Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid-Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Anamaria Veronica Popovici Lucaciu în Dosarul nr. 8.156/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.309D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.263D/2019 şi nr. 2.918D/2019, care au un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Dan Alexandru Gondor în Dosarul nr. 8.095/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Marin Stelian în Dosarul nr. 2.917/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.263D/2019 se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.918D/2019, răspunde, personal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de domnul avocat Ovidiu Văduva, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.309D/2019, nr. 2.918D/2019 şi nr. 2.263D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate Marin Stelian, avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.263D/2019 şi nr. 2.918D/2019 la Dosarul nr. 1.309D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, context în care susţine că reglementarea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la claritatea normei juridice. În acest sens arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 213/2015 sunt lipsite de previzibilitate, claritate şi accesibilitate, sens în care susţine că formularea „de la data naşterii dreptului de creanţă“ produce confuzie, întrucât dreptul de creanţă s-a născut la data producerii faptei ilicite. De asemenea, arată că şi menţiunea referitoare la termenul de 90 de zile este neclară, având în vedere că nu se precizează dacă acest termen este de decădere sau este de recomandare. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că, în realitate, autorul excepţiei vizează aspecte ce ţin de interpretarea legii şi, eventual, de o modificare a acesteia. Or, aceste aspecte excedează limitelor controlului de constituţionalitate prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, o atare competenţă revenind Parlamentului, potrivit art. 61 din Legea fundamentală. Totodată, se invocă şi jurisprudenţa constantă în această materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu prin Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018 şi Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019, prin care s-a statuat în sensul reglementării criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Sentinţa civilă nr. 1.247 din 1 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.156/2/2018, şi prin Încheierea din 21 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.095/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. 10. Prin Încheierea din 15 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.917/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. 11. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Anamaria Veronica Popovici Lucaciu, de Dan Alexandru Gondor şi de Marin Stelian cu ocazia soluţionării unor cauze de contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anularea unor acte administrative emise de Fondul de garantare a asiguraţilor. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la situaţia de fapt din speţe, autorii acesteia susţin că în urma accidentelor produse, soldate cu vătămarea lor corporală, s-a procedat la deschiderea dosarelor penale, iar în cadrul acestora scopul administrării probelor a fost acela de a determina mărimea prejudiciului produs, prin cuantificarea traumelor suferite în zile de îngrijiri medicale. Se menţionează că la data când asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA - S.A. a intrat în faliment, procesele penale se aflau pendinte, autorii excepţiei fiind supuşi unor expertize medico-legale, drepturile acestora fiind protejate în cadrul procesului penal, care s-a desfăşurat cu mult peste data intrării în faliment a asigurătorului, astfel că termenul de 90 de zile de la deschiderea procedurii falimentului, stipulat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, expirase la data pronunţării ordonanţei de clasare în procesul penal. 13. În acest context, autorii excepţiei susţin că termenul de „90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii“ prevăzut de textul legii este imprevizibil şi nu poate fi opus unei persoane care nu este parte în procedura falimentului asigurătorului, fiind un termen neconstituţional întrucât limitează accesul la justiţie, nu respectă dreptul la un proces echitabil şi apare ca fiind menit a scoate din joc creditorii de asigurări. Învederează că prin prelungirea procesului penal cu mult peste data deschiderii falimentului faţă de asigurător le-a fost negată rezolvarea diferendului atât pe calea procesului penal, cât şi pe cale administrativă, instituindu-se nepermis şi în detrimentul victimelor accidentelor rutiere un termen de prescripţie care are ca punct zero de plecare un moment ce nu poate fi opus creditorului de asigurare, întrucât acesta nu este parte în procedura falimentului, context în care apreciază că devin aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015. Aşa fiind, autorii excepţiei consideră că prin edictarea normei legale criticate legiuitorul nu a înţeles să ţină cont de trăsăturile imperative ale unei dispoziţii, respectiv previzibilitatea, accesibilitatea şi claritatea acesteia, context în care apreciază că procedura de solicitare a plăţii unei despăgubiri datorate de către Fondul de garantare a asiguraţilor nu este suficient de concis stabilită. 14. Întrucât legiuitorul nu instituie nicio sancţiune pentru depăşirea termenului de 90 de zile, instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, autorii excepţiei apreciază că maniera defectuoasă de redactare a legii lasă loc posibilităţii de interpretare diferită. Însă, având în vedere principiul potrivit căruia orice lege se interpretează în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost edictată, autorii excepţiei consideră că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare, iar nu de decădere, deoarece dacă natura juridică a termenului ar fi una de decădere s-ar ajunge la imposibilitatea practică de aplicare a legii în anumite situaţii concrete. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.309D/2019 şi nr. 2.263D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textul criticat este constituţional în raport cu criticile formulate. 16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.918D/2019, apreciază că textul criticat poate avea o semnificaţie neconstituţională în măsura în care instituţia Fondul de garantare a asiguraţilor nu ar fi ţinută de respectarea termenului de 90 de zile, într-o interpretare care să facă textul cu adevărat util pentru păgubiţii care sunt în egală măsură părţi în dosare penale generate de evenimentul rutier pentru care aveau asigurare în condiţiile legii. În ipoteza expusă de autorul excepţiei, refuzul Fondului de garantare a asiguraţilor - întemeiat pe textul de lege criticat - de a face recalcularea termenului de 90 de zile, pornind de la termene procedurale generate de derularea procesului penal în fazele sale de judecată în fond şi în calea de atac, pare să conducă la o soluţie neconstituţională, blocând practic accesul la justiţie al reclamantului, a cărui cerere de despăgubire ajunge să fie respinsă ca tardivă în contextul în care reclamantul avea pe rol procesul penal privind acelaşi eveniment rutier. Prin urmare, dacă prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 primesc în mod uzual această interpretare, atunci textul de lege respectiv este incomplet şi neclar, nu asigură cerinţele constituţionale specifice unei legi, adică orice normă juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora, pentru a se putea conforma. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015. Prevederile criticate sunt cuprinse în capitolul III, intitulat „Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului“, din această lege şi, în redactarea criticată de autorii excepţiei, anterioară modificării prin art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, aveau următorul cuprins: - Art. 14: "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.“" 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea normei juridice şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017, Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 14 martie 2019, Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2020, Decizia nr. 819 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 8 februarie 2021, precum şi Decizia nr. 97 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 19 mai 2021, decizii prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 23. Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa precitată, prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraţilor, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. În esenţă, acest fond garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite în actul normativ. În cazul în care disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării fondului cu resursele financiare prevăzute de lege. 24. Curtea a reţinut, de asemenea, că Legea nr. 213/2015 cuprinde, la capitolul III, procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, fiind stabilite etapele de desfăşurare a acestei proceduri şi condiţiile de efectuare a plăţilor. Astfel, acest fond asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de această lege. Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraţilor [art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015]. În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea acestora din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului de garantare a asiguraţilor în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior [art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015]. Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor. Lista se înaintează comisiei speciale, cu propunerea de aprobare la plată a creanţelor de asigurare solicitate. După aprobarea acestor liste de către comisia specială se efectuează plăţile indemnizaţiilor/despăgubirilor către creditorii de asigurări. În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia. 25. Curtea a subliniat că Legea nr. 213/2015 instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări, iar dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziţie de Legea nr. 213/2015 şi prevăzută de art. 21 alin. (1) şi (2) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2019 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 16 octombrie 2019. Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul de garantare a asiguraţilor va emite o decizie, care, în situaţia în care petentul nu este mulţumit de modalitatea de soluţionare a cererii de plată (în sensul respingerii parţiale sau totale a cererii de plată), în condiţiile art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiţie. Exercitarea dreptului de a formula o cerere adresată instanţei de judecată nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată. 26. Prin urmare, Legea nr. 213/2015 prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potenţialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ceea ce priveşte pretenţia pe care o au faţă de societatea de asigurare aflată în faliment. Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, creditorul de asigurări poate urma însă, separat, şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, care se bucură de prioritate absolută faţă de orice alte creanţe, prin valorificarea activelor debitoarei falite, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. Astfel, în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare autorizate şi aflate sub reglementarea şi supravegherea Autorităţii de Supraveghere Financiară, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de garantare a asiguraţilor în vederea plăţii indemnizaţilor şi/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, creditorii de asigurări nu mai trebuie să se adreseze instanţelor judecătoreşti decât dacă doresc să facă acest demers sau dacă suma pe care o solicită depăşeşte plafonul de garantare legal. Pentru sumele de recuperat care depăşesc plafonul legal de despăgubire orice persoană este în drept să urmeze procedura legală prevăzută de Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 27. Referitor la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Curtea reţine că, potrivit acestor dispoziţii, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului de garantare a asiguraţilor în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Reglementarea criticată vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraţilor indemnizaţia/despăgubirea, drept ce este acordat de către legiuitor cu condiţia exercitării acestuia într-un anumit termen, în sensul prevăzut de art. 2.545 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale“. Astfel, Curtea reţine că dreptul de a solicita despăgubirea/indemnizaţia trebuie exercitat în termen de 90 de zile, fie de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fie de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Prin urmare, nerespectarea acestor două termene atrage, în mod necesar, sancţiunea decăderii, în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 2.545 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia „Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor“. 28. Curtea apreciază, astfel, că din perspectiva conţinutului său normativ dispoziţia criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 29. De altfel, Curtea constată că pentru a înlătura orice incertitudine cu privire la natura juridică a termenului de 90 de zile, prevăzut în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a intervenit printr-o modificare legislativă asupra acestei reglementări, respectiv prin art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2021, statuând că orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept. 30. Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica formulată prin raportare la art. 21 din Constituţie, deoarece termenul de 90 de zile vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraţilor indemnizaţia/despăgubirea, şi nu dreptul de a se adresa justiţiei, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit căruia „În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare“, şi anume Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii. 31. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (Decizia nr. 103 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021, paragraful 37). 32. Curtea observă, de asemenea, că prin Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2018, s-a reţinut că Fondului de garantare a asiguraţilor „nu-i revine vreo obligaţie decurgând din subrogarea în calitatea de asigurător, el fiind [...] doar un garant în ceea ce priveşte plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, în cadrul unei proceduri administrative strict reglementate, ce se constituie în singura modalitate de recuperare a creanţei de la această entitate juridică, în cazul falimentului unui asigurător. Aşadar, în cazul Fondului de garantare a asiguraţilor există o societate de asigurare care are calitatea de parte responsabilă civilmente şi calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, iar din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor se asigură efectuarea plăţii despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei proceduri administrative. Raporturile dintre creditorii de asigurări şi Fondul de garantare a asiguraţilor se derulează în cadrul procedurii speciale reglementate în cap. III din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, iar nu în cadrul procesului penal“. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, prin raportare la conţinutul normei legale ce defineşte noţiunea de parte responsabilă civilmente, reiese că protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător se realizează de către Fondul de garantare a asiguraţilor prin intermediul unei proceduri special reglementate legislativ, iar nu prin atragerea acestuia în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anamaria Veronica Popovici Lucaciu şi, respectiv, de Dan Alexandru Gondor în Dosarul nr. 8.156/2/2018 şi, respectiv, Dosarul nr. 8.095/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Marin Stelian în Dosarul nr. 2.917/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
