Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela Dobrilă în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.134D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin doamna avocat Sonia Almaş din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea a depus un memoriu, prin care solicită admiterea excepţiei. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei părţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, prin memoriul depus la dosarul cauzei, autoarea excepţiei a solicitat extinderea controlului de constituţionalitate asupra celorlalte articole din Codul de procedură penală referitoare la citare, fiind, astfel, invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259, art. 261 alin. (4), art. 261^1 şi art. 264 din Codul de procedură penală. Se susţine că dispoziţiile legale anterior menţionate, luate separat, dar, mai ales, în coroborare cu art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, 21 şi 24, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se precizează că prezenta excepţie este prima excepţie de neconstituţionalitate invocată, care vizează dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma lor modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la citare şi, în mod special, la Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, paragrafele 20-25. Se arată că autoarea excepţiei se găseşte într-o situaţie diferită de cele invocate până acum şi că, practic, toate remediile indicate de Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată, ca fiind eficiente şi ca permiţând accesul la justiţie unei persoane trimise în judecată, nu se mai regăsesc în actuala reglementare, din cauza felului în care a fost modificat art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susţine că practica judiciară, ulterioară pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a condus la ideea că trebuie să existe o procedură de citare indiferent dacă se formulează sau nu cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară, pentru ca persoanele interesate, odată ce au avut la cunoştinţă că sunt părţi ale unui proces penal şi le-a fost comunicat rechizitoriul, să îşi poată exercita dreptul de a formula cereri şi excepţii. Or, textul criticat vine în contradicţie cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Se arată că singurul argument în susţinerea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală este celeritatea. Însă, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că standardele dreptului la apărare nu pot fi restrânse din motive de celeritate. Pentru acest motiv, se arată că textul criticat, coroborat cu prevederile Codului de procedură penală referitoare la citare, sunt neconstituţionale, aducând atingere accesului la justiţie. Se susţine că inculpatul are cunoştinţă de existenţa procesului penal doar prin comunicarea rechizitoriului, spre deosebire de regimul juridic reglementat potrivit Codului de procedură penală din 1968, care prevedea prezentarea materialului de urmărire penală, act procedural ce inducea ideea începerii unui proces penal. Se arată că, întrucât Codul de procedură penală în vigoare nu reglementează un remediu, prin care să se verifice dacă procedura de comunicare a rechizitoriului este legal îndeplinită, inculpatul care nu a primit rechizitoriul nu are nicio posibilitate legală de a formula cereri şi excepţii. Se mai arată că nici judecătorul care este sesizat cu o astfel de situaţie nu beneficiază de un cadru legal care să îi permită să verifice legalitatea procedurii de citare sau în care să fie prezent un procuror sau un apărător din oficiu, care să poată atrage atenţia instanţei cu privire la un eventual viciu privind citarea sau asupra necesităţii efectuării unor demersuri suplimentare pentru a se verifica dacă, într-adevăr, inculpatul este cel care manifestă o atitudine de delăsare faţă de cauză sau, dimpotrivă, nu s-a realizat o comunicare eficientă a rechizitoriului. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 17 ianuarie 2017, pronunţată în Cauza Carbochim şi alţii împotriva României, prin care instanţa europeană a analizat procedurile realizate prin afişare. Se susţine că procedura existentă înaintea modificărilor legislative operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 era una echitabilă. Se susţine că textele criticate consacră o ficţiune juridică menită să asigure celeritatea procesului penal, însă viciile privind citarea, care sunt sancţionabile cu nulitatea relativă, trebuie discutate în contradictoriu. Se arată că ele nu pot fi remediate în cadrul procedurii privind contestaţia în anulare, la acel moment procesual persoana interesată nemaifiind în drept să formuleze cererile şi excepţiile pe care le poate invoca în cadrul procedurii camerei preliminare. Se conchide că prevederile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborat cu dispoziţiile legale din cuprinsul aceluiaşi cod referitoare la procedura de citare, nu conferă garanţiile constituţionale arătate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură subsidiară, prevăzută pentru ipoteza în care toate demersurile făcute de organele judiciare pentru îndeplinirea unei proceduri de citare eşuează, neputând fi identificate, prin niciunul dintre mijloacele aflate la dispoziţia lor, domiciliul sau locul de muncă al destinatarului, respectiv pentru situaţia în care destinatarul refuză primirea citaţiei. Se arată că ceea ce se afişează este o încunoştinţare, şi nu citaţia, aceasta din urmă înmânându-se în plic închis, la împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul înştiinţării, citaţia fiind considerată comunicată. Cu privire la ipoteza în care, în procedura de cameră preliminară, nu sunt invocate cereri sau excepţii, se susţine că textul criticat prevede pronunţarea încheierii corespunzătoare, fără citarea părţilor şi în lipsa procurorului, întrucât nu există aspecte juridice care să poată fi dezbătute. Se mai susţine că, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, destinatarul normei are dreptul să formuleze contestaţie împotriva acestei încheieri, prin care să evoce, inclusiv, lipsa procedurii de citare. Se conchide că dispoziţiile legale criticate oferă suficient de multe garanţii, nefiind încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Daniela Dobrilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (5) lit. g) şi art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, se arată că soluţia juridică a considerării citaţiei ca fiind comunicată, la împlinirea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia, în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica respectiva citaţie, încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al persoanelor care nu primesc citaţiile sau celelalte acte procedurale din motive neimputabile lor, fără a refuza sau a se sustrage de la comunicarea acestora. Se arată că, într-o astfel de situaţie, inculpatul se află în imposibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa citaţiei şi, în consecinţă, de existenţa procesului penal şi a termenului la care este citat şi, totodată, judecat. Se face trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire“. Se susţine că scopul legiuitorului nu a fost acela al asigurării realizării unei proceduri de citare formale, ci al aducerii la cunoştinţa inculpatului a informaţiilor din cuprinsul citaţiei. Se mai arată că, potrivit Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, statele membre au obligaţia de a garanta oricărei persoane cercetate îndeplinirea procedurii de citare şi informare despre cercetarea judecătorească. Se conchide că soluţia considerării comunicate a citaţiei la împlinirea termenului legal arătat în cuprinsul textelor criticate reprezintă o ficţiune juridică, ce nu asigură, în realitate, citarea inculpatului, în ipotezele invocate în susţinerea excepţiei. 7. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea nu asigură contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor în cadrul procesului penal, întrucât lipsesc inculpatul de posibilitatea de a fi citat. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la hotărârile din 15 ianuarie 2005, 8 februarie 2005, 31 martie 2005, 28 februarie 2006 şi 7 februarie 2006, pronunţate în cauzele Philippe Pause împotriva Franţei, Lucas împotriva Franţei, F. W. împotriva Franţei, Tosun împotriva Turciei, Halis Doğan împotriva Turciei şi Sahin Cağdaş împotriva Turciei. Se susţine că scopul urmărit de legiuitor, prin reglementarea soluţiei juridice criticate, nu numai că nu a fost atins, dar aplicarea dispoziţiilor legale criticate, în anumite situaţii procesuale, poate duce ea însăşi la prelungirea inutilă a procesului penal. Se susţine că, în acest fel, instituţia camerei preliminare afectează însuşi actul de justiţie, generând situaţii care nu pot fi soluţionate într-un mod echitabil. În acest sens se arată că dispoziţiile legale ce reglementează procesul penal sunt inferioare celor din cuprinsul Codului de procedură penală din 1968, în privinţa capacităţii de a asigura celeritatea soluţionării cauzelor. Se mai susţine că legalitatea administrării unor probe nu se referă strict la aspecte formale, ci trebuie puse în discuţie şi aspecte de fapt conexe respectivelor probe, care nu pot fi relevate decât prin administrarea unor noi probe. Se arată că lipsa de la dosar a anumitor înscrisuri şi imposibilitatea judecătorului de a le solicita îl obligă pe acesta să procedeze la o aşa-zisă verificare a probelor fără să aibă o imagine completă asupra situaţiei, motiv pentru care nu numai inculpatul este afectat de această procedură, dar şi judecătorul şi actul de justiţie, în ansamblul său. Se conchide că textul criticat, în forma în vigoare la data invocării excepţiei, reprezintă un real regres faţă de forma sa anterioară, constatată ca fiind neconstituţională, legiuitorul lăsând neacoperită verificarea îndeplinirii procedurii de citare. Se susţine, de asemenea, că regresul instituţiei criticate poate fi constatat şi prin raportare la legislaţia similară din perioada postbelică, ce reglementa şedinţa pregătitoare. Se mai arată că, prin judecarea cauzelor penale fără citarea părţilor, se creează un dezechilibru între acuzare şi apărare, în favoarea acuzării, aceasta având cunoştinţă de toate actele şi demersurile procedurale realizate faţă de inculpat, care este în necunoştinţă de cauză, aspect ce constituie o încălcare a principiului egalităţii armelor. 8. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 259 alin. (5) lit. g) şi art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi art. 24, soluţiile juridice prevăzute de acestea fiind de natură a asigura prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor citate, în situaţiile în care înmânarea citaţiei sau a altor acte de procedură nu a fost posibilă. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că judecătorul dispune, prin încheiere, începerea judecăţii, din motive de celeritate şi având în vedere faptul că inculpatul a luat cunoştinţă de trimiterea sa în judecată, despre rechizitoriu şi despre actele de urmărire penală, încheierea astfel pronunţată urmând a fi comunicată părţilor şi persoanei vătămate. 11. Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se susţine că obligaţia legală a prezentării la organul judiciar a persoanei citate, pentru a i se comunica citaţia, în cazul în care nu se cunoaşte nici adresa la care aceasta locuieşte şi nici locul său de muncă, sau în cazul în care aceasta refuză să primească citaţia, este constituţională, ea nefiind de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Se susţine că, dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate sunt de natură a asigura îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 110 din 24 februarie 2005, nr. 400 din 5 octombrie 2004 şi nr. 71 din 15 ianuarie 2009, precum şi la punctele de vedere transmise şi reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 784 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 36 din 9 februarie 2016. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 259 alin. (5) lit. g): „Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuieşte suspectul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare care trebuie să cuprindă: [...] g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; […]“; – Art. 260 alin. (2) lit. g): "Dacă persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea trebuie să cuprindă: […] g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. […];" – Art. 346 alin. (1): „Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“. 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 259 alin. (5) lit. g) din Codul de procedură penală reglementează o procedură de citare aplicabilă atunci când nu sunt cunoscute nici adresa unde locuieşte suspectul sau inculpatul şi nici locul său de muncă. Această procedură de citare are un caracter subsidiar, aspect ce rezultă din interpretarea gramaticală şi sistematică a prevederilor art. 259 anterior menţionat, urmând a fi aplicată doar în situaţia prevăzută la alin. (1) al art. 259 din Codul de procedură penală, respectiv dacă adresa unde locuiesc persoanele citate şi adresa locului lor de muncă nu sunt cunoscute. Astfel, pentru ca procedura de citare să poată fi realizată şi în ipoteza anterior arătată, legiuitorul a reglementat înştiinţarea suspectului, a inculpatului, a părţilor, precum şi a altor persoane, prin afişarea, la sediul organului judiciar, a unei asemenea înştiinţări. Aceasta trebuie să cuprindă, alături de alte informaţii, prevăzute la art. 259 alin. (5) din Codul de procedură penală, menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia - termen în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia - citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. 17. În mod similar, dispoziţiile art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală reglementează o procedură de înmânare a citaţiei, aplicabilă în situaţia în care persoana citată refuză să primească citaţia, al cărei caracter subsidiar rezultă din aplicarea aceloraşi metode de interpretare, mai sus invocate. Astfel, conform dispoziţiilor art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală, care constituie regula în materia înmânării citaţiei, citaţia se înmânează celui citat, personal, oriunde este găsit, acesta semnând dovada de primire. Totodată, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru situaţia în care persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea trebuie să cuprindă, alături de alte informaţii, menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia - termen în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia - citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. 18. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că procedurile judiciare reglementate prin art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală sunt de natură a asigura prezenţa în faţa organelor judiciare a persoanelor citate, constituind, în acest fel, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare, şi nu o încălcare a drepturilor fundamentale anterior menţionate. 19. Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire şi, de asemenea, că cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal, Curtea constată că aplicarea deciziei anterior menţionate, prin analogie, cu privire la prevederile art. 259 şi art. 260 din Codul de procedură penală, nu este posibilă, dar nici necesară. Aceasta întrucât caracterul subsidiar al procedurii de citare supuse analizei, realizate prin afişarea unei înştiinţări la sediul organului judiciar, şi, respectiv, caracterul subsidiar al procedurii afişării unei înştiinţări pe uşa destinatarului, în situaţia în care acesta refuză primirea citaţiei, poate fi dedus, în mod direct, din modalitatea de reglementare a celor două articole anterior invocate. 20. Mai mult, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privinţa tuturor cazurilor de nerespectare a dispoziţiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal. Aşa fiind, ele pot fi invocate, conform alin. (4) al aceluiaşi art. 282: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii. Acest mecanism juridic de sancţionare a nelegalei citări constituie o altă formă de garantare a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 şi art. 24 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 11 noiembrie 2016, paragraful 23). 21. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, într-adevăr, textul criticat reglementează o procedură, specifică etapei camerei preliminare, ce se desfăşoară în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate, precum şi fără participarea procurorului. Această procedură are însă în vedere situaţia în care, în urma sesizării instanţei prin rechizitoriu, inculpatul, celelalte părţi sau persoana vătămată nu formulează cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în termenul prevăzut la art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală. Având în vedere că obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, tocmai soluţionarea unor cereri şi excepţii din categoriile anterior menţionate, în ipoteza lipsei formulării sau invocării lor, apare ca fiind firească continuarea procedurii în camera preliminară, prin constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi prin dispunerea începerii judecăţii. Această procedură se realizează fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate, întrucât, conform dispoziţiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, inculpatului îi este comunicată o copie certificată a acestuia şi, după caz, traducerea sa autorizată, fiindu-i adusă, astfel, la cunoştinţă acuzarea. Totodată, atât inculpatului, cât şi celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, persoanele anterior enumerate au cunoştinţă de existenţa dosarului penal, cunoscând că este în desfăşurare procedura în camera preliminară. Totodată, aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora, în situaţia formulării unor cereri sau excepţii specifice procedurii în cameră preliminară ori dacă judecătorul de cameră preliminară ridică excepţii din oficiu, se stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, procedând la citarea părţilor şi a persoanei vătămate. Per a contrario, în lipsa primirii unor citaţii, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, părţile pot deduce fie că judecătorul de cameră preliminară va dispune începerea judecăţii, potrivit prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în vederea desfăşurării acesteia în mod legal, aceleaşi persoane mai sus enumerate să fie citate, conform prevederilor art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, fie că judecătorul de cameră preliminară, ca urmare a exercitării competenţei sale, prevăzute la art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, de a invoca, din oficiu, excepţii referitoare la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a restituit cauza la parchet, întrucât a reţinut existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Şi în această ultimă ipoteză, părţile urmează a fi citate, conform procedurii de citare corespunzătoare etapelor procesuale subsecvente, respectiv a urmăririi penale şi a camerei preliminare, fiindu-le asigurată, astfel, posibilitatea de a lua la cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii penale în dosarele în care au calitatea anterior menţionată şi de a-şi apăra interesele procesuale. 22. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că desfăşurarea procedurii în camera preliminară, în ipoteza neinvocării de către inculpat, de către celelalte părţi sau de către persoana vătămată a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, oferă tuturor subiecţilor procesuali anterior enumeraţi posibilitatea de a cunoaşte etapele desfăşurării acestei proceduri şi de a-şi apăra interesele procesuale, nefiind, astfel, de natură a le încălca dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare. În acest sens, referitor la dreptul fundamental reglementat la art. 21 din Constituţie, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o dată, unei instanţe judecătoreşti, independente şi imparţiale (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În ceea ce priveşte dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut la art. 24 din Constituţie, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că acesta este asigurat de fiecare dată când o persoană interesată are posibilitatea de aşi formula apărările pe care le consideră necesare, în faţa unei instanţe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate şi oralitate, personal sau prin intermediul unui avocat (a se vedea Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Dobrilă în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
