Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Ionel Barbu, Mihaela Lucia Dumitru, Angela Grosu, Maria Ilinca, Claudia Mardare, Valentina-Mihaela Mihalovici, Margareta Lorentana Puiu, Olimpia Stan şi Ana Vlad în Dosarul nr. 2.799/3/2015 (număr în format vechi 1.259/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 238D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Ioan-Daniel Lungu, cu împuternicire avocaţială ataşată la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 şi art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 condiţionează încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale de apartenenţa la unităţile menţionate în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, respectiv în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010. Consideră că se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări. Aminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că principul egalităţii este încălcat atunci când se creează o discriminare între cetăţeni, fără o justificare rezonabilă. Consideră că autorii excepţiei se află în această ipoteză, întrucât, în cauză, s-a efectuat o expertiză care a stabilit că locurile de muncă ale acestora se încadrează la condiţii speciale. Cu toate acestea, autorii excepţiei nu pot beneficia de facilităţile prevăzute de lege pentru persoanele încadrate în condiţii speciale, pentru că nu sunt încadraţi în una dintre unităţile menţionate în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, respectiv în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010. Faptul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a se încadra în una dintre unităţile cu locuri de muncă în condiţii speciale nu poate fi imputat salariaţilor. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 615 din 2 octombrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.799/3/2015 (număr în format vechi 1.259/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Ionel Barbu, Mihaela Lucia Dumitru, Angela Grosu, Maria Ilinca, Claudia Mardare, Valentina-Mihaela Mihalovici, Margareta Lorentana Puiu, Olimpia Stan şi Ana Vlad. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată între salariaţii din unităţile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, respectiv în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010 - care beneficiază de încadrarea în condiţii speciale - şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, fără a beneficia însă de aceeaşi încadrare, întrucât locurile lor de muncă şi unităţile în care au desfăşurat activitatea nu au fost prevăzute în anexele amintite. Menţionează că omisiunea încadrării locurilor de muncă şi a unităţii în categoria celor prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, respectiv în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010 este imputabilă angajatorului, care nu a efectuat demersurile necesare în acest sens. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi arată, în esenţă, că diferenţa de tratament juridic criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, care presupune un tratament egal pentru situaţii egale, dar nu exclude instituirea unei reglementări diferenţiate pentru situaţii obiectiv diferite. De asemenea, arată că legiuitorul are libertatea să stabilească activităţile ce se încadrează în condiţii speciale de muncă, iar această prerogativă nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, situaţia celor două categorii de apelanţi fiind evident diferită, determinată de respectarea sau nu a condiţiilor prevăzute de lege. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, actul normativ fiind abrogat, în ansamblul său, prin art. 196 lit. m) din Legea nr. 263/2010, însă, având în vedere considerentele şi soluţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate produc efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestora, aşa cum a fost sesizată. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006: „Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: […] e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.“" 12. Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, paragrafele 44 şi 45, Curtea, analizând parcursul legislativ al reglementărilor privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, a reţinut că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite şi condiţii speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, Legea nr. 226/2006 şi Legea nr. 263/2010. Astfel, dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiţii deosebite, iar art. 20 din aceeaşi lege a enumerat acele locuri de muncă ce erau încadrate în condiţii speciale, deschizând însă posibilitatea nominalizării şi a altora, prin lege, ceea ce a condus la adoptarea Legii nr. 226/2006. De asemenea, Legea nr. 263/2010 a definit în art. 3 alin. (1) lit. g) locurile de muncă în condiţii deosebite şi a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi a metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condiţiile de muncă în condiţii speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Cu toate acestea, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condiţiile mai sus amintite şi care vizau nu doar tipul activităţii, ci şi elemente concrete, precum prezenţa la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securităţii şi sănătăţii în muncă şi altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operaţiuni tehnice şi administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile şi metodologia acestei proceduri. 14. Prin Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, paragrafele 26 şi 27, Curtea a observat că, având în vedere complexitatea şi specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care iniţiativa aparţinea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii [art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], iar evaluările se realizau de către autorităţile administrative cu atribuţii specifice în domeniu. Astfel, inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare au realizat verificarea locurilor de muncă din punctul de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislaţia privind protecţia muncii ori de normele fundamentale de securitate radiologică [art. 3 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Expertiza tehnică a fost realizată de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii sau Institutul Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX, după caz, respectiv de laboratoarele de igiena radiaţiilor din cadrul direcţiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în baza unei metodologii proprii adaptate locurilor de muncă şi riscurilor specifice existente, avizate, după caz, de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sau de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare [art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], în timp ce expertiza medicală a fost realizată de către institutele de sănătate publică, direcţiile de sănătate publică, structurile medicale de medicina muncii şi centrele de medicină preventivă, în conformitate cu o metodologie proprie stabilită de Ministerul Sănătăţii pe baza riscurilor existente şi a efectului determinat de manifestarea acestora [art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Acordarea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale s-a realizat de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale (art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003). În cazul în care avizul nu era acordat, se putea formula plângere la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, iar decizia acestuia putea fi atacată în faţa instanţei de judecată. Instanţele de judecată erau, de asemenea, competente să constate perioada lucrată în condiţii speciale, atunci când dovedirea acestor perioade nu mai era posibilă din cauza distrugerii arhivelor. 15. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenţei de a evalua îndeplinirea condiţiilor speciale ale unor locuri de muncă instanţelor de judecată, ci unor autorităţi administrative, specializate. Numai în mod excepţional, atunci când din motive obiective dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în condiţii speciale nu era posibilă, ca urmare a distrugerii arhivelor, instanţele de judecată, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, aveau posibilitatea de a se pronunţa cu privire la reconstituirea perioadei lucrate în condiţii speciale. 16. Prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 57-66, Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, precitată, paragrafele 34-48, Decizia nr. 351 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 22 octombrie 2018, paragrafele 22-26, Decizia nr. 198 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 12 iulie 2018, paragraful 20, Decizia nr. 348 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018, paragrafele 36-42, şi Decizia nr. 655 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2019, paragraful 48, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate în situaţii similare. Astfel, analizând susţinerile referitoare la pretinsul caracter discriminator al dispoziţiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, Curtea a reţinut că, „deşi dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluţie legislativă este justificată de faptul că, la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, cerinţele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc într-o situaţie diferită faţă de cei care au întrunit aceste cerinţe şi au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010.“ 17. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, astfel că soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Barbu, Mihaela Lucia Dumitru, Angela Grosu, Maria Ilinca, Claudia Mardare, Valentina-Mihaela Mihalovici, Margareta Lorentana Puiu, Olimpia Stan şi Ana Vlad în Dosarul nr. 2.799/3/2015 (număr în format vechi 1.259/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
