Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) şi art. 130 din Codul penal, excepţie ridicată de Radu Andrei Varga în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.297 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de judecată în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 129 alin. (5) şi ale art. 130 din Codul penal se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică. Se susţine, de asemenea, că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între persoanele minore şi cele majore, întrucât situaţiile lor sunt diferite. Se arată că, în ceea ce priveşte infractorii minori, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul Codului penal, că acestora li se aplică doar măsuri educative, care pot fi privative sau neprivative de libertate, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite. Se susţine că, pentru ipoteza săvârşirii de către aceeaşi persoană a unui concurs de infracţiuni, unele comise în timpul minorităţii, altele după majorat, era firesc ca legiuitorul să prevadă un tratament juridic mai sever decât cel prevăzut pentru situaţia săvârşirii, în concurs, a mai multor infracţiuni, în timpul minorităţii. Dar, nici această ultimă situaţie juridică, invocată de autorul excepţiei, nu este similară cu cea în care un inculpat săvârşeşte toate infracţiunile, care compun concursul de infracţiuni, în calitate de persoană majoră. Se mai susţine că, de tratamentul juridic solicitat de autorul excepţiei, respectiv amânarea aplicării pedepsei închisorii sau executarea acesteia sub supraveghere, nu beneficiază nici inculpatul major; dimpotrivă, în situaţia săvârşirii de către acesta a unei infracţiuni în interiorul termenului de supraveghere, şi în privinţa sa este dispusă o pedeapsă rezultantă care trebuie executată în regim de detenţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) şi art. 130 din Codul penal, excepţie invocată de Radu Andrei Varga într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe penale prin care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textele criticate, coroborate cu prevederile art. 89 alin. (1) din Codul penal, creează discriminare între inculpaţii majori şi cei minori, în cazul săvârşirii unor pluralităţi de infracţiuni, întrucât, în cazul inculpaţilor minori, executarea pedepsei stabilite, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, nu poate fi individualizată prin amânarea aplicării pedepsei sau prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se susţine că această diferenţă de regim juridic nu poate fi justificată de simplul fapt că, în cazul minorului, pentru una dintre fapte s-a aplicat o măsură educativă privativă de libertate, iar în cazul majorului s-a aplicat o pedeapsă penală, de vreme ce, în cazul pluralităţii dintre o faptă comisă în perioada în care inculpatul a fost minor şi o faptă comisă în timpul majoratului, inculpatul ar urma să execute o singură pedeapsă penală, şi nu o măsură educativă. Se arată că, astfel, nu poate fi invocat argumentul referitor la scopul măsurilor educative şi la caracterul special al acestora, grefate pe asigurarea interesului superior al minorului şi menite a educa sau reeduca minorul care a săvârşit o infracţiune, respectiv de a genera o schimbare în conştiinţa acestuia, în sensul respectării valorilor sociale, întrucât aceste trăsături ale măsurilor educative îşi pierd relevanţa prin efectuarea unei contopiri ca cea prevăzută la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Mai mult, se susţine că, prin diferenţa de regim juridic criticată, legiuitorul pare a considera ca fiind de o gravitate sporită comiterea unei fapte penale în perioada minorităţii, urmată de comiterea unei fapte penale în calitate de major, faţă de comiterea aceloraşi fapte de către o persoană majoră. Se arată că minorii sunt incomplet dezvoltaţi psihologic şi intelectual, motiv pentru care beneficiază de o protecţie sporită, din punct de vedere penal, ceea ce a determinat reglementarea unui sistem diferit de tragere la răspundere a acestora, care însă nu poate fi mai împovărător decât cel prevăzut pentru inculpaţii majori. Se conchide că textele criticate prevăd, pentru situaţii obiectiv identice, un regim juridic diferit, în funcţie de vârsta inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii. Se susţine, totodată, încălcarea, pentru aceleaşi motive, a prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că nu există identitate între situaţia minorului, căruia i s-a aplicat o măsură educativă privativă de libertate, şi cea a majorului, căruia i s-a aplicat o pedeapsă susceptibilă de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere. Se mai arată că măsurile educative sunt incompatibile cu amânarea aplicării pedepsei sau cu suspendarea executării sub supraveghere, din cauza naturii proprii a acestor măsuri. Se mai susţine că, din Expunerea de motive la Codul penal, rezultă că excluderea măsurilor educative de la aceste modalităţi de individualizare a executării pedepselor atrage, implicit, excluderea de la aceleaşi modalităţi de individualizare a pedepselor cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât acesta, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, presupune acordarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situaţii juridice identice; or, cele două categorii de inculpaţi invocate de autorul excepţiei se află în situaţii juridice diferite. Se mai arată că, în prezenta cauză, nu poate fi identificată vreo formă de discriminare, bazată pe vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 4 din Constituţie. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 484 din 23 iunie 2015, paragraful 15, despre care se susţine că este aplicabilă mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate au fost reglementate în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că textele criticate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât exclud dispunerea pedepselor penale în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii. În fine, se arată că prevederile legale criticate nu încalcă drepturi fundamentale, motiv pentru care dispoziţiile constituţionale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) şi art. 130 din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, autorul critică prevederile art. 129 alin. (5) şi ale art. 130 din Codul penal, care au următorul cuprins: - Art. 129 alin. (5): „(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.“; – Art. 130: „Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4)“. 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 49 referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, Codul penal prevede un regim al răspunderii penale a minorului diferit de cel specific persoanelor majore, atât sub aspectul sancţiunilor aplicate, cât şi sub aspectul individualizării acestora. 14. În acest sens, prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal reglementează regula aplicării, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, a unei măsuri educative neprivative de libertate, excepţia de la această regulă, prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi art. 114, constând în aplicarea unei pedepse privative de libertate, în două situaţii, expres şi limitativ reglementate în cuprinsul normei anterior menţionate; acestea se referă la săvârşirea de către minor a unei infracţiuni, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, şi, respectiv, la situaţia în care pedeapsa penală prevăzută de lege, pentru infracţiunea săvârşită, este închisoarea, a cărei limită specială maximă este de 7 ani sau mai mare, ori detenţiunea pe viaţă. 15. Măsurile educative privative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Având în vedere natura acestor măsuri, executarea lor nu poate fi individualizată potrivit regulilor referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea executării sub supraveghere, aceste două forme de individualizare fiind reglementate, de altfel, la art. 83-90 şi art. 91-98 din Codul penal, doar în privinţa executării pedepsei cu închisoarea. 16. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 129 alin. (2) din Codul penal reglementează ipoteza pluralităţii de infracţiuni, dintre care una este săvârşită în timpul minorităţii şi una după majorat, situaţii pentru care, potrivit dispoziţiilor Codului penal, vor fi aplicate măsuri educative şi, respectiv, pedepse. Pentru această ipoteză, dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul penal prevăd că, dacă pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii este aplicată o măsură educativă neprivativă de libertate, iar pentru cea săvârşită după majorat se aplică o pedeapsă, se execută numai pedeapsa, iar, dacă pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii se aplică o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru cea săvârşită după majorat se aplică o pedeapsă cu închisoarea, pentru pluralitatea de infracţiuni se va aplica pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Referitor la această din urmă regulă de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni, dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal prevăd că pedeapsa astfel stabilită nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere. De asemenea, cu privire la o ipoteză similară, cea a descoperirii unei infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, dispoziţiile art. 130 din Codul penal prevăd că, dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4) din Codul penal. 17. Aceste modalităţi de individualizare sunt însă opţiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privinţa unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepţiei, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie. 18. Cu privire la dispoziţiile legale criticate, în Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se precizează că, în reglementarea Codului penal în vigoare, legiuitorul a renunţat la ficţiunea consacrată de Codul penal din 1969, potrivit căreia o măsură educativă este întotdeauna mai uşoară decât o pedeapsă, ficţiune ce determina concluzia că o internare de mai mulţi ani, într-un centru de reeducare, este mai uşoară decât o pedeapsă penală, chiar şi cu amenda, în privinţa căreia se dispune suspendarea executării. Pentru acest motiv, la reglementarea cumulului juridic, s-a avut în vedere, în principal, natura privativă sau neprivativă de libertate a sancţiunilor aplicate. Totodată, având în vedere că măsurile educative privative de libertate nu sunt susceptibile de amânarea aplicării sau de suspendarea executării sub supraveghere, se arată că au fost excluse de la aceste modalităţi de individualizare şi pedepsele cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal. 19. Soluţia juridică mai sus analizată nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele care săvârşesc pluralităţi de infracţiuni după împlinirea majoratului şi categoria de persoane prevăzută la art. 129 alin. (2) şi art. 130 din Codul penal, invocată de autorul excepţiei, întrucât acestea se află în situaţii juridice diferite determinate nu doar de momentul săvârşirii infracţiunilor, ci şi de componentele pluralităţii de infracţiuni comise, precum şi de pedepsele şi măsurile educative avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante, conform art. 129 alin. (1)-(4) din Codul penal. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi, reglementat la art. 16 din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, acesta neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 49 din Constituţie, referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât modalitatea de stabilire a pedepsei şi de individualizare a acesteia, conform textelor criticate, are în vedere, în realitate, persoane devenite majore. 21. Cum dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 130 din Codul penal nu încalcă drepturi fundamentale, nici prevederile constituţionale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Andrei Varga în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi ale art. 130 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
