Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin.1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Ştefan Felician Volin, Botiş Alin Gabriel, Ciurte Darius Florin, Bartiş Dan Radu, Pop Cristian Ioan, Ciure Ioan, Moldova Dan şi Ciobăncan Mircea Cristian în Dosarul nr. 126/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.867D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită menţinerea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional în materie şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 153 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iunie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea penală din 17 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 126/84/2015, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin.1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie invocată de Ştefan Felician Volin, Botiş Alin Gabriel, Ciurte Darius Florin, Bartiş Dan Radu, Pop Cristian Ioan, Ciure Ioan, Moldova Dan şi Ciobăncan Mircea Cristian, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că sintagma „persoane chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ este neconstituţională. Spre deosebire de dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, care definesc sfera persoanelor „chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“, dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu definesc această sintagmă, ceea ce contravine principiului clarităţii şi previzibilităţii legilor. Autorii excepţiei susţin că cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 91^2 alin.1 din Codul de procedură penală din 1968. Susţin, de asemenea, că lipsa de claritate a acestei sintagme a determinat organele judiciare să interpreteze dispoziţiile criticate în sensul că prin „concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ s-ar înţelege însăşi activitatea de efectuare a acestor interceptări şi înregistrări, instanţele, prin încheierile de autorizare a acestor procedee probatorii desemnând Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) sau, după caz, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) să le efectueze. Acest fapt a determinat şi crearea unei confuzii între efectuarea unui procedeu probatoriu, adică a modalităţii legale de obţinere a unui mijloc de probă, şi o activitate de sprijinire tehnică a realizării procedeului probatoriu, de concurs tehnic. 6. În continuare, făcând referire la Adresa din data de 25 martie 2016, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, apreciază că instanţele, în absenţa definirii noţiunii de concurs tehnic, au interpretat că punerea în executare a interceptării şi înregistrării comunicaţiilor telefonice ar fi sinonimă cu acordarea de concurs tehnic dat de către alte persoane. De asemenea invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, concretizată, de exemplu, în Hotărârea din 24 aprilie 1990, pronunţată în Cauza Huvig împotriva Franţei, Hotărârea din 25 martie 1998, pronunţată în Cauza Kopp împotriva Elveţiei, şi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. 7. Autorii susţin că nereglementarea unui cadru legislativ clar, precis şi previzibil al modului în care se realizează interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice conduce la încălcarea „dreptului la viaţă familială şi intimă“ şi a dreptului la secretul corespondenţei, în speţă la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. În continuare, referitor la neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, face referire la modalitatea de desfăşurare a procedurii în camera preliminară şi la cererile formulate de inculpaţi în faţa instanţei judecătoreşti. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 susţin că acestea sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd modalitatea concretă în care cauza se va rejudeca după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de apel, în situaţia în care au fost desfiinţate toate actele de cercetare judecătorească, iar în cauză nu s-a derulat procedura de cameră preliminară, rămânând astfel nesoluţionate cererile şi excepţiile vizând nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate/obţinute în faza de urmărire penală în acea cauză. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu prevăd, în concret, dacă dosarul cauzei se trimite la judecătorul de cameră preliminară sau dacă cererile şi excepţiile vor putea fi soluţionate de judecătorul fondului, lipsind astfel părţile, respectiv inculpaţii care au invocat cereri şi excepţii, fără nicio cale procesuală de soluţionare a acestora, neprevăzând niciun remediu procesual în acest sens. Autorii excepţiei apreciază că din coroborarea dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (2), art. 7 şi art. 14 din Legea nr. 255/2013 şi cele ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se ajunge la imposibilitatea legală de a se soluţiona cererile şi excepţiile ce vizează nulitatea relativă a actelor de urmărire penală, ceea ce lipseşte inculpaţii de un remediu efectiv, contrar celor prevăzute de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se încalcă şi art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală. În final, autorii excepţiei arată că încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie rezultă din împrejurarea că judecătorii sesizaţi cu astfel de cereri şi excepţii sunt nevoiţi să îşi depăşească rolul constituţional şi să se substituie legiuitorului, într-o manieră care excedează interpretării normelor juridice. 9. Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, instanţa judecătorească apreciază că aceste dispoziţii reprezintă norme tranzitorii ce vizează procedura de rejudecare a cauzei. Împrejurarea că aplicarea acestui text a generat interpretări diferite din partea instanţelor judecătoreşti nu este de natură să atragă neconstituţionalitatea sa, ci, eventual, poate da naştere la sesizarea completului competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui recurs în interesul legii. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri statuând că dispoziţiile din materia interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării. În continuare invocă Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009. 12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, Guvernul arată că acestea reprezintă dispoziţii tranzitorii care vizează procedura de rejudecare a cauzei, fiind redactate clar, fără echivoc. Faptul că această normă a generat interpretări diferite din partea instanţelor judecătoreşti nu înseamnă că este de natură a aduce atingere art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 20, art. 21, art. 24, art. 61 şi art. 124 din Constituţie. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 şi cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Legea nr. 255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968: „Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91^1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.“ – Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013: „Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfăşoară conform legii noi.“ 16. Autorii excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 privind secretul corespondenţei, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din data de 24 mai 2018, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, şi Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009. 18. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 Curtea fundamentându-şi soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică. 19. Curtea a constatat, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere, că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală - ca, de altfel, şi sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal, aşa cum prevede şi noul Cod de procedură penală în cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (3). 20. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate, ca, de altfel, întreaga secţiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. 21. Curtea a mai reţinut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispoziţiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţă, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor. În continuare, Curtea Constituţională a menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Astm Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale sarcina să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, Curtea observă că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 153 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iunie 2018. 24. Curtea a constatat că aceste dispoziţii reprezintă o normă tranzitorie ce vizează procedura de rejudecare a cauzei, dând expresie principiului aplicării imediate a noii legi de procedură. Dispoziţiile de lege criticate, adoptate de legiuitor în contextul situaţiilor tranzitorii determinate de apariţia noii legislaţii procesual penale, reprezintă o consacrare a principiului tempus regit actum, principiu cu aplicare generală în privinţa normelor de procedură penală, materie în care se are în vedere întotdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului. Principiul activităţii legii procesual penale este de strictă aplicare, el implicând atât efectuarea actelor procesuale/procedurale în conformitate cu legea în vigoare, cât şi recunoaşterea ca valabile a acelor acte efectuate anterior intrării în vigoare a noii legi (Decizia Curţii Constituţionale nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 28). 25. Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că normele procesual penale sunt guvernate de principiul aplicării imediate, acesta vizând atât cauzele în curs de urmărire penală, cât şi pe cele aflate în etapa judecăţii. Textul de lege criticat stabileşte că, în situaţia în care rejudecarea cauzei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, aceasta se face de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, potrivit regulilor prevăzute de legea nouă, fără a împiedica în niciun fel aplicarea prevederilor art. 342-348 din Codul de procedură penală cu privire la procedura camerei preliminare. 26. Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că procesul penal are o nouă structură, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Cu privire la competenţa realizării fazei procesuale a camerei preliminare, Curtea a statuat că aceasta este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanţa de judecată, potrivit art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, a cărui competenţă constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluţii de netrimitere în judecată, fie prin soluţii de trimitere în judecată, dar fără începerea judecăţii. Conform art. 54 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionarea altor situaţii expres prevăzute de lege. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragrafele 22 şi 23). 27. Curtea Constituţională a constatat că, în considerarea importanţei camerei preliminare în cadrul procesului penal, cu ocazia reglementării situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală cu privire la dispunerea rejudecării cauzelor, legiuitorul a prevăzut, în dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, că în cauzele în care rejudecarea s-a dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 5-10 din aceeaşi lege. Or, potrivit prevederilor art. 6 din legea de punere în aplicare a noului cod, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează potrivit regulilor prevăzute de noul Cod de procedură penală (şi de celelalte acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013), de către instanţa competentă conform legii noi [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 255/2013], motiv pentru care instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente. Aşadar, în cauzele în care rejudecarea sa dispus anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală şi în care, cu ocazia reluării cursului procesului penal în cel de-al doilea ciclu procesual, nu s-a început cercetarea judecătorească până la data intrării în vigoare a legii noi este obligatorie aplicarea dispoziţiilor art. 342-348 din Codul de procedură penală privind procedura camerei preliminare. 28. Curtea a apreciat că, din interpretarea coroborată a prevederilor celor două alineate ale art. 14 din Legea nr. 255/2013, reiese, cu atât mai mult, că dispoziţiile referitoare la faza procesuală a camerei preliminare sunt incidente în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care prevede rejudecarea potrivit regulilor stabilite de noul Cod de procedură penală a acelor cauze în care cel deal doilea ciclu procesual se declanşează după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pronunţată prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Felician Volin, Botiş Alin Gabriel, Ciurte Darius Florin, Bartiş Dan Radu, Pop Cristian Ioan, Ciure Ioan, Moldova Dan şi Ciobăncan Mircea Cristian în Dosarul nr. 126/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 91^2 alin.1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
