Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.231/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Judecător │- preşedintele Înaltei │
│Iulia │Curţi de Casaţie şi │
│Cristina │Justiţie - preşedintele │
│Tarcea │completului - │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele delegat al │
│Lavinia │Secţiei I civile │
│Curelea │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei a │
│Eugenia │II-a civile │
│Voicheci │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Judecător │- preşedintele Secţiei de │
│Ionel │contencios administrativ şi│
│Barbă │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana │civilă │
│Nestor │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia I │
│Lala │civilă │
│Cristescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica │II-a civilă │
│Duţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia a │
│Paulina │II-a civilă │
│Brehar │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a │
│Popa │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia de │
│Florica │contencios administrativ şi│
│Voicu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de │
│Marcela │contencios administrativ şi│
│Canacheu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Luiza │- judecător la Secţia de │
│Maria Păun│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de │
│Constantin│contencios administrativ şi│
│Vlad │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia de │
│Marin │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.231/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin în vederea dezlegării următoarelor probleme de drept: „Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen“. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 aprilie 2017. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată" III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 4. Art. 444 din Codul de procedură civilă - Completarea hotărârii "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare." IV. Expunerea succintă a procesului 5. Prin Sentinţa civilă nr. 293 din 17 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, s-a admis acţiunea formulată de A în contradictoriu cu pârâţii B şi C, a fost obligată pârâta B să plătească reclamantei suma de 9.834,07 lei, cu titlu de preţ servicii, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 4 octombrie 2012 până la achitarea integrală a debitului şi suma de 2.701,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale, emis de către C. 6. Împotriva sentinţei anterior menţionate a formulat apel pârâtul B, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, precum şi chematul în garanţie D, prin care a cerut admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii principale şi, implicit, a cererii de chemare în garanţie formulate împotriva sa. 7. Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia civilă nr. 933 din 27 octombrie 2016 în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, a admis apelurile formulate de pârâta B, şi de chemata în garanţie D, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B împotriva chematei în garanţie E, a obligat chemata în garanţie E să plătească pârâtei B suma de 9.834,07 lei, precum şi dobânda legală calculată de la data de 4 octombrie 2012 până la achitare, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de B împotriva chematei în garanţie D, a anulat ca netimbrate cererile de chemare în garanţie formulate de chematele în garanţie F şi G, a respins cererea de obligare a chematei în garanţie D să plătească pârâtei B cheltuieli de judecată la fond, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat chemata în garanţie E să plătească apelantei-pârâte B suma de 350,52 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în apel. 8. La data de 12 decembrie 2016, apelanta-pârâtă B a depus la dosar o cerere de completare a dispozitivului, solicitând admiterea cererii şi completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1.862/290/2013* în sensul obligării chematei în garanţie E să achite către apelanta-pârâtă B cheltuielile de judecată în sumă de 3.706,40 lei datorate de pârâtă reclamantei, în fond, precum şi suma de 4.053 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de pârâtă pe parcursul procesului în fond. 9. La data de 10 ianuarie 2017, intimata chemată în garanţie E a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, susţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul pentru formularea acestei cereri este de 15 zile de la pronunţarea deciziei a cărei completare se cere. 10. Apelanta-pârâtă B a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, susţinând că termenul în care se poate formula această cerere este de 30 de zile de la comunicare, acelaşi termen ca şi pentru atacarea soluţiei din apel. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 11. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestit cu soluţionarea apelului, a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în cauză, intimata chemată în garanţie E a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată în apel de Tribunalul Caraş-Severin; b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, se constată că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printro altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data de 6 martie 2017; d) tribunalul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată 12. Opiniile judecătorilor instanţei sunt neunitare cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs. 13. Astfel, o opinie este aceea potrivit căreia se poate cere completarea oricărei hotărâri date de o instanţă, indiferent dacă este pronunţată în primă instanţă, în apel sau în căile extraordinare de atac ori în fond după casarea cu reţinere, fiind diferit doar termenul în care se poate formula această cerere. Astfel, art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu exclude de la completare deciziile pronunţate în apel şi care nu pot fi atacate cu recurs, ci doar nu precizează expres termenul în care se poate formula această cerere de completare. În acelaşi sens s-a arătat că este şi minuta întâlnirii profesionale din data de 18 martie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, care precizează că, în lipsa unei prevederi exprese care să stabilească aplicarea art. 444 numai la anumite situaţii, textul legal amintit nu exclude aplicarea acestei proceduri şi la deciziile pronunţate în apel. Termenul prevăzut de art. 444 din Codul de procedură civilă nu poate fi privit ca o condiţie de admisibilitate a aplicării acestei proceduri doar în cazul anumitor hotărâri judecătoreşti, ci conduce la concluzia potrivit căreia, în cazul hotărârilor supuse discuţiei (şi anume al deciziilor pronunţate în apel), legiuitorul nu a mai prevăzut un termen pentru formularea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 444 din Codul de procedură civilă. 14. Cealaltă orientare este în sensul că cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, este inadmisibilă atâta vreme cât art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu o prevede expres. Argumentul principal în susţinerea acestei opinii este acela că părţile au posibilitatea să solicite revizuirea hotărârii prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, conform art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 15. Referitor la cea de-a doua problemă supusă analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind termenul în care se poate cere completarea deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, şi de când curge acest termen, s-au conturat opinii divergente. 16. Într-o opinie s-a considerat că cererea de completare a deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, poate fi formulată în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, având în vedere că art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu prevede niciun termen în acest sens, fiind aplicabil termenul de drept comun pentru formularea apelului şi recursului. 17. Cea de-a doua orientare este aceea conform căreia acest termen este de 15 zile de la pronunţarea deciziei a cărei completare se solicită, fiind aplicabile şi în acest caz dispoziţiile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, chiar dacă acestea fac referire la hotărârile date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, motivat de faptul că decizia pronunţată în apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. 18. De asemenea s-a opinat şi în sensul că cererea de completare a deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, poate fi formulată oricând, la fel ca şi în situaţia cererilor de îndreptare eroare materială prevăzute de art. 442 din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât legiuitorul nu prevede expres un termen. 19. În concluzie, Tribunalul Caraş-Severin a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: "Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen" 20. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate constitui o chestiune de drept dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei. 21. În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece de modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege depinde soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii, respectiv completarea deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs. 22. Instanţa de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept care se cere a fi lămurită, însă a exprimat punctele de vedere neunitare ale judecătorilor instanţei din care face parte, fiind astfel încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind regularitatea actului de sesizare. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 23. Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă B a apreciat că termenul în care se poate formula cererea de completare a dispozitivului este cel de 30 de zile de la comunicarea hotărârii în apel, acelaşi termen ca pentru atacarea soluţiei din apel, susţinând că nu sunt incidente dispoziţiile celei de-a doua teze a art. 444 din Codul de procedură civilă, deoarece apelul nu este o cale extraordinară de atac şi nici nu este vorba despre o rejudecare în fond a cauzei după casare cu trimitere, faţă de faptul că, în apel, tribunalul a schimbat în parte sentinţa apelată. 24. Intimata chemată în garanţie E, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, a considerat că termenul în care se poate formula cererea de completare a dispozitivului este cel de 15 zile de la pronunţarea hotărârii a cărei completare se cere. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 25. Cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în jurisprudenţa instanţelor, s-au conturat următoarele puncte de vedere: - într-o opinie majoritară s-a apreciat că partea are deschisă posibilitatea de a cere completarea hotărârii conform art. 444 din Codul de procedură civilă şi în cazul hotărârii definitive a instanţei de apel, care nu poate fi atacată cu recurs. Argumentele principale ale acestui punct de vedere au fost bazate pe împrejurarea că legea nu interzice expres formularea cererii şi că, de vreme ce şi hotărârea definitivă a instanţei de recurs poate fi completată, nu există argumente pentru a o exclude pe cea a instanţei de apel de la această procedură, textul analizat omiţând doar prevederea termenului în care cererea poate fi formulată. Un alt argument exprimat a pornit de la prevederile art. 482 din Codul de procedură civilă, constatându-se că dispoziţiile art. 444 din Codul de procedură civilă nu sunt potrivnice faţă de reglementarea specifică judecăţii în apel; – într-o opinie minoritară s-a considerat că tipul de hotărâre analizată nu este supus procedurii prevăzute de art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu argumentul că textul nu prevede expres această posibilitate. S-a arătat că, pentru ipoteza în care instanţa de apel a omis a soluţiona o cerere cu care a fost învestită, partea interesată are la îndemână corectivul cererii de revizuire, respectiv cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, minus petita. 26. Referitor la termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen s-au adoptat următoarele opinii: - 30 de zile, la fel ca în cazul deciziei împotriva căreia recursul ar fi admisibil, de la data comunicării deciziei pronunţate în apel; – 15 zile de la pronunţare, prin raportare la art. 444 alin. (1) teza ultimă din Codul de procedură civilă; – oricând, cu respectarea termenului de prescripţie a dreptului de valorificare a pretenţiilor. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 27. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 28. Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată. Instanţa de contencios constituţional a considerat că stabilirea unui termen care curge de la data pronunţării hotărârii pentru introducerea cererii de completare a acesteia nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. Curtea Constituţională a precizat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalităţii ca urmare a faptului că, potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri în căile extraordinare de atac pot să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunţării, spre deosebire de părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, egalitatea nu semnifică şi uniformitate, astfel că, la situaţii diferite, tratamentul juridic instituit poate fi diferit, în funcţie de împrejurările specifice. În cazul de faţă, distincţia dintre cele două ipoteze este dată de caracterul definitiv sau nu al hotărârii pronunţate, ceea ce determină posibilitatea promovării unor căi de atac sau completarea hotărârii ca unică modalitate de remediere a acesteia. X. Raportul asupra chestiunii de drept 29. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 30. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: 31. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul instituie, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 32. Primele trei condiţii sunt îndeplinite în cauză, întrucât Tribunalul Caraş-Severin a fost legal învestit cu soluţionarea unei cereri de completare a dispozitivului unei decizii definitive în apel. 33. Cu privire la ultimele condiţii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele: 34. Problema de drept asupra căreia s-a solicitat intervenţia instanţei supreme este una de procedură, iar de lămurirea acesteia nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 35. Împrejurarea că art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă constituie temei pentru darea soluţiei finale în cauză nu înseamnă că acest text stă la baza analizei fondului raportului juridic litigios, aşa cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă. Cum termenii categorici în care s-a exprimat legiuitorul nu permit interpretarea extensivă a sintagmei „de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective“, nu este admisibilă pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 36. Nici cerinţa ca problema de drept să prezinte caracter de noutate nu este îndeplinită, având în vedere faptul că dispoziţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt identice cu cele din vechea reglementare de procedură, respectiv art. 281^2 alin. 1, conform căruia, „Dacă, prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva aceleiaşi hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare“. 37. Dispoziţiile din Codul de procedură civilă din 1865 au primit o interpretare şi aplicare unitară, nefiind identificate hotărâri din cuprinsul cărora să reiasă faptul că o decizie pronunţată în ultimă instanţă nu poate fi completată ori că termenul în care cererea de completare a unei asemenea decizii este altul decât cel „în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri“ (Decizia nr. 2.366/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 9/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, Decizia nr. 1.009/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, Decizia nr. 1.790/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă). 38. În legătură cu condiţiile de admisibilitate pentru darea hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, cu valoare de principiu, că „37. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“. 39. Se constată că, în cazul de faţă, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. 40. Instanţa de sesizare trebuia să efectueze un simplu raţionament judiciar, prin citirea articolului a cărui interpretare formează obiectul sesizării, a deciziilor unitare pronunţate în mod constant de către instanţa supremă în această materie, chiar dacă acestea vizau dispoziţiile conţinute de Codul de procedură civilă din 1865, dar şi a deciziilor pronunţate de instanţa de control constituţional, una dintre acestea fiind reprodusă chiar de către titularul sesizării. 41. De asemenea, în Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menţiona că, în raportul întocmit pentru darea unui aviz solicitat Curţii de Casaţie Franceze, în cadrul procedurii instituite prin art. 1.031-1 din Codul de procedură civilă francez, procedură preluată şi în Codul de procedură civilă român în art. 519-521 (raport publicat în Buletinul informativ al Curţii de Casaţie Franceze nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică“, precum şi că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept ... nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative“. 42. Totodată, examinând sesizarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în cuprinsul acesteia, nu se regăseşte punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. 43. În acest context este de reamintit că, în Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „49. Pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, iar aceasta este o altă condiţie de admisibilitate a sesizării“. 44. Pe aceeaşi linie jurisprudenţială se constată că lipseşte exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere cu privire la probleme de drept ce se cere a fi lămurită, această lipsă neputând fi complinită prin redarea opiniilor divergente ale judecătorilor din cadrul instanţei. 45. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept arată că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept; în caz contrar, sesizarea nu este admisibilă. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor probleme de drept: „dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017. p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
