Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a doua coroborate cu cele ale art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 25.676/281/2017 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 919D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate au fost analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 267 din 22 martie 2012. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.676/281/2017, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a doua coroborate cu cele ale art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma „să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii“, prin raportare la care se determină elementul material al faptei contravenţionale reglementate de aceste dispoziţii, nu respecta principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. Se arată că sintagma menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţia României prin faptul că nu este determinat, în mod concret, elementul material al laturii obiective a contravenţiei, fapt ce permite ca acesta să fie configurat de alte organe decât puterea legiuitoare, respectiv de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau de către instanţele de judecată învestite cu soluţionarea plângerilor contravenţionale. Astfel, stabilirea modului corect/incorect în care operatorul economic se comportă în relaţiile cu consumatorii presupune determinarea ansamblului drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul juridic, indiferent că sunt izvorâte din acordul părţilor (din contract) sau din lege şi a modalităţii în care operatorul economic îşi exercită drepturile şi obligaţiile sale. Aşadar, comportamentul interzis şi sancţionabil, respectiv identificarea dreptului exercitat abuziv sau a obligaţiei neexecutate, este determinat, în mod arbitrar, de autoritatea de control, iar nu de către legiuitor, fapt ce încalcă principiul legalităţii incriminării („nullum crimen, nulla poena sine lege“), aplicabil şi în materie contravenţională. 6. În final, se afirmă că în lipsa unei definiţii a sintagmei „comportament corect“ sau „comportament incorect“, element material al contravenţiei, operatorii economici nu pot aprecia în concret care este conduita prohibită de dispoziţiile legale criticate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi instanţele de judecată beneficiază de libertatea de a aprecia, în mod subiectiv, care sunt acţiunile sau inacţiunile operatorului economic ce se circumscriu unui comportament corect. 7. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul contestat nu este de natură a încălca normele constituţionale invocate în susţinerea ei. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 teza a doua coroborate cu cele ale art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. 9: „Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate şi să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii.“; – Art. 50: "(1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: [...] c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) şi i), art. 11 şi art. 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;“." 12. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separării şi echilibrului puterilor şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, în ansamblul său, prin Decizia nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, a statuat că drepturile cetăţenilor care au calitatea de consumatori şi obligaţiile corelative ale agenţilor economici, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protecţie împotriva unor practici abuzive, şi nicidecum discriminatoriu, acestea fiind adecvate poziţiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii şi comercianţii care beneficiază de plata preţului pentru produsul vândut. Totodată, Curtea a mai reţinut că funcţionarea normală a economiei de piaţă este perfect compatibilă cu măsurile de protecţie a consumatorilor, iar libertatea comerţului şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligaţii ce revin statului, şi anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie cu privire la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Aşa fiind, Curtea a statuat că reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce priveşte regimul sancţionator în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. 14. În ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, prin Decizia nr. 267 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2012, Curtea a constatat că actele normative care reglementează cu caracter general acest domeniu sunt Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, şi Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Analizând aceste acte normative, Curtea a observat că ele conţin prevederi referitoare la drepturile consumatorilor, la protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii acestora, la obligaţiile operatorilor economici în relaţia cu consumatorii, la protecţia intereselor economice ale consumatorilor, la informarea consumatorilor, la practici comerciale incorecte, la practici comerciale înşelătoare şi la practici comerciale agresive. 15. Curtea reţine că, în prezenta cauză, autoarea excepţiei susţine că sintagma „Operatorii economici sunt obligaţi [...] să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii“, prin raportare la care se determină elementul material al faptei contravenţionale reglementate de aceste dispoziţii, nu respectă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. Cu privire la această critică, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 16. Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa la cauza de faţă, Curtea constată că sintagma „să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii“ întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot şi trebuie interpretate şi raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992. Aşadar, determinarea şi evaluarea înţelesului sintagmei „să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii“ nu se poate realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, respectiv în corelare cu art. 2 care defineşte înţelesul termenilor din cuprinsul ordonanţei şi cu art. 7 care stabileşte obligaţiile operatorilor economici în relaţia cu consumatorul. Ca atare, semnificaţia comportamentului operatorilor economici rezultă cu claritate din coroborarea dispoziţiilor legale ale întregului act normativ. 17. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel formulată, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 25.676/281/2017 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 teza a doua coroborate cu cele ale art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
