Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.972/1/2021
┌────────────────┬─────────────────────┐
│Marian Budă │- preşedintele │
│ │Secţiei a II-a civile│
├────────────────┼─────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia│
│Florentina │a II-a civilă │
│Duminecă │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia│
│ │a II-a civilă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia│
│ │a II-a civilă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Carmen Trănica │- judecător la Secţia│
│Teau │a II-a civilă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia│
│Cîrnu │a II-a civilă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia│
│Magdalena │a II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Iulia Petronela │- judecător la Secţia│
│Niţu │a II-a civilă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│Minodora Condoiu│- judecător la Secţia│
│ │a II-a civilă │
└────────────────┴─────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.972/1/2021, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar părţile au depus puncte de vedere la raport în termenul legal. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 iunie 2021, în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor intervine atât în situaţia notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cât şi în cazul acţiunii promovate de către debitori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 8. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 77/2016) Art. 5 "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (...)(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară. (...)" Art. 6 "(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari. (...)" Art. 7 - „(...) (4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat. (...)“ Art. 8 "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. (...)(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (...)(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 9. Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava cu nr. 1.313/314/2019, contestatorii O.A. şi O.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimata X Bank - S.A., anularea actelor de executare silită efectuate în Dosarul execuţional nr. y/2018 şi a Încheierii de încuviinţare a executării silite din 20 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 10.689/314/2018. 10. În motivarea contestaţiei au susţinut că s-a prescris dreptul de a obţine executarea silită a creanţei născute din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 17 septembrie 2008. Astfel, contestatarii au arătat că dreptul intimatei de a iniţia executarea silită împotriva lor s-a născut în anul 2014, la momentul declarării scadenţei anticipate a creditului, termenul de prescripţie împlinindu-se în anul 2017. Or, cererea de executare silită a fost formulată abia la data de 29 noiembrie 2018. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 1.141 din 27 martie 2020, Judecătoria Suceava a admis contestaţia la executare; a constatat că s-a prescris dreptul intimatei de a obţine executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit şi a anulat toate actele de executare întocmite în Dosarul de executare nr. y/2018 şi Încheierea de încuviinţare a executării silite din 20 decembrie 2018. 12. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 30 iulie 2014, când intimata declarat creditul scadent anticipat. 13. Acest termen s-a întrerupt la data de 6 noiembrie 2014, când intimata a depus o cerere de intervenţie în Dosarul execuţional nr. x/2013, iniţiat de alţi creditori împotriva aceloraşi contestatari; întreruperea a subzistat până la încheierea proceselor-verbale de distribuire a preţului rezultat din adjudecarea imobilelor urmărite, respectiv la datele de 15 aprilie 2015 şi 28 mai 2015. 14. În acest context, instanţa de executare a apreciat că începând cu data de 28 mai 2015 şi până la data formulării cererii de executare silită ce formează obiectul Dosarului execuţional nr. y/2018 au trecut mai mult de 3 ani, astfel încât dreptul de a obţine executarea silită s-a prescris. 15. A mai reţinut că nu poate fi primită apărarea intimatei referitoare la incidenţa suspendării termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, ca urmare a formulării de către contestatari a cererii din Dosarul nr. 3.696/314/2016, având ca obiect constatarea stingerii obligaţiilor izvorâte din contractul de credit, în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 16. În acest sens, prima instanţă a apreciat că suspendarea executării silite intervine, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, în cazul transmiterii notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) şi se menţine la soluţionarea definitivă a acţiunii întemeiate pe art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege. 17. Prin urmare, acţiunea întemeiată pe art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu este precedată de notificarea formulată în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, întrucât imobilul era deja adjudecat de alte persoane şi în mod evident nu mai putea fi dat în plată, astfel că nu se produce efectul suspendării executării silite ca în situaţia reglementată de art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege. 18. Banca a declarat apel împotriva acestei sentinţe prin care a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit că suspendarea executării silite intervine numai în situaţia acţiunii reglementate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. 19. Astfel, a susţinut că, deşi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu stipulează în mod expres că suspendarea executării operează şi în cazul debitorului al cărui imobil a fost executat silit, pentru identitate de raţiune, ar trebui să se reţină că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din aceeaşi lege sunt aplicabile şi în cazul său. 20. A mai arătat că debitorii care se încadrează în ipoteza de la alin. (5) al art. 8 din Legea nr. 77/2016 se află într-o situaţie similară cu cei care se încadrează în ipoteza alin. (1) al aceluiaşi articol. Ca atare, în cazul formulării de către debitor a unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, creditorul se află în imposibilitate de a acţiona în sensul începerii executării silite. 21. Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat. 22. În apărare, au susţinut că suspendarea executării silite intervine, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, numai în situaţia transmiterii notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 şi se menţine pe toată durata soluţionării acţiunii întemeiate pe art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege. În acest context, intimaţii au subliniat că nu au transmis o notificare în temeiul acestei legi, astfel încât termenul de prescripţie nu a fost suspendat. 23. Au mai arătat că art. 8 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 devine aplicabil numai în situaţia în care creditorul a început executarea silită. Or, la momentul introducerii acţiunii întemeiate pe art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, partea adversă nu îşi exercitase dreptul de a obţine executarea silită prin învestirea executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită. 24. În urma declinărilor reciproce de competenţă între secţiile civile ale Tribunalului Suceava, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a pronunţat Sentinţa nr. 32 din 15 martie 2021 prin care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Suceava. 25. Apelanta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin Încheierea din 11 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 26. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 27. În acest sens a arătat că Tribunalul Suceava este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât modul de interpretare a acestor norme va influenţa soluţia pe fond a cauzei. 28. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel cum rezultă din evidenţele electronice ale instanţei supreme. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 29. Apelanta a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 30. Cu privire la fondul sesizării a susţinut că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în constatarea stingerii datoriilor formulate de debitorul al cărui imobil ipotecat a fost supus unei executări silite, se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor ori de alte persoane subrogate în drepturile acestuia. 31. În susţinerea punctului său de vedere a reiterat, în esenţă, argumentele din cererea de apel. În plus, a arătat că la adoptarea Legii nr. 77/2016 au fost avute în vedere principiile echităţii şi împărţirii riscurilor în executarea contractelor de credit, astfel cum rezultă din expunerea de motive a acestei legi. 32. Dacă s-ar aprecia că nu operează suspendarea executării în cazul acţiunii întemeiate pe art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, s-ar crea o inechitate între debitorii aflaţi într-o situaţie de dificultate financiară. 33. Astfel, inechitatea ar consta în faptul că debitorii executaţi silit prin vânzarea la licitaţie a imobilului ipotecat ar fi supuşi în continuare executării silite, în timp ce debitorii care pot solicita darea în plată a imobilului ipotecat şi constatarea stingerii datoriilor ar beneficia de măsura suspendării. 34. Intimatele au apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât dispoziţiile invocate în cauză sunt clare, iar interpretarea şi aplicarea acestora revin instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. 35. Cu privire la fondul sesizării au apreciat că suspendarea executării silite intervine, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, numai în cazul transmiterii notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ şi se menţine pe toată durata soluţionării acţiunii întemeiate pe art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege. 36. Astfel, au arătat că pe rolul aceleiaşi instanţe a fost soluţionată o cauză similară în care s-a reţinut că art. 8 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 se referă strict la suspendarea plăţilor către creditor şi la procedurile judiciare sau extrajudiciare demarate de acesta, iar nu la suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. 37. În plus, cazurile de suspendare a cursului prescripţiei sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar legiuitorul nu face nicio referire la suspendarea cursului prescripţiei, ci doar la plăţile şi la procedurile judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 38. Completul de judecată al instanţei de sesizare a apreciat că dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de acesta intervine şi în cazul acţiunii promovate de debitor în temeiul art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă s-a parcurs etapa obligatorie a notificării creditorului. 39. Astfel, în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, este necesară parcurgerea procedurii notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 şi în ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege, inclusiv în situaţia în care imobilul a fost vândut la licitaţie anterior intrării în vigoare a acestei legi. 40. În acest context, instanţa de trimitere a apreciat că şi în cazul acţiunii reglementate de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 sunt incidente prevederile art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ referitoare la suspendare. 41. O interpretare în sens contrar ar fi de natură să creeze o discriminare între debitorii care urmăresc stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin transmiterea dreptului de proprietate şi cei care urmăresc stingerea datoriilor în condiţiile în care au fost supuşi unei executări silite a imobilului ipotecat, iar executarea continuă prin alte forme de executare. 42. S-a mai arătat că efectul suspensiv al executării este generat de transmiterea către creditor a notificării prin care debitorii invocă incidenţa prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 43. Astfel, din coroborarea art. 6 alin. (1) cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 rezultă că obiectul suspendării determinate de comunicarea notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege se referă la plăţi, proceduri judiciare sau extrajudiciare, inclusiv proceduri de executare silită, fiind astfel incident un caz de suspendare de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 44. Curţile de apel Bucureşti, Cluj, Galaţi şi Suceava au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Suceava şi Timişoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor. 45. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii. 46. Într-o primă opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către acesta intervine şi în cazul acţiunii promovate de către debitor în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege (Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi judecătoriile din circumscripţia sa, Judecătoria Braşov, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Buftea, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Bârlad, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Arad - Secţia I civilă, Tribunalul Caraş-Severin şi judecătoriile din circumscripţia sa). 47. În fundamentarea primei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 extinde categoria debitorilor prevăzuţi la alin. (1) al aceluiaşi articol, care pot cere constatarea stingerii datoriilor şi la debitorii ale căror imobile ipotecate au fost executate silit. Totodată, măsura suspendării are ca raţiune protejarea intereselor patrimoniale ale debitorilor atunci când în cursul executării contractului intervine un aspect subsumat impreviziunii. Or, având în vedere că raţiunea pentru care s-a instituit măsura suspendării subzistă şi în cazul debitorilor menţionaţi la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, rezultă că suspendarea operează şi în cazul acţiunilor formulate în temeiul acestui text de lege. 48. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile: - sentinţele civile nr. 120/2018 din 16 ianuarie 2018, nr. 957/2018 din 19 februarie 2018, nr. 6.913 din 9 noiembrie 2018 şi nr. 7.684/2019 din 27 noiembrie 2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (definitive prin neapelare/ nerecurare); – Decizia civilă nr. 71/R/2020 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj; – Decizia civilă nr. 17 din 28 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă. 49. Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către acesta nu intervine în cazul acţiunii promovate de către debitor în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege (Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin şi Judecătoria Cornetu). 50. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că suspendarea executării este prevăzută expres pentru notificarea instituită de art. 5 alin. (1) şi pentru acţiunea reglementată de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. În schimb, pentru acţiunea promovată de debitor în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu este prevăzută o astfel de măsură. Or, suspendarea executării reprezintă un incident procedural care operează numai atunci când este prevăzută expres de lege. 51. În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată Decizia nr. 51 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. 52. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 53. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5), precum şi la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016. În paragrafele 39, 46 şi 47 din această decizie s-a reţinut că: „(...) în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză, care tranşează problema litigioasă dintre părţi. (...) Indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de-abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei. (...) Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării, acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit.“ 54. Considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul Deciziei nr. 701 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 25 ianuarie 2018, Deciziei nr. 268 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 27 septembrie 2018, şi al Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 55. Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanţa de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.“ 56. Prin Decizia nr. 54 din 28 iunie 2021, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data soluţionării prezentei sesizări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: „În sensul art. 5 alin. 3 coroborate cu dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 4 şi art. 6 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, notificările formulate de către debitori, ulterior admiterii definitive a contestaţiei formulate de către creditor împotriva primei notificări de dare în plată, mai produc sau nu efectul suspendării de drept prevăzut de Legea nr. 77/2016?“. *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 54 din 28 iunie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 11 octombrie 2021. X. Raportul asupra chestiunii de drept 57. Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 58. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că pronunţarea unei decizii interpretative de principiu, în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor condiţii extrase din dispoziţiile legale redate în cele ce urmează. 59. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 60. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“. 61. Analiza textelor citate relevă concluzia că atât art. 519, cât şi prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ, şi anume: - să existe o cauză aflată în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; – lămurirea chestiunii de drept să fie esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să prezinte caracter de noutate, asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 62. Verificarea circumstanţelor sub care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată denotă îndeplinirea primelor trei cerinţe, în ceea ce priveşte existenţa unei cauze aflate în curs de judecată şi calitatea instanţei de sesizare, adică titularul sesizării să fie legal învestit cu judecarea cauzei în ultimă instanţă. 63. Din datele prezentate în motivarea încheierii de sesizare rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, este învestit cu soluţionarea cererii de apel, urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 şi art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este definitivă. 64. De asemenea, cauza care face obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să o soluţioneze, litigiul având ca obiect contestaţie la executare şi anularea actelor de executare şi a încheierii de încuviinţare a executării silite din Dosarul execuţional nr. y/2018, ceea ce conferă competenţă tribunalului să judece în ultimă instanţă. 65. Cu referire la condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Altfel spus, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 66. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.“ 67. Prin urmare, chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie doar prefigurate, fie deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică şi, totodată, dacă respectiva dezlegare este aptă a duce la soluţionarea cauzei. 68. Din perspectiva celor anterior menţionate, în cazul de faţă, titularul sesizării solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept cu privire la următorul aspect: Dacă dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor intervine atât în situaţia notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cât şi în cazul acţiunii promovate de către debitori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 69. Punctul de vedere al instanţei de trimitere nu semnalează complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege şi nici nu evidenţiază care ar fi argumentele justificative ale modului în care interpretarea chestiunii de drept ar fi susceptibilă de interpretări diferite, de natură a evidenţia care ar fi gradul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării litigiului cu care a fost învestită. 70. Or, completul de judecată al Tribunalului Suceava, care a formulat sesizarea, pune în discuţie aspecte privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de drept pozitiv în legătură cu posibilitatea aplicării suspendării de drept a oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare şi extrajudiciare demarate de către creditor, atât în situaţia notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cât şi în situaţia acţiunii promovate de debitori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege. 71. Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 reglementează posibilitatea debitorului de a solicita stingerea integrală a datoriei, în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. 72. Or, se observă că textele legale a căror interpretare o solicită instanţa de trimitere au fost clarificate prin deciziile Curţii Constituţionale, astfel încât interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor nu mai comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii prealabile. Sub acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, a stabilit că: „(...) sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit“. 73. Se impune a menţiona că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, a făcut o analiză aprofundată a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pornind de la Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 a Curţii Constituţionale, pronunţându-se în sensul că textul are în vedere ipoteza în care debitorul solicită instanţei de judecată stingerea datoriei, întrucât imobilul a fost valorificat de către creditor în cadrul executării silite. 74. Aspectele procedurale legate de modul de exercitare a dreptului debitorului de sesizare a instanţei de judecată în temeiul dispoziţiei cuprinse în art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 au fost clarificate prin aceeaşi Decizie nr. 95 din 28 februarie 2017 a Curţii Constituţionale, care a reţinut că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile a notificării, instanţa de contencios constituţional statuând că: „(...) a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului.“ 75. De asemenea, prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, art. 8 alin. (5) a fost completat astfel: „(...) Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.“ Art. 11 din Legea nr. 77/2016 extinde aplicarea acestor dispoziţii legale şi asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit (...).“ 76. Rezultă din cele ce precedă că instanţa de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, despre dispoziţii neclare sau incomplete, care să se constituie într-un veritabil obstacol pentru judecătorii apelului. 77. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestită, operaţiunea de interpretare şi de aplicare a unor dispoziţii legale la diferite circumstanţe, care caracterizează fiecare litigiu, făcând parte din activitatea curentă a instanţei de judecată, obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental ce îşi găseşte consacrarea în prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. 78. Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-juridic de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată a judecătorului cauzei, deoarece această condiţie a dificultăţii serioase a chestiunii prealabile permite judecătorului să fie lămurit asupra unei întrebări importante, fără a-l libera de obligaţia sa de a judeca cauza şi fără a se întârzia în mod inutil procesul în favoarea uneia dintre părţi. 79. Trebuie subliniat şi că, în raportul întocmit pentru acordarea unui aviz solicitat Curţii de Casaţie franceze în cadrul procedurii instituite prin art. 1031-1 din Codul de procedură civilă francez, preluate şi în Codul de procedură civilă român, în art. 519-521 (raport publicat în Buletinul informativ al Curţii de Casaţie nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică“, precum şi că dificultatea serioasă „a problemei de drept (...) nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca“. 80. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. 81. În considerarea argumentelor expuse se constată că sesizarea nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. 82. Faţă de argumentele arătate, ce fundamentează inadmisibilitatea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, care prevalează, nu se mai impune analizarea celorlalte elemente de admisibilitate. 83. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.313/314/2019*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de către creditor intervine atât în situaţia notificării prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cât şi în cazul acţiunii promovate de către debitori în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE MARIAN BUDĂ Magistrat-asistent, Cristian Balacciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
