Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Dumitru Dumitru Daniel în Dosarul nr. 3.823/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.707D/2016. 2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că stabilirea competenţelor de judecată este atribuţia legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituţie, şi că dispoziţiile criticate nu instituie discriminări care să contravină art. 16 din Constituţie, fiind justificate de specificul statutului judecătorilor şi procurorilor. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 185 din 30 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.823/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Dumitru Dumitru Daniel, în cadrul soluţionării recursului declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 13/J din 1 iulie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară, prin care a fost sancţionat disciplinar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, prin modul în care legiuitorul a reglementat compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (respectiv, prin faptul că prezidarea de drept a acestei formaţiuni de judecată este asigurată de către preşedinte sau un vicepreşedinte al instanţei), se creează, practic, o discriminare negativă, în sensul că persoanele care au acces la justiţie în aceste cauze ar fi judecate, spre deosebire de majoritatea justiţiabililor, de judecători numiţi în funcţii de conducere, administrative, iar nu de judecători stabiliţi în mod aleatoriu. Totodată, deoarece judecata în recurs se efectuează întotdeauna de acelaşi complet, cel de 5 judecători, orice magistrat care foloseşte o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie disciplinară, „va fi judecat în recursul la revizuire de acelaşi complet, care a soluţionat anterior cauza în recursul la fond, respectiv contestaţie în anulare“. 6. Autorul excepţiei mai arată că, prin modul în care legiuitorul a prevăzut compunerea Completului de 5 judecători, se încalcă şi art. 21 din Constituţie, deoarece imparţialitatea vizează în mod necesar şi compunerea instanţei, care trebuie să fie stabilită în mod aleatoriu, iar nu într-un anume fel, pentru anumite dosare, pentru că ceea ce contează este nu numai imparţialitatea obiectivă, ci şi cea subiectivă, adică aparenţa de imparţialitate. Or, prin soluţia adoptată de legiuitor în art. 32 din Legea nr. 304/2004, anumite cauze, cum este şi cea de faţă, sunt repartizate spre a fi judecate anumitor judecători, care „judecă aceste cauze automat, doar în virtutea funcţiei de conducere, administrative, pe care o îndeplinesc în cadrul instanţei“. Astfel, nici prin soluţia legislativă adoptată de legiuitor în ceea ce priveşte compunerea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, constituite ca instanţă disciplinară, nu se asigură garanţiile constituţionale şi convenţionale ale unui proces echitabil, întrucât aceiaşi membri ai secţiei sunt puşi în situaţia de a judeca atât fondul cauzei, cât şi eventuala cerere de revizuire (cum s-a întâmplat în speţă). Pentru aceleaşi argumente, autorul excepţiei susţine că se încalcă şi art. 124 din Constituţie. 7. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 44 din Legea nr. 317/2004, autorul excepţiei susţine că acesta încalcă aceleaşi dispoziţii constituţionale, „în ceea ce priveşte rolul atribuit de legiuitor Consiliului Superior al Magistraturii de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor“. Orice magistrat care foloseşte o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea, împotriva unei hotărâri pronunţate în materie disciplinară, va fi judecat de acelaşi complet care a soluţionat anterior cauza, pronunţând hotărârea a cărei revizuire se cere. În concluzie, autorul excepţiei susţine că, întrucât magistraţii au drepturi egale cu toţi cetăţenii, legiuitorul ar trebui să prevadă proceduri judiciare adecvate unui proces echitabil, care să respecte dispoziţiile constituţionale şi contravenţionale. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea constituirii şi compunerii Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Faptul că dispoziţiile legale criticate atribuie preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei supreme conducerea completelor de 5 judecători nu reprezintă o discriminare, în condiţiile în care se poate vorbi de discriminare doar atunci când persoanelor aflate în situaţii juridice comparabile li se aplică un tratament juridic diferit. Or, procedura în faţa Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este identică şi se aplică în mod similar tuturor persoanelor care apar în calitate de părţi în faţa acestor complete. Faptul că judecătorii care compun Completele de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au funcţii numite nu reprezintă o atingere adusă garanţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul dreptului de a fi judecat de judecători independenţi, atât timp cât şi preşedintele şi vicepreşedinţii instanţei supreme sunt judecători inamovibili şi au aceleaşi drepturi şi obligaţii comune tuturor judecătorilor. Cât priveşte dispoziţiile criticate din Legea nr. 317/2004, instanţa arată că acestea reprezintă o reiterare şi o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2), potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Prin urmare, legea organică, şi anume Legea nr. 317/2004, statuând în acelaşi sens, prin art. 44 alin. (1), este în acord cu dispoziţiile constituţionale menţionate. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate sunt în acord şi cu art. 134 alin. (3) din Constituţie, care stipulează că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În atare situaţie, nu se poate susţine că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil sau accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie. Referitor la pretinsa situaţie discriminatorie faţă de alţi justiţiabili, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, prin natura şi conţinutul lor specific, textele criticate nu înfrâng principiul nediscriminării şi al egalităţii de tratament, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, doar atunci când se produc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Aplicarea dispoziţiilor de lege criticate nu îmbracă forma unei situaţii de discriminare, întrucât statutul special al magistraţilor, astfel cum este acesta distinct reglementat, constituie acel element de diferenţă care face ca situaţiile să nu fie identice, analoage sau comparabile, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile pentru constatarea unei atare situaţii. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011. În final, instanţa susţine că examinarea argumentelor invocate de autorul excepţiei vizează, în realitate, o pretinsă lacună a legii, care nu ar permite soluţionarea cererii de revizuire sau a contestaţiei în anulare, formulate în materia contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat, de către un complet de judecată într-o altă compunere, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată, este neîntemeiată. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În primul rând, arată că art. 32 din Legea nr. 304/2004 nu contravine principiului egalităţii în drepturi, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără privilegii şi discriminări, acestea beneficiind de garanţiile unei justiţii unice, imparţiale şi egale pentru toţi. Referitor la critica privind încălcarea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea unor reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Din prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 rezultă că judecătorii care fac parte din Completele de 5 judecători sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar schimbarea membrilor completelor se face doar în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din redactarea alin. (5) al art. 32 rezultă, de asemenea, că preşedintele ori vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie intră în compunerea Completului de 5 judecători doar atunci când aceştia fac parte din complet, potrivit procedurii de desemnare prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, reglementate de alin. (4). Totodată, în conformitate cu prevederile alin. (6) al art. 32 din Legea nr. 304/2004, cauzele care intră în competenţa acestor complete sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat. În concluzie, criticile formulate nu prezintă relevanţă constituţională, cu atât mai mult cu cât preşedintele şi vicepreşedinţii instanţei supreme sunt judecători inamovibili, neputând fi reţinută vreo incompatibilitate între funcţia de judecător şi îndeplinirea unei funcţii de conducere la nivelul instanţei. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Guvernul susţine că acestea reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie. 11. Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepţiei şi de partea Inspecţia judiciară, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, având următorul conţinut: - Art. 32 din Legea nr. 304/2004: "(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei.(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul şi compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea preşedintelui Secţiei penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele Secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz.(6) Cauzele care intră în competenţa completelor prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat." – Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 124 alin. (2), potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor şi procurorilor este dat de existenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenţei justiţiei, iar, potrivit art. 134 alin. (2), „îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor“. Referitor la acţiunea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă. Se asigură respectarea principiului contradictorialităţii, în acest sens, magistratul în cauză este citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, şi are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi să solicite administrarea de probe în apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 127 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011). 17. Dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţând Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut că, având în vedere, pe de-o parte, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de „instanţă de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor“, iar, pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 317/2004 - care prevăd o cale de atac la instanţa de judecată împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară -, nu se poate susţine că prevederile art. 44 alin. (1) din aceeaşi lege încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, împotriva hotărârii de sancţionare, pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 [devenit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004]. Curtea a reţinut că acest „recurs“ nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecată), cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. Având în vedere cele mai sus precizate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil. 18. Cu privire la critica referitoare la compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are competenţa de a soluţiona recursul împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, de vreme ce, potrivit art. 32 alin. (2), (3) şi (4) teza a doua din Legea nr. 304/2004, în compunerea celor două complete de 5 judecători din alte materii decât cea penală intră, de regulă, judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei, iar judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 32 alin. (5) teza întâi, Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet. Totodată, potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, cauzele care intră în competenţa completelor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat. De asemenea, potrivit art. 29 alin. (2), (3) şi (4) din Regulamentul din 25 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, „În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componenţa acestor complete“, „Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte anual reprezentativitatea secţiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) şi aprobă compunerea completelor de 5 judecători [...]“, iar „La tragerea la sorţi pentru anul următor nu vor participa judecătorii desemnaţi în anul anterior“. Totodată, potrivit art. 29^1 alin. (3) din acelaşi Regulament, „Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, din complet nu poate face parte judecătorul sancţionat disciplinar. În acest caz, la şedinţa de judecată participă judecătorul supleant.“ Aşadar, faptul că preşedintele/vicepreşedintele instanţei poate intra, în urma tragerii la sorţi, deci în mod aleatoriu, în compunerea completului de 5 judecători care soluţionează recursul împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară, nu poate conduce la concluzia că această reglementare ar încălca dreptul la un proces echitabil. 19. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Referitor la imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că imparţialitatea poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (paragraful 30). Această definiţie este reluată şi în Hotărârea din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară (paragraful 47). În schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121). 20. Curtea constată că prezumţia de imparţialitate a judecătorilor care fac parte din Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi înlăturată prin simplul fapt că aceştia ocupă şi funcţii de conducere. Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, „Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani.“ Chiar dacă ocupă şi o funcţie de conducere, judecătorul care face parte din Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi judecători care nu ocupă funcţii de conducere şi este ţinut, ca toţi ceilalţi judecători, de cerinţele de independenţă şi de imparţialitate. Astfel, critica privind încălcarea imparţialităţii judecătorului care intră în compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care deţine şi funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei este neîntemeiată. De altfel, judecătorii care compun Completul de 5 judecători sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, deci în mod aleatoriu, în şedinţă publică, iar faptul că unul dintre aceştia deţine şi funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de vicepreşedinte al acestei instanţe nu conduce de plano la concluzia că ar fi lipsit de imparţialitate. Dimpotrivă, potrivit condiţiilor stabilite de lege, numirea unui judecător într-o funcţie de conducere - atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi la celelalte instanţe de judecată - presupune cu necesitate, pe de o parte, o foarte bună pregătire profesională a acestuia în raport cu nivelul instanţei, precum şi faptul că judecătorul a demonstrat exigenţă deosebită în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, iar pe de altă parte, asumarea responsabilităţii exercitării funcţiei de conducere, ambele condiţii formând astfel un ansamblu integrat de cerinţe ce conturează statutul funcţiei respective (a se vedea, în acest sens, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, art. 48-56). 21. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, preluat în art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, deşi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, acesta nu are drept de vot în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare. Aşadar, Curtea nu poate reţine nici critica privind încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. 22. Cu privire la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aplicând aceste considerente de principiu la dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că, prin procedura specifică aplicabilă judecătorilor şi procurorilor în materie disciplinară, mai exact prin reglementarea compunerii Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competent a soluţiona recursul împotriva hotărârilor Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, legiuitorul nu a instituit discriminări negative, aşa cum susţine autorul excepţiei, şi nu a stabilit un tratament juridic diferenţiat în cadrul aceleiaşi categorii juridice. Astfel, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Dumitru Daniel în Dosarul nr. 3.823/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
