţiuni: „în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“. De asemenea, modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii sunt în mod expres enumerate în textul legal, iar elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de a folosi influenţa ori autoritatea pe care poziţiile de conducere ocupate le conferă subiectului activ în scop personal, în sensul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. 15. În final, apreciază că cele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, nu sunt aplicabile şi în cazul art. 13 din Legea nr. 78/2000, sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea“ fiind previzibilă, evident cu condiţia demonstrării laturii obiective şi subiective a infracţiunii. În condiţiile în care termenii utilizaţi de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare îşi au sensul propriu (folosire, influenţă, autoritate), iar textul de lege prevede în mod expres că acţiunea de folosire vizează influenţa sau autoritatea, Guvernul apreciază că nu se poate susţine lipsa de previzibilitate a normei penale, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a proteja relaţiile sociale amintite, prin includerea unei interdicţii împotriva persoanelor care abuzează de anumite poziţii în cadrul organizaţiilor enumerate în text. 16. Avocatul Poporului solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. În acest sens, susţine că autorii excepţiei doresc, în realitate, ca dispoziţiile criticate să fie completate cu sintagma „de utilitate publică“, urmărindu-se modificarea soluţiei legislative prin completarea textului legal. Or, modificarea şi completarea legii sunt atribuţii exclusive ale legiuitorului, ce decurg din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 17. În final, precizează că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. În concret, orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret va fi interpretată de instanţele judecătoreşti pentru a emite un act de aplicare legal. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin art. I pct. 7 din titlul I al cărţii II din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.“ 21. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1), potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 40 referitor la dreptul de asociere şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prima critică a autorilor se centrează pe expunerea procedurii adoptării hotărârilor de către adunarea generală a asociaţiei, precum şi pe modalitatea de executare a acestora. Plecând de la această prezentare, autorii excepţiei apreciază că neconstituţionalitatea dispoziţiei criticate este determinată de „formularea unor acuzaţii fără indicarea expresă a articolului sau a prevederilor exprese ale acestuia“. 23. Curtea constată că aspectele invocate de autorii excepţiei nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate, întrucât, în esenţă, aceştia sunt nemulţumiţi de modul în care procurorul şi-a exercitat atribuţiile, precum şi de modul în care acesta a înţeles să aplice dispoziţiile de lege criticate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 24. În continuare, în ceea ce priveşte sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea sa“, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 au în vedere săvârşirea faptei de către un subiect activ calificat, reprezentat de persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. Astfel, Curtea a observat că, din punctul de vedere al legiuitorului, un element esenţial în reglementarea acestei infracţiuni este reprezentat de funcţia pe care persoana o desfăşoară în respectivele entităţi, aceasta trebuind să fie o funcţie de conducere, care se deosebeşte de celelalte (de exemplu, de funcţiile de execuţie) prin anumite caracteristici, precum natura şi amploarea obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţilor. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „conducător“ este acea persoană care conduce un partid, o organizaţie, o instituţie, o întreprindere etc., iar „influenţă“ este acea acţiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluţia, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 25. Plecând de la aceste premise, Curtea a constatat că, din perspectiva dispoziţiei de lege criticate, prin folosirea influenţei sau autorităţii se înţelege întrebuinţarea, uzitarea capacităţii persoanei de a schimba o decizie sau o hotărâre, de a insufla cuiva schimbarea de atitudine, concepţie, hotărâre, decizie, ca urmare a funcţiei de conducere pe care aceasta o deţine în entităţile prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000. 26. Astfel, Curtea a reţinut că, deşi este corectă susţinerea potrivit căreia o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în entităţile prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 reprezintă şi apără interesele acestei entităţi, urmărind obţinerea cât mai multor beneficii pentru cei ale căror interese le protejează, nu poate fi acceptată ideea obţinerii acestor foloase/beneficii într-un cadru ce excedează dispoziţiilor legale. Orice bun sau folos care se cuvine, potrivit legii, entităţilor enumerate de dispoziţiile de lege criticate îşi pierde acest caracter dacă acesta a fost obţinut prin utilizarea unor mijloace nelegale - prin folosirea influenţei ori autorităţii - mijloace care în final alterează voinţa liberă ce se regăseşte în relaţiile dintre aceste entităţi şi alte organisme sau persoane. În fapt, în acest caz, prin utilizarea unor mijloace nelegale se tinde la o deturnare a scopului în care se acţionează, acesta devenind unul ilicit şi, prin urmare, bunul sau folosul obţinut în acest mod devine necuvenit. Astfel, orice rezultat, orice urmare obţinută prin metode care contravin legii reprezintă întotdeauna un folos necuvenit, în sensul art. 13 din Legea nr. 78/2000 (Decizia nr. 547 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 29 noiembrie 2017). 27. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia sintagma „persoane juridice fără scop patrimonial“ contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece se referă numai la asociaţii şi fundaţii, Curtea observă că, potrivit art. 212 alin. (4) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, „în cuprinsul Codului civil, precum şi în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare, sintagmele «persoane juridice fără/cu scop patrimonial», «fără scop patrimonial» şi «cu scop patrimonial» se înlocuiesc cu sintagmele «persoane juridice fără/cu scop lucrativ», «fără scop lucrativ» şi, respectiv, «cu scop lucrativ»“. 28. În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 40 alin. (1) din Constituţie, „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere“. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate au în vedere fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-o entitate constituită ca urmare a exercitării dreptului constituţional la libera asociere. Pe lângă entităţile expres prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi anume „partid“, „sindicat“ şi „patronat“, se observă că reglementarea face referire, în mod generic, la „persoanele juridice fără scop lucrativ“. În această din urmă categorie sunt incluse toate tipurile de entităţi care iau naştere ca urmare a exercitării de către cetăţeni a dreptului lor la liberă asociere, indiferent de scopul acestora, cultural, religios, ştiinţific, social etc. 29. Aşa fiind, Curtea constată că este neîntemeiată critica autorilor excepţiei potrivit căreia sintagma „persoane juridice fără scop patrimonial“ contravine prevederilor art. 16 din Constituţie. 30. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, şi aprecierea potrivit căreia, pentru a fi constituţională, sintagma „de a folosi influenţa ori autoritatea sa“ trebuie completată cu sintagma „prin încălcarea legii“, Curtea observă că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, a statuat că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie să se raporteze la atribuţii de serviciu prevăzute în acte normative cu putere de lege. Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act şi îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Infracţiunea de abuz în serviciu, fiind una de rezultat, se consumă în momentul producerii unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu încălcarea legii a unui act ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ. 31. Spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, fapta prevăzută de dispoziţia de lege criticată nu se realizează prin îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 constă în folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Astfel, din perspectiva săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, nu prezintă relevanţă dacă stabilirea atribuţiilor persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop lucrativ se realizează prin dispoziţii legislative de nivel primar sau prin cele de nivel secundar. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Costin, Mihai Bolocan, Serafim Cotenescu, Petre Sfârlează, Anca Lazăr, Florentina Costin şi George Ştefan Costin în Dosarul nr. 614/1/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
