Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Dan-Ionuţ Herţog în Dosarul nr. 5.589/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.637D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 şi 1.913D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţii ridicate de Rexep Berisha în Dosarul nr. 5.592/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, de Dan Nicolaiciuc şi alţii în Dosarul nr. 4.225/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Valentin Mărăcine şi alţii în Dosarul nr. 393/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Alexandru Tuţu şi alţii în Dosarul nr. 2.752/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Ileana Costeiu şi alţii în Dosarul nr. 4.160/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Norica Elena Dogaru şi alţii în Dosarul nr. 2.127/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Alexandru Oprea în Dosarul nr. 2.503/90/2015 al Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă, de Mircea Tuţă în Dosarul nr. 179/90/2016 al Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă, de Aurel Gabi Uţă şi alţii în Dosarul nr. 4.261/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Nicoleta Alina Barză şi alţii în Dosarul nr. 1.768/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Gabriel Popescu şi alţii în Dosarul nr. 1.859/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Elena Nicolaiciuc şi alţii în Dosarul nr. 2.570/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Gheorghe Andrei şi alţii în Dosarul nr. 503/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Marian Lascu şi alţii în Dosarul nr. 1.835/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Gheorghe Bădescu şi alţii în Dosarul nr. 2.867/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Alina Anca şi alţii în Dosarul nr. 1.931/90/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi de Ion Şerban şi alţii în Dosarul nr. 801/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.637D/2016, 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 şi 1.913D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 şi 1.913D/2017 la Dosarul nr. 1.637D/2016, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instanţa de contencios a mai analizat dispoziţiile de lege criticate, constatând constituţionalitatea acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 29 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.589/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Dan-Ionuţ Herţog cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 640 din 1 martie 2016, pronunţate de Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.589/63/2015. 8. Prin Încheierea din 30 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.592/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Berisha Rexhep cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 641 din 1 martie 2016, pronunţate de Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.592/63/2015. 9. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.225/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Dan Nicolaiciuc şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni în constatare. 10. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 393/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Valentin Mărăcine şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni în constatare a stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă. 11. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.752/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Ţuţu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în gradul I şi gradul II de muncă, precum şi în condiţii speciale de muncă, ulterior datei de 1 aprilie 2001. 12. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.160/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Ileana Costeiu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 13. Prin Încheierea din 28 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.127/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Norica Elena Dogaru şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 14. Prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.503/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Alexadru V. Oprea cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 15. Prin Încheierea din 17 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 179/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Mircea Tuţă cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 16. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.261/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Aurel Gabi Uţă şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 17. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.768/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Alina Barză şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în grupe de muncă. 18. Prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.859/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Popescu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii speciale de muncă. 19. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.570/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Elena Nicolaiciuc şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiţii deosebite şi speciale de muncă. 20. Prin Încheierea din 27 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 503/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Andrei şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni privind încadrarea în condiţii deosebite şi speciale de muncă. 21. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.835/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Marian Lascu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni referitoare la încadrarea în grupe superioare de muncă. 22. Prin Încheierea din 10 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.867/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bădescu şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni referitoare la încadrarea în grupe superioare de muncă. 23. Prin Încheierea din 4 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.931/90/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Alina Anca şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni privind încadrarea în condiţii deosebite şi speciale de muncă. 24. Prin Încheierea din 23 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 801/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Ion Şerban şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni privind încadrarea în grupele superioare de muncă. 25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 41 alin. (2), art. 44, art. 45 şi art. 53. De asemenea, susţin că sunt încălcate prevederile art. 148 alin. (1)-(4) din Constituţie prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol la aceeaşi Convenţie şi dispoziţiile Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă încadrate în condiţii speciale sunt „a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) activităţile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1“, precum şi „e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3“. Anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 reglementează lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în timp ce anexa nr. 3 la aceeaşi lege enumeră unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru ca o persoană să fie încadrată în condiţii speciale, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, trebuie să desfăşoare una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2, în una dintre unităţile prevăzute în anexa nr. 3, acestea fiind cerinţe cumulative. Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale s-a realizat potrivit procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar această procedură s-a finalizat la data de 30 iunie 2005, aşa cum s-a prevăzut prin art. 16 din acest act normativ. 26. Autorii excepţiei arată că, deşi desfăşoară unele dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, unităţile în care lucrează au obţinut autorizaţia de desfăşurare a activităţii ulterior acestei date. 27. De asemenea arată că art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea reevaluării periodice a activităţii, dar numai pentru locurile de muncă în condiţii speciale de muncă prevăzute deja la alin. (1) lit. e). 28. Prin urmare, autorii excepţiei consideră că legiuitorul nu a ţinut seama că realitatea economică este în continuă transformare şi a stabilit locuri de muncă şi activităţi ca fiind în condiţii speciale, fără a lăsa posibilitatea modificării anexelor nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010 prin eventuala adăugare a unor astfel de locuri de muncă şi activităţi. 29. Pentru motivele mai sus arătate, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, creând diferenţe de tratament nejustificate între persoane care desfăşoară munca în condiţii identice, întrucât unele dintre acestea beneficiază de încadrarea în condiţii speciale de muncă, în timp ce altele, care lucrează în unităţi care şi-au autorizat activitatea ulterior datei de 30 iunie 2005, nu mai pot fi încadrate în aceleaşi condiţii. 30. De asemenea, consideră că sunt discriminaţi şi cei care desfăşoară activitatea în unităţi în care angajatorul nu a iniţiat procedurile pentru încadrarea în condiţii speciale până la data de 30 iunie 2005, în raport cu persoanele care lucrează în locuri de muncă ce au fost încadrate în condiţii speciale. 31. Pentru aceleaşi motive, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere şi prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, care privesc, între altele, şi prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale. 32. Deoarece, pe calea acţiunilor în justiţie, nu au putut obţine încadrarea în condiţii speciale de muncă, întrucât cadrul legal nu permitea această soluţie, consideră că sunt înfrânte şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul de acces liber la justiţie. 33. Totodată, arată că dispoziţiile de lege criticate afectează dreptul la pensie, prin neacordarea punctajului mediu anual suplimentar aferent muncii în condiţii speciale, astfel că este încălcat dreptul de proprietate, pensia fiind asimilată unui „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 34. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.589/63/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, în timp ce, în Dosarul nr. 5.592/63/2015, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. 35. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014. De asemenea, arată că stabilirea prin lege şi în legislaţia secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale şi a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuţiile exclusive ale legiuitorului şi nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligaţiilor rezultate din aceste acte normative. Totodată, arată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 şi art. 44 din Constituţie. Instanţa de judecată aminteşte că, prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 şi nr. 14 din 23 mai 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, respectiv în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a statuat în sensul limitării posibilităţii instanţei de drept comun de a analiza condiţiile de muncă ale reclamanţilor şi de a statua cu privire la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, însă arată că această limitare nu a fost dedusă în mod direct din dispoziţiile invocate a fi neconstituţionale, ci din interpretarea întregii legislaţii care reglementează această materie. 36. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. Totodată, apreciază că nu există interes în invocarea neconstituţionalităţii art. 30 din Legea nr. 263/2010, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra acestor probleme prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 şi nr. 14 din 23 mai 2016. 37. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 38. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi invocă în acest sens considerentele şi soluţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 259 din 6 mai 2014. 39. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 259 din 6 mai 2014, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12 din 23 mai 2016. 40. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 41. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 42. Deşi Curtea observă că în unele dosare este invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar în alte dosare se invocă neconstituţionalitatea întregului art. 30 din Legea nr. 263/2010, având în vedere critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate doar dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care au următorul conţinut: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: […] e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; […](2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiţii speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiţii speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.“" 43. Anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 reglementează lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, iar anexa nr. 3 enumeră unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare. 44. Autorii excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege aduc atingere următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, susţin că sunt încălcate prevederile art. 148 alin. (1)-(4) din Constituţie prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării, art. 1 din Primul Protocol la aceeaşi convenţie, referitor la protecţia proprietăţii, precum şi dispoziţiile Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom. 45. Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că acestea fac parte din conţinutul art. 30 din Legea nr. 263/2010, care reglementează locurile de muncă în condiţii speciale. Astfel, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 enumeră în mod exhaustiv şi limitativ locurile de muncă încadrate în condiţii speciale. Cât priveşte locurile de muncă la care se referă ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, Curtea observă că textul de lege instituie o dublă condiţionare referitoare atât la activitatea desfăşurată, cât şi la unitatea în care se găsesc locurile de muncă respective. Selectarea acestor elemente cumulative este rezultatul parcurgerii mai multor etape, care s-au succedat sub imperiul mai multor reglementări. 46. Astfel, Curtea reţine că, abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcţie de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea, reglementând astfel, în art. 19 şi art. 20, locurile de muncă în condiţii deosebite şi cele în condiţii speciale, distinct de locurile de muncă în condiţii normale. În ceea ce priveşte locurile de muncă încadrate în condiţii speciale de muncă, art. 20 din Legea nr. 19/2000 a realizat, iniţial, o enumerare exhaustivă a acestora, urmând ca, prin completările aduse de articolul unic pct. 3 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002, să fie stabilite două categorii, în funcţie de sediul reglementării. Astfel, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a stabilit în mod expres că sunt locuri de muncă în condiţii speciale „a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.“ În acelaşi timp însă, dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 au deschis posibilitatea stabilirii prin lege şi a altor locuri de muncă în condiţii speciale, urmând ca metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS. 47. În aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Art. 2 din acest act normativ a stabilit criteriile cumulative necesare pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale: „a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.“ Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a cuprins o listă a locurilor de muncă în care se desfăşurau activităţi ce puteau fi încadrate în condiţii speciale. În vederea obţinerii încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, art. 3 din acelaşi act normativ a stabilit mai multe etape, ce trebuiau parcurse în ordinea cronologică indicată. Potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „Angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispoziţiile prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005.“ 48. La expirarea acestui termen, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, a fost adoptată Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, care a prevăzut în art. 1 alin. (1) şi (2) că „Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1“, precum şi că „Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.“ 49. Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 a preluat lista activităţilor care justifică încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, în timp ce anexa nr. 2 a realizat o enumerare limitativă a unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003. 50. Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 236/2010, care, reglementând locurile de muncă în condiţii speciale, a prevăzut în art. 30 alin. (1) o listă exhaustivă a acestora. Aşa cum Curtea a reţinut şi mai sus, dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 stabilesc o dublă condiţionare, prin trimiterea pe care o fac la elementele enumerate de anexele nr. 2 şi 3 la aceeaşi lege. Dispoziţiile acestor anexe preiau conţinutul anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006. 51. Curtea consideră că, relevante pentru analiza criticii de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză sunt şi dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, care prevăd necesitatea reevaluării periodice a încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, precum şi faptul că procedura de reevaluare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. În aplicarea acestor dispoziţii de lege, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 29 decembrie 2011. Potrivit art. 3 din acest act normativ, menţinerea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale se realizează în condiţiile îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: „a) existenţa activităţilor şi a unităţilor pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare; b) existenţa locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiţii speciale, la unităţile solicitante; c) existenţa, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a aceloraşi factori de risc identificaţi iniţial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiţii speciale; d) identificarea prezenţei efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiţii speciale la locurile de muncă şi pentru care se solicită reevaluarea.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 prevede etapele metodologiei de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale, care trebuie parcurse în ordine cronologică, iar art. 9 stabileşte posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârii Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale. 52. Examinând în continuare criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că cel mai important aspect de neconstituţionalitate învederat se referă la caracterul discriminator al dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010, însă motivele invocate relevă situaţiile diferite în care autorii excepţiei se găsesc. Astfel, o parte dintre aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 le-a permis încadrarea în grupele superioare de muncă, dar, în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu au fost încadraţi şi în condiţii speciale de muncă. Într-o situaţie asemănătoare se găsesc şi cei care anterior datei de 1 aprilie 2001 se încadrau în grupe superioare de muncă, dar unitatea în care îşi desfăşurau activitatea nu a depus demersurile necesare încadrării acelor locuri de muncă în condiţii speciale. 53. Într-o altă situaţie se află cei care susţin că desfăşoară una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2, dar unitatea în care lucrează a înfiinţat acest loc de muncă după finalizarea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. 54. Analizând situaţia autorilor excepţiei aflaţi în prima ipoteză, respectiv cea a persoanelor care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, Curtea aminteşte că principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este şi Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. 55. De asemenea, Curtea constată că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că, potrivit prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit). 56. Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite. 57. Or, faţă de cele arătate, Curtea apreciază că susţinerile referitoare la pretinsul caracter discriminator al dispoziţiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, sunt lipsite de temei. Astfel, Curtea reţine că, deşi dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluţie legislativă este justificată de faptul că, la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, cerinţele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc într-o situaţie diferită faţă de cei care au întrunit aceste cerinţe şi au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. 58. Faptul că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, anumite locuri de muncă au fost încadrate în grupa I, nu a reprezentat un criteriu suficient pentru ca acestea să fie încadrate ulterior în condiţii speciale de muncă. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, a arătat că între persoanele care anterior Legii nr. 19/2000 au lucrat în grupa I de muncă şi cele care au fost încadrate ulterior în condiţii speciale nu se poate pune un semn de egalitate. Astfel, prin paragraful 22 al deciziei amintite, Curtea a reţinut că „deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite, dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.“ 59. Tot cu privire la situaţia persoanelor care au avut deschis accesul la procedura prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar care nu au făcut demersurile necesare în temenele legale, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragraful 90 şi următoarele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în mod judicios, că „încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite“. Prin aceeaşi decizie, instanţa supremă a învederat că, „în ipoteza pasivităţii angajatorului de a declanşa procedura de încadrare în condiţii deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens“. Totodată, a amintit că, „simetric, aceste proceduri judiciare erau deschise reclamanţilor şi puteau fi iniţiate de salariaţi în contradictoriu cu angajatorul şi, după caz, cu sindicatele reprezentative, reprezentanţii acestora în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecţia muncii şi în acele ipoteze în care procedura prevăzută de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu a vizat ab originem locurile de muncă unde reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea, ci alte locuri de muncă“. Având în vedere cele mai sus reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „părţile interesate au avut la dispoziţie acţiunea în contencios administrativ pentru a cenzura anumite acte sau refuzul organului administrativ de a adopta conduita solicitată de parte“. 60. Curtea observă că cele constatate de instanţa supremă prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 pun în evidenţă faptul că, în cazul persoanelor care au avut acces la procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu se poate vorbi de o obstrucţionare a dreptului de acces liber la justiţie. De asemenea, pentru aceleaşi raţiuni, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 41 alin. (2), art. 44, art. 47 alin. (2) şi art. 53 din Legea fundamentală. 61. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu au incidenţă asupra accesului liber al angajatorilor la o activitate economică ori asupra manifestării liberei iniţiative. 62. În continuare, Curtea urmează să analizeze situaţia persoanelor care susţin că desfăşoară una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010. Astfel, făcând din nou trimitere la evoluţia reglementării în materia locurilor de muncă în condiţii speciale, Curtea aminteşte că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă care, potrivit legislaţiei anterioare, au fost supuse unei evaluări ce a vizat nu doar caracteristicile activităţii, ci şi condiţiile concrete în care aceasta se desfăşura în cadrul unei unităţi. 63. Prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenţia vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora şi înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, potrivit legislaţiei privind protecţia muncii. 64. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 39 şi 40, a arătat că „legislaţia naţională adoptată, începând cu Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a urmat politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condiţiilor de lucru ale salariaţilor în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condiţiilor dăunătoare pentru sănătatea şi securitatea acestora. În acest sens s-a dezvoltat, în baza Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, o legislaţie care stabileşte norme şi garanţii pentru sănătatea şi securitatea angajatului, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate în scopul eliminării locurilor de muncă în condiţii deosebite, prin normalizarea condiţiilor de muncă, limitându-se totodată posibilitatea angajatorului de a crea şi dezvolta noi locuri de muncă periculoase. Aceasta este raţiunea pentru care legislaţia ce face obiectul procesului de unificare a interpretării pe calea prezentului recurs în interesul legii are aplicabilitate limitată în timp şi cu privire la persoane, astfel că nu poate fi extinsă în ceea ce priveşte unităţi lucrative noucreate, care ar cuprinde locuri de muncă încadrabile în condiţii deosebite sau speciale. La data de 31 decembrie 2002 s-a încheiat procesul de avizare pentru condiţiile deosebite de muncă, respectiv la data de 30 iunie 2005, pentru nominalizarea locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi încadrate în condiţii speciale. Reînnoirea avizelor de încadrare a fost permisă doar atunci când, pe baza măsurilor adoptate de angajator, nu a fost posibilă normalizarea condiţiilor de muncă.“ 65. Prin urmare, Curtea apreciază că locurile de muncă înfiinţate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleaşi criterii care au determinat încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care se desfăşurau într-un cadru care nu asigura o protecţie suficientă a salariaţilor împotriva riscurilor activităţii desfăşurate. 66. Dacă, prin însăşi natura lor, unele dintre activităţile enumerate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 expun totuşi salariaţii la factori de risc pentru sănătate, astfel încât aceştia, indiferent de măsurile de protecţie instituite în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, s-ar afla într-o situaţie identică cu cea a persoanelor deja încadrate în locuri de muncă în condiţii speciale, potrivit art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, reprezintă un aspect a cărui evaluare depăşeşte competenţa Curţii Constituţionale, care nu poate tranşa asupra aspectelor de constituţionalitate ce decurg din rezultatul unei astfel de evaluări. O astfel de situaţie de fapt impune însă legiuitorului ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, să intervină pentru înlăturarea unor eventuale tratamente juridice care ar contraveni prevederilor art. 16 din Constituţie. 67. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan-Ionuţ Herţog şi Rexep Berisha în Dosarele nr. 5.589/63/2015 şi nr. 5.592/63/2015 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, de Dan Nicolaiciuc, Valentin Mărăcine, Alexandru Tuţu, Ileana Costeiu, Norica Elena Dogaru, Alexandru Oprea, Mircea Tuţă, Aurel Gabi Uţă, Nicoleta Alina Barză, Gabriel Popescu, Elena Nicolaiciuc, Gheorghe Andrei, Marian Lascu, Gheorghe Bădescu, de Ion Şerban şi alţii în dosarele nr. 4.225/90/2015, nr. 393/90/2016, nr. 2.752/90/2016, nr. 4.160/90/2015, nr. 2.127/90/2016, nr. 2.503/90/2015, nr. 179/90/2016, nr. 4.261/90/2015, nr. 1.768/90/2016, nr. 1.859/90/2016, nr. 2.570/90/2016, nr. 503/90/2016, nr. 1.835/90/2016, nr. 2.867/90/2016 şi nr. 801/90/2016 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, precum şi de Alina Anca şi alţii în Dosarul nr. 1.931/90/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit.e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
