Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Societatea Valicam Trans - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 8.076/314/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.040D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aceasta vizează, în realitate, aspecte privind în exclusivitate interpretarea şi aplicarea legii, de competenţa instanţei judecătoreşti. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile legale criticate sunt clare şi precise şi nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.076/314/2016, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Valicam Trans - S.R.L. din Suceava cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri în materie contravenţională. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece au un caracter impredictibil. Astfel, Legea nr. 38/2003 prevede la art. 55 mai multe tipuri de contravenţie, iar prin intermediul art. 58 sunt indicate persoanele care au calitatea de agenţi constatatori, cu trimitere la art. 37 alin. (1) din lege. Or, Legea nr. 38/2003 ar fi trebuit să prevadă în mod expres care este agentul constatator pentru fiecare contravenţie în parte, în funcţie de competenţele legale ale fiecărui organ constatator. Totodată, textul de lege criticat lasă locul abuzurilor care pot fi comise de agenţii constatatori prin situaţii în care aceştia sancţionează persoane fizice sau juridice pentru fapte contravenţionale care excedează domeniului lor de activitate. În raport cu acestea, autoarea excepţiei susţine că dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiectelor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului, enumerate la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 38/2003, abilitate să constate şi să aplice contravenţiile reglementate de acest act normativ. 6. De asemenea susţine că nu este vorba numai despre o imprecizie a legii, ci şi de lipsa de corelare a acesteia cu dispoziţii legale care reprezintă norma de drept comun în materia contravenţiilor, respectiv art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia: „Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.“ Prin urmare, fiecare act normativ care reglementează contravenţii trebuie să prevadă, în mod expres, care este agentul constatator pentru fiecare contravenţie în parte. În cauză, art. 58 din Legea nr. 38/2003 cuprinde norme neclare ce pot genera incoerenţă în aplicare, precum şi confuzie instituţională între diferitele structuri implicate în procesul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în ceea ce priveşte serviciul de taximetrie. 7. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind exigenţele de calitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012). De asemenea sunt invocate prevederile art. 3 alin. (1), ale art. 6 alin. (1) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 8. Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, sens în care reţine, în esenţă, că sancţionarea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie nu este lăsată la libera apreciere a agentului constatator, deoarece procesul-verbal de contravenţie poate fi atacat cu plângere contravenţională la instanţa judecătorească, ceea ce s-a întâmplat în litigiul de faţă. Astfel, critica potrivit căreia sancţionarea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie este lăsată la libera apreciere a agentului constatator este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei va fi analizat, sub toate aspectele, de instanţa judecătorească, iar în cadrul acestui litigiu autorul excepţiei are la îndemână toate mijloacele procedurale pentru asigurarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Totodată, în opinia instanţei, critica nu are temei, pretinsa neclaritate vizând în realitate aspecte privind aplicarea în concret a legii, atribuţie vizând înfăptuirea justiţiei, ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 58 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, având următorul cuprins: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, după caz, de reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor prevăzute la art. 37 alin. (1).“ Prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 38/2003, la care textul de lege criticat face trimitere, aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul cuprins: "(1) Pe toată durata activităţii taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce priveşte respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanţii organelor de control autorizate, respectiv: a) administraţia publică locală; b) organele fiscale locale şi judeţene; c) organele de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi din unităţile sale teritoriale; d) Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin reprezentanţele teritoriale; e) Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentanţele teritoriale; f) structurile poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române; g) Regia Autonomă «Registrul Auto Român», prin reprezentanţele teritoriale; h) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin oficiile teritoriale; i) inspectoratele teritoriale de muncă." 13. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 58 din Legea nr. 38/2003 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii, deoarece nu stabilesc în mod distinct competenţa fiecăreia dintre autorităţile publice în constatarea şi sancţionarea unei anumite contravenţii. 15. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 din Legea nr. 38/2003, formulată din perspectiva unei lipse de claritate şi previzibilitate a normei juridice, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, şi Decizia nr. 611 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, paragraful 29, Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a constatat că semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. 16. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea observă că prevederile art. 58 din Legea nr. 38/2003 reprezintă o normă de trimitere, prin care se stabileşte că, în materia reglementată, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, după caz, de reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor prevăzute la art. 37 alin. (1) din lege, respectiv: „a) administraţia publică locală; b) organele fiscale locale şi judeţene; c) organele de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi din unităţile sale teritoriale; d) Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin reprezentanţele teritoriale; e) Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentanţele teritoriale; f) structurile poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române; g) Regia Autonomă «Registrul Auto Român», prin reprezentanţele teritoriale; h) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin oficiile teritoriale; i) inspectoratele teritoriale de muncă.“. 17. Curtea reţine că, deşi prevederile de lege criticate nu cuprind o individualizare expresă a contravenţiilor care pot fi constatate şi sancţionate de fiecare autoritate publică în parte, din modalitatea de reglementare rezultă cu claritate că autorităţile publice, la care face trimitere art. 58 din Legea nr. 38/2003, au competenţa, potrivit propriei specializări, de a constata contravenţii şi de a dispune aplicarea sancţiunilor contravenţionale în cazul încălcării regulilor referitoare la transportul în regim de taxi. Cu alte cuvinte, implicarea autorităţilor publice în realizarea controlului permanent al modului cum sunt respectate prevederile Legii nr. 38/2003 este realizată, în limitele legii, potrivit propriei specializări. Această concluzie rezultă din folosirea în cuprinsul normei legale criticate a sintagmei „după caz“, care presupune, în mod logic şi neechivoc, posibilitatea exercitării rolului de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale în aria proprie de competenţă. 18. În acelaşi timp, stabilind o serie de autorităţi publice cu rol în verificarea modului în care prevederile Legii nr. 38/2003 sunt respectate, reglementarea supusă controlului de constituţionalitate este justificată şi prin prisma caracterului complex al serviciilor de transport în regim de taxi, servicii de utilitate publică, ce se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale. 19. În plus, Curtea reţine că prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 38/2003 instituie o garanţie suplimentară asupra modului în care autorităţile publice enumerate de lege îşi exercită atribuţiile în domeniul vizat, stabilind că „În traficul rutier, controlul autovehiculelor se va efectua de către reprezentanţii autorităţilor menţionate la alin. (1) lit. a)-c), e), g) şi h), numai împreună cu poliţia rutieră“. 20. Ca atare, stabilirea prin lege a mai multor autorităţi publice, care să acţioneze în limitele propriilor atribuţii, pentru asigurarea respectării regulilor legale în materia transportului de taxi este expresia opţiunii legiuitorului preocupat de protecţia reală a intereselor clienţilor, ale taximetriştilor şi ale operatorilor de transport şi de asigurarea unei calităţi corespunzătoare standardelor unui transport civilizat şi în condiţii de siguranţă. 21. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că textul de lege supus controlului de constituţionalitate este clar, precis şi previzibil, respectând astfel exigenţele de calitate a legii, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 22. De asemenea Curtea constată că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 57 din Legea nr. 38/2003, actele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor pot fi supuse controlului judecătoresc, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea fiind soluţionată de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială, în cadrul unui litigiu, cu citarea părţilor, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil într-o societate democratică. 23. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că, în cauza de faţă, autoarea excepţiei îşi întemeiază criticile de neconstituţionalitate pe o pretinsă necorelare juridică între norma generală în materia contravenţiilor, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, şi norma specială, Legea nr. 38/2003. Or, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci o contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 24. În fine, Curtea precizează că, exercitând controlul de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional realizează verificarea conformităţii legilor cu dispoziţiile sau principiile Constituţiei, fără a interfera cu modul în care, în speţă, legea este interpretată şi aplicată, aspect asupra căruia instanţele judecătoreşti au deplină competenţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Valicam Trans - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 8.076/314/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 58 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
