Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid-Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Societatea Top Util Construct - S.R.L. (fostă Betarom Alex Construct - S.R.L.), cu sediul în comuna Ostra, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 3.479/86/2018 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.243D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, în realitate, autoarea excepţiei antamează aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii în circumstanţe particulare, în funcţie de natura litigiului şi probatoriului administrat, care nu se circumscriu însă limitelor controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.479/86/2018, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Top Util Construct - S.R.L. (fostă Betarom Alex Construct - S.R.L.), cu sediul în comuna Ostra, judeţul Suceava, într-o cauză având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unui act administrativ-fiscal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia este nemulţumită de interpretarea pe care organele fiscale o dau dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 în coroborare cu cele ale art. 11 din Legea nr. 241/2005, în sensul asocierii, în activitate, a organelor fiscale cu organele judiciare, apreciind că este necesară o interpretare a Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea coroborată a normelor criticate. Se susţine că ori de câte ori Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) consideră că se impune formularea unei plângeri penale (în temeiul art. 267 din Codul penal coroborat cu art. 288 din Codul de procedură penală), ANAF apreciază că se justifică emiterea unei decizii de măsuri asigurătorii, fără a mai fi necesar să fie îndeplinite condiţiile din cuprinsul art. 213 din Codul de procedură fiscală. 6. Într-o astfel de ipoteză, consideră că existenţa în paralel a acestor norme de drept şi lipsa unei interpretări oficiale care să limiteze aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 241/2005 în sfera de atribuţii a organelor judiciare în materie penală pentru adoptarea unor astfel de măsuri conduc, pe de o parte, la inechităţi între participanţii la procedura fiscală şi cei din procedura penală, iar, pe de altă parte, determină o gravă încălcare a prezumţiei de nevinovăţie în proceduri extrapenale. Apreciază că este inadmisibil ca un organ fiscal să îşi motiveze actele emise, care au o reglementare exclusivă în Codul de procedură fiscală, cu argumente din sfera dreptului penal, doar fiindcă denumirea instituţiei este identică. Susţine că legiuitorul nu a anticipat că ANAF ar putea să realizeze astfel de raţionamente juridice şi a menţinut la art. 249 din Codul de procedură penală denumirea marginală „Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii“ aferente procesului penal, noţiune aproape identică cu cea de la art. 213 din Codul de procedură fiscală. 7. Aşa fiind, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, în interpretarea actuală, ANAF poate fi asociată în activitatea sa cu organele judiciare, astfel cum sunt definite la art. 30 din Codul de procedură penală, fiind necesară o interpretare a Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea coroborată a acestor norme, astfel încât să nu existe posibilitatea ca orice act administrativ fiscal de tipul măsurilor asigurătorii să fie menţinut în vigoare doar pentru că s-a formulat o plângere penală şi există potenţialitatea declanşării unei urmăriri penale faţă de persoana juridică sau faţă de administratorul acesteia. Susţine că o astfel de interpretare de către ANAF a normelor de drept invocate este profund neconstituţională, atât prin raportare la principiul separaţiei puterilor în stat - întrucât ANAF aparţine puterii executive, şi nu celei judecătoreşti, pentru ca astfel să poată invoca în susţinerea actelor pe care le emite norme din sfera dreptului procesual penal sau penal material -, cât şi prin raportare la principiul prezumţiei de nevinovăţie - întrucât creează un dezechilibru în materie procesual civilă faţă de părţi care ar trebui să se afle pe acelaşi nivel procesual. 8. Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, concretizată prin Decizia nr. 503 din 17 iulie 2018 şi Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017. Reţinând argumentele relevate de Curtea Constituţională prin deciziile precitate, instanţa de judecată arată că dispoziţiile criticate nu contravin principiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi libertatea individuală. Totodată, în opinia instanţei, nu pot fi reţinute nici criticile privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, dat fiind că dispoziţiile criticate nu încalcă autoritatea judecătorească şi nici nu rezultă din cuprinsul acestora vreo imixtiune de natura celei învederate de autoarea excepţiei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, şi ale art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: - Art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.“; – Art. 11 din Legea nr. 241/2005: „În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 503 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2019, paragrafele 19 şi 20, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii asupra veniturilor debitorului. În aceste condiţii, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, „rămân valabile pe toată perioada executării silite“ şi, mai mult, „odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii“. Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligaţiei. 15. Cât priveşte art. 11 din Legea nr. 241/2005, prin Decizia nr. 303 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 30 octombrie 2020, paragrafele 14, 15 şi 22 (făcând referire la jurisprudenţa anterioară în această materie), Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. La paragraful 18 al deciziei precitate, Curtea a statuat că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, Curtea a statuat că, până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii. 16. Referitor la sensul sintagmei „s-a săvârşit o infracţiune“, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în ansamblul prevederilor legale ce reglementează măsurile asigurătorii, Curtea a constatat că noţiunea de „infracţiune“ este folosită de legiuitor în sens larg, prin aceasta înţelegându-se „faptă prevăzută de legea penală“. Acest din urmă sens rezultă, în mod direct, din natura şi modalitatea de reglementare a măsurilor asigurătorii, care, potrivit art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, sunt măsuri ce pot fi dispuse de organele judiciare pe parcursul procesului penal, anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Aşa fiind, Curtea a statuat că sintagma „s-a săvârşit o infracţiune“ din cuprinsul textului criticat este clară, precisă şi previzibilă, întrunind exigenţele impuse de principiul legalităţii incriminării. 17. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea observă însă că, în speţă, autoarea excepţiei este nemulţumită de interpretarea pe care organele fiscale o dau, în practică, dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 în coroborare cu cele ale art. 11 din Legea nr. 241/2005, în sensul asocierii, în activitate, a organelor fiscale cu organele judiciare. Or, prin prisma criticii astfel formulate, Curtea apreciază că autoarea acesteia pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, iar nu instanţei constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. 18. De altfel, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 770 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 13, problema de interpretare a textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituţionalitate. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională ce are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 26 alin. (1) din Constituţie, iar pentru ca textele legale să poată forma obiect al controlului de constituţionalitate în interpretarea dată de instanţele judecătoreşti, aceasta trebuie să fie una general acceptată - putându-se realiza fie prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă - sau de un anumit nivel de acceptare la nivelul practicii judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30). Considerentele de principiu anterior expuse nu îşi găsesc aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece, pe de o parte, dispoziţia legală criticată nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte interpretarea instanţelor judecătoreşti, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a indicat vreo jurisprudenţă a acestora şi nici sensul în care aceasta a fost conturată. 19. În acest context, faptul că, în practică, dispoziţiile legale criticate se interpretează, în mod izolat, în sensul indicat de autoarea excepţiei şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii nu relevă decât o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar sau prin pronunţarea unui recurs în interesul legii. Aşadar, Curtea nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (a se vedea Decizia nr. 289 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 12 august 2020). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Societatea Top Util Construct - S.R.L. (fostă Betarom Alex Construct - S.R.L.), cu sediul în comuna Ostra, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 3.479/86/2018 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
