Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Adrian Borza în Dosarul nr. 4.046/2/2016 (1.993/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Constantin Cristian Poteraş în Dosarul nr. 19.453/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi de Viorel Popescu în Dosarul nr. 35.021/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.289D/2016 la care au fost conexate dosarele nr. 13D/2017 şi nr. 309D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 septembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. Părţile Clubul Sportiv Rapid şi Kaufland România - S.A. din Bucureşti au fost reprezentate de apărătorii aleşi Tiberiu Ţiclea şi, respectiv, Dana Bivol. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea la 11 octombrie 2018. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea a amânat pronunţarea la 23 octombrie 2018, la 25 octombrie 2018 şi, respectiv, la 6 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 5 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.046/2/2016 (1.993/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Remus Adrian Borza cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire. 4. Prin Încheierea din 8 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.453/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Cristian Poteraş cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire. 5. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 35.021/3/2016, îndreptată prin Încheierea din 25 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Viorel Popescu cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În urma acestei decizii de neconstituţionalitate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au primit o nouă redactare, care prevede că este deschisă calea de atac a revizuirii numai ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză. Autorii excepţiei solicită Curţii să statueze cu privire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - şi să opereze o nuanţare a jurisprudenţei sale, în sensul că soluţia de neconstituţionalitate, pronunţată prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, nu vizează şi norma penală substanţială de incriminare, declarată neconstituţională sau afectată în orice alt mod printr-o decizie a Curţii Constituţionale (de exemplu, constituţionalitate sub rezerva interpretării ori interpretare dată unui text de lege prin considerentele unor decizii ale Curţii). Astfel, autorii prezentei excepţii susţin că este neconstituţională soluţia legislativă statuată prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 atât în ceea ce priveşte imposibilitatea utilizării căii extraordinare de atac a revizuirii de către o altă persoană decât cea care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cazul în care norma legală vizată de decizia Curţii Constituţionale este o normă penală substanţială de incriminare (deci nu şi atunci când este vorba de alte norme penale substanţiale ori de norme penale procedurale), cât şi în ceea ce priveşte limitarea utilizării căii extraordinare de atac a revizuirii numai în caz de decizie de constatare a neconstituţionalităţii, iar nu şi în cazul celorlalte decizii ale Curţii Constituţionale care afectează o normă penală substanţială de incriminare (de exemplu, constituţionalitate sub rezerva interpretării ori interpretare dată unui text de lege prin considerentele unor decizii ale Curţii). 7. Autorii excepţiei arată că, într-adevăr, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie statuează că efectele erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai ex nunc, iar nu ex tunc. Este, de asemenea, adevărat că, formal juridic, există diferenţe între o lege (de dezincriminare) şi o decizie a Curţii Constituţionale (de constatare a neconstituţionalităţii unei norme de incriminare), prima ducând la abrogarea legii anterioare, iar cea de-a doua la încetarea efectelor juridice ale legii declarate neconstituţionale. În substanţă însă, efectele juridice ale abrogării şi cele ale declarării neconstituţionalităţii legii penale de incriminare sunt aceleaşi, în sensul că legea penală de incriminare încetează să mai producă efecte juridice erga omnes. Consideră că textul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală necesită o interpretare sistematică împreună cu prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1). Astfel, pe de o parte, încetarea efectelor legii penale de incriminare declarate ca fiind neconstituţională trebuie să aibă loc retroactiv, raţiunea fiind mult mai evidentă în cazul declarării neconstituţionalităţii - având în vedere că, în această situaţie, legea penală veche de incriminare este în conflict cu prevederile Constituţiei - decât în cazul abrogării, când legea penală veche de incriminare a fost validă, dar s-a schimbat politica penală a statului. Faptul că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul are obligaţia punerii de acord a legii declarate neconstituţionale cu normele constituţionale şi cu decizia de constatare a neconstituţionalităţii (ceea ce înseamnă adoptarea unei legi penale noi - de dezincriminare) este irelevant, cât timp legiuitorul poate rămâne în pasivitate, consecinţa fiind aceea că persoanele condamnate în baza unei legi de incriminare neconstituţionale continuă să suporte consecinţele penale negative. Pe de altă parte, este profund discriminatoriu ca efectul deciziei Curţii Constituţionale să depindă exclusiv de hazard - după cum momentul publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii este anterior sau posterior unei hotărâri penale definitive de condamnare -, având în vedere că, pentru o faptă penală săvârşită la aceeaşi dată, sub imperiul legii penale vechi de incriminare, decizia de constatare a neconstituţionalităţii produce efecte dacă procesul este pe rol, dar nu produce efecte pentru persoana faţă de care s-a pronunţat deja o hotărâre penală definitivă de condamnare, sub pretextul autorităţii de lucru judecat. Or, autoritatea de lucru judecat vizează numai stabilirea faptelor şi aplicarea dreptului, iar nu şi caracterul neconstituţional al legii de incriminare pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare. Prin urmare, este neconstituţională soluţia normativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală care nu permite utilizarea căii de atac a revizuirii de către orice persoană atunci când decizia Curţii Constituţionale vizează o normă penală substanţială de incriminare pe care s-a întemeiat hotărârea penală definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Instanţa de contencios constituţional a reţinut, astfel, că textul de lege menţionat, care extindea sfera persoanelor ce pot solicita revizuirea - permiţând aceasta inclusiv celor care nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cursul judecării cauzelor în care au fost implicate - determină o încălcare nepermisă a autorităţii de lucru judecat, o atingere adusă principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al supremaţiei dreptului, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării. În aceste condiţii, instanţa consideră că legiuitorul nu a făcut altceva decât să pună în acord dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale. Observă că decizia mai sus menţionată nu conţine nicio diferenţiere cu privire la natura juridică - de drept substanţial sau de drept procesual - a normei a cărei neconstituţionalitate este constatată, instanţa de contencios constituţional apreciind că revizuirea unei hotărâri penale nu poate fi cerută decât de persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cursul procesului, indiferent de caracterul normei legale care a făcut obiectul deciziei Curţii Constituţionale. 9. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În aceste condiţii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în acea cauză pentru a constitui motiv de revizuire, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Din argumentele aduse în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia critică noua dispoziţie prin prisma faptului că motivul de revizuire nu mai poate fi invocat de alte persoane în afară de cele care au invocat respectiva excepţie de neconstituţionalitate. Or, acesta este unul dintre motivele pentru care dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a statuat că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii. 13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Ulterior publicării deciziei citate anterior, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, fiind puse în acord cu Legea fundamentală. Prin urmare, critica autorului prezentei excepţii - potrivit căreia textul de lege menţionat, în actuala reglementare, nu permite utilizarea căii de atac a revizuirii de către orice persoană, iar nu doar de către persoana care a ridicat acea excepţie de neconstituţionalitate, atunci când decizia Curţii Constituţionale vizează o normă penală substanţială de incriminare pe care sa întemeiat hotărârea penală definitivă - nu poate fi reţinută, întrucât tinde la modificarea textului de lege, astfel încât să revină la reglementarea iniţială, reglementare constatată de Curtea Constituţională, printr-o decizie definitivă şi general obligatorie, ca fiind neconstituţională. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate“. 17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 147 alin. (4) potrivit căruia, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. 19. Cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, mai sus menţionată, paragraful 33, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, „o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică“. 20. De asemenea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1.014-1.016, Curtea a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. Acest fapt a fost statuat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte stabilind că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale“. Curtea a reţinut că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere incidenţa efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, cu efect dezincriminator asupra faptei, în cauzele aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti. Însă, având în vedere efectele acestei tipologii de acte jurisdicţionale asupra dreptului substanţial penal, o astfel de decizie a Curţii Constituţionale trebuie să determine consecinţe asupra situaţiei juridice a oricărei persoane care intră sub incidenţa sa, indiferent de stadiul în care se află procesul penal, deci inclusiv în faza executării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă. Producerea unor atari efecte nu este incompatibilă cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor (ex nunc), întrucât producerea consecinţelor pentru trecut nu derivă din aplicarea deciziei Curţii, ci din asimilarea efectelor juridice ale actului de jurisdicţie constituţională cu cele ale unei legi de dezincriminare. 21. Continuând această linie jurisprudenţială, Curtea - prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018 - a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, respectiv că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională. 22. Astfel, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, mai sus menţionată, paragraful 44, Curtea a reţinut că producerea unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai uşoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci şi de o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare. Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, cât şi prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate a unei norme de incriminare, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii întregului text de incriminare (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015) sau a unui/unor element/e constitutiv/e din conţinutul normei de incriminare (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). În acest din urmă caz, se produce o reconfigurare a elementelor constitutive ale unei norme de incriminare printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 88, s-a statuat că „analiza existenţei infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie“. 23. Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, citată anterior, paragrafele 51-53, Curtea a observat că este de neacceptat ca o lege de dezincriminare, care este expresia voinţei legiuitorului, manifestată în cadrul marjei sale de apreciere - ca rezultat al politicii penale a statului la un moment dat - şi care abrogă o normă care a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, să aibă efecte atât asupra cauzelor pendinte, cât şi asupra celor definitiv judecate, iar o decizie a Curţii Constituţionale, care sancţionează o normă de incriminare, constatând neconstituţionalitatea sa, să nu producă efecte asupra cauzelor definitiv soluţionate, cu consecinţa ca persoanele care cad sub incidenţa acesteia să execute în continuare o pedeapsă, întemeiată pe o normă neconstituţională. Această teză este cu atât mai evidentă cu cât intervenirea unei legi de dezincriminare reprezintă o chestiune de oportunitate, apreciată în exclusivitatea de legiuitor. Or, dacă răspunzând unor motive de oportunitate, legea de dezincriminare îşi extinde efectele şi asupra unor condamnări definitive, cu atât mai mult acesta trebuie să fie efectul unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect o normă de incriminare, care lipseşte de validitate juridică norma legală. A admite că declararea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare într-o cauză penală nu ar avea niciun efect asupra situaţiei persoanelor condamnate definitiv la închisoare în alte cauze penale înseamnă a admite că aceste persoane trebuie să continue executarea pedepselor aplicate chiar dacă temeiul legal al condamnării lor a dispărut. În acest caz, nu se mai asigură supremaţia Constituţiei şi aplicarea principiului legalităţii incriminării şi executării pedepsei. Este de neconceput ca, în disonanţă cu prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi ale art. 7 („Nicio pedeapsă fără lege“) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, starea de libertate a unei persoane să depindă de cât de repede sau de încet se judecă un proces. Este adevărat că, potrivit Constituţiei, numai legea penală poate retroactiva, dar, dacă decizia Curţii Constituţionale vizează o lege penală de incriminare, este inadmisibil ca aceasta să aibă efecte mai restrânse decât cele ale legii de dezincriminare. Astfel, în vreme ce legea este rezultatul unei evaluări a legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, decizia Curţii Constituţionale este rezultatul unui control de constituţionalitate în urma căruia norma îşi pierde validitatea constituţională. Sancţiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecinţe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare. Aceste argumente sunt valabile şi pentru deciziile Curţii Constituţionale care au ca efect micşorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege. 24. Aşa fiind, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, mai sus menţionată, paragrafele 57 şi 58, Curtea a constatat că instituţiile juridice referitoare la legea penală de dezincriminare, precum şi la intervenirea unei legi penale noi există pentru ca nicio persoană să nu fie nevoită să execute o pedeapsă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege ca infracţiune ori o pedeapsă pentru care legea nouă prevede un prag mai mic decât cel al pedepsei care se execută ori urmează a se executa. Or, decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare. Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispoziţiile de incriminare constatate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curţii Constituţionale de constatare ca neconstituţională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. În fine, Curtea a reţinut că doar o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate poate avea efecte asupra unei norme de incriminare în vigoare. Deciziile de respingere pronunţate de către Curtea Constituţională nu au această putere, întrucât în aceste situaţii instanţa de control constituţional fie nu se pronunţă pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate (o respinge ca inadmisibilă), fie se pronunţă pe fond, dar găseşte textul în acord cu Legea fundamentală (respinge excepţia ca neîntemeiată). Prin urmare, orice decizie de admitere a Curţii Constituţionale referitoare la o normă de incriminare care are ca efect dezincriminarea totală sau parţială a unei infracţiuni sau care influenţează, în sensul reducerii, limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru o anumită infracţiune (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, citată anterior, paragraful 1.010) intră în sfera de reglementare a art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a art. 4 din Codul penal. 25. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de autorii excepţiei, întrucât - prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) - legiuitorul nu a făcut decât să pună de acord dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. Aşadar, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Adrian Borza în Dosarul nr. 4.046/2/2016 (1.993/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Constantin Cristian Poteraş în Dosarul nr. 19.453/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi de Viorel Popescu în Dosarul nr. 35.021/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
