Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid-Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Daniela Călinescu în Dosarul nr. 15.746/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.810D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Arată, totodată, că, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017 şi Decizia nr. 582 din 16 septembrie 2021, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă dreptul fundamental al debitorului la viaţă intimă, familială şi privată, garantat de art. 26 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 15.746/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de debitoarea Daniela Călinescu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de Societatea FIRST BANK - S.A. (fostă PIRAEUS BANK ROMANIA - S.A.), prin care s-a solicitat instanţei să constate, în principal, inexistenţa dreptului debitoarei de a i se stinge datoriile izvorâte din contractul de credit şi, în subsidiar, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării formulate de aceasta, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile potrivit cărora legea dării în plată se aplică pentru toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, chiar în eventualitatea în care debitorul este interesat de salvarea uneia dintre proprietăţile ipotecate, sunt neconstituţionale. Apreciază, astfel, că prin obligativitatea dării în plată a tuturor bunurilor ipotecate se produce o încălcare gravă şi iremediabilă a vieţii familiale a debitorului, mai ales în situaţiile în care acesta şi-a exprimat opţiunea de a păstra unul dintre imobilele ipotecate şi s-a declarat de acord să încheie o convenţie cu banca în sensul acoperirii părţii din datorie ce este garantată prin ipoteca corespunzătoare, aşa cum este cazul autoarei excepţiei. În această situaţie, consumatorul este iremediabil expus, întrucât băncile au posibilitatea de a executa silit toate imobilele debitorului, lăsând la latitudinea băncii opţiunea de a executa întregul patrimoniu al acestuia, fiind încălcat în acest mod dreptul de proprietate al consumatorului (în speţă fiind vorba despre un contract de credit în cuantum de 547.532,05 euro şi ipotecă imobiliară, a cărui stingere se solicită, fiind ipotecate mai multe imobile aparţinând atât autoarei excepţiei/debitoarei, cât şi garanţiilor ipotecari). Se mai susţine că, dând posibilitatea băncii de a opta fie pentru executarea silită a tuturor imobilelor debitorului, fie pentru luarea în plată a tuturor imobilelor acestuia, este încălcat grav şi dreptul consumatorului de a avea o predictibilitate în privinţa etapelor procedurii şi finalităţii acesteia. Apreciază, astfel, că se încalcă principiul proporţionalităţii, neexistând o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru care legiuitorul să fi prevăzut această încălcare a dreptului de proprietate, în speţă existând o disproporţie vădită între scopul urmărit de legiuitor, şi anume protejarea instituţiilor de credit, în detrimentul consumatorilor, prin instituirea obligativităţii de a da în plată toate imobilele deţinute în proprietate, fără a se circumstanţia şi acele situaţii în care consumatorul este interesat să păstreze vreunul dintre bunurile imobile ipotecate, în situaţia în care ar avea mijloacele financiare să o facă. Aşa fiind, pentru înlăturarea acestei discriminări injuste şi subiective, autoarea excepţiei apreciază că se impune declararea ca fiind neconstituţional a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, iar, pentru ca scopul legii să fie atins, legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere nu doar protecţia drepturilor instituţiilor de credit, ci şi protecţia drepturilor consumatorilor, aşa cum sunt reglementate de art. 44 şi art. 26 din Constituţie. 6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica vizând încălcarea art. 44 din Constituţie, instanţa reţine că dreptul de proprietate privată este un drept fundamental de grad secund în ordinea constituţională, în sensul că limitările nu se opresc la restrângerea exerciţiului său în cazuri bine justificate, ci pot să afecteze chiar întinderea sa, până la a-l lipsi de substanţă juridică. Arată că în jurisprudenţa sa, spre exemplu fiind Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, Curtea Constituţională a reţinut că în privinţa justificării limitării dreptului de proprietate se va avea în vedere testul proporţionalităţii dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, legea atacată vizează efectele unei modalităţi de stingere a creanţei instituţiei creditoare împotriva consumatorului debitor, şi nu substanţa dreptului de proprietate al celei dintâi, măsura fiind proporţională cu scopul urmărit. De asemenea, întregul mecanism al dării în plată este justificat de un interes general, acela de a restabili echilibrul dintre consumatori şi instituţiile de credit, a cărui aplicare este nediscriminatorie şi proporţională. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, potrivit cărora: „În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“ 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 alin. (1), potrivit cărora „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată“, şi celor ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, potrivit cărora dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 94, a reţinut că Legea nr. 77/2016 are drept obiect reglementarea acelor situaţii apărute în urma crizei economice din cauza căreia debitorii nu au mai fost capabili să îşi execute obligaţiile asumate prin contractele de credit. Potrivit principiului fundamental al dreptului civil - principiului pacta sunt servanda, odată încheiat valid, contractul trebuie să fie executat în deplină conformitate cu cuprinsul său, prevederile contractuale impunându-se (cu putere de lege) atât părţilor (şi, după caz, succesorilor în drepturi), cât şi instanţelor judecătoreşti şi organelor chemate să asigure executarea silită. Singura modalitate prin care efectele contractului astfel încheiat pot fi modificate o reprezintă tot acordul părţilor, ca o expresie a autonomiei lor de voinţă. Însă regula pacta sunt servanda poate fi supusă unor atenuări impuse de situaţii ce intervin pe parcursul executării contractului, situaţii care nu au putut fi avute în vedere la încheierea acestuia şi care pun una dintre părţile din contract în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile contractuale. 13. În acest context, la paragraful 96 al deciziei precitate, Curtea a reţinut că impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate, în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. Curtea a reţinut că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. 14. De asemenea, la paragrafele 100, 103 şi 119 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, Curtea a subliniat că, potrivit arhitecturii constituţionale şi legale, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă şi imparţialitate şi care, pe această cale, dobândeşte un rol important în determinarea condiţiilor de executare a contractului. Curtea a arătat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, instanţa verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii (persoanele cărora se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, lipsa în privinţa consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunţate printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii) şi că, într-o interpretare restrictivă a legii, nu ar avea dreptul la verificarea altor condiţii, cum ar fi condiţiile privind existenţa impreviziunii. Aşadar, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea a subliniat că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. 15. În jurisprudenţa sa în materia analizată, spre exemplu fiind Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, paragraful 19, Curtea a subliniat că orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. Curtea observă, de altfel, că prin prisma unor critici similare formulate de aceeaşi autoare ca şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 378 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 6 septembrie 2018, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) coroborate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016. 16. Raportat la criticile formulate, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia prin obligaţia de a da în plată toate imobilele ipotecate în favoarea creditorului se produce o afectarea gravă şi iremediabilă a situaţiei materiale şi a vieţii familiale a debitorului. Aceasta întrucât, chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, ea vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. 17. De asemenea, Curtea reţine că potrivit principiului pacta sunt servanda, odată încheiat valid, contractul trebuie să fie executat în deplină conformitate cu cuprinsul său, prevederile contractuale impunându-se părţilor cu putere de lege. La încheierea acestuia, autoarea excepţiei - parte contractantă trebuia să previzioneze, în mod raţional şi obiectiv, şi consecinţele pe care le incumbă încheierea unui contract de credit cu ipotecă imobiliară, aceasta asumându-şi implicit un anumit risc intervenit ulterior pe parcursul executării contractului. Prin urmare, reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de acest act normativ, debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, nu reprezintă altceva decât o concretizare a obligaţiilor contractuale asumate voluntar prin încheierea contractului. Prin raportare la forţa obligatorie a contractului prevăzută de art. 1.270 din Codul civil, contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege, părţile fiind ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă [art. 1.271 alin. (1) din Codul civil]. Însă, în măsura în care executarea a devenit excesiv de împovărătoare pentru debitor, se justifică - dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale impreviziunii - derogarea de la regula caracterului obligatoriu al contractului prin adaptarea sau încetarea acestuia. 18. Totodată, prin Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, paragraful nr. 32, Curtea a reţinut că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, şi nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestaţiile părţilor din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului şi nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care ar glisa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului. Aşa fiind, Curtea reţine că echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Călinescu în Dosarul nr. 15.746/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
