Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.422/1/2022
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mircea │- judecător la Secţia │
│Mugurel │penală │
│Şelea │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu │penală │
│Rus │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Ispas │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Marcu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia │
│Claudia │penală │
│Cioflan │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "I. În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată; operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică:I.1. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte); considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B) sauI.2. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B) sauI.3. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni pentru pedepsele stabilite cu privire la infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante.II. În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării şi a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C); sau se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, demers ce se realizează de instanţa ce judecă infracţiunea (A)" Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către Curţile de Apel şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 4 octombrie 2022 şi a fost comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Marinela Mincă, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, doamna procuror a precizat că, din analiza încheierii, rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită. În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu este îndeplinită. Astfel, reprezentantul Ministerului Public a învederat că prin sesizarea formulată se urmăreşte examinarea situaţiei juridice concrete a condamnatului, cronologia infracţiunilor săvârşite de către acesta şi a condamnărilor definitive pronunţate. Or, această analiză este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, depăşind astfel limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată pentru pluralitatea de infracţiuni nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. Totodată, doamna procuror a precizat că problema de drept a primit o rezolvare anterioară, atât prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 6 octombrie 2020, cât şi prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009. În raport cu aceste considerente, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Marinela Mincă, a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 20 iunie 2022, în Dosarul nr. 13.799/325/2021 privind apelul formulat de procuror împotriva Sentinţei penale nr. 856 din 30.03.2022 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "I. În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată; operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică:I.1. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte); considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B) sauI.2. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B) sauI.3. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni pentru pedepsele stabilite cu privire la infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante.II. În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării şi a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C); sau se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, demers ce se realizează de instanţa ce judecă infracţiunea (A)" II. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nr. 8.718/P/2016, emis la data de 11.05.2021, inculpatul B.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat“ prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, în fapt reţinându-se că, în intervalul 13.08.2016, ora 20.30-14.08.2016, ora 16.00, a pătruns în locuinţa persoanei vătămate S.R., situată în Timişoara, prin escaladarea gardului împrejmuitor şi, ulterior, prin forţarea sistemului de închidere al ferestrei şi tăierea sitei aferente de la o cameră de alimente, iar în interiorul casei a forţat un seif metalic, în scopul sustragerii de bunuri sau valori, însă nereuşind să îl deschidă, a luat aproximativ 5-6 sticle de băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.600 lei. Prin Sentinţa penală nr. 856, pronunţată la data de 30.03.2022 în Dosarul 13.799/325/2021, Judecătoria Timişoara, în baza art. 228-229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul B.L. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare cu executare efectivă, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat“ (fapta din data de 13/14.08.2016), în stare de recidivă postexecutorie. Totodată, constatând că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2.347 din 26.08.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 17.011/325/2016, definitivă prin neapelare la data de 26.08.2016 (pedeapsa de 2 ani închisoare), şi al Sentinţei penale nr. 3.514 din 3.07.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 13.623/325/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018 (pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare), în temeiul art. 105 din Codul penal, a anulat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente şi, în baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an şi 6 luni, în final, rezultând pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie; în baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele executate de la data de 18.06.2016 până la data de 4.01.2018 şi de la data de 2.05.2018 până la data de 28.01.2020. În considerentele sentinţei apelate, printre altele, cu referire la pluralitatea infracţională, prima instanţă a reţinut comiterea faptei de către inculpatul recidivist în concurs cu alte două infracţiuni pentru care a fost condamnat separat, făcând aplicarea regulilor privind concursul prevăzut de art. 38 şi art. 39 din Codul penal, după cum urmează: "Cu privire la modalitatea de aplicare a tratamentului sancţionator, s-a constat că infracţiunea care a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 3.514 din 3.07.2018 a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 2.347 din 26.08.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 17.011/325/2016. Totodată, infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu cele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2.347 din 26.08.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 17.011/325/2016, definitivă prin neapelare la data de 26.08.2016 (pedeapsa de 2 ani închisoare) şi al Sentinţei penale nr. 3.514 din 3.07.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 13.623/325/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018 (pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare). Ca atare, deşi nu este o soluţie reglementată de Codul penal, se impune aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni (fiind obligatorie aplicarea unui regim unitar pluralităţii de infracţiuni reţinute), chiar dacă una dintre fapte este în acelaşi timp şi în stare de recidivă postexecutorie cu alta care intră în conţinutul concursului, instanţa nemaiputând să înlăture reţinerea cu putere de lucru judecat a stării de recidivă postexecutorii, care a fost valorificată prin majorarea limitelor de pedeapsă. Pe de altă parte, prin contopirea pedepselor în condiţiile art. 38 şi art. 39, cu deducerea perioadelor executate în baza sentinţelor penale definitive, se ajunge la cea mai favorabilă soluţie pentru inculpat." Din cazierul judiciar şi copia hotărârilor penale aflate la dosar rezultă că: - Prin Sentinţa penală nr. 2.347 din 26.08.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 17.011/325/2016, definitivă prin neapelare la data de 26.08.2016, inculpatul B.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de „furt calificat“ prevăzută de art. 228 alin. (1) combinat cu art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal (faptă săvârşită la data de 17.06.2016, în stare de recidivă postexecutorie), executată până la data de 4.01.2018, fiind liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă de 68 de zile. Prin Sentinţa penală nr. 3.514 din 3.07.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 13.623/325/2018, definitivă prin neapelare la data de 17.07.2018, inculpatul B.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru infracţiunea de „furt calificat“ prevăzută de art. 228 alin. (1) combinat cu art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal (faptă săvârşită la data de 2.05.2018, în stare de recidivă postexecutorie). Împotriva Sentinţei penale nr. 856 din 30.03.2022, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 13.799/325/2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, Dosar nr. 13.799/325/2021. La termenul din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Timişoara a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept: "I. În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată; operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: I.1. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte); considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B) sau I.2. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B) sau I.3. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni pentru pedepsele stabilite cu privire la infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante.II. În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării şi a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C); sau se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, demers ce se realizează de instanţa ce judecă infracţiunea (A)." Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2022, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi inculpatul B.L. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru a se dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Membrii completului de judecată au opinii diferite asupra modalităţii de contopire a pedepselor din antecedenţa infracţională a inculpatului. Astfel, unul dintre membrii completului de judecată a apreciat că: III.2.(i) În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: - aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte); considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B); în ipoteza contopirii pedepselor conform acestei variante, natura recidivei (recidivă postexecutorie) stabilită cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării juridice a faptei şi a pedepsei aplicate, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C). Pentru exprimarea acestei opinii, judecătorul a avut în vedere Decizia nr. 69 din 3 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.413/1/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020. De asemenea, în susţinerea punctului de vedere, a invocat şi Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunţată în dosarele nr. 25/2008 şi 26/2008, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit că în cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pedeapsa ce va fi executată urmează a se efectua după următorul mecanism: - se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii; – se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa din hotărârea definitivă cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită anterior condamnării definitive; – apoi pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită ulterior condamnării definitive. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că infracţiunile săvârşite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă. Sfera concursului de infracţiuni s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 856/1/2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C). În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, operaţiunea de aplicare a regulilor privind concursul de infracţiuni se realizează anterior operaţiunii de aplicare a regulilor privind recidiva postcondamnatorie. Totodată, a invocat şi Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracţiunile concurente să fie săvârşite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parţial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracţiuni este în concurs şi cu cea care constituie primul termen al recidivei. Judecătorul Curţii de Apel Timişoara care a formulat această opinie consideră că pedepsele se contopesc în ordinea cronologică a datei săvârşirii infracţiunilor, nu în ordinea descoperirii sau judecării lor. Antecedenţa penală a unui subiect de drept se cuvine a fi tratată în mod unitar, astfel că se impune ca pedeapsa din prezenta cauză (A) să fie contopită după regulile concursului de infracţiuni cu pedeapsa (B), iar pedeapsa rezultantă să fie contopită cu pedeapsa (C) după regulile recidivei postcondamnatorii dacă sunt îndeplinite condiţiile celor două termene de recidivă, fiind irelevant că la data judecării definitive a faptei ce a atras pedeapsa (A), judecată pendinte, era executată integral sau considerată executată integral pedeapsa (B). Astfel, se contopeşte pedeapsa (A) cu pedeapsa (B) potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, iar pedeapsa rezultantă (restul neexecutat) se contopeşte potrivit regulilor recidivei postcondamnatorii prevăzute la art. 43 alin. (1) din Codul penal întrucât sfera concursului de infracţiuni s-a închis prin rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare şi, în consecinţă, infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare este în stare de recidivă, iar pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită anterior primei condamnări definitive este în concurs cu pedeapsa din prima condamnare definitivă. Astfel, ulterior aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni, operează regulile în materia recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii, după caz, fiind irelevantă împrejurarea că inculpatul a executat integral una dintre pedepsele din concursul de infracţiuni întrucât rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare a închis sfera concursului de infracţiuni. Natura recidivei în cazul pedepsei (C) rămâne aceeaşi, respectiv recidivă postexecutorie (hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa având autoritate de lucru judecat), urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret, în cazul contopirii pedepsei rezultante dintre (A) şi (B) cu pedeapsa (C). În consecinţă, hotărârea definitivă ce a atras condamnarea (C) se bucură în continuare de autoritate de lucru judecat nu doar cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, ci şi cu privire la durata pedepsei aplicate şi a încadrării juridice a faptei, dat fiind că art. 43 alin. (1) din Codul penal reglementează numai regimul sancţionator al pluralităţii infracţionale sub forma recidivei postcondamnatorii. În opinia sa, cel de-al doilea membru al completului de judecată a apreciat că: III.2.(ii) În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B), care reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C), care reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B). În acest sens, judecătorul a avut în vedere împrejurarea că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea C a fost stabilită conform dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, infracţiunea fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie faţă de infracţiunea (B). În continuare, se contopeşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea (A) cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea (C) conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, după care se constată că pedeapsa pentru infracţiunea (B) a constituit primul termen al recidivei şi a fost deja executată şi nu intră sub incidenţa concursului de infracţiuni întrucât intervenţia recidivei a întrerupt concursul dintre infracţiunea (A) şi infracţiunea (C). III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpatul B.L. III.3.1. Punctul de vedere al procurorului asupra chestiunii de drept: Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă. III.3.2. Punctul de vedere al inculpatului B.L. Intimatul-inculpat B.L., prin apărătorul ales, a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală. Pe fondul problemei de drept, intimatul-inculpat a exprimat opinia, potrivit căreia, în cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B), care reprezintă primul termen al recidivei, cât şi cu infracţiunea (C), care reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării materialelor transmise de către curţile de apel şi instanţelor arondate acestora, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate mai multe orientări. Într-o primă opinie, majoritară, se consideră că, în situaţia în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) care reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) care reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa pentru infracţiunea (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte). De asemenea, s-a apreciat că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B). Totodată, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) rămâne, cu consecinţa păstrării încadrării juridice a faptei şi a pedepsei aplicate, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C). În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de către curţile de apel Bucureşti (Secţia I penală), Bacău, Craiova, Iaşi şi Târgu Mureş (cu instanţele arondate), tribunalele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Bucureşti (şi instanţele arondate), Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Baia Mare, Băileşti, Bistriţa-Năsăud, Caransebeş, Constanţa, Cornetu, Filiaşi, Galaţi, Huşi, Iaşi, Întorsura Buzăului, Lieşti, Moineşti, Moldova Nouă, Motru, Năsăud, Negreşti Oaş, Novaci, Piatra-Neamţ, Roşiori de Vede, Rupea, Salonta, Segarcea, Târgu Neamţ, Târgu Cărbuneşti, Tulcea, Turnu Măgurele, Vaslui, Videle şi Zimnicea. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au precizat, în esenţă, că în urma rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare, sfera concursului de infracţiuni s-a închis, astfel încât infracţiunea comisă după rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare se află în stare de recidivă, iar pedeapsa aplicată pentru fapta săvârşită anterior primei condamnări definitive este în concurs cu pedeapsa stabilită prin prima condamnare definitivă. Subsecvent aplicării regulilor concursului de infracţiuni, devin incidente regulile în materia recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii, după caz, nefiind relevantă executarea de către inculpat a uneia dintre pedepsele din cadrul concursului de infracţiuni, deoarece sfera concursului de infracţiuni s-a închis ca urmare a rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare. Referitor la a doua chestiune de drept, în esenţă, s-a reţinut că hotărârea definitivă care a condus la condamnare (C) se bucură, în continuare, de autoritate de lucru judecat şi referitor la încadrarea juridică a faptei (nu doar cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o, a vinovăţiei sale şi la durata pedepsei aplicate), în condiţiile în care dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal reglementează numai regimul sancţionator al recidivei postcondamnatorii. Astfel, nu se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, demers care se realizează de instanţa care judecă infracţiunea (A) întrucât natura recidivei pentru pedeapsa (C) rămâne aceeaşi, respectiv recidivă postexecutorie (hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa având autoritate de lucru judecat), şi, în concret, este aplicabil doar tratamentul sancţionator al pluralităţii infracţionale, sub forma recidivei postcondamnatorii, pentru contopirea pedepsei rezultante parţiale dintre pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (A) şi pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (B) cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C). Cu privire la a doua chestiune de drept supusă dezlegării au fost şi opinii potrivit cărora s-ar impune atât modificarea încadrării juridice pentru infracţiunea (C), cât şi cuantumul pedepsei aplicate acesteia. Într-o a doua opinie, se consideră că, în situaţia în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A) pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni pentru pedepsele stabilite cu privire la infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de către Curtea de Apel Oradea, tribunalele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Olt, Neamţ şi Sălaj şi judecătoriile Babadag, Balş, Bârlad, Beiuş, Buftea, Caracal, Focşani, Măcin, Oneşti, Oraviţa, Podu Turcului, Răducăneni, Reşiţa, Târgu Jiu, Tecuci şi Zalău; în argumentarea opiniei exprimate, instanţele au precizat, în esenţă, că nu se poate crea inculpatului o situaţie mai grea faţă de situaţia în care faptele ar fi fost judecate împreună. Într-o a treia opinie, se consideră că, în situaţia în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B). În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Timişoara, tribunalele Cluj, Dolj şi Giurgiu şi judecătoriile Cluj-Napoca şi Roman; în argumentarea opiniei, instanţele au precizat, în esenţă, că această variantă fructifică atât regulile concursului de infracţiuni, aplicabile în cauză în virtutea relaţiei existente între infracţiunea (A) şi infracţiunea (C), cât şi cele ale recidivei postexecutorii, a căror aplicare este atrasă în cauză de relaţia dintre infracţiunea (B) şi infracţiunea (C). Curtea de Apel Piteşti a considerat că sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă întrucât depoziţiile a căror interpretare se solicită sunt clare. Curţile de Apel Alba Iulia, Braşov, Cluj, Constanţa, Galaţi, Ploieşti şi Suceava, Tribunalul Maramureş şi judecătoriile Beclean, Braşov, Calafat, Dragomireşti, Făgăraş, Jibou, Mangalia, Medgidia, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Şimleu Silvaniei, Târgu Lăpuş, Târgu Secuiesc, Vişeu de Sus şi Zărneşti au comunicat că nu au identificat hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate mai multe hotărâri, care, deşi nu tratează în mod direct problema de drept, prezintă semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, respectiv: - Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009; – Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019; – Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 6 octombrie 2020; – Decizia nr. 69 din 3 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 14 ianuarie 2021. IV.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri relevante pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate hotărâri relevante privind problema de drept analizată. IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri relevante privind problema de drept analizată. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că sesizarea instanţei supreme nu îndeplineşte cerinţele referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept şi a unei relaţii de dependenţă între răspunsul dat problemei invocate şi soluţionarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia, ca inadmisibilă. Astfel, raportat la art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, potrivit încheierii instanţei de trimitere, solicitarea aparţine unei curţi de apel învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apelul formulat de către procuror împotriva sentinţei pronunţate de către Judecătoria Timişoara). Şi cea de-a doua condiţie enunţată este îndeplinită, deoarece chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. În ceea ce priveşte condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept ridicate de instanţa de trimitere să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, Ministerul Public a apreciat că nu este îndeplinită. Astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit pe cale jurisprudenţială mai multe principii referitoare la obiectul sesizării prin mecanismul hotărârii prealabile, respectiv chestiunea de drept trebuie să fie veritabilă şi să privească interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, să dea o dezlegare cu valoare de principiu, iar nu o rezolvare a unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021). Pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale şi nu într-o stare de fapt (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015). În procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, instanţa supremă poate să dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept ce influenţează soluţia în cauză, însă nu determină baza factuală, caracterizarea în drept şi nici legea aplicabilă cauzei, aceste prerogative aparţinând exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei (Decizia nr. 21 din 4 iunie 2015). În raport cu principiile jurisprudenţiale anterior menţionate, problema ridicată de instanţa de trimitere nu poate primi o rezolvare de principiu, deoarece identificarea soluţiei în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, din modul de formulare a întrebării prealabile ce face obiectul prezentei sesizări rezultă că instanţa de trimitere încearcă să lămurească modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată definitiv) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată. În judecarea apelului Ministerului Public formulat împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a identificat o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38, art. 39, art. 40, art. 41, art. 43 şi art. 79 din Codul penal în mecanismul de aplicare a unei pedepse rezultante pentru pluralitatea de infracţiuni săvârşite de către inculpat. Însă, în urma analizei încheierii de sesizare a instanţei supreme, în primul rând, problema de drept solicitată a fi lămurită nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor menţionate, prin stabilirea, în general a conţinutului normelor de incriminare, ci aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii în funcţie de particularităţile speţei. Ca atare, Ministerul Public a apreciat că solicitarea instanţei de trimitere presupune examinarea situaţiei juridice concrete a condamnatului, cronologia infracţiunilor săvârşite de către acesta şi a condamnărilor definitive pronunţate. Or, această analiză este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, depăşind astfel limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală întrucât modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată pentru pluralitatea de infracţiuni nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. În realitate, prin intermediul întrebării prealabile se urmăreşte stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora şi la tipurile de pluralităţi de infracţiuni identificate. Pe de altă parte, din încheierea instanţei de trimitere rezultă că cei doi membri ai completului de judecată au opinii divergente cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se urmăreşte prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile. Or, după cum a statuat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală printr-o decizie de dată recentă, atât timp cât nu există un consens între membrii completului şi niciun complet de divergenţă, conform art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, care să reflecte opinia majoritară cu privire la obiectul sesizării, încheierea de trimitere nu îndeplineşte condiţiile pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la o analiză a fondului chestiunii. Pe fondul chestiunii de drept, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Prin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii, cu privire la care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme a constatat că îşi păstrează aplicabilitatea şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual (în acest sens Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 6 octombrie 2020), s-a constatat că sfera concursului de infracţiuni, cu pluralitate infracţională, se închide prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă. Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia juridică concretă a inculpatului, s-a constatat că după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală rămasă definitivă la 15 aprilie 2013, inculpatul a săvârşit infracţiunile 2 (la data de 17 iunie 2016) şi 3 (în perioada 13-14 august 2016), mai înainte de a se pronunţa o hotărâre definitivă de condamnare pentru aceste fapte. În consecinţă, infracţiunile 2 şi 3 sunt concurente şi reprezintă al doilea termen (multiplu) al unei recidive postexecutorii în raport cu pedeapsa închisorii de 3 ani aplicată pentru infracţiunea 1 şi considerată executată. În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, potrivit cărora „dacă, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate“. Prin urmare, instanţa de apel urmează să stabilească o pedeapsă pentru infracţiunea 3, în condiţiile recidivei postexecutorii, iar ulterior o va contopi, după regulile concursului prevăzute de art. 40 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, cu pedeapsa stabilită deja pentru infracţiunea 2 (va aplica pedeapsa cea mai grea la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită). În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Codul penal, instanţa va deduce din durata pedepsei rezultante ceea ce s-a executat din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea 2. Întrucât infracţiunea 4 a fost săvârşită de către inculpat la 2 mai 2018, respectiv după rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracţiunea 2 şi, totodată, după considerarea ca executată a acestei pedepse se constată că infracţiunea 4 nu poate fi considerată în concurs cu infracţiunile 2 şi 3, pluralitatea de infracţiuni închizându-se prin rămânerea definitivă prin neapelare a hotărârii din 26 august 2016 de condamnare pentru infracţiunea 2. Prin urmare, pedepsei rezultante stabilite de către instanţa de apel pentru infracţiunile concurente 2 şi 3 i se vor putea aplica, ulterior, pe calea contestaţiei prevăzute de art. 585 din Codul de procedură penală, regulile menţionate la art. 43 alin. (1) din Codul penal privind pedeapsa în caz de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea 4. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării, însă nu a fost transmis niciun punct de vedere. VII. Dispoziţii legale incidente Codul penal ART. 38 Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. ART. 39 Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. (...) ART. 40 Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. ART. 41 Recidiva (1) Există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. ART. 43 Pedeapsa în caz de recidivă (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate. (6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5). VIII. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât prin sesizare nu se solicită interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci pronunţarea asupra unor chestiuni concrete, ce ţin de fondul cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere, membrii completului de doi judecători urmărind, prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, rezolvarea divergenţei de opinii în alt mod decât cel reglementat prin dispoziţiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală. Totodată, judecătorul-raportor a apreciat că problema de drept a primit deja o rezolvare de principiu prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Din examinarea textului legal mai sus enunţat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: - să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Sesizarea instanţei de trimitere - Curtea de Apel Timişoara are în vedere lămurirea a două probleme de drept: - operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată definitiv) este concurentă atât cu infracţiunea (B), ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C), ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată; – tratamentul sancţionator pentru infracţiunile (A), (B) şi (C), fie eventualele consecinţe asupra condamnării pentru infracţiunea (C) - modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, de instanţa ce judecă infracţiunea (A), în raport cu stabilirea pedepsei prin aplicarea regulilor concursului pentru infracţiunile (A) şi (B), respectiv regulile privind recidiva postcondamnatorie. Asupra sesizării privind prima problemă, respectiv modalitatea de determinare a pedepsei rezultante, se constată: În cauză, prima condiţie este îndeplinită, deoarece solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 13.799/325/2021 ce are ca obiect apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, împotriva Sentinţei penale nr. 856 din 30.03.2022 pronunţate în Dosarul nr. 13.799/325/2021 de Judecătoria Timişoara. De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei. În schimb, în ceea ce priveşte caracterul de noutate şi de actualitate, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme, a rezultat că problema de drept, obiect al sesizării, a primit o rezolvare anterioară. Astfel, prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 6 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IIa penală, în Dosarul nr. 12.265/299/2019, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: 1) aplicarea întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii cu privire la pedepsele stabilite pentru infracţiunile (B) şi (C), rezultanta fiind ulterior contopită, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (A), concurentă atât cu infracţiunea (B), cât şi cu infracţiunea (C), sau 2) aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C), considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C)“, şi a stabilit că, în cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C). De altfel, prin modalitatea de formulare a sesizării, instanţa de trimitere tinde la pronunţarea unei decizii definitive cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 16 din 22 mai 2015); concluzia reiese cu evidenţă în condiţiile în care s-a statuat asupra operaţiunii de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, recidivă prin Decizia nr. 22/2020, iar instanţa de apel a solicitat rezolvarea raportat la datele concrete ale speţei, invocând ca element suplimentar, „că până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată“. Referitor la cea de-a doua problemă ridicată de Curtea de Apel Timişoara, respectiv: „În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării şi a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C), sau se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, demers ce se realizează de instanţa ce judecă infracţiunea (A)“, se reţine că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Decizia nr. 28 din 29.10.2015). Condiţiile de admisibilitate a sesizării nu sunt îndeplinite cu privire la cea de-a doua chestiune. Instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpatul B.L., la succesiunea acestora şi la tipurile pluralităţilor de infracţiuni identificate. În concret, se solicită a se preciza tratamentul sancţionator pentru infracţiunile (A), (B) şi (C) şi, implicit, consecinţele asupra condamnării pentru infracţiunea (C) [modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, de instanţa ce judecă infracţiunea (A)]. Având în vedere aceste aspecte, se observă că solicitarea instanţei de trimitere presupune examinarea situaţiei juridice concrete a condamnatului, cronologia infracţiunilor săvârşite de către acesta şi a condamnărilor definitive pronunţate. Or, această analiză este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, depăşind astfel limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată pentru pluralitatea de infracţiuni nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. Mai mult, se poate constata, din încheierea de sesizare, că membrii completului de doi judecători (instanţa de trimitere) au opinii divergente cu privire la problema de drept, astfel că prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile se urmăreşte şi rezolvarea acestei divergenţe de opinii, în alt mod decât cel reglementat prin dispoziţiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală. Aşadar, este necesar ca sesizarea să tindă la obţinerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). Pe cale de consecinţă, rezolvarea anterioară de principiu prin pronunţarea Deciziei nr. 22 din 9 iulie 2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv lipsa unei probleme de drept, atrage inadmisibilitatea sesizării cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, prin care solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "I. În cazul în care o infracţiune (A) (nejudecată) este concurentă atât cu infracţiunea (B) ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea (C) ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postexecutorii, iar până la judecata definitivă a infracţiunii (A), pedeapsa pentru infracţiunea (B) este integral executată; operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: I.1. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii, la contopirea acestei pedepse rezultante cu pedeapsa (C) (dacă în urma contopirii pedepselor din concurs o astfel de recidivă se naşte); considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C), fiind irelevantă executarea integrală a pedepsei aplicate pentru infracţiunea (B) sau I.2. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A), şi (C), fără a se scădea ulterior ce s-a executat din pedeapsa (B) sau I.3. Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni pentru pedepsele stabilite cu privire la infracţiunile (A), (B) şi (C), urmând ca mai apoi să se deducă perioadele pedepselor executate din structura pedepsei rezultante.II. În ipoteza contopirii pedepselor conform variantei I.1, natura recidivei (recidivă postexecutorie) reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat la infracţiunea (C) se păstrează, cu consecinţa păstrării încadrării şi a pedepsei, urmând ca doar tratamentul sancţionator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret în operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile (A), (B) şi (C); sau se impune modificarea încadrării juridice a infracţiunii (C), cu posibilitatea de modificare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune; demers ce se realizează de instanţa ce judecă infracţiunea (A)." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
