Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.413/1/2020
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedinte al Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana │penală │
│Rog │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionuţ │- judecător la Secţia │
│Mihai │penală │
│Matei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria │penală │
│Vasile │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Elena │penală │
│Cîrnaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentinţe astfel: - prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii faţă de a doua sentinţă; – a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentinţă şi în concurs cu cea de a treia sentinţă; – a treia sentinţă, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracţiune care a fost săvârşită anterior rămânerii definitive a primei sentinţe şi un rest dintr-o măsură educativă. Care este mecanismul de contopire a pedepselor?“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, precum şi ale anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 100/2020*). *) Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 100/2020 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef adjunct în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.413/1/2020, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Suceava şi Timişoara, precum şi unele instanţe arondate. Totodată, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept ridicate de către instanţa de trimitere, în accepţiunea conferită acestei condiţii de admisibilitate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce a format obiectul sesizării, fiind înaintat punctul de vedere al Centrului de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara. S-a mai referit asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul judiciar penal a depus la dosar Adresa nr. 1.673/C/2.334/III-5/2020, prin care a depus concluzii scrise în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secţia penală a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită. În continuare, s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 12 octombrie 2020, care a fost comunicat procurorului şi părţii, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.413/1/2020. Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în urma analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secţia penală a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept. Cu privire la admisibilitatea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că nu este respectată cerinţa ca problema de drept a cărei interpretare se solicită să se ivească în cursul judecăţii. În cauză, sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept apreciată ca relevantă pentru soluţionarea fondului cauzei a fost dispusă prin aceeaşi decizie prin care instanţa de trimitere s-a dezînvestit, dând o soluţie pricinii. Astfel, la data de 6 august 2020, Tribunalul Brăila - Secţia penală a respins ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinţei penale nr. 582 din 28 aprilie 2020, pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 2.682/196/2020, a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond şi, concomitent, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Tot din perspectiva inadmisibilităţii sesizării, parchetul a arătat că nu este respectată cerinţa de a exista o problemă de drept care trebuie desluşită, în sensul că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinante, iar nu la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt. Totodată, problema de drept supusă dezlegării îşi găseşte rezolvarea în cele statuate prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 856/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În concluzie, a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secţia penală a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept menţionată. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentinţe astfel: - prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii faţă de a doua sentinţă; – a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentinţă şi în concurs cu cea de a treia sentinţă; – a treia sentinţă, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracţiune care a fost săvârşită anterior rămânerii definitive a primei sentinţe şi un rest dintr-o măsură educativă. Care este mecanismul de contopire a pedepselor?“. II. Expunerea succintă a cauzei La data de 6 august 2020, învestit fiind cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinţei penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, privind pe condamnatul A., Tribunalul Brăila - Secţia penală a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor, astfel cum a fost menţionată în precedent. Pe fondul cauzei, prin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, Tribunalul Brăila - Secţia penală a dispus, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinţei penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, reţinând următoarele: 1. Prin Sentinţa penală nr. 2.129 din 8.11.2017, pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul penal nr. 17.688/233/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 16 din 18.01.2018 a Tribunalului Galaţi, intimatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă principală de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile de închisoare pentru comiterea unui număr de 6 infracţiuni, la datele de 20/21.07.2015 şi respectiv 31.05/01.06.2015. Prin această sentinţă au fost contopite pedepsele principale aplicate anterior intimatului prin alte două sentinţe penale, ca urmare a existenţei concursului de infracţiuni raportat la faptele pentru care intimatul fusese condamnat. Cele două hotărâri judecătoreşti contopite sunt Sentinţa penală nr. 292 din 18.02.2016 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 5.04.2016, şi Sentinţa penală nr. 260 din 21.09.2016 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 1.450 din 12.12.2016 a Curţii de Apel Ploieşti. Conform datelor care rezultă din fişa de cazier judiciar, intimatul s-a liberat în termen din executarea acestei pedepse principale, la data de 26.09.2018. 2. Prin Sentinţa penală nr. 1.698 din 8.11.2019 pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul penal nr. 5.055/196/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 1.444/A din 20.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, intimatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, actele materiale fiind comise în perioada 17/18-28/29.10.2018, după executarea în termen a pedepsei anterioare şi liberarea sa la data de 26.09.2018. 3. Prin Sentinţa penală nr. 1.829 din 22.11.2019 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul penal nr. 5.758/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 13.02.2020 a Curţii de Apel Bacău, intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni şi o zi închisoare pentru comiterea, la data de 12.04.2015, a infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal. Tribunalul a reţinut că infracţiunea comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare) este concurentă cu cele pentru care intimatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2.129 din 8.11.2017 a Judecătoriei Galaţi (pct. 1 din enumerare). Pe de altă parte, infracţiunile comise în perioada 17/18-28/ 29.10.2018 (pct. 2 din enumerare) sunt în stare de recidivă postexecutorie faţă de infracţiunile comise în datele de 20/21.07.2015 şi respectiv 31.05/01.06.2015 (pct. 1 din enumerare), dar şi faţă de cea comisă la 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare). Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă. S-a constatat că textul legal anterior menţionat prevede în mod clar şi fără dubii aplicarea prioritară dispoziţiilor referitoare la circumstanţele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracţiunea continuată. În schimb, acest text legal menţionează că ultimele dispoziţii aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a menţiona care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracţiuni sau dispoziţiile legale de la recidivă. În situaţia de faţă, intimatul a executat integral pedeapsa aplicată pentru infracţiunile concurente comise la datele de 20/21.07.2015 şi respectiv 31.05/1.06.2015 - pedeapsa de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile de închisoare (pct. 1 din enumerarea anterioară) şi se afla deja în executarea unei pedepse distincte, de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fapte comise ulterior (17/18-28/ 29.10.2018), fără nicio legătură cu prima condamnare - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (pct. 2 din enumerare), când a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni şi o zi de închisoare pentru o faptă anterioară, comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare). Instanţa de fond, pe fondul normei legale neclare de la art. 79 alin. (2) din Codul penal, teza finală, care nu instituie întâietatea de aplicare dintre normele referitoare la concurs de infracţiuni sau recidivă, a procedat la contopirea ultimei pedepse de 2 luni şi o zi de închisoare cu cea de 2 ani şi 6 luni de închisoare, apreciind că regulile referitoare la recidivă sunt aplicabile în mod preferabil faţă de cele de la concursul de infracţiuni, dispunând executarea efectivă a pedepsei rezultante. Instanţa de fond nu a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile de închisoare, repunerea pedepselor componente în individualitatea lor şi contopirea acestora cu pedeapsa de 2 luni şi o zi de închisoare, ulterior aplicată pentru o faptă concurentă cu cele pentru care a fost aplicată condamnarea iniţială, aspect solicitat de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Tribunalul a apreciat că, în condiţiile în care norma legală de la art. 79 alin. (2) din Codul penal este una neclară, instanţa de fond a procedat în mod corect, soluţia fiind legală întrucât nu a fost încălcată nicio o normă legală în vigoare. Pe de altă parte, soluţia adoptată apare ca una preferabilă, cât timp pedeapsa de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile de închisoare este deja executată, impunându-se contopirea pedepselor în curs de executare. Pentru aceste motive, contestaţia a fost respinsă, ca nefondată. Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării instanţei supreme, Tribunalul Brăila - Secţia penală a apreciat că o atare sesizare este admisibilă, având în vedere că este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra acesteia, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei, operaţiunea de contopire fiind esenţa sesizării instanţei de fond. Pe fondul solicitării, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă. Textul legal în discuţie, anterior menţionat, prevede în mod clar şi fără dubii aplicarea prioritară a dispoziţiilor referitoare la circumstanţele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracţiunea continuată. În schimb, acest text legal menţionează că ultimele dispoziţii aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a se preciza care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracţiuni sau dispoziţiile legale de la recidivă. S-a reţinut că această normă legală este neclară, întrucât lasă loc unui arbitrar nepermis, caz în care apare necesară intervenţia instanţei supreme pentru a trasa o modalitate clară de interpretare a unei astfel de situaţii, cum este cea de faţă, în care infracţiunea de distrugere pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni („sentinţa 3“) se află atât în stare de concurs cu pedepsele aplicate printr-o sentinţă ce constituie primul termen al recidivei postexecutorii („sentinţa 1“), dar, în acelaşi timp, intimatul se află deja în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească ce constituie al doilea termen al recidivei postexecutorii („sentinţa 2“). Opiniile exprimate de reprezentantul Ministerului Public şi de contestator au fost în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării Art. 79 alin. (2) din Codul penal, care reglementează concursul între cauze de atenuare sau de agravare: "(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă." IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Până în prezent nu a fost pronunţată nicio decizie cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale ce fac obiectul dezlegării chestiunii de drept din cuprinsul sesizării. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi s-au stabilit următoarele: "În cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 85 din Codul penal. Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel: - se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii; – se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior; – se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă; – pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă." Prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală şi a stabilit că dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracţiunile concurente să fie săvârşite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parţial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracţiuni este în concurs şi cu cea care constituie primul termen al recidivei. Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 856/1/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi a stabilit că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C). VI. Opinia instanţelor judecătoreşti Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Târgu Mureş, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Suceava şi Timişoara. În urma consultării judecătorilor din cadrul instanţelor menţionate, cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o soluţie în cauză, iar, pe de altă parte, problema de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Mai mult, s-a arătat că instanţa de trimitere a procedat la soluţionarea cererii deduse judecăţii, aspect ce denotă inexistenţa unor dificultăţi de interpretare şi aplicare a normelor de drept penal. Cu privire la fondul sesizării s-au exprimat mai multe opinii: Într-o primă opinie, majoritară (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Deva, Judecătoria Oneşti, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Iaşi, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Lugoj şi Judecătoria Vatra Dornei), s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe este următorul: Se constată că pedeapsa aplicată prin a doua sentinţă a fost stabilită conform dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, infracţiunea fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie faţă de infracţiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa din prima sentinţă. În continuare, se contopeşte pedeapsa aplicată prin a doua sentinţă cu pedeapsa aplicată prin a treia sentinţă, conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, după care se constată că pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, respectiv pedeapsa aplicată prin prima sentinţă, a fost deja executată şi nu intră sub incidenţa concursului de infracţiuni, întrucât intervenţia recidivei a întrerupt concursul dintre infracţiunea din prima sentinţă şi infracţiunea din a treia sentinţă. Într-o variantă la această opinie (exprimată de Tribunalul Alba Iulia şi Judecătoria Turnu Măgurele) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe este următorul: se contopeşte, conform regulilor concursului de infracţiuni, pedeapsa din sentinţa a treia cu pedeapsa din sentinţa a doua, se aplică regulile de la recidiva postexecutorie sau postcondamnatorie în raport cu prima sentinţă, urmând a se executa efectiv pedeapsa rezultantă, la care se adaugă restul din măsura educativă. Într-o a doua opinie, minoritară (comunicată de Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate acestuia, Judecătoria Moineşti şi Curtea de Apel Iaşi) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe este următorul: Se contopeşte, conform regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa din prima sentinţă cu pedeapsa din a treia sentinţă, se scade perioada executată şi se contopeşte restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă astfel stabilită cu pedeapsa din a doua sentinţă, potrivit regulilor de la recidiva postcondamnatorie, adăugându-se în final, conform art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, o pătrime din restul rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenţie. S-a menţionat că natura recidivei rămâne aceeaşi, respectiv recidivă postexecutorie (hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa având autoritate de lucru judecat), urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret. În sprijinul acestei opinii s-a arătat faptul că, în cazul în care infracţiunile sunt simultan atât concurente între ele, cât şi în concurs sau recidivă cu cele anterioare, „sfera concursului se întrerupe prin apariţia unei recidive“, astfel că tot ceea ce precedă hotărârii care constituie primul termen al recidivei alcătuieşte concursul şi numai acele pedepse sunt supuse contopirii, iar tot ceea ce urmează constituie o pluralitate distinctă, supusă, după caz, regulilor concursului sau ale recidivei. Într-o variantă la această opinie minoritară (exprimată de Tribunalul Constanţa) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe este următorul: se contopeşte, conform regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa din prima sentinţă cu pedeapsa din sentinţa a treia, dându-se prioritate concursului de infracţiuni, apoi pedeapsa rezultantă intermediară astfel stabilită se contopeşte cu pedeapsa din a doua sentinţă, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pentru a da eficienţă şi cauzei de agravare a concursului de infracţiuni din sentinţele a doua şi a treia. În final se scade perioada executată şi se adaugă restul din măsura educativă. Într-o opinie izolată (Judecătoria Lugoj) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor: În temeiul art. 43 alin. (5) din Codul penal, se menţine pedeapsa din sentinţa a doua, urmând ca în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal să fie contopite pedeapsa din sentinţa a doua cu pedeapsa din sentinţa a treia şi stabilită o pedeapsă rezultantă parţială. În temeiul art. 40 alin. (1) din Codul penal, urmează să fie contopită pedeapsa din prima sentinţă cu pedeapsa din a treia sentinţă şi scăzută din pedeapsa rezultantă prima pedeapsă deja executată, rezultând o pedeapsă rezultantă parţială. Pedepsele rezultante parţiale se vor cumula, iar la pedeapsa rezultantă astfel stabilită se va adăuga, potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, restul din măsura educativă. Într-o altă opinie izolată (Judecătoria Caracal) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor: aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, referitoare la recidiva postexecutorie în ceea ce priveşte cea de-a doua pedeapsă, în raport cu prima sentinţă (care ar fi trebuit reţinută în sentinţa de condamnare pentru cea de-a doua faptă, ca autoritate de lucru judecat), urmată de contopirea tuturor pedepselor aflate în concurs, inclusiv a restului din măsura educativă - parte componentă a celei de-a treia pedepse, potrivit regulilor prevăzute la art. 40 raportat la art. 39 din Codul penal şi deducerea din pedeapsa rezultantă finală obţinută a zilelor executate sau considerate executate, inclusiv a primei pedepse executate în întregime. VII. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în ştiinţe penale a dat curs solicitării, apreciind că sesizarea Tribunalului Brăila - Secţia penală se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept poate fi tranşată ca urmare a consultării textelor legale incidente în cauză, al căror conţinut este clar, nefiind susceptibil de interpretări diferite. A fost înaintat un punct de vedere şi pe fondul sesizării, opinându-se în sensul că, în această situaţie, nu se poate considera că pedeapsa stabilită prin prima sentinţă penală a fost executată, câtă vreme nu s-a procedat la contopirea cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea concurentă (cea de-a treia sentinţă). Un argument solid îl constituie şi Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că atunci când o infracţiune este concurentă atât cu cea care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, cât şi cu al doilea, aceasta se va contopi cu infracţiunea care face obiectul primului termen, considerentele deciziei păstrându-şi aplicabilitatea şi în cazul recidivei postexecutorii. Antecedenţa penală a unui subiect de drept se cuvine a fi tratată în mod unitar. Astfel, se impune ca cea de-a treia pedeapsă să fie contopită cu pedeapsa şi măsura educativă care au făcut obiectul primei sentinţe, conform regulilor de la concurs şi celor prevăzute de art. 129 din Codul penal, rezultând o pedeapsă care va reprezenta primul termen al recidivei postcondamnatorii. Ulterior, conform art. 43 alin. (1) din Codul penal, la această pedeapsă rezultantă se va adăuga pedeapsa aplicată prin a doua sentinţă. S-a opinat că nu se poate aprecia că prima pedeapsă a fost executată câtă vreme, aplicând prin analogie Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, aceasta va fi cumulată juridic cu a treia pedeapsă, deci se majorează cuantumul ei. Nu se poate susţine nici că o astfel de interpretare încalcă previzibilitatea legii, câtă vreme făptuitorul este conştient de perseverenţa sa infracţională. La data la care prima sentinţă penală a rămas definitivă, acesta cunoştea că anterior mai săvârşise o infracţiune şi, prin urmare, la săvârşirea infracţiunii care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii avea cunoştinţă de antecedenţa sa penală. VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Făcând referire la mai multe decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind admisibilitatea sesizării (Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 856/1/2020, referitoare la existenţa unei hotărâri date în mecanismul de unificare a practicii judiciare, ale cărei dispoziţii obligatorii sunt aplicabile şi prezentei sesizări, Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.709/1/2016, referitoare la respectarea cerinţei de a exista o problemă de drept care trebuie desluşită, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, referitoare la faptul că raţiunea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanţei supreme să se substituie celei a instanţei legal învestite), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat că sesizarea este inadmisibilă. În acelaşi sens, parchetul a făcut referire şi la Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 558/1/2016, cu privire la rolul întrebării prejudiciale, care are menirea de a preveni practica neunitară, nicidecum de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme generale sau ipotetice. Au fost relevate şi Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.062/1/2015 HP/P, potrivit căreia sesizarea prealabilă nu trebuie să tindă la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, precum şi următoarele decizii: Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.158/1/2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 815/1/2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.317/1/2016, Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.683/1/2017, prin care s-a stabilit că problema de drept nu trebuie să tindă la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei. Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, a fost evidenţiată în mod deosebit, deoarece prin aceasta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa de trimitere solicită stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora şi la tipurile de pluralităţi de infracţiuni identificate. Cu privire la admisibilitatea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că nu este respectată cerinţa ca problema de drept a cărei interpretare se solicită să se ivească în cursul judecăţii. S-a apreciat necesar a se lămuri sensul sintagmei „în cursul judecăţii“ din cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece recurgerea la această procedură îşi vădeşte utilitatea doar dacă cursul judecăţii este întrerupt cel târziu în etapa dezbaterilor. Că este aşa o demonstrează dispoziţiile art. 476 alin. (2) fraza a II-a din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte de pronunţarea unei hotărâri prealabile, „instanţa suspendă dezbaterile până la pronunţarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală“. Necesitatea suspendării dezbaterilor derivă din însuşi scopul mecanismului hotărârii prealabile, adică existenţa unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi a cărei lămurire necesită intervenţia instanţei supreme, astfel că dezbaterile nu se pot încheia în absenţa unei dezlegări date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cauză, sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept apreciată ca relevantă pentru soluţionarea fondului cauzei a fost dispusă prin aceeaşi decizie prin care instanţa de trimitere s-a dezînvestit, soluţionând cauza. Procedând astfel, nu doar că a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, dar a pronunţat şi o soluţie contradictorie, de vreme ce, pe de o parte, a apreciat că soluţionarea fondului cauzei este condiţionată de răspunsul instanţei supreme la o problemă de drept, iar, pe de altă parte, a fost în măsură să judece contestaţia procurorului şi în lipsa acestui răspuns. Pentru motivele invocate, s-a apreciat că, de vreme ce în cauza ce formează obiectul prezentei dezlegări acest moment a fost depăşit, condiţia de admisibilitate referitoare la momentul până la care se poate apela la mecanismul întrebării prealabile nu este îndeplinită. De asemenea, parchetul a arătat că nu este respectată cerinţa de a exista o problemă de drept care trebuie desluşită. Aşa cum s-a arătat anterior în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului care trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinante, iar nu la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt. În prezenta cauză, solicitarea instanţei nu are un caracter teoretic, ea presupunând examinarea situaţiei juridice concrete a condamnatului, cronologia infracţiunilor săvârşite de acesta şi a condamnărilor definitive suferite. Or, această operaţiune depăşeşte limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei. Modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată în concret nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât ar presupune verificări de fapt, ceea ce excedează competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această procedură. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că există alte hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare a practicii judiciare, în ale căror considerente problema de drept îşi găseşte rezolvarea, aplicându-se, mutatis mutandis, acelaşi raţionament. În acest sens, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 856/1/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu care rezultă că au prioritate de aplicare regulile concursului de infracţiuni pentru pedepsele aplicate intimatului prin prima şi a treia hotărâre, mecanism de calcul solicitat, de altfel, şi de către procuror în contestaţia ce a făcut obiectul cauzei în care s-a ridicat problema de drept. În accepţiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza nu se mai afla în cursul judecăţii la momentul sesizării, fiind depăşită etapa dezbaterilor pe fondul contestaţiei, condiţia ca întrebarea adresată instanţei supreme să constituie o problemă de drept nu este îndeplinită, iar dilema instanţei de trimitere îşi găseşte rezolvarea într-o altă hotărâre dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aceeaşi procedură, astfel că a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secţia penală a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicitarea de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept expuse. IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în accepţiunea conferită acestei condiţii de admisibilitate în jurisprudenţa consolidată a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens au fost menţionate mai multe decizii în care s-a reţinut că instanţa de trimitere a solicitat instanţei supreme rezolvarea cauzei concrete, iar nu lămurirea, cu valoare de principiu, a unei chestiuni de drept: Decizia nr. 17 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, şi Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020. Cu referire la prezenta sesizare, s-a arătat că aceasta nu tinde la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, ci la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile speţei, generate de succesiunea a trei hotărâri judecătoreşti definitive, cu o anumită cronologie şi anumite particularităţi, solicitând instanţei supreme stabilirea ordinii în care sunt incidente instituţiile de drept penal substanţial (concursul de infracţiuni şi recidiva) în condiţiile particulare ale cauzei, întrebând astfel în mod direct instanţa supremă „care este mecanismul de contopire a pedepselor“. S-a arătat că sesizarea este inadmisibilă şi din perspectiva condiţiei ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, astfel cum s-a stabilit prin mai multe decizii ale completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020, Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Decizia nr. 16 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 29 iulie 2020. În acord cu această jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a opinat în sensul că Decizia nr. 22/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cuprind în dispozitiv şi considerente elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept. Astfel, s-a subliniat că pe baza dispozitivului şi considerentelor celor două decizii menţionate se poate stabili că între infracţiunile pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare prin prima hotărâre şi a treia hotărâre operează regulile concursului de infracţiuni. Sfera concursului de infracţiuni s-a închis prin rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare şi, în consecinţă, infracţiunile săvârşite după rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare sunt comise în stare de recidivă. Astfel, ulterior aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni pentru infracţiunile la care se referă prima şi a treia hotărâre de condamnare operează regulile în materia recidivei, infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua sentinţă fiind săvârşită în stare de recidivă. Între infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua hotărâre şi infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a treia hotărâre nu operează regulile privind concursul de infracţiuni, întrucât rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare a închis sfera concursului de infracţiuni. X. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de chestiunii de drept supuse analizei. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: În scopul unificării practicii judiciare, legiuitorul a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a sesizărilor instanţelor de judecată învestite în ultimul grad de jurisdicţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Reglementând cerinţele de admisibilitate a sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest mecanism de unificare a practicii judiciare, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. În ipoteza formulării unei atare sesizări, instanţa de trimitere are facultatea, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, de a suspenda cauza până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, urmând ca, în ipoteza în care nu uzează de această posibilitate odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra sesizării, instanţa de trimitere să suspende dezbaterile până la pronunţarea deciziei. În consecinţă, în raport cu normele legate evocate supra, se constată că admisibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor patru condiţii: - instanţa care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept care face obiectul sesizării să fie constatată în cursul judecăţii şi de lămurirea ei să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; această cerinţă presupune în mod implicit, dar necesar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie sesizată în cursul cercetării judecătoreşti sau până la încheierea dezbaterilor; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; – prin sesizare să se solicite instanţei supreme rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni de drept. În cauză este îndeplinită prima condiţie referitoare la formularea sesizării de către o instanţă de judecată învestită în ultimă instanţă, Tribunalul Brăila - Secţia penală fiind învestit, ca instanţă de control judiciar, cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinţei penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila. În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie de admisibilitate a sesizării se constată că este îndeplinită numai cerinţa referitoare la constatarea problemei de drept în cursul judecăţii, nu şi condiţia necesară şi cumulativă a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la închiderea dezbaterilor, astfel cum se desprinde această cerinţă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 475 şi art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală. Normele procesual penale în discuţie consacră în mod neechivoc obligaţia instanţei de trimitere de a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare anterior soluţionării definitive a cauzei ce îi este dedusă spre soluţionare, o atare condiţie fiind de esenţa procedurii hotărârii prealabile şi diferenţiind acest instrument legal de cel al recursului în interesul legii. Obligaţia, iar nu facultatea instanţei care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a suspenda dezbaterile până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept este reglementată explicit de dispoziţiile art. 476 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, normă care instituie un caz de suspendare obligatorie a cauzei în ipoteza în care nu s-a dispus o atare măsură odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească a fost finalizată. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „cauza poate fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra sesizării, instanţa suspendă dezbaterile până la pronunţarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1)“. O atare opţiune a legiuitorului reflectă rolul şi particularităţile sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, mecanism a cărui finalitate - şi anume asigurarea unei interpretări unitare a dreptului anterior soluţionării definitive a cauzei - nu poate fi atinsă decât în ipoteza în care instanţa de trimitere valorifică în mod efectiv dezlegarea de principiu, obligatorie, solicitată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Aceasta deoarece existenţa unei relaţii de dependenţă între chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce ar putea fi dată fondului cauzei constituie o condiţie de admisibilitate a sesizării, astfel că demersul instanţei supreme îşi păstrează caracterul pertinent şi util numai atunci când intervine anterior soluţionării definitive a cauzei, preîntâmpinându-se, astfel, o soluţie aflată în contradicţie cu interpretarea obligatorie regăsită în hotărârea prealabilă. Or, în cauza de faţă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor a fost dispusă prin aceeaşi decizie prin care instanţa de trimitere a soluţionat definitiv cauza. Astfel, prin Decizia nr. 203 din 6 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secţia penală a respins ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinţei penale nr. 582 din 28 aprilie 2020 a Judecătoriei Brăila, pe care a menţinut-o ca fiind legală şi temeinică şi, subsecvent, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept asupra căreia era chemat a se pronunţa. Procedând astfel, tribunalul a formulat o sesizare inadmisibilă, nefiind respectată condiţia referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cursul judecăţii, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a pronunţat, de altfel, anterior, asupra inadmisibilităţii sesizărilor prin care se solicită dezlegarea unor probleme de drept de care depinde rezolvarea unor cauze soluţionate definitiv şi care se bucură de autoritate de lucru judecat. În acest sens, prin Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, s-a subliniat, mutatis mutandis, că „mecanismul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept deja soluţionate printr-o hotărâre penală definitivă şi nici cenzurarea modului în care aceasta a fost rezolvată“. Faţă de cele ce preced, constatându-se neîndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se impune analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentinţe astfel: - prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii faţă de a doua sentinţă; – a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentinţă şi în concurs cu cea de a treia sentinţă; – a treia sentinţă, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracţiune care a fost săvârşită anterior rămânerii definitive a primei sentinţe şi un rest dintr-o măsură educativă. Care este mecanismul de contopire a pedepselor ?" Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Monica Eugenia Ungureanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
