Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Ghiţă în Dosarul nr. 597/42/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 133D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 577D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Duţă în Dosarul nr. 88/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 577D/2019 la Dosarul nr. 133D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât în procedura de soluţionare a unei cereri de strămutare se supun analizei instanţei de judecată doar aspecte referitoare la imparţialitate. Face precizarea că autorul din Dosarul Curţii nr. 577D/2019 nu invocă dispoziţii constituţionale pretins încălcate, din motivele formulate rezultând că este nemulţumit de competenţa materială a curţilor de apel. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Sentinţa penală nr. 137 din 18 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 597/42/2018, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Costel Ghiţă cu ocazia soluţionării cererii de strămutare formulate de acesta cu privire la Dosarul nr. 2.398/114/2018 aflat pe rolul Tribunalului Buzău. 8. Prin Sentinţa penală nr. 18 din 12 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 88/42/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marin Duţă cu ocazia soluţionării unei cereri de strămutare. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 133D/2019 susţine, în esenţă, că o curte de apel ar trebui, din punct de vedere legal, să aibă posibilitatea să strămute o cauză de la un tribunal sau de la o judecătorie din circumscripţia sa la un alt tribunal sau la o altă judecătorie din circumscripţia altei curţi de apel, motivat de faptul că între orice curte de apel din România şi instanţele din circumscripţia sa se creează legături de prietenie care depăşesc nivelul unei colaborări profesionale. Cu titlu de exemplu, autorul indică legătura creată între Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală, care au acceptat o perioadă de 21 de ani probele mincinoase, false, produse şi ticluite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în Dosarul penal nr. 276/P/1997. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 577D/2019 susţine, în esenţă, că o curte de apel nu poate dispune strămutarea unei cauze de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, competenţa revenind doar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din această perspectivă textul de lege criticat fiind contrar dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, care asigură garanţiile liberului acces la justiţie şi înfăptuirea justiţiei. 11. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în opinia sa formulată în Dosarele Curţii nr. 133D/2019 şi nr. 577D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că norma criticată are un caracter general prin care se stabileşte competenţa unei instanţe de a soluţiona anumite cereri. Apreciază că stabilirea în competenţa curţii de apel a soluţionării unei cereri de strămutare a judecării cauzelor de la un tribunal la altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia teritorială a curţii de apel nu încalcă prevederile constituţionale invocate, în condiţiile în care instanţa competentă supune atenţiei doar aspectele care ar conduce la afectarea independenţei şi imparţialităţii judecătorului învestit cu judecarea dosarului ori motivele care au determinat tulburarea ordinii publice. Reţine, în acord cu jurisprudenţa instanţei de control constituţional, că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate, respectiv aparenţa de imparţialitate a instanţei în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios, nu poate fi asigurată. Totodată, reţine că autorul critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti. Faptul că autorul a avut procese pe rolul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, iar soluţiile pronunţate nu i-au fost favorabile nu poate constitui un motiv determinant al suspiciunii de parţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea litigiului în care este implicat acesta. Apreciază că neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. De asemenea, invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional, respectiv Deciziile nr. 854 din 14 decembrie 2017 şi nr. 776 din 28 noiembrie 2017. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii critică normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau de la o judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. Motive de neconstituţionalitate similare au fost analizate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 776 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 ianuarie 2018, şi nr. 854 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 17 aprilie 2018, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. 18. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte procedura strămutării, că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (în acest sens, Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“, care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 19. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 20. Astfel, din cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). 21. În acest context, Curtea a observat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 19). 22. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că în unele cazuri există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Totodată, Curtea reţine că autorii excepţiei nu critică dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală din perspectiva calităţii pe care părţile sau subiecţii procesuali principali o pot avea. Curtea observă că aceştia susţin, în esenţă, că toate instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia unei curţi de apel sunt lipsite de imparţialitate, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea acestor instanţe. În aceste condiţii, Curtea nu poate identifica niciun motiv care să permită constatarea că norma procesual penală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costel Ghiţă în Dosarul nr. 597/42/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Marin Duţă în Dosarul nr. 88/42/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
