Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“, cuprinsă de prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Mircea Negulescu în Dosarul nr. 823/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.583D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar partea Inspecţia Judiciară a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate îşi au izvorul în normele constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 823/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1), cu referire la sintagma „poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“ din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mircea Negulescu, procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cadrul unei cauze având ca obiect recursul declarat împotriva Încheierii din 28 februarie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori în materie disciplinară, prin care s-a admis solicitarea formulată, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, de Inspecţia Judiciară şi s-a dispus suspendarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate din funcţia de procuror până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. 1.254/IJ/218/DIP/2017, aflată pe rolul Inspecţiei Judiciare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 şi art. 45, raportate la cele ale art. 53. În acest sens arată că, dincolo de imprecizia şi generalitatea formulării în lege a motivelor de suspendare, ceea ce lasă loc subiectivismului şi arbitrariului, soluţia legislativă referitoare la durata măsurii provizorii a suspendării din funcţie, şi anume „până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“, nu satisface standardul de constituţionalitate afirmat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Astfel, restrângerea oricărui drept sau oricărei libertăţi presupune să fie nu numai corespunzătoare scopului şi proporţională cu cauza care a generat-o, dar, în consideraţia caracterului temporar, legea trebuie să prevadă termenul pentru care poate fi dispusă şi durata maximă. Autorul excepţiei susţine că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu prevede nici termenul pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a suspendării provizorii, iar sintagma „până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“, prin imprecizie, poate conduce la ideea că singura limitare în timp este termenul de 2 ani de prescripţie a răspunderii disciplinare [potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004], care stinge şi acţiunea disciplinară. Or, „în această condiţie posibilă în contextul în care dreptul la apărare presupune administrarea probatoriului şi antamarea căilor de atac, potrivit Legii nr. 317/2004 şi Codului de procedură civilă, disproporţionalitatea vădită a măsurii provizorii este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului la muncă şi a libertăţii economice“. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016 şi nr. 712 din 4 decembrie 2014. 6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că suspendarea din funcţie reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este o măsură provizorie care se dispune în cursul cercetării disciplinare în situaţia în care prezumţia de nevinovăţie subzistă şi nu se confundă cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, când prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată pe cale disciplinară. Cu toate acestea, deşi în ambele situaţii este vorba despre restrângerea unor drepturi, în cazul sancţiunii suspendării din funcţie, legiuitorul a prevăzut durata maximă de 6 luni şi a creat, prin excepţie, posibilitatea exercitării dreptului la muncă şi a libertăţii economice, ridicând incompatibilităţile şi interdicţiile [art. 62 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 303/2004], însă, în cazul măsurii provizorii [art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], magistratul este lipsit de protecţia aceloraşi drepturi şi libertăţi constituţionale, deşi, suportând o măsură provizorie, beneficiază în continuare de prezumţia de nevinovăţie. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi-a exprimat opinia în sensul că „subzistă anumite indicii rezonabile de neconstituţionalitate“. Consideră că motivul de neconstituţionalitate referitor la imprecizia şi imprevizibilitatea textului de lege criticat este neîntemeiat, sens în care invocă argumentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, paragrafele 21, 23 şi 31. Referitor la criticile de neconstituţionalitate din perspectiva prezumţiei de nevinovăţie, instanţa consideră că, într-adevăr, legea nu prevede expres faptul că nu sunt aplicabile interdicţiile şi incompatibilităţile pe perioada suspendării provizorii din funcţie dispusă în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în timp ce acest beneficiu este prevăzut expres de art. 62 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în cazul sancţiunii disciplinare de suspendare din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni, dispusă în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004. Însă o atare inadvertenţă legislativă nu reprezintă în sine un viciu de neconstituţionalitate, în condiţiile în care revine instituţiilor competente şi, eventual, instanţei de judecată să aprecieze, în activitatea de interpretare şi aplicare administrativă sau judecătorească a legii, dacă dispoziţiile art. 62 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 - referitoare la ridicarea interdicţiilor şi incompatibilităţilor specifice funcţiei de magistrat în perioada de suspendare din funcţie - sunt aplicabile şi în ipoteza măsurii provizorii de suspendare din funcţie dispusă în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Totodată, sunt relevante mutatis mutandis şi considerentele de la paragraful 37 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016, conform cărora suspendarea raportului de muncă în cazul prevăzut de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu are semnificaţia încălcării prezumţiei de nevinovăţie. Cât priveşte testul de proporţionalitate a prevederilor criticate ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, din perspectiva asigurării unui just echilibru între scopul legitim urmărit şi respectarea dreptului la muncă, garantat de art. 41 din Constituţie, instanţa consideră că nu pot fi negate elementele de similitudine menţionate în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016. Elementul de similitudine rezidă în faptul că nici art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu prevede o durată maximă de timp pentru care poate fi dispusă măsura provizorie de suspendare din funcţia de magistrat, ci doar momentul procedural până la care poate fi dispusă măsura, respectiv „până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“. Or, având în vedere jurisprudenţa în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, durata procedurii disciplinare, până la momentul soluţionării definitive, depăşeşte cu mult durata de 6 luni, avută în vedere de Curtea Constituţională în considerentele citate. Însă în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor nu a fost identificat niciun text de lege similar celui din Codul muncii pentru ipoteza în care, în cadrul procedurii disciplinare, se constată nevinovăţia magistratului. Art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se referă la procesul penal, iar nu la procedura disciplinară. În aceste condiţii, este evident faptul că argumentaţia instanţei de contencios constituţional din considerentele citate îşi menţine validitatea şi în privinţa ipotezei reglementate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Astfel, dacă în procedura disciplinară fie se constată nevinovăţia magistratului, fie îi este aplicată o sancţiune disciplinară, este de necontestat faptul că magistratul respectiv va suporta în continuare consecinţele negative pe care măsura provizorie de suspendare din funcţie le-a produs asupra vieţii sale profesionale şi cu precădere asupra vieţii personale. Astfel fiind, nu poate fi contestat faptul că textul de lege criticat permite apariţia unor situaţii în care măsura provizorie de suspendare din funcţie fie generează consecinţe mai aspre decât sancţiunea disciplinară aplicată, fie reprezintă o sancţiune disciplinară deghizată într-o măsură provizorie în ipoteza în care acţiunea disciplinară este respinsă, situaţii care, fără echivoc, ar constitui o încălcare a principiului proporţionalităţii din perspectiva imperativului ca sancţiunea să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului răspunderii disciplinare. În sensul celor expuse, instanţa consideră că, în privinţa dispoziţiilor criticate, subzistă indicii cel puţin rezonabile cu privire la lipsa de conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, sub aspectul dreptului fundamental la muncă, prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă argumentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. Se impune precizarea că, chiar dacă în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor nu există un text de lege care să prevadă în mod expres plata în favoarea magistratului a drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie, precum şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru aceasta perioadă, pentru ipoteza în care, în procedura disciplinară, se constată nevinovăţia sa, aceste drepturi ale magistratului derivă din conţinutul altor dispoziţii legale. Astfel, este adevărat că art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se referă la procesul penal, însă aceeaşi soluţie trebuie avută în vedere, pentru identitate de raţiune, şi în cazul suspendării din funcţie a magistratului în procedura disciplinară, folosind argumentul de analogie - unde există aceleaşi raţiuni, trebuie aplicate soluţii identice. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (2) din Codul muncii, dispoziţiile acestuia se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă - aşa cum este cazul raportului de muncă al magistraţilor - în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Or, art. 52 alin. (2) din Codul muncii stabileşte, într-o astfel de situaţie, că „în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului“. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererea depusă la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, notele scrise ale Inspecţiei Judiciare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“ cuprinsă de prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 317/2004 au fost modificate prin art. I pct. 54 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, având următorul conţinut: „Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare.“ Curtea observă că, deşi autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 52 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma „poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“, în realitate, analizând susţinerile autorului excepţiei, acesta critică însăşi dispoziţia art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin care se atribuie competenţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie înseşi dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 privind dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea a 4-a „Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor“ a capitolului IV „Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii“ din Legea nr. 317/2004 şi prevăd că, pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. 15. Pe de altă parte, Curtea reţine că suspendarea din funcţie ca sancţiune disciplinară este prevăzută de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care dispune că sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: avertismentul; diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an; mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior; suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; retrogradarea în grad profesional; excluderea din magistratură. 16. Prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 6 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. La paragrafele 18 şi 19 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că magistratul poate fi suspendat oricând pe tot parcursul soluţionării procedurii disciplinare declanşate împotriva sa. Suspendarea operată nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, ci al unei măsuri provizorii având ca scop desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau evitarea atingerii grave a prestigiului justiţiei. Suspendarea provizorie va dura până când hotărârea de soluţionare a acţiunii disciplinare rămâne definitivă fie prin neatacarea hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de soluţionare a acţiunii disciplinare, fie prin rămânerea definitivă a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului. Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară este obligatorie, garanţie care se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza suspendării provizorii din funcţie. 17. Ţinând cont de acestea, Curtea constată că suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este o măsură provizorie, care se dispune în cursul cercetării disciplinare, spre deosebire de suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, care este o sancţiune disciplinară. 18. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează neclaritatea textului de lege criticat, prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, precitată, paragraful 21, Curtea a reţinut că „motivele pentru care magistratul poate fi suspendat din funcţie sunt expres prevăzute de textul criticat. Desigur, ele presupun o apreciere din partea membrilor secţiei Consiliului, fără ca acest lucru să determine un caracter imprevizibil al textului. Consiliul are rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară şi, prin urmare, are competenţa acordată de legiuitorul constituţional să soluţioneze atât acţiunea disciplinară în sine, cât şi incidentele/cererile conexe acesteia. Stabilirea expresă a unui fapt sau act juridic care să determine măsura suspendării provizorii este dificil, dacă nu imposibil de realizat pe planul tehnicii legislative, întrucât legiuitorul ar trebui să reglementeze exhaustiv conduitele legale interzise pe care subiectul acţiunii disciplinare să le fi săvârşit pentru a se putea dispune măsura analizată, conduite care ele însele ar putea să constituie la rândul lor abateri disciplinare, şi nu motive care să determine suspendarea provizorie. De aceea, textul criticat a acordat această putere de apreciere instanţei disciplinare, în virtutea competenţei sale reglementate de art. 133 şi 134 din Constituţie, stabilindu-se în mod expres condiţiile a căror îndeplinire este verificată de instanţa disciplinară pentru a se dispune, în final, măsura suspendării provizorii din funcţie a magistratului“. Totodată, Curtea a constatat, la paragraful 31 al Deciziei nr. 774 din 10 noiembrie 2015, că „recunoaşterea accesului liber la justiţie şi în privinţa hotărârilor prin care se dispun măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de judecător sau procuror se impune cu atât mai mult cu cât măsurile provizorii luate în cursul procedurii disciplinare pot avea o întindere temporală deosebită - până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, ceea ce înseamnă că aceasta poate dura până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de sancţionare disciplinară a judecătorului sau procurorului. Astfel, măsura provizorie, din punctul de vedere al întinderii sale în timp, ar putea fi mai aspră decât însăşi sancţiunea disciplinară aplicată [desigur, cu excepţia celei de excludere din magistratură]. De asemenea, nu trebuie neglijate nici consecinţele negative ale unei asemenea măsuri provizorii care se repercutează, în mod direct, asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, respectiv de a înfăptui justiţia sau de a apăra interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, după caz, cât şi în situaţia de a nu-şi primi indemnizaţia pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluţia de sancţionare pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii sau de instanţa judecătorească, după caz, asupra fondului acţiunii disciplinare. În consecinţă, recunoaşterea, pe cale de interpretare, a dreptului de a contesta hotărârea prin care s-a luat măsura suspendării provizorii din funcţie abia odată cu fondul nu reprezintă un remediu judiciar care să corespundă exigenţelor art. 21, art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie“. 19. Referitor la critica principală a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume susţinerea potrivit căreia măsura suspendării din funcţie reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este o măsură disproporţionată, de natură a afecta însăşi substanţa dreptului la muncă şi a libertăţii economice, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, pe care o invocă autorul excepţiei, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii“. Curtea a reţinut, la paragraful 27 al deciziei invocate, că „deşi în ipoteza normei de drept criticate nu se poate vorbi de o negare a dreptului la muncă, în egală măsură nu se poate omite că măsura suspendării contractului individual de muncă reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, lăsată, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, la dispoziţia angajatorului“. Astfel, Curtea a analizat dacă această restrângere este rezonabilă, proporţională cu obiectivul urmărit şi nu transformă acest drept într-unul iluzoriu/teoretic, prin efectuarea unui test de proporţionalitate. În acest sens, la paragrafele 30 şi 31 ale Deciziei 261 din 5 mai 2016, Curtea a constatat că măsura reglementată de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 urmăreşte, deopotrivă, protejarea unor drepturi de sorginte legală şi constituţională ale angajatorului. Referitor la caracterul adecvat şi necesar al restrângerii exerciţiului dreptului la muncă în raport cu scopul urmărit, Curtea a apreciat că suspendarea contractului individual de muncă în ipoteza analizată reprezintă o măsură adaptată scopului urmărit şi este capabilă, în abstract, să îndeplinească exigenţele acestuia. Cât priveşte caracterul proporţional al măsurii reglementate de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, respectiv al realizării unui just echilibru între drepturile în concurs, anume dreptul la muncă şi dreptul angajatorului de a lua măsurile necesare bunei desfăşurări a activităţii economice, Curtea a reţinut, la paragraful 32 al Deciziei nr. 261 din 5 mai 2016, că suspendarea contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, atunci când există temeiuri pentru a aprecia că, prin conduita sa în îndeplinirea obligaţiilor ce izvorăsc din raportul de muncă, salariatul ar putea periclita interesele angajatorului, trebuie să se supună unor condiţii care să asigure că această măsură nu are un caracter arbitrar. Or, singura condiţie pe care angajatorul este ţinut să o respecte pentru a putea dispune suspendarea contractului individual de muncă reprezintă o măsură pe care tot acesta o iniţiază, anume începerea cercetării disciplinare împotriva salariatului. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea în prealabil, Codul muncii nu limitează suspendarea contractului individual de muncă pentru un anumit termen, astfel că, potrivit legii, nimic nu împiedică extinderea acestei măsuri până la împlinirea termenului stabilit de art. 252 alin. (1) din acest act normativ. Chiar dacă prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 legiuitorul a urmărit în mod evident prevenirea unor eventuale prejudicii aduse angajatorului, acest aspect nu este precizat ca o condiţie expresă pentru suspendarea contractului de muncă, astfel că nimic nu îl opreşte pe acesta să dispună măsura suspendării chiar şi în ipoteza în care continuarea raportului de muncă, până la stabilirea unei eventuale răspunderi disciplinare, nu ar avea niciun efect negativ asupra activităţii sau intereselor angajatorului. 20. Bazându-se pe aceste considerente, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză consideră că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţional, deoarece nu prevede nici termenul pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a suspendării provizorii, iar sintagma „până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare“, prin imprecizie, poate conduce la ideea că singura limitare în timp este termenul de 2 ani de prescripţie a răspunderii disciplinare [potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004], care stinge şi acţiunea disciplinară. Se mai susţine că măsura suspendării din funcţie reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este o măsură disproporţionată, de natură a afecta însăşi substanţa dreptului la muncă şi a libertăţii economice. 21. Cu privire la aceste susţineri, invocate prin prisma considerentelor Deciziei nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea reţine că, spre deosebire de art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede că, pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, „dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei“. Curtea constată, astfel, că secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate dispune în mod arbitrar suspendarea din funcţie a magistratului, ci numai „dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare“ sau „dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei“. Astfel, motivele suspendării din funcţie ca măsură provizorie sunt în mod expres prevăzute în lege. 22. Curtea mai constată că, prin completarea textului de lege criticat prin Legea nr. 234/2018, s-a introdus posibilitatea reevaluării măsurii suspendării oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, chiar dacă Legea nr. 234/2018 a intrat în vigoare ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, această completare a dispoziţiilor de lege criticate constituie o normă de procedură, de imediată aplicare. Totodată, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 317/2004 au fost completate prin Legea nr. 234/2018 cu alin. (1^1)-(1^4), având următorul cuprins: "(1^1) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie în condiţiile alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie. Competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.(1^2) Contestaţia se soluţionează de urgenţă şi cu precădere şi nu suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea instanţei este definitivă.(1^3) Până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii.(1^4) Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului este desfiinţată, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în magistratură pe această perioadă." 23. Astfel, Curtea reţine că suspendarea din funcţie a magistratului, ca măsură provizorie pe durata cercetării disciplinare, se poate dispune până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, având astfel caracter limitat în timp, cu atât mai mult cu cât poate fi reevaluată oricând pe această durată şi poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. 24. În ceea ce priveşte garanţiile magistratului suspendat, potrivit art. 52 din Legea nr. 317/2004, contestaţia se soluţionează de urgenţă şi cu precădere şi nu suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii, iar, până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii. Totodată, dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului este desfiinţată, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în magistratură pe această perioadă. 25. Având în vedere acestea, Curtea constată că, în cazul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu pot fi aplicate mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 261 din 5 mai 2016 referitoare la neconstituţionalitatea art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, deoarece dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 317/2004 prevăd o serie de garanţii împotriva luării abuzive a măsurii suspendării din funcţie pe durata procedurii disciplinare. 26. În ceea ce priveşte critica referitoare la restrângerea disproporţionată a dreptului la muncă, Curtea constată, mai întâi, că măsura suspendării din funcţie reprezintă o limitare a exerciţiului dreptului la muncă, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, paragraful 27. Analizând dacă această limitare este rezonabilă, proporţională cu obiectivul urmărit şi nu transformă acest drept într-unul iluzoriu/teoretic, prin efectuarea unui test de proporţionalitate, asemănător celui efectuat prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea constată că „orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, în vederea realizării testului de proporţionalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, paragraful 28). 27. Examinând aceste trei elemente, Curtea reţine, mai întâi, că scopul urmărit de legiuitor prin măsura suspendării magistratului din funcţie pe durata cercetării disciplinare este asigurarea desfăşurării cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi asigurarea prestigiului justiţiei, măsura suspendării din funcţie fiind justificată de necesitatea protejării intereselor autorităţii/instituţiei publice implicate, scop circumscris atât stabilirii obiective a vinovăţiei magistratului implicat, cât şi prevenirii unei conduite a magistratului, de natură a influenţa desfăşurarea procedurii disciplinare. Astfel, scopul măsurii de suspendare nu este unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public al desfăşurării cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi asigurarea prestigiului justiţiei. În acest sens, măsura suspendării magistratului din funcţie pe durata cercetării disciplinare este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, şi este un instrument necesar pentru desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi asigurarea prestigiului justiţiei. Cât priveşte proporţionalitatea acestei măsuri, adică existenţa unui just echilibru între dreptul la muncă al magistratului suspendat şi interesul public al asigurării prestigiului justiţiei, Curtea constată că, potrivit textului de lege criticat, suspendarea din funcţie a magistratului pe perioada procedurii disciplinare nu are un caracter arbitrar, ci poate fi dispusă numai „dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare“ sau „dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei“. Totodată, măsura suspendării din funcţie are un caracter temporar, putând fi dispusă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, putând fi reevaluată oricând pe durata judecătorii acţiunii disciplinare. De asemenea, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 şi a intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018, hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, se poate ataca separat, asigurându-se astfel accesul la justiţie al magistratului suspendat. Contestaţia se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, iar, până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii. Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a judecătorului sau procurorului este desfiinţată, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condiţiile Legii nr. 303/2004, şi i se recunoaşte vechimea în muncă şi în magistratură pe această perioadă. 28. În concluzie, Curtea constată că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a urmărit în mod evident asigurarea prestigiului justiţiei, reglementând, totodată, garanţii suficiente pentru asigurarea dreptului la muncă, a dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie al magistratului suspendat din funcţie, ca măsură provizorie, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. 29. Cu privire la susţinerea autorului excepţiei - potrivit căreia, pe perioada suspendării din funcţie ca măsură provizorie, ar trebui ridicate incompatibilităţile şi interdicţiile magistratului, în mod similar cu situaţia suspendării din funcţie ca sancţiune disciplinară, caz în care legiuitorul a prevăzut durata maximă de 6 luni şi a creat, prin excepţie, posibilitatea exercitării dreptului la muncă şi a libertăţii economice, ridicând incompatibilităţile şi interdicţiile - Curtea reţine că aceasta constituie, în realitate, o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile aplicabile judecătorilor şi procurorilor, chestiune care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. De altfel, potrivit, art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, „În perioada suspendării din funcţie dispuse în temeiul alin. (1) lit. a)-a^2) şi lit. c)-e) şi alin. (1^1), judecătorului şi procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8 şi nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate. Această perioadă nu constituie vechime în muncă şi în magistratură“. 30. În final, cu privire la Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală, invocată de autorul excepţiei, Curtea reţine că aceasta nu are incidenţă în cauza de faţă. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Negulescu în Dosarul nr. 823/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
