Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Kablar Ali Raza în Dosarul nr. 16.767/325/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 390D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă curator desemnat potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, domnul avocat Teodor Popescu pentru a asigura reprezentarea intereselor autorului excepţiei. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul curatorului desemnat care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), cetăţeanului străin sau apatridului nu i se mai asigură aducerea la cunoştinţă a hotărârii pronunţate în limba pe care o înţelege, cu atât mai mult cu cât termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunţare. Aşadar, dreptul de a declara recurs este unul iluzoriu pentru partea care lipseşte de la pronunţare. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură de competenţa legiuitorului. Se arată că Legea nr. 122/2006, la art. 17, cuprinde o serie de drepturi pentru solicitantul de azil, inclusiv pe durata procedurii în instanţă, iar, aşa cum reiese din actele dosarului, acesta a beneficiat de asistenţă juridică din partea unui reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale. De asemenea, art. 19 din Legea nr. 122/2006 prevede şi obligaţia corelativă a solicitantului dreptului de azil de a urmări stadiul procedurii. Aşadar, lipsa de diligenţă a acestuia nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.767/325/2017, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Kablar Ali Raza în calea de atac a recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 11.103 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de azil. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că accesul liber la justiţie este garantat şi solicitanţilor de azil în România, cetăţeni străini sau apatrizi, cărora le este recunoscută prin lege posibilitatea de a exercita o cale de atac, în cazurile şi condiţiile prevăzute de aceasta. 7. Se arată că Legea nr. 122/2006 este o lege care reglementează o situaţie specială, respectiv cea a solicitanţilor de azil în România şi, prin urmare, trebuie avută în vedere condiţia deosebită în care se află aceştia, întrucât nu cunosc limba română, astfel că situaţia diferă în ceea ce priveşte pronunţarea hotărârii, în funcţie de faptul dacă partea este sau nu prezentă. Deşi dispoziţiile procesual civile prevăd obligativitatea asigurării unui traducător pentru cetăţenii străini sau apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română, reglementarea nu este suficient de clară în ceea ce priveşte pronunţarea hotărârii, codul făcând referire la dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii prin traducător autorizat, în schimb, pronunţarea are loc ulterior închiderii dezbaterilor la care traducătorul a fost prezent, moment la care, în practică, cetăţeanului străin sau apatridului nu i se mai asigură aducerea la cunoştinţă a hotărârii pronunţate în limba pe care o înţelege. 8. Cu atât mai mult cu cât dreptul de a exercita o cale de atac împotriva acelei hotărâri curge de la pronunţare, cetăţeanului străin sau apatridului care nu înţelege sau nu vorbeşte limba română ar trebui să i se asigure dreptul de a lua cunoştinţă, prin traducător, în limba pe care o înţelege, de cuprinsul hotărârii pronunţate, indiferent de momentul şi modul în care are loc pronunţarea. 9. Se apreciază că trebuie avut în vedere faptul că art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 nu se face distincţie cu privire la curgerea termenului de recurs de la pronunţare, în funcţie de prezenţa sau absenţa persoanei interesate, aşa încât dreptul de a declara recurs este unul iluzoriu pentru partea care lipseşte de la pronunţare. Astfel, partea care lipseşte de la pronunţarea hotărârii are o posibilitate reală redusă de a beneficia de declararea recursului. 10. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile curatorului desemnat, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Împotriva hotărârii instanţei contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.“ 15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu titlu prealabil, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că procedura acordării unei forme de protecţie umanitară, reglementată de Legea nr. 122/2006, are un caracter special, derogatoriu de la normele de drept comun. Acordarea unei forme de protecţie umanitară se realizează în două etape: prima, cea administrativă, desfăşurată în faţa autorităţii specializate - Oficiul Român pentru Imigrări - în cadrul căreia are loc intervievarea solicitantului şi analizarea motivelor invocate, în urma cărora autoritatea dispune în sensul admiterii sau respingerii cererii, şi a doua etapă, cea judecătorească, declanşată prin plângerea solicitantului împotriva deciziei autorităţii competente. Etapa judecătorească este guvernată de principiile celerităţii şi confidenţialităţii, având în vedere natura cauzelor ce urmează a fi soluţionate. Astfel de cauze se judecă, potrivit art. 62 din lege, „cu precădere faţă de celelalte cauze civile“, în cadrul unor termene procedurale scurte, imperativ fixate de lege, „dezbaterile au loc în şedinţă secretă“, astfel cum prevede art. 58 alin. (1), iar exercitarea drepturilor procedurale „se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător“ (art. 59). În acest sens, a se vedea Decizia nr. 439 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008. 17. Cât priveşte dispoziţia de lege criticată potrivit căreia împotriva hotărârii instanţei contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor norme, prin prisma unor critici, în esenţă, asemănătoare, statuând constituţionalitatea acestora prin Decizia nr. 46 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 24 februarie 2009, Decizia nr. 854 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 9 noiembrie 2007, şi Decizia nr. 503 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 7 noiembrie 2005. 18. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că procedura de acordare a statutului de refugiat a fost adaptată cerinţelor de celeritate şi eficienţă impuse de specificul domeniului de reglementare, precum şi de legislaţia europeană în domeniu, în sensul simplificării procedurilor pentru rezolvarea de îndată a cererilor privind acordarea unei forme de protecţie umanitară, urmărindu-se totodată respectarea minimului de garanţii procedurale prevăzute de actele juridice internaţionale în materie de refugiaţi. 19. Curtea a constatat că procedura de acordare a statutului de refugiat are caracter special, derogatoriu de la normele dreptului comun, având în vedere categoria de persoane vizate, precum şi cerinţele de celeritate şi eficienţă proprii domeniului de reglementare. Caracterul special al procedurii este justificat, de asemenea, şi prin echilibrul pe care legiuitorul trebuie să-l menţină între interesul general de a asigura securitatea naţională şi ordinea publică, pe de o parte, şi respectarea unui minim de garanţii al exerciţiului drepturilor individuale, pe de altă parte. Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să reglementeze reguli de procedură speciale, evident cu respectarea tuturor drepturilor garantate constituţional, fără ca prin aceasta să se poată susţine că sunt încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale. 20. În acest context, Curtea a considerat că limitarea exercitării dreptului de recurs înăuntrul unui termen de 5 zile ce decurge doar de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, indiferent dacă şi din ce motive partea a fost sau nu prezentă, este justificată prin specificul cauzelor respective, care se soluţionează în cadrul unei proceduri speciale, ce nu afectează dreptul la un proces echitabil. Persoanele aflate în procedura de acordare a statutului de refugiat trebuie să dea dovadă de diligenţă în exercitarea drepturilor lor, iar absenţa lor în momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, chiar din motive neimputabile acestora, nu împiedică în mod obiectiv continuarea procedurii prin declararea recursului în termenul legal. Accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare - aspecte esenţiale ale dreptului la un proces echitabil - sunt asigurate prin respectarea cerinţelor procedurale specifice (citarea părţilor, publicitatea şedinţelor de judecată etc.), precum şi prin reglementarea căii de atac a recursului, care, însă, conform art. 129 din Constituţie, se exercită în condiţiile legii. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauzele de faţă. 22. Distinct de cele menţionate, Curtea nu poate reţine susţinerea potrivit căreia cetăţeanului străin sau apatridului nu i se mai asigură aducerea la cunoştinţă a hotărârii pronunţate de instanţă în limba pe care o înţelege, întrucât art. 17 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 prevede drepturile solicitanţilor de azil, normele cuprinse la lit. c), s) şi ş) stabilind că pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecţie are: dreptul de a i se asigura, în mod gratuit, în orice fază a procedurii de azil, inclusiv în faza judecătorească a procedurii prin care s-a dispus măsura restrictivă prevăzută la art. 19^2 alin. (1) lit. c), un interpret apt să asigure o comunicare corespunzătoare; dreptul de a i se furniza, la cerere, informaţii juridice şi procedurale, inclusiv informaţii privind procedura în faza administrativă, în condiţiile legislaţiei privind ajutorul public judiciar în materie civilă, luând în considerare situaţia personală a străinului; dreptul de a i se furniza, la cerere, în condiţiile legislaţiei privind ajutorul public judiciar în materie civilă, luând în considerare situaţia personală a străinului, informaţii cu privire la motivele hotărârii de respingere a cererii de azil, la procedura de contestare a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura plasării într-un spaţiu închis special amenajat, precum şi referitoare la posibilitatea de contestare a deciziei prin care a fost dispusă acordarea, limitarea sau retragerea condiţiilor materiale de primire. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kablar Ali Raza în Dosarul nr. 16.767/325/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
