Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Cotta (reprezentant legal al minorei Gloria Sabina Cotta) în Dosarul nr. 581/289/2015/a1 al Tribunalului Specializat Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.170D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Veronica Dobozi, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii interpretative. În acest context, expune situaţia de fapt a cauzei şi arată că partea care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost victima unui accident rutier, iar în urma acestui eveniment a iniţiat un proces penal. Ca urmare a modificărilor legislative, deşi la judecata în fond partea vinovată a fost condamnată, ulterior a fost achitată, sentinţa având caracter definitiv. În urma achitării, latura civilă a cauzei a rămas nesoluţionată. Asigurătorul, care urma să repare prejudiciul creat, a intrat în procedura de insolvenţă, iar, potrivit prevederilor legale criticate în prezenta cauză, există posibilitatea de a fi suspendate de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii sale. Or, tocmai aici intervine problema, întrucât, în această fază, nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă stabilită pe cale judiciară, situaţie datorată dinamicii legislative, iar nu propriei sale culpe, neexistând nicio posibilitate judiciară de stabilire a prejudiciului. Astfel, eliminarea dreptului de acces la o instanţă, în măsura în care s-a ajuns în situaţia unui creditor ce nu are o creanţă stabilită, este contrară art. 21 din Constituţie, fără a exista un scop legitim; din această perspectivă, apreciază că este încălcat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dreptul la acţiune al creditorilor nu dispare pe parcursul procedurii insolvenţei, acesta fiind conservat prin dispoziţiile legale care prevăd suspendarea inclusiv a curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor. În ceea ce priveşte societăţile din domeniul de asigurare, arată că există acel fond de garantare al asiguraţilor din care se fac plăţile în situaţia în care aceste societăţi de asigurare au intrat în insolvenţă şi nu îşi mai pot onora poliţele de asigurare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia nr. 62/R din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 581/289/2015/a1, Tribunalul Specializat Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Cotta (reprezentant legal al minorei Gloria Sabina Cotta) într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 84/2014. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcă accesul liber la justiţie, în măsura în care se referă la suspendarea judecării unei cauze îndreptate împotriva unei societăţi de asigurare-reasigurare, ca urmare a intrării acesteia în faliment, şi conduc la imposibilitatea de a se stabili şi recupera prejudiciul cauzat unor victime de către autorul unui accident rutier care este asigurat (deţine poliţă de asigurare). În acest context se expun elemente concrete ale speţei, respectiv faptul că în cauza de faţă se are în vedere soluţionarea laturii civile a unor pretenţii rezultate dintr-o cauză penală. Astfel, în timpul procesului penal au intervenit modificări legislative ale Codului penal, iar autorul accidentului rutier a fost achitat şi acţiunea civilă cu privire la despăgubiri a rămas nesoluţionată de către instanţă. 7. Tribunalul Specializat Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă se urmăreşte crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile. Existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2014 ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului debitorului în insolvenţă. Cu privire la art. 412 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, se menţionează că acesta reprezintă cadrul general al suspendării de drept a acţiunilor, iar art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) se referă la suspendarea facultativă, în virtutea căruia instanţa are posibilitatea de a aprecia asupra oportunităţii, fără ca aceste prevederi să fie contrare accesului liber la justiţie. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este neîntemeiată. În acest sens, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precizează că instituirea mecanismului suspendării de drept este însoţită de reglementarea unui ansamblu de mijloace procesuale în cadrul procedurii insolvenţei în domeniul particular al societăţilor de asigurare-reasigurare. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aceasta este inadmisibilă, având în vedere că, astfel cum reiese din actele dosarului, în cauză are incidenţă suspendarea de drept, iar nu suspendarea facultativă. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, din ansamblul actelor dosarului rezultă că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care au următorul cuprins: - Art. 412 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă (Suspendarea de drept): „(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: [...] 6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar.“ – Art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă (Suspendarea facultativă): "(1) Instanţa poate suspenda judecata: [...] 3. în alte cazuri prevăzute de lege.(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.“" – Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.“ – Art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014: „(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, în esenţă, susţine că prevederile criticare sunt neconstituţionale în măsura în care se referă la suspendarea judecării unei cauze îndreptate împotriva unei societăţi de asigurare. 15. Curtea constată că sediul materiei cu privire la falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, în prezent, îl constituie Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cuprinde în titlul II - Procedura insolvenţei, capitolul IV: Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, art. 242-art. 272, secţiunea 1 - Dispoziţii generale, subsecţiunea 2 - Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii - din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Astfel, procedura falimentului, reglementată prin acest capitol, se aplică societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzute Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalelor şi filialelor societăţilor de asigurare din state terţe, care au sediul în România, cu excepţiile prevăzute de lege (art. 243 din Legea nr. 85/2014). De asemenea, se prevede că dispoziţiile capitolului I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol (art. 242 din Legea nr. 85/2014). 16. Cu privire la măsura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa legii insolvenţei, prevăzută la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, a arătat că aceasta se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia în materia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). 17. În acest context, dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat în condiţiile legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nu dispare, el fiind conservat prin art. 79 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1). 18. Totodată, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se referă la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013). 19. Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, şi excepţii de la această suspendare de plano a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepţii care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) şi b), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi“; sau la art. 75 alin. (3), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii“. La art. 262 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014 se statuează că deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinţă retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunţării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. Odată cu publicarea, va comunica hotărârea atât autorităţii competente, cât şi Fondului de garantare. Retragerea autorizaţiei de funcţionare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfăşoare unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operaţiuni se vor putea desfăşura numai cu avizul prealabil al autorităţii competente. În acest context, creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora; în toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor [art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014]. Prin urmare, din evaluarea acestor prevederi legale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele de asigurări, îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeaşi lege. 20. Ca atare, faţă de cele prezentate, Curtea observă că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol. 21. De asemenea, potrivit art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. Totodată, Codul de procedură civilă prevede situaţiile în care judecarea cauzelor se suspendă de drept şi situaţiile în care suspendarea este facultativă. Astfel, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, referitor la suspendarea de drept, judecarea cauzelor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar, iar potrivit art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege, situaţie în care suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. 22. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie. 23. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materia insolvenţei, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă însă că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor. 24. Faţă de acestea, Curtea constată că, din examinarea prevederilor criticate, precum şi având în vedere interpretarea logică şi sistematică a tuturor prevederilor în materie, nu se poate reţine că prevederile criticate sunt contrare principiului accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. 25. Distinct de acestea, Curtea, prin jurisprudenţa precitată, a observat că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, creanţele de asigurări sunt creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă, fiind considerate creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului. 26. Cu privire la Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, Curtea a observat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015]. 27. În acest context, cu privire la procedura de urmat în condiţiile Legii nr. 213/2015, sunt de menţionat şi prevederile art. 13 din acest act normativ, care statuează că de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţate împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale. În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă. Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. În caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004. Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/ despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. 28. Prin urmare, există mecanisme de recuperare a prejudiciului creat, în condiţiile în care o societate de asigurare-reasigurare intră în faliment, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale şi convenţionale care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina-Mariana Cotta (reprezentant legal al minorei Gloria Sabina Cotta) în Dosarul nr. 581/289/2015/a1 al Tribunalului Specializat Mureş şi constată că dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
