Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 26/42/2021
┌─────────────────┬────────────────────┐
│Preşedinte: │- Alina Pohrib - │
│ │judecător │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Maria Hrudei │- judecător │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Cristinel Grosu │- judecător │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Georgiana Roxana │- magistrat-asistent│
│Petre │ │
└─────────────────┴────────────────────┘
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Sentinţei nr. 68 din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel P. - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea la 8 februarie 2023, dată la care a decis următoarele: ÎNALTA CURTE, asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanţele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel P. la data de 13.01.2021, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanţei de fond Prin Sentinţa nr. 68 din 5 aprilie 2022, Curtea de Apel P. - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect „anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare“, formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. În esenţă, Curtea de Apel P. a reţinut că nu se poate reţine neconformitatea textului atacat cu actul de rang superior, deoarece prin raportare la dispoziţiile art. 53, 83, 85 şi 86 din Legea nr. 263/2010, acestea răspund unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii de pensionare în cadrul sistemului public de pensii, justificate de stabilirea unei vârste de pensionare obligatorii pentru soţul supravieţuitor de la a cărei îndeplinire poate beneficia de pensia de urmaş. Referitor la critica vizând necesitatea ca actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare, s-a reţinut caracterul ei nefondat, deoarece art. 66 al normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu face altceva decât să indice faptul că vârsta standard de pensionare este cea eşalonată în anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010, eşalonarea realizându-se în raport cu data naşterii fiecărui beneficiar de pensie din sistemul public de pensii, acesta neadăugând la lege şi neexcluzând de la aplicare dispoziţii existente în legea organică. S-a arătat că, în raport cu natura sa juridică, Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 este un act administrativ de autoritate, emis pe baza şi în vederea executării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar cu privire la acesta nu se poate susţine că ar încălca actul de rang superior, respectiv art. 83 din legea anterior menţionată, deoarece acest text conţine dispoziţii de principiu care indică, în concret şi în mod obiectiv, categoriile de beneficiari ai pensiei de urmaş, respectiv copiii şi soţul supravieţuitor, condiţiile de acordare a pensiei fiind cele la care face trimitere art. 85 din Legea nr. 263/2010. În condiţiile în care legiuitorul ar fi dorit să acorde pensia de urmaş înainte de împlinirea de către soţul supravieţuitor a vârstei standard de pensionare, ar fi reglementat expres acest aspect, astfel cum s-a procedat în cuprinsul art. 86 din Legea nr. 263/2010. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de chemare în judecată şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a arătat că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Codul de procedură civilă. Judecătorul fondului nu a analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile părţilor, la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză. În motivare au fost redate doar argumentele pârâtului, fără ca hotărârea să respecte cerinţele de motivare din cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă. Totodată, prin modul de motivare a hotărârii au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul de acces la instanţă. A arătat recurenta că este beneficiara unei pensii de urmaş, îndeplinind toate condiţiile legale pentru a beneficia de acest drept, în temeiul art. 85 din Legea nr. 263/2010. Textul a fost pus în aplicare prin Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, care la cap. III „Pensiile din sistemul public de pensii“ pct. D „Pensia de urmaş“, în art. 66 indică faptul că „Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege.“ Procedând la analiza comparativă a textelor de lege, rezultă că prin actul de nivel inferior normele anterior menţionate - se adaugă sintagma „prevăzută în anexa nr. 5 la lege“, pe lângă dispoziţiile iniţiale prevăzute în actul de nivel superior - Legea nr. 263/2010, şi anume „la împlinirea vârstei standard de pensionare“. În condiţiile în care actul de rang superior nu trimite la necesitatea îndeplinirii altor condiţii, în afara celor stipulate în mod expres, pârâta nu poate adăuga la lege, fiind aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), respectarea principiului enunţat fiind o garanţie a legalităţii. Principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile să nu eludeze prevederile legale, cât şi că toate deciziile acestora se întemeiază pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Făcând referire la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au corespondent în art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, recurenta a arătat că hotărârile de guvern se adoptă pentru organizarea executării legilor şi nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse într-o lege. Încălcând însă dispoziţiile legale şi constituţionale sus-citate, hotărârea de guvern atacată, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, instituie norme derogatorii faţă de prevederile cuprinse în actul de rang superior. Pe de altă parte, a mai arătat recurenta că prin actul administrativ emis se încalcă dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, regimurile juridice diferite stabilite pentru persoanele care sunt pensionate pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei potrivit stagiului realizat fiind excluse de la acordarea pensiei de urmaş pe motivul că nu îndeplinesc vârsta la data depunerii cererii în conformitate cu normele metodologice, care fac trimitere la vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză. 4.2. Recurenta-reclamantă A.M. a depus concluzii scrise, arătând că interesul său subzistă, deoarece normele atacate încă se mai află în vigoare la acest moment, şi, având în vedere natura şi obiectul cauzei pentru respectarea şi garantarea accesului la justiţie, apreciază că instanţa trebuie să se pronunţe. Au fost invocate dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. La data de 6 februarie 2023, recurenta-reclamantă a depus din nou concluzii scrise, invocând autoritatea de lucru judecat pozitivă, prin raportare la Decizia nr. 19/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel P. - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.192/120/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dosar nr. 405/1/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022. A arătat că dezlegările din această decizie sunt obligatorii de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 5.1. Criticile referitoare la greşita aplicare a normelor de procedură de către instanţa de fond, de natură a atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va înlătura aceste critici de nelegalitate, ca neîntemeiate, observând că în cauză nu este incident cazul de casare menţionat. În esenţă, în susţinerea criticilor formulate recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de fond ar fi apreciat în mod eronat probele administrate/ar fi ignorat materialul probator. Or, modul de administrare a probelor şi de apreciere a materialului probator reprezintă o chestiune ce priveşte temeinicia hotărârii recurate, iar nu legalitatea acesteia. Aşadar, va reţine Înalta Curte că, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aceste critici ale recurentei nu se încadrează în criticile de nelegalitate limitativ reglementate de Codul de procedură civilă, astfel că nu pot face obiect al recursului. 5.2. Criticile de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii recurate, precum şi în legătură cu inserarea unor considerente contradictorii în cuprinsul acesteia, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va reţine că şi aceste critici de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse. În acest sens, contrar celor menţionate în cererea de recurs, se va constata din lecturarea considerentelor sentinţei recurate că aceasta conţine raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, care a condus la pronunţarea hotărârii, fără a se putea pretinde în mod valid că acest raţionament ar fi o preluare fidelă a apărărilor intimatului-pârât. Astfel, Înalta Curte va observa că instanţa de fond a analizat toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea introductivă în legătură cu actul normativ atacat, pe care le-a înlăturat motivat, prin indicarea textelor de lege incidente speţei, precum şi a modului în care, potrivit acestei instanţe, acestea trebuie interpretate şi aplicate. Faptul că prin hotărârea recurată nu au fost analizate toate argumentele reclamantei, invocate în susţinerea fiecărei critici de nelegalitate, în parte, nu este de natură a atrage casarea acestei hotărâri, aplicarea dispoziţiilor art. 425 din Codul de procedură civilă nefiind de natură a impune instanţei analiza separată a tuturor acestor argumente, ci doar a celor care prezintă relevanţă în dezlegarea fondului cauzei. Or, în speţă, argumentele relevante au fost complet analizate de instanţa de fond, care în urma expunerii lor a prezentat propriul raţionament în baza căruia a adoptat soluţia recurată, astfel că nu sunt incidente, din această perspectivă, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă. Nu vor fi reţinute nici criticile recurentei-reclamante referitoare la inserarea unor considerente contradictorii/străine de natura pricinii, observând instanţa de recurs că, deşi a invocat acest lucru prin cererea formulată, recurenta nu a fost în măsură să justifice în mod pertinent concluzia la care a ajuns referitoare la natura contradictorie a unora dintre considerente. În realitate, în urma verificării hotărârii atacate, Înalta Curte va observa că aceasta urmează un fir logic ce poate fi uşor urmărit, fără a conţine pasaje care se contrazic ori care contrazic concluzii anterior exprimate prin acelaşi act de procedură al instanţei. În final, în ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea principiului nediscriminării prin raportare la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, Înalta Curte va reţine că acestea au fost invocate în faţa instanţei de fond prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor şi amânarea pronunţării, fiind depăşit astfel termenul legal de modificare a acţiunii, reglementat de dispoziţiile art. 204 din Codul de procedură civilă. Pe cale de consecinţă, în aplicarea inclusiv a dispoziţiilor art. 494 raportate la art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, va observa instanţa de recurs că în mod corect aceste critici noi nu au fost analizate de instanţa fondului, iar în acelaşi timp ele nu pot face nici obiectul verificărilor instanţei de recurs, prin raportare la limitele verificărilor realizate de instanţa de control judiciar, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 494 raportate la art. 478 din Codul de procedură civilă. 5.3. Criticile de nelegalitate referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă Înalta Curte va reţine că aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea sentinţei recurate. În acest sens, va observa instanţa de recurs că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea dispoziţiilor art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deoarece se încalcă principiul ierarhiei actelor normative. Prioritar, Înalta Curte va reţine că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituţia României - care defineşte condiţiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Aşadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune aşadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forţă juridică inferioară celui care are forţă juridică superioară. Aplicând cele anterior enunţate speţei de faţă, se va constata că în ceea ce priveşte hotărârile de guvern sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 din Constituţia României, potrivit cărora: "Art. 108 Actele Guvernului (1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. [...]" În cauza de faţă, Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aspect ce rezultă din chiar denumirea actului. Art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, a cărui anulare a fost solicitată, a fost adoptat în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, textul arătând următoarele: "ART. 66 Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege." Actul normativ de rang superior, în executarea căruia a fost adoptat art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, dispune în sensul că: "ART. 85 (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. [...]" Se observă că prin lege, act normativ cu forţă juridică superioară, legiuitorul a stabilit care sunt condiţiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru ca soţul supravieţuitor să poată beneficia de pensie de urmaş, printre care „împlinirea vârstei standard de pensionare“, executarea acestor dispoziţii urmând a fi detaliată prin actul de rang inferior, reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, prin „vârstă standard de pensionare“ se înţelege „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege“. În analiza modului de executare a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin art. 66 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora: "Art. 3 Respectarea normelor de tehnică legislativă (1) Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, senatorilor sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului la iniţiativa legislativă, la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu asemenea atribuţii. [...] Art. 4 Ierarhia actelor normative [...] (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă." Aşadar, se constată că în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 intimatul-pârât Guvernul României avea obligaţia ca, la elaborarea normelor, să respecte limitele din actul de rang superior privind condiţiile de acordare a pensiei de urmaş. Or, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la „vârsta standard de pensionare“, intimatul-pârât Guvernul României a menţionat în cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 că îndeplinirea acesteia are în vedere „vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege“. Înalta Curte va observa însă că definirea sintagmei „vârsta standard de pensionare“ prin raportare exclusiv la condiţiile din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior, prin restrângerea în mod nepermis a categoriei destinatarilor normei şi eliminarea din această categorie a acelor persoane pentru care vârsta standard de pensionare se calculează inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege. De altfel, prevederile actului normativ de rang superior, respectiv cele ale art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, au fost supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a reţinut următoarele: "În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii." În considerentele acestei decizii, obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în legătură cu semnificaţia sintagmei „vârsta standard de pensionare“ din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă acoperă doar vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sau include şi vârsta standard de pensionare redusă, s-au reţinut, în continuare, următoarele: "98. În absenţa unei trimiteri exprese în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 la o anume prevedere legală, care ar fi eo ipso lămuritoare pentru intenţia legiuitorului în privinţa accepţiunii noţiunii de «vârstă standard de pensionare», definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este, în mod neechivoc, reperul pentru stabilirea conţinutului conceptual al sintagmei în discuţie. (...)102. Aşadar, trebuie constatat că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 conţine o trimitere implicită la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeaşi lege, potrivit cărora vârsta standard de pensionare este «vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege" Analizând corelaţia dintre dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în continuare, prin aceeaşi decizie: "125. Sintagma «vârsta standard de pensionare» din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce vizează îndreptăţirea la pensia de urmaş, înglobează accepţiunile noţiunii definite în ambele teze ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, anume atât vârsta din anexa nr. 5 la Legea [şi vârsta unică din art. 53 alin. (1)], dar şi vârsta standard de pensionare redusă.126. Este relevant faptul, deja semnalat, că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu trimite în mod expres la o anume prevedere legală, ceea ce înseamnă, după cum s-a arătat deja în prezentul raport, trimiterea implicită la definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.127. În aplicarea regulii de interpretare logică a legii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, raportarea la definiţie presupune preluarea ambelor accepţiuni ale conceptului, aşadar şi a celei privitoare la vârsta standard de pensionare redusă.128. Pe de altă parte, din moment ce definiţia cuprinde ambele semnificaţii ale noţiunii de «vârstă standard de pensionare», o eventuală intenţie a legiuitorului de limitare a noţiunii, în cuprinsul normei referitoare la pensia de urmaş, doar la una dintre accepţiuni, anume la cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit materializată într-o trimitere expresă la această anexă a legii. [...]136. Întrucât intenţia legiuitorului a fost de a acorda soţului supravieţuitor care întruneşte condiţiile de a obţine pensie un drept de opţiune între pensia sa sau pensia de urmaş, pentru ca acest drept de opţiune să fie unul concret şi efectiv, trebuie să i se recunoască soţului supravieţuitor acest drept din momentul în care acesta întruneşte condiţiile referitoare la vârsta standard de pensionare, inclusiv cu aplicarea reducerilor corespunzătoare circumstanţelor sale personale." În considerarea acestor dezlegări obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, date prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, instanţa de recurs va concluziona în sensul că limitele avute în vedere de prevederile actului de rang superior - art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 - în ceea ce priveşte categoria beneficiarilor pensiei de urmaş, determinată prin raportare la îndeplinirea condiţiei privind „vârsta standard de pensionare“, sunt mai largi decât cele reglementate prin actul de rang inferior, care, deşi a fost emis în scopul aplicării legii, restrânge această categorie a beneficiarilor, făcând trimitere la vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără aplicarea reducerilor prevăzute de acelaşi act normativ. Or, astfel cum s-a arătat anterior, în aplicarea dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, la elaborarea hotărârii de guvern contestate emitentul avea obligaţia de a ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, fără a avea posibilitatea de a introduce condiţii sau limitări ce nu au fost stabilite prin acest act, de natură a afecta însuşi dreptul substanţial recunoscut prin lege. Va mai observa instanţa de recurs că, prin condiţionarea recunoaşterii dreptului la pensia de urmaş de îndeplinirea condiţiei privind vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără ca îndeplinirea acestei condiţii (care potrivit anexei are în vedere doar data naşterii solicitantului, stagiul complet de cotizare şi stagiul minim de cotizare) să poată fi influenţată inclusiv de aplicarea reducerilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, intimatul pârât Guvernul României a operat, prin act juridic de rang inferior, o modificare nepermisă a actului normativ de rang superior, încălcând în acest mod inclusiv prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora evenimentele legislative - modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea - pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior. Astfel cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/2022 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost incidental analizate inclusiv prevederile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011: "145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă.146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ.147. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţia României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepţiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conţinută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010 şi nu de normele metodologice care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia.149. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 263/2010, astfel încât trebuie aplicat numai în limitele actului normativ cu forţă juridică superioară.150. Prin urmare, trimiterea expresă din cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte art. 85 alin. (1) din acest act normativ, nu poate înlătura de la beneficiul pensiei de urmaş pe cei care îndeplinesc cerinţele de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege." În concluzie, contrar constatărilor instanţei de fond, Înalta Curte va reţine că soluţia legislativă ce se regăseşte în conţinutul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, adoptată de intimatul-pârât Guvernul României în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, încalcă principiul ierarhiei actelor normative, restrângând în mod nepermis categoria beneficiarilor pensiei de urmaş prin raportare exclusiv la acei beneficiari care îndeplinesc condiţiile privind „vârsta standard de pensionare“ din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără a avea în vedere persoanele care îndeplinesc condiţiile referitoare la „vârsta standard de pensionare“ inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege. O astfel de restrângere, în măsura în care ar fi fost necesară, se impunea a fi realizată direct prin lege, actul normativ de rang inferior neputând opera modificări asupra drepturilor recunoscute prin actul de rang superior. Având în vedere că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă condiţie de legalitate a actului cu caracter normativ contestat, Înalta Curte va concluziona în sensul că sentinţa recurată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, precum şi a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) şi art. 58 din Legea nr. 24/2000, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 498 alin. (2) din Codul de procedură civilă, va casa hotărârea recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantei şi va dispune anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. Văzând şi dispoziţiile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, în rejudecare, Înalta Curte va obliga pârâtul Guvernul României, ca parte care a căzut în pretenţii, să plătească reclamantei A.M. cheltuielile ocazionate acesteia de soluţionarea prezentului litigiu, în cuantum total de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Totodată, în considerarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, urmează a se dispune întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I. PENTRU ACESTE MOTIVE, În numele legii, DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Sentinţei nr. 68 din 5 aprilie 2022 a Curţii de Apel P. - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare: Admite acţiunea formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Anulează dispoziţiile art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. Obligă pârâtul Guvernul României să plătească reclamantei A.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 8 februarie 2023. Judecător, A. Pohrib Magistrat-asistent, G.R. Petre ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
