Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Remus Atodiresei şi alţii, prin Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, în Dosarul nr. 1.586/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.253D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei, prin avocatul Dan Gabriel Cioană, precum şi partea Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Ana Maria Nistor. Lipseşte partea Societatea „Hidroelectrica“ - S.A. din Bucureşti, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL din Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 şi 3.569D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Dan Apetrei şi alţii, precum şi de Petru Amanolesei şi alţii, prin Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, şi de Emil Bulimar şi alţii, prin Sindicatul Energia Moldova, în dosarele nr. 1.584/86/2015, 1.585/86/2015 şi 2.880/86/2015 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, de Nicolae Gîrbăcea şi alţii, precum şi de Ovidiu Andronescu şi alţii, prin Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90 în dosarele nr. 3.461/118/2016/a1 şi nr. 3.469/118/2015 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, de Alin Mîrzan şi alţii şi Constantin-Laurenţiu Ciutacu şi alţii în dosarele nr. 3.718/90/2015 şi nr. 1.928/90/2014 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi de Petrică Alb şi alţii în Dosarul nr. 452/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei, prin avocatul Dan Gabriel Cioană, precum şi partea Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Ana Maria Nistor. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.253D/2016, 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 şi 3.569D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul autorilor excepţiei, cel al Societăţii Energetică „Electrica“ - S.A. din Bucureşti, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 şi 3.569D/2016 la Dosarul nr. 2.253D/2016, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate instituie un sistem care nu permite salariatului să se adreseze direct instanţelor de judecată, ci interpun persoane care s-ar putea să aibă interese diferite de cele ale salariaţilor, respectiv angajatorul şi organizaţiile sindicale. De asemenea, menţionează că, prin deciziile nr. 12 şi nr. 14 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, astfel că aceste decizii nu sunt relevante în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Societăţii Energetică „Electrica“ - S.A. din Bucureşti arată că textele de lege criticate ca neconstituţionale nu fac decât să împuternicească Guvernul să reglementeze criteriile de stabilire a unor condiţii deosebite şi speciale de muncă. Astfel, în speţă, autorii excepţiei contestă de fapt prevederile hotărârilor Guvernului care reglementează aceste criterii, iar aceste hotărâri pot fi atacate în contencios administrativ. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale este o atribuţie exclusivă a legiuitorului şi nu afectează dreptul salariaţilor de a se adresa justiţiei pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau alte persoane implicate a obligaţiilor ce le revin potrivi legii. De altfel, arată că asupra acestor chestiuni s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile nr. 12 şi nr. 14 din 23 mai 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.586/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Remus Atodiresei şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, cu prilejul soluţionării apelurilor declarate de Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din Bucureşti şi S.C. „Hidroelectrica“ - S.A. din Bucureşti, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL din Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 109 din 26 ianuarie 2016, pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.586/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate în condiţii speciale şi deosebite de muncă. 10. Prin Încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.584/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Dan Apetrei şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, cu prilejul soluţionării apelului declarat de aceştia împotriva Sentinţei nr. 1.630 din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.584/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate în condiţii speciale şi deosebite de muncă. 11. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.585/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Petru Amanolesei şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, cu prilejul soluţionării apelului declarat de E.On Distribuţie România - S.A. din Târgu Mureş împotriva Sentinţei nr. 283 din 29 februarie 2016, pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.585/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate în condiţii speciale de muncă. 12. Prin Decizia civilă nr. 29/CM din 4 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.461/118/2016/a1, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Gîrbăcea şi alţii, cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Încheierii din 8 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.461/118/2016, având ca obiect încadrarea în condiţii speciale şi deosebite de muncă. 13. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.718/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Alin Mîrzan şi alţii cu prilejul soluţionării unei cauze privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. 14. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 452/111/2016, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006. Excepţia a fost ridicată de Petrică Alb şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect încadrarea în condiţii speciale de muncă. 15. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.880/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Emil Bulimar şi alţii, reprezentanţi de Sindicatul Energia Moldova, cu prilejul soluţionării apelurilor declarate împotriva Încheierii din 5 noiembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 783 din 27 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.880/86/2015, având ca obiect încadrarea în condiţii speciale de muncă. 16. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.469/118/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Andronescu şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90, cu prilejul soluţionării apelului formulat de aceştia împotriva Sentinţei civile nr. 1.376 din 2 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 3.469/118/2015, având ca obiect încadrarea în condiţii speciale de muncă. 17. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.928/90/2014, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 şi ale art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Constantin-Laurenţiu Ciutacu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni referitoare la încadrarea în condiţii speciale de muncă. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, arată că metodologia şi criteriile de încadrare a unor activităţi şi locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi reevaluarea acestor locuri de muncă au fost reglementate prin hotărâri ale Guvernului, ceea ce le extrage de la controlul de constituţionalitate şi împiedică salariaţii să se adreseze direct instanţelor de judecată pentru constatarea anumitor situaţii cu caracter individual sau specifice unui grup de salariaţi. Mai arată că aplicarea prin legi a prevederilor art. 21 din Constituţie trebuie să garanteze în principal accesul direct la o instanţă de judecată şi numai în secundar accesul prin intermediar, aşa cum sunt angajatorul, sindicatele sau reprezentanţii legali ori convenţionali. Or, printre titularii dreptului de a se adresa justiţiei în vederea contestării deciziilor privind încadrarea sau reevaluarea încadrării în condiţii speciale de muncă nu se regăsesc tocmai salariaţii, adică exact acea categorie de subiecţi pe care legiuitorul trebuia să o vizeze spre protecţie şi reparaţie ca urmare a condiţiilor speciale în care aceştia şi-au desfăşurat munca. 19. Totodată, autorii excepţiei consideră că Guvernul nu poate fi obiectiv în reglementarea criteriilor şi metodologiei de încadrare în condiţii speciale, întrucât stabileşte, pe de o parte, regulile după care salariaţii vor obţine în viitor pensiile, iar, pe de altă parte, stabileşte regulile după care are loc verificarea judecătorească a modalităţii de constituire a contribuţiilor pentru respectivele pensii. Totodată, arată că angajatorii se află în conflict de interese atunci când, pe de o parte, au calitatea de iniţiatori ai demersurilor ce duc la încadrarea în anumite condiţii a locurilor de muncă din propria unitate, iar, pe de altă parte, au scopul economic de a-şi reduce costurile cu forţa de muncă. 20. De asemenea, autorii excepţiei susţin că, prin reglementarea pe calea unor hotărâri de Guvern a criteriilor şi metodologiilor de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, se obţin două categorii de salariaţi: una stabilită prin lege şi alta determinată arbitrar prin hotărârea Guvernului. 21. Pentru aceleaşi motive, autorii excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese că intenţia legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaţilor să primeze în raport cu cele economice. De asemenea, amintesc că, potrivit art. 11 alin. (6) din aceeaşi directivă, salariaţii au dreptul să recurgă la autorităţi dacă apreciază că angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile. Or, autorităţi sunt considerate şi instanţele de judecată, acestea fiind ultimele cărora salariatul se poate adresa pentru garantarea respectării drepturilor sale. În sensul celor arătate, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. 22. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie. 23. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 132 din 25 februarie 2010 şi nr. 1.224 din 20 septembrie 2011, referitor la constituţionalitatea instituirii unei proceduri administrative prealabile, fără caracter jurisdicţional. În acelaşi sens aminteşte şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 iunie 1986, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyer împotriva Belgiei, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 24 mai 2005, pronunţată în Cauza Buzescu împotriva României. Prin urmare, făcând trimitere la Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, instanţa de judecată reţine că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe de judecată.“ De asemenea, arată că neparcurgerea acestei proceduri sau nerespectarea termenelor legale care determină pierderea dreptului de acces la justiţie nu este de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile, întrucât, aşa cum preciza Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, „liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.“ 24. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă consideră, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi arată că stabilirea prin lege şi în legislaţia secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale şi a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuţii exclusive ale legiuitorului şi nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligaţiilor rezultate din aceste acte normative. 25. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, întrucât încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale este atributul exclusiv al legiuitorului. 26. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 27. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă interpretările pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat dispoziţiilor de lege criticate prin deciziile nr. 12 şi 14 din 23 mai 2016. 28. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi aminteşte deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această materie. 29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, şi dispoziţiile art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 19 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 19/2000: „(2) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii.[...] (4) Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).“; – Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000: „Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“; – Art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006: „(1)Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010: „Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.“; – Art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010: „(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiţii speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiţii speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului. (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 32. Curtea constată că dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate anterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate. Cu toate acestea, având în vedere obiectul acţiunilor în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege, Curtea apreciază că sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, astfel că analiza de constituţionalitate se va referi şi la dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, precum şi la cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006. 33. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile articolelor de lege criticate încalcă dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea, consideră că sunt înfrânte şi prevederile paragrafului 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 183/1989, prevederi referitoare la adoptarea de către Consiliu, prin intermediul directivelor, a cerinţelor minime pentru a promova îmbunătăţirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui nivel mai bun de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, precum şi prevederile art. 11 alin. (6) din aceeaşi directivă, în care se arată că „lucrătorii şi reprezentanţii acestora au dreptul să recurgă, în conformitate cu legislaţiile şi practicile interne, la autoritatea care răspunde de protecţia securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi mijloacele puse la dispoziţie de angajator nu corespund scopurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. În timpul inspecţiilor, reprezentanţilor lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta autorităţilor competente observaţiile lor.“ 34. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că una dintre criticile formulate de autorii acesteia vizează faptul că reglementarea condiţiilor şi a procedurii de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale s-a realizat prin hotărâri de Guvern, ceea ce a exclus aceste proceduri de la controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională şi nu a asigurat caracterul obiectiv al reglementării. De asemenea, autorii excepţiei consideră că astfel s-au creat două categorii de salariaţi: unii ale căror criterii de încadrare în condiţii speciale sunt prevăzute de lege şi alţii pentru care criteriile de încadrare sunt stabilite prin hotărâri de Guvern. O altă critică se referă la faptul că între titularii dreptului de a ataca în faţa instanţelor de judecată deciziile privind refuzul de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale nu se găsesc şi salariaţii în mod individual, ci doar angajatorii, sindicatele şi reprezentanţii salariaţilor. 35. Analizând textele de lege prin prisma acestor critici de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 19/2000 a prevăzut reglementări diferite în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea dreptului la pensie, după cum titularul acestui drept şi-a desfăşurat munca în condiţii normale, deosebite sau speciale. Aceste deosebiri de tratament juridic au fost justificate de împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea profesională şi care au afectat într-o proporţie diferită capacitatea de muncă, impunând în cazul persoanelor care au lucrat în condiţii deosebite sau speciale stabilirea unor reglementări mai favorabile în ceea ce priveşte pensionarea. 36. În acest sens, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 defineşte locurile de muncă în condiţii deosebite ca fiind acelea care, „în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.“ Din chiar conţinutul acestei definiţii se întrevede necesitatea unei evaluări efective, concrete a diverselor locuri de muncă pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc condiţiile stabilite prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, iar pentru aceasta legiuitorul a prevăzut în alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol de lege că metodologia şi criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, sens în care a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. Art. 18 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite de a formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Inspecţia Muncii, care trebuia să o soluţioneze în termen de 30 de zile. 37. Ulterior, Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. Prin acest din urmă act normativ s-a prevăzut o procedură de reînnoire a avizelor de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, procedură care a fost prelungită prin acte normative succesive, până la data de 31 decembrie 2015 [art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, modificat prin articolul unic pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014]. Dispoziţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, au prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au obţinut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii. 38. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că „Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora“, iar în alin. (1^1) - articol criticat în prezenta excepţie de neconstituţionalitate şi care a fost introdus în Legea nr. 263/2010 prin articolul unic din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015 şi aprobată prin Legea nr. 108/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind Sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 30 mai 2016 - s-a stabilit că „Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.“ În acest sens a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015, care, abrogând Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, a prevăzut în art. 1 alin. (1) că, „Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 prevede că „Angajatorii care nu au obţinut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se pot adresa direct instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.“ 39. În ceea ce priveşte locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, Curtea reţine că art. 20 din Legea nr. 19/2000 a realizat, iniţial, o enumerare exhaustivă a acestora, urmând ca, prin completările aduse prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002, să fie stabilite două categorii, în funcţie de sediul reglementării. Astfel, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a stabilit în mod expres că sunt locuri de muncă în condiţii speciale „a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.“ În acelaşi timp însă, dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 - care constituie obiect al analizei de constituţionalitate - au deschis posibilitatea stabilirii prin lege şi a altor locuri de muncă în condiţii speciale, urmând ca „Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“ 40. În aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Art. 2 din acest act normativ a stabilit criteriile cumulative necesare pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale, astfel: „a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.“ Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 cuprinde o listă a locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale. În vederea obţinerii încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte mai multe etape, ce trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată. În cazul în care nu a fost acordat avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, iar plângerea formulată de angajatori şi/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor nu a fost soluţionată favorabil de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Sănătăţii, art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 prevede posibilitatea atacării deciziei acestor organe administrative la instanţa judecătorească competentă. Potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „Angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispoziţiile prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005.“ 41. La expirarea acestui termen, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, a fost adoptată Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, care a prevăzut în art. 1 alin. (1) şi (2) că "Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1", precum şi că "Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare." 42. Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 a preluat lista activităţilor care justifică încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, în timp ce anexa nr. 2 cuprinde o enumerare limitativă a unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003. 43. Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 236/2010, care, reglementând locurile de muncă în condiţii speciale, a prevăzut în art. 30 o listă exhaustivă a acestora: „a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) activităţile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; f) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.“ Dispoziţiile anexelor nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010 preiau conţinutul anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006. Prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, supuse analizei de constituţionalitate, prevăd necesitatea reevaluării periodice a încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, precum şi faptul că procedura de reevaluare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. În aplicarea acestor dispoziţii de lege, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 29 decembrie 2011. Potrivit art. 3 din acest act normativ, menţinerea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale se realizează în condiţiile îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: „a) existenţa activităţilor şi a unităţilor pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare; b) existenţa locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiţii speciale, la unităţile solicitante; c) existenţa, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a aceloraşi factori de risc identificaţi iniţial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiţii speciale; d) identificarea prezenţei efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiţii speciale la locurile de muncă şi pentru care se solicită reevaluarea.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 prevede etapele metodologiei de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, care trebuie parcurse în ordine cronologică, iar art. 9 stabileşte posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârii Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale. Art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, a prevăzut că solicitarea reevaluării locurilor de muncă în condiţii speciale se poate face până la data de 1 iulie 2013. 44. Examinând acest parcurs legislativ, Curtea observă că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite şi condiţii speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 şi Legea nr. 263/2010. Dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiţii deosebite, iar art. 20 din aceeaşi lege a enumerat acele locuri de muncă ce erau încadrate în condiţii speciale, deschizând însă posibilitatea nominalizării şi altora, prin lege, ceea ce a condus la adoptarea Legii nr. 226/2006. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite şi a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condiţiile de muncă în condiţii speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Din această perspectivă, Curtea apreciază că este lipsită de temei susţinerea autorilor excepţiei referitoare la existenţa unor categorii diferite de salariaţi în funcţie de reglementarea criteriilor de încadrare în condiţii deosebite sau speciale de muncă prin lege sau prin hotărâri de Guvern. 45. Desigur, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condiţiile mai sus amintite şi care vizau nu doar tipul activităţii, ci şi elemente concrete, precum prezenţa la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă şi altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operaţiuni tehnice şi administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile şi metodologia acestei proceduri. Or, detalierea prin hotărâri de Guvern a unor aspecte ce ţin de concretizarea dispoziţiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opţiune de reglementare contrară prevederilor constituţionale. Din contră, prevederile art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală consacră în mod expres posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, iar în acest sens Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa că „Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României“ (Decizia nr. 686 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010). 46. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dreptului de acces la justiţie, Curtea constată că abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ care se poate pronunţa cu privire la legalitatea actului normativ. Faptul că o hotărâre de Guvern nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate decurge din împrejurarea că un astfel de act normativ reprezintă un act de reglementare secundară, dat în aplicarea legii. De altfel, în legătură cu acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013 a statuat că „instanţele de contencios administrativ nu au competenţa de a controla constituţionalitatea hotărârii Guvernului, ci doar legalitatea acesteia, întrucât actul de reglementare secundară este dat în aplicarea legii, ea organizând executarea legilor.“ 47. Analizând în continuare susţinerile autorilor excepţiei vizând excluderea salariaţilor de la dreptul de a ataca în justiţie, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale de muncă, Curtea observă că reglementarea accesului la justiţie împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, aşa cum s-a reţinut mai sus, al hotărârilor de Guvern date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“, instanţa de contencios constituţional nu poate analiza acest aspect. 48. Curtea apreciază însă că aspectele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin paragrafele 90 şi 91 ale Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, evidenţiază faptul că dreptul de acces la justiţie al salariaţilor cu prilejul desfăşurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă a fost asigurat. Astfel, instanţa supremă a arătat că „încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite. De asemenea, în ipoteza pasivităţii angajatorului de a declanşa procedura de încadrare în condiţii deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens.“ 49. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Atodiresei şi alţii, de Dan Apetrei şi alţii, precum şi de Petru Amanolesei şi alţii, toţi reprezentaţi prin Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, precum şi de Emil Bulimar şi alţii, prin Sindicatul Energia Moldova, în dosarele nr. 1.586/86/2015, 1.584/86/2015, 1.585/86/2015 şi 2.880/86/2015 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, de Nicolae Gîrbăcea şi alţii, precum şi de Ovidiu Andronescu şi alţii, prin Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90 în dosarele nr. 3.461/118/2016/a1 şi nr. 3.469/118/2015 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, de Alin Mîrzan şi alţii şi Constantin-Laurenţiu Ciutacu şi alţii în dosarele nr. 3.718/90/2015 şi nr. 1.928/90/2014 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi de Petrică Alb şi alţii în Dosarul nr. 452/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
