Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 592/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 881D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, la care a anexat înscrisuri, prin care formulează critici de neconstituţionalitate noi referitoare la Legea nr. 544/2001, în ansamblul său, şi la dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 124 alin. (1) din Constituţie. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, întrucât aceasta nu este motivată. Cu privire la dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, concretizată prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 592/35/2017, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Maghiar într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri judecătoreşti. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la art. 2 lit. b) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, autorul afirmă că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie şi ale art. 51 alin. (4) referitor la dreptul de petiţionare. 7. Referitor la dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susţine, în esenţă, că, limitarea invocării la primul termen de judecată a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât prin expresia «ori de către judecător», judecătorul este obligat să-i garanteze persoanei vătămate de către o autoritate publică dreptul la un proces echitabil. 8. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, rezumându-se la analiza condiţiilor de admisibilitate a acesteia. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 2 lit. b) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: - Art. 2 din Legea nr. 544/2001: "În sensul prezentei legi: [...] b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;" – Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001: "Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de internet; e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; f) programele şi strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate." – Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.“ 13. Curtea reţine că ulterior sesizării sale, prin art. I pct. 16 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă au fost modificate în sensul că „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.“ Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. 14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, ale art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie şi ale art. 51 alin. (4) referitor la dreptul de petiţionare. 15. În prealabil, referitor la cererea de modificare şi completare a excepţiei de neconstituţionalitate depusă de către autor, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)“, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“. Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar motivarea scrisă formulată de autor nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi altul decât cel stabilit prin respectiva încheiere fără ca acesta să poată fi ulterior modificat de vreuna dintre părţi. Prin urmare, nu poate fi primită cererea prin care se modifică şi se completează excepţia de neconstituţionalitate formulată direct în faţa Curţii Constituţionale, după sesizarea acesteia prin încheiere (a se vedea în acelaşi sens, de exemplu, Decizia nr. 47 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, paragraful I, şi Decizia nr. 151 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 16 iulie 2018, paragraful 24). Aşa fiind, în prezenta cauză, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate cuprinde trei elemente: textul contestat din punct de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului legal criticat. Curtea a reţinut că excepţia este inadmisibilă în situaţia în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate „motivate“ într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. 17. De asemenea, prin Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărgineşte numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut generic“. 18. Prin urmare, având în vedere că în cauza de faţă autorul excepţiei nu argumentează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 este inadmisibilă. 19. Cu privire la art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceste dispoziţii prevăd că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. 20. Curtea reţine că, potrivit art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Necompetenţa este de ordine publică: 1. În cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. În cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. În cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.“ În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată [art. 129 alin. (3) din Codul de procedură civilă]. 21. Condiţiile invocării excepţiei de necompetenţă sunt reglementate de art. 130 din Codul de procedură civilă. Cât priveşte necompetenţa de ordine publică, textul legal menţionat stabileşte condiţii diferite de invocare, în funcţie de motivul de necompetenţă de ordine publică. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 130 din Codul de procedură civilă, dacă este vorba despre necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, aceasta poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii. Dacă este vorba despre necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică, potrivit art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aceasta trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. 22. În prezenta cauză, autorul excepţiei critică limitarea invocării la primul termen de judecată a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, apreciind că încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât, prin expresia «ori de către judecător», judecătorul este obligat să-i garanteze persoanei vătămate de către o autoritate publică dreptul la un proces echitabil. 23. Contrar acestor susţineri, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, Curtea a reţinut că „prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituţie, care îndrituieşte legiuitorul să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerinţă a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituţională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condiţiilor de invocare a necompetenţei de ordine publică. Este vorba strict despre o opţiune a legiuitorului, menită, astfel cum doctrina a subliniat, să responsabilizeze atât judecătorul, cât şi părţile, în sensul că aceştia sunt obligaţi să-şi pună problema competenţei de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetenţa de ordine publică se putea invoca oricând), să „descopere“ necompetenţa şi să invoce excepţia corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, aşadar, ca atât instanţa, cât şi părţile, să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă, precum şi a aspectelor necesare pentru determinarea instanţei de fond competente, iar apoi fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.“ 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Distinct de cele menţionate, cât priveşte invocarea principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că, deşi nu este în mod expres consacrat în Constituţie, acesta se deduce din prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) conform cărora România este stat de drept, democratic şi social şi constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, iar trăsătura esenţială a statului de drept o constituie, potrivit art. 1 alin. (5), supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate, stabilind condiţiile în care poate fi invocată necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică, respectă exigenţele constituţionale menţionate, conduc la accelerarea judecăţii şi permit estimarea duratei procesului şi respectarea unui termen optim şi previzibil al judecăţii. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 592/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
