Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Societatea Dako Alfa Impex - S.R.L. din Tuşnadu Nou, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 1.645/258/2017 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.594D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.644D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. a) şi ale art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 1.612/305/2017 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.644D/2017 la Dosarul nr. 2.594D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt previzibile şi accesibile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.645/258/2017, Judecătoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Dako Alfa Impex - S.R.L. din Tuşnadu Nou în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare a unor contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005. 8. Prin Încheierea din 10 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.612/305/2017, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. a) şi ale art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Dako Alfa Impex - S.R.L. din Tuşnadu Nou în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare a unor contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3), precum şi celor ale art. 11 şi art. 20 prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece din modul lor de redactare nu poate fi determinată cu exactitate semnificaţia termenilor folosiţi. Astfel, titularii planurilor/programelor/proiectelor/activităţilor au obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare. În ceea ce priveşte expresia „elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare“, legiuitorul nu o defineşte, deoarece nu sunt precizate în lege, în concret, situaţiile în care se impune notificarea autorităţii competente pentru protecţia mediului. Aceeaşi este situaţia expresiei „orice modificări“ din conţinutul textului de lege criticat, neindicânduse nici măcar exemplificativ în ce ar putea consta acestea pentru ca titularul să se poată conforma normei de lege. Mai mult, în cazul în care actul de reglementare este reprezentat de autorizaţia de mediu, din conţinutul acesteia se poate constata că are o valabilitate de 10 ani. Prin eliberarea unei autorizaţii de mediu, titularul are în mod evident reprezentarea faptului că poate desfăşura activitatea pentru care a fost emisă pe întreaga perioadă a valabilităţii acesteia. În aceste condiţii, este imposibilă identificarea de către persoana pedepsită a acelei conduite a cărei nerespectare este sancţionată de textul criticat şi care ar trebui să definească elementul material al contravenţiei. Astfel, dispoziţiile de lege criticate au un caracter ambiguu, fără a indica în mod expres care sunt dispoziţiile legale concrete a căror încălcare are drept consecinţă aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, creând astfel premisele unei interpretări subiective şi ale unor abuzuri. 10. Se mai susţine că viciile de redactare a normelor criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece reţinerea sau nu a existenţei faptei contravenţionale este făcută de instanţă în mod arbitrar, în funcţie de aprecieri subiective. 11. De asemenea autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că norma de lege criticată încalcă şi principiul nediscriminării, deoarece acelaşi act poate fi interpretat de o instanţă ca fiind corespunzător, iar de alta ca fiind defectuos. 12. Se mai arată că, în cazul faptelor contravenţionale care, sub aspectul sancţiunii aplicate, pot fi asimilate celor penale, urmează a fi avute în vedere prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, art. 7 paragraful 1 din Convenţie consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei. Rezultă că legea trebuie să definească în mod clar faptele contravenţionale şi sancţiunile aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa şi care este sancţiunea pe care o riscă în măsura în care nu se conformează legii. Mai arată că, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor“. Astfel, deşi legiuitorul, în cadrul procedurii de legiferare, poate opera cu termeni de drept comun, aceştia trebuie folosiţi adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod ajungându-se la respectarea unei unităţi terminologice a stilului juridic. 13. În final, se susţine că ordonanţele Guvernului conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu cea a legii. Mai mult, potrivit art. 115 alin. (3) din Constituţie, „dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, iar, potrivit alin. (7) al art. 115, ordonanţele de urgenţă cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege“. 14. Judecătoria Miercurea-Ciuc şi-a exprimat opinia în sensul că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, iar împrejurarea că legiuitorul nu a reglementat expres în ce constau elementele noi şi modificările la care se referă art. 15 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 nu este de natură să încalce niciunul dintre textele constituţionale invocate. Legiuitorul nu putea să intervină în sensul invocat de autoarea excepţiei, având în vedere că actele de reglementare prevăzute de art. 2 pct. 9 şi 10 sunt acte administrative în care sunt stipulate condiţiile pentru desfăşurarea unor activităţi cu posibil impact asupra mediului. Din cuprinsul acestora, persoanele care le utilizează sunt în măsură să aprecieze care este conduita pe care trebuie să o respecte, având în vedere că, potrivit art. 10 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, „autoritatea competentă pentru protecţia mediului informează titularii prevăzuţi la alin. (1) cu privire la obligaţiile de mediu care trebuie asumate de părţile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. În situaţia în care titularii prevăzuţi la alin. (1) nu deţin acte de reglementare, obligaţiile de mediu sunt identificate pe baza bilanţului de mediu“. Totodată, titularul unui act de reglementare se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor generate de emiterea actelor de reglementare. 15. Judecătoria Sfântu Gheorghe şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia este întemeiată, deoarece prevederile de lege criticate reglementează cu caracter de generalitate obligaţiile impuse subiectului activ al contravenţiei, fără însă a defini concret în ce ar consta „elementele noi“ sau „condiţiile“ pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a-şi conforma conduita, respectiv a constata necesitatea solicitării emiterii unei noi autorizaţii. Mai mult, legea trebuie să fie clară, previzibilă şi accesibilă, pentru a putea determina în mod concret conduita subiectului de drept, fără a exista elemente de natură subiectivă de apreciere. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Textele de lege criticate nu prezintă, în sine, deficienţe de claritate, fiind redactate cu suficientă precizie, pentru a permite titularilor planurilor/programelor/proiectelor/ activităţilor, beneficiari ai actelor de reglementare [aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic (art. 2 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005)], să îşi regleze conduita, astfel încât să prevadă consecinţele ce pot decurge din neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin lege. Mai mult decât atât, în edictarea normei criticate, legiuitorul a acţionat în virtutea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală, care obligă statul la crearea cadrului legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului privind accesul liber la justiţie, precizează că art. 18 din actul criticat prevede, în mod expres, faptul că „Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente“. Aşa fiind, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, fiind asigurat accesul liber la justiţie. În plus, referitor la celelalte drepturi fundamentale pretins a fi încălcate de normele legale deduse prezentei analize, consideră că nu sunt incidente în cauză. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. a) şi ale art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: - Art. 15 alin. (2) lit. a): „Titularii planurilor/programelor/ proiectelor/activităţilor au obligaţia: a) de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării.“; – Art. 16 alin. (4): „În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a), menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie.“ 21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi celor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. a) şi art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 prevăd obligaţia titularilor planurilor/programelor/proiectelor/activităţilor de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării, situaţie în care autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie. Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, obiectul acestui act normativ îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi a elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă. Potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, actele de reglementare sunt: decizia etapei de încadrare, aviz de mediu, acord de mediu, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic. Art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 prevede că autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite sau revizuieşte, după caz, actele de reglementare. Potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, avizul de mediu şi acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului, autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă 10 ani. Potrivit art. 16 şi art. 17 din acelaşi act normativ, în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie. În situaţia în care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competentă poate solicita refacerea raportului de mediu, a raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanţului de mediu, după caz. 23. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. a) şi ale art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul nu defineşte sintagma „elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare“, nefiind precizate în lege, în concret, care sunt situaţiile în care se impune notificarea autorităţii competente pentru protecţia mediului. Cu privire la această critică, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 24. Aplicând aceste considerente la speţă, Curtea reţine că unul dintre textele de lege criticate, art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 - ce instituie obligaţia titularilor planurilor/programelor/proiectelor/activităţilor de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării - nu ar fi putut să prevadă, în concret, pentru fiecare situaţie, care ar fi elementele noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, şi nici modificările condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare. Curtea constată că aprecierea îndeplinirii sau neîndeplinirii acestei obligaţii legale aparţine organului constatator şi, ulterior, instanţei judecătoreşti chemate să analizeze legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Aşadar, sunt neîntemeiate criticile privind lipsa de claritate şi de precizie a textelor de lege criticate şi cele privind principiul legalităţii incriminării şi pedepsei. 25. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi a celor ale art. 11 şi art. 20, raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că textele de lege criticate nu conduc la încălcarea dreptului oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra cererii de anulare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de lege. 26. În final, cu privire la susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia, în conformitate cu art. 115 alin. (3) din Constituţie, „dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, iar, potrivit alin. (7) al art. 115, ordonanţele de urgenţă cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege“, Curtea reţine, în primul rând, că textele criticate fac parte dintr-o ordonanţă de urgenţă, al cărei regim juridic este stabilit de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4)-(7), fără a fi incident art. 115 alin. (3) din Constituţie privind legea de abilitare. În al doilea rând, Curtea reţine că Legea nr. 265/2006 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Totodată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, prin care au fost introduse prevederile de lege criticate, a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 226/2013. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Dako Alfa Impex - S.R.L. din Tuşnadu Nou în Dosarul nr. 1.645/258/2017 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi în Dosarul nr. 1.612/305/2017 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. a) şi ale art. 16 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
