Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.969 din 13 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 970A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată afectează, în mod ireparabil, proprietatea publică a statului, din patrimoniul căruia sunt transferate respectivele bunuri, fiind diminuată proprietatea publică a acestuia, garantată de art. 136 alin. (2) din Constituţie. Se arată că este necesară clarificarea regimului juridic al bunului în cauză, mai exact apartenenţa acestuia la proprietatea publică exclusivă a statului. În acest sens se arată că sunt două ipoteze de transfer al dreptului de proprietate publică, şi anume: cazul bunurilor care au fost declarate, prin lege organică, obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, ce vor putea fi transferate din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale (şi invers), printr-o lege organică. Astfel, în ipoteza în care bunul ce face obiectul transferului propus este de interes public naţional şi se regăseşte în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, transferul acestuia din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale poate opera numai prin lege. Al doilea caz de transfer al bunurilor proprietate publică se referă la bunurile care aparţin domeniului public şi care nu sunt declarate prin lege de interes naţional, ce vor putea fi transferate din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale (şi invers) în condiţiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ. În acest caz, transferul bunurilor este posibil prin hotărâre a Guvernului doar în măsura în care bunul vizat nu este declarat prin lege de interes public naţional. Or, în această situaţie, se arată că promovarea demersului legislativ criticat poate crea premisele încălcării principiului separaţiei puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 188-191, prin care s-a statuat în legătură cu modalitatea de constituire a unui drept de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale. 4. Autorul obiecţiei mai susţine că, având în vedere obiectul de reglementare al legii criticate, în ceea ce priveşte modalitatea de constituire a unui drept de administrare în favoarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, sunt aplicabile cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în cuprinsul Deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2014, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie. Se arată că, în lipsa unei documentaţii justificative, care să susţină operaţiunile juridice preconizate prin demersul legislativ, în speţă fiind vorba de hotărârea autorităţii publice locale, în vederea garantării principiului autonomiei locale consacrat de art. 120 din Constituţie, de extrasul de carte funciară necesar pentru actele translative de proprietate, conform art. 46 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, soluţiile legislative preconizate pot crea premisele încălcării principiului respectării Constituţiei şi a supremaţiei legii, garantat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 5. Pe rolul Curţii Constituţionale se află şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, obiecţie formulată de Preşedintele României. 6. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.139 din 16 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.010A/2020. 7. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată contravine art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 136 alin. (4), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 8. În acest sens se arată că dispoziţiile art. 860 alin. (3) din Codul civil, care reglementează trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers, conţin două teze: prima teza vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile procedurale prevăzute de art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, care reglementează procedura la care face trimitere teza a doua din conţinutul art. 860 din Codul civil. Or, bunurile vizate de legea criticată - imobil-teren în suprafaţă de 81.999 mp, situat în extravilanul municipiului Slatina, în partea de nord a DJ 653 Slatina-Milcov şi, respectiv, imobil-teren în suprafaţă totală de 404.122 mp, situat în extravilanul municipiului Slatina, în partea de est a Hergheliei Slatina - nu reprezintă bunuri proprietate publică exclusivă. Se arată că bunurile cuprinse în anexa legii criticate se află, în prezent, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor prin Direcţia Silvică Olt - Herghelia Slatina, în temeiul art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“ - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţională a Pădurilor, iar terenul aferent Hergheliei Slatina poate fi identificat în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 la poziţia 15 din anexa nr. 4, anexă intitulată „Fondul funciar proprietate publică a statului, aflat în exploatarea Societăţii Naţionale «Cai de Rasă» - S.A., care trece din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor“. 9. Prin urmare, autorul obiecţiei arată că bunurile ale căror transferuri sunt reglementate prin legea criticată pot fi incluse în categoria nominalizată generic în anexa nr. 2 pct. 5 teza finală la Codul administrativ, intitulată „Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al statului“, cu următorul cuprins: „5. (...) terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă;“ În privinţa acestor bunuri, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Curtea Constituţională a reţinut că nominalizarea lor în listă nu are semnificaţia declarării ca bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, enumerarea din anexă având caracter exemplificativ, prin aceasta încercându-se o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor. 10. În aceste condiţii, având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, autorul obiecţiei arată că acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Municipiului Slatina, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil. Astfel, prin nesocotirea acestor dispoziţii legale incidente, se susţine că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. 11. Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Local al Municipiului Slatina atrag şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul autonomiei locale. Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 51-52 şi 55, cu concluzia că legea supusă controlului contravine şi dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Constituţie. 12. De asemenea, în acelaşi sens se mai invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 537 din 25 septembrie 2019, referitoare la procedura de transfer interdomenial al bunurilor proprietate publică, reglementată în prezent prin art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, care a abrogat art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, prin care Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ nu pot fi interpretate decât în conformitate cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 37, 41 şi 55, respectiv că transferul unui bun, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se va realiza prin hotărâre a Guvernului. 13. Se mai invocă jurisprudenţa unitară a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblul său. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. 14. Se mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, deoarece nu a fost respectată jurisprudenţa acesteia cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, invocând în acest sens deciziile nr. 537 şi nr. 538 din 25 septembrie 2019, paragraful 27 şi, respectiv, paragraful 28. 15. Autorul obiecţiei mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, ce consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică, deoarece sunt nesocotite caracterele juridice ale dreptului de administrare, reglementat prin art. 867 din Codul civil. În acest sens, se invocă cele statuate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 189 şi 190, şi, respectiv, nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 64, şi se susţine că terenurile ce fac obiect de reglementare al legii criticate trec din proprietatea publică a statului în cea a municipiului Slatina, motiv pentru care statul nu poate constitui simultan şi un drept de administrare, întrucât, după transmitere, nu mai este proprietarul bunurilor respective. În consecinţă, un drept de administrare asupra unor bunuri ce se vor afla, după transfer, în domeniul public al municipiului Slatina va trebui constituit potrivit dispoziţiilor art. 867 alin. (1) din Codul civil, prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Slatina. 16. În concluzie, autorul obiecţiei solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, în ansamblul ei. 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere, iar în temeiul art. 16 alin. (3) din acelaşi act normativ, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 19. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată. 20. Se arată că, în măsura în care bunul vizat de operaţiunea de transfer interdomenial nu este un bun proprietate publică exclusivă a statului, situaţie în care transferul trebuie să aibă loc printr-o hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 292 din Codul administrativ, legea supusă controlului de constituţionalitate creează premisele încălcării principiului separaţiei puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 21. Totodată, întrucât operaţiunile juridice preconizate prin această lege nu sunt susţinute, pe de o parte, de o documentaţie justificativă, (în speţă fiind vorba de hotărârea autorităţii publice locale, în vederea garantării principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 din Constituţie), iar, pe de altă parte, de extrasul de carte funciară necesar pentru actele translative de proprietate, conform art. 46 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, se mai arată că măsurile legislative preconizate pot crea premisele încălcării principiului respectării Constituţiei şi a supremaţiei legii garantat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 22. Cu privire la criticile aduse din perspectiva caracterului individual al legii criticate, raportat la prevederile constituţionale din art. 1 alin. (5) din Constituţie, se invocă cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 537 din 25 septembrie 2019, paragraful 22. 23. Se mai arată că, având în vedere obiectul de reglementare al legii criticate, în ceea ce priveşte modalitatea de constituire a unui drept de administrare în favoarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, sunt aplicabile considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragraful 188, în ceea ce priveşte modalitatea de constituire a unui drept de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât soluţia normativă în cauză este de natură a afecta art. 136 alin. (4) din Constituţie. 24. Curtea, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.010A/2020 la Dosarul nr. 970A/2020, care este primul înregistrat. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, în ansamblul ei. 27. În Dosarul nr. 970A/2020, Guvernul susţine că legea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 120 alin. (1) privind principiul autonomiei publice locale şi art. 136 alin. (2) şi (4) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice şi la bunurile proprietate publică. În Dosarul nr. 1.010A/2020, Preşedintele României susţine că legea criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) referitor la rolul Guvernului, art. 120 alin. (1) privind principiul autonomiei publice locale, art. 136 alin. (4) privind bunurile proprietate publică, precum şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. (1) Parcursul legislativ al legii analizate 28. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, iar de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 24 iunie 2020, cu 184 de voturi „pentru“, 99 de voturi „contra“ şi 10 abţineri. La aceeaşi dată a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 29 iunie 2020 a fost trimisă Preşedintelui României, în vederea promulgării. La data de 13 iulie 2020 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate de către Guvern, iar la data de 16 iulie 2020 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate de către Preşedintele României. (2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 29. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 30. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de Guvern (Dosar nr. 970A/2020) şi, respectiv, de Preşedintele României (Dosar nr. 1.010A/2020), care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 31. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 24 iunie 2020, a fost depusă, la aceeaşi dată, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 29 iunie 2020. 32. Prezentele sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională în data de 13 iulie 2020 (Dosarul nr. 970A/2020) şi, respectiv, 16 iulie 2020 (Dosarul nr. 1.010A/2020). Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizările de neconstituţionalitate au fost formulate în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 33. În vederea analizării îndeplinirii de către prezentele sesizări a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că cele două obiecţii de neconstituţionalitate vizează o lege adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi deci nu este în vigoare. 34. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate. (3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 35. Cu privire la transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, că, potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice. În celelalte cazuri, Curtea a reţinut că, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, [soluţie legislativă reglementată, în prezent, de art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care a abrogat Legea nr. 213/1998], şi anume la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local. 36. Curtea a mai reţinut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 31, că, în situaţia particulară a bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, singura posibilitate de transmitere a acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este aceea ut singuli (în acel caz, prin legea organică de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietăţii publice). De aceea, în această ipoteză, nu îşi găsesc aplicabilitate considerentele reţinute în jurisprudenţa Curţii, potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituţionale, întrucât ar avea caracter individual. Această situaţie particulară vizează însă numai bunurile care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, întemeindu-se pe prevederile art. 136 alin. (3) teza finală din Constituţie, raportate la dispoziţiile art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil. 37. Pentru celelalte bunuri, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, prin aceeaşi decizie, paragraful 28, Curtea a reţinut că transferul se face în condiţiile legii, respectiv, pentru cele care trec din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale, acesta se realizează în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 [în prezent în condiţiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ], prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45, Curtea, constatând că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică, reglementate de Legea nr. 213/1998 (în prezent art. 292 şi art. 293 din Codul administrativ), se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate, a reţinut că această arhitectură a Legii nr. 213/1998 se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. 38. Printr-o jurisprudenţă unitară, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. 39. Cu privire la obiecţia formulată în prezenta cauză, aplicând considerentele de principiu cuprinse în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, Curtea reţine că bunurile al căror transfer este reglementat prin legea criticată sunt două imobile-terenuri, aferente domeniului public al statului şi aflate în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva“ - Direcţia de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor, prin Direcţia Silvică Olt - Herghelia Slatina, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“ - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţională a Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 29 octombrie 2002. Aceste bunuri fac parte din categoria nominalizată generic în anexa nr. 2 pct. 5 la Codul administrativ, intitulată „Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al statului“, cu următorul cuprins: „5. (...) terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă;“. 40. Aşadar, Curtea reţine că, fiind nominalizate generic în categoria bunurilor proprietate publică, bunurile imobile vizate de legea criticată nu reprezintă bunuri proprietate publică exclusivă. Potrivit jurisprudenţei Curţii în materie, nominalizarea bunurilor în anexa la Legea nr. 213/1998/Codul administrativ, nu are semnificaţia declarării lor ca bunuri ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice. Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, paragraful 24). 41. În aceste condiţii, având în vedere că bunurile imobile-terenuri supuse transferului nu constituie, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, obiect exclusiv al proprietăţii publice, Curtea reţine că acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Municipiului Slatina, judeţul Olt, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ. 42. Prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, anterior citată, paragrafele 44 şi 45, Curtea a reţinut că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică ce nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate. Totodată, este obligatorie declararea bunurilor ca fiind de interes public naţional, judeţean sau local pentru a justifica aceste transferuri. Curtea a mai reţinut că transferul interdomenial al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri, cererea de transfer se face de către Guvern/consiliile locale şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor locale, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. Totodată, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 188, Curtea a reţinut că dreptul de administrare se constituie, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, prin acte administrative cu caracter individual, de încredinţare a bunurilor proprietate publică regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, autorităţile care îl constituie având şi dreptul de a controla modul în care este exercitat dreptul de administrare de către titularul său. Totodată, prin decizia precitată, paragraful 190, Curtea a mai reţinut că transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nu poate echivala cu operaţiunea juridică de constituire a dreptului real de administrare, dat fiind faptul că unităţile administrativ-teritoriale nu pot avea calitatea de subiecte ale dreptului de administrare, întrucât ele sunt chiar titularele dreptului de proprietate publică. Mai mult, transmiţând însuşi dreptul de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială, statul nu poate constitui, în acelaşi timp, şi dreptul de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate publică corespunzător, pe care tocmai l-a transmis. 43. Aşadar, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea mai reţine că bunurile ce fac obiect de reglementare al legii criticate au fost transferate ope legis din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Slatina, judeţul Olt, astfel încât modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, în condiţiile legii criticate, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, şi, în consecinţă, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică. Mai mult, în lipsa acordului unităţii administrativ-teritoriale, în speţă Consiliul Local al Municipiului Slatina, în ceea ce priveşte transferul bunului în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, este încălcat şi principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, anterior citată, paragraful 25). 44. Totodată, nerespectarea procedurii legale de transfer interdomenial, respectiv din domeniul public al statului în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale, echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale“, precum şi a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, relevante fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018, sau deciziile nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, sau nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 20 decembrie 2017. 45. În concluzie, în acord cu jurisprudenţa Curţii în materie (Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, anterior citată, paragraful 26), Curtea reţine că introducerea prin art. 1 din legea supusă controlului a transferului bunurilor prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu de competenţa autorităţii executive aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) teza finală, art. 120 alin. (1), art. 136 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 46. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi, respectiv, de Preşedintele României şi constată că Legea privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
