Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Adrian Aristotel Căncescu în Dosarul nr. 5.495/62/2016 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.169D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus un memoriu, prin care solicită admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că legiuitorul a prevăzut mai multe situaţii în care dispunerea măsurilor asigurătorii este obligatorie, respectiv în cazul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală, în cazul săvârşirii unor infracţiuni de spălare a banilor şi în ipoteza săvârşirii infracţiunilor de corupţie reglementate prin Legea nr. 78/2000. Se arată că obligaţia, astfel prevăzută în sarcina organelor judiciare, este justificată de importanţa deosebită a valorilor sociale ocrotite prin actul normativ analizat, precum şi de prejudiciile produse, de regulă, prin săvârşirea unor asemenea infracţiuni. Se susţine că, în ipoteza analizată, luarea măsurilor asigurătorii, se impune pentru ca statul sau persoana păgubită să îşi poată recupera prejudiciul suferit. Se mai arată că, întrucât textul criticat reglementează o măsură asigurătorie, nu se poate susţine încălcarea, prin acesta, a prezumţiei de nevinovăţie şi a celorlalte drepturi fundamentale invocate de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 142/UP din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.495/62/2016, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Adrian Aristotel Căncescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei ordonanţe prin care a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor autorului excepţiei, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 sunt neconstituţionale, întrucât impun organelor de urmărire penală să dispună măsuri asigurătorii în mod automat, în cazul în care există suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele reglementate la Capitolul III din Legea nr. 78/2000. În aceste condiţii, se susţine că, întrucât măsurile asigurătorii au caracter restrictiv de drepturi, vizând dreptul de proprietate privată, aşa cum acesta este prevăzut la art. 44 alin. (2) din Constituţie, art. 20 din Legea nr. 78/2000 este de natură a contraveni prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală. Se arată că, potrivit acestora din urmă, restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele două condiţii: să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cazul textului criticat. Se susţine, în acest sens, că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate privată, în ipoteza juridică analizată, este necesară doar dacă există suspiciuni rezonabile că suspectul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente intenţionează sau încearcă să ascundă, să distrugă, să înstrăineze sau să sustragă de la urmărire bunurile în privinţa cărora sunt dispuse măsurile asigurătorii; însă, în lipsa unei astfel de suspiciuni sau a unor probe corespunzătoare, restrângerea criticată nu este justificată. Referitor la lipsa de proporţionalitate a dispoziţiei legale criticate, se susţine că, în urma aplicării măsurilor prevăzute prin prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, se cauzează un prejudiciu nejustificat titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse acestor măsuri sau terţelor persoane. 6. Tribunalul Braşov - Secţia penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că textul criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000. 9. Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituţional şi arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.“ 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 alin. (2) cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, Decizia nr. 718 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, şi Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, paragrafele 13-20, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere), îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă. 16. Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă, Codul de procedură penală şi legile speciale prevăd excepţii referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor. 17. Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru. 18. Cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător sunt prevăzute: la art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism; la art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de această lege; şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000, criticat de autorul excepţiei. 19. Analizând obiectul legilor anterior enumerate, precum şi particularităţile infracţiunilor în cazul cărora este prevăzută excepţia luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate. 20. Referitor la norma juridică a cărei neconstituţionalitate se invocă în prezenta cauză, Curtea a constatat că aceasta obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor. 21. Prin urmare, Curtea a constatat că, prin prisma particularităţilor infracţiunilor reglementate prin Legea nr. 78/2000, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată. 22. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, s-a arătat că, prin Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015 (paragraful 19), Curtea Constituţională a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia din deciziile mai sus citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Aristotel Căncescu în Dosarul nr. 5.495/62/2016 al Tribunalului Braşov -Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
