Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid-Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Aurelia Lăcrămioara Baronea în Dosarul nr. 12.021/302/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.177D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă, personal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind asistată de domnul avocat Vicenţiu-Alexandru Zarvă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost invocată. Acesta arată că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 creează o situaţie de discriminare între consumatorii aflaţi în situaţii asemănătoare, cu consecinţa încălcării art. 16 alin. (1) din Constituţie, context în care susţine că din interpretarea dispoziţiilor de lege criticate rezultă clar faptul că pot cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit doar consumatorii care au fost supuşi unei executări silite a imobilului ipotecat. Menţionează, însă, că pot exista şi consumatori care au vândut imobilul ipotecat cu acordul băncii creditoare, anterior începerii unor proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii, aşa cum este situaţia în speţă. Or, cu toate că aceşti consumatori sunt în situaţii similare, din interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 rezultă că legea dării în plată se aplică doar în cazul în care consumatorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar nu se aplică şi atunci când consumatorul a înstrăinat imobilul ipotecat cu acordul băncii, anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii, ceea ce, în opinia sa, este neconstituţional. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că ceea ce se urmăreşte, de fapt, este modificarea textului de lege criticat şi, implicit, adăugarea la lege, contrar art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Arată, totodată, că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se referă la o anumită categorie specifică de titulari ai acestui drept la acţiune, respectiv la consumatorul care a fost supus unei proceduri de executare silită a imobilului ipotecat, care poate formula această acţiune, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă asupra sa. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.021/302/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Aurelia Lăcrămioara Baronea în stadiul procesual al recursului într-o cauză având ca obiect Legea nr. 77/2016. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, dacă legea dării în plată se aplică doar în cazul în care consumatorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar nu se aplică şi atunci când consumatorul a înstrăinat imobilul ipotecat cu acordul băncii, anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii, întrucât astfel s-ar crea o situaţie de discriminare între diferite categorii de consumatori aflaţi în situaţii similare. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă subliniază că din interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 rezultă că pot cere instanţei să constate stingerea datoriilor dintr-un contract de credit doar consumatorii care au fost supuşi unei proceduri de executare silită a imobilului ipotecat, însă pot exista şi consumatori care au vândut imobilul ipotecat cu acordul băncii anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii. Aceşti din urmă consumatori nu ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 77/2016, deşi situaţia lor este similară cu cea a unui consumator supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Instanţa învederează că în ambele situaţii consumatorii nu beneficiază de suma obţinută prin vânzarea imobilului ipotecat, aceasta revenind băncii. Totodată, în ambele situaţii consumatorii sunt supuşi unei proceduri de executare silită în vederea recuperării debitelor aferente contractelor de credit nerecuperate de bancă după scăderea sumei obţinute din vânzarea imobilului ipotecat. Aşadar, cu toate că aceşti consumatori sunt în situaţii similare, din interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 ar rezulta că pot cere instanţei să constate stingerea datoriilor dintr-un contract de credit doar consumatorii care au fost supuşi unei proceduri de executare silită a imobilului ipotecat, nu şi cei care au vândut imobilul ipotecat cu acordul băncii anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii. Or, în aceste condiţii, prin art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se creează o situaţie de discriminare între consumatori aflaţi în situaţii similare, cu consecinţa încălcării art. 16 alin. (1) din Constituţia României. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, iar dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Arată, astfel, că, analizând îndeplinirea condiţiilor referitoare la admisibilitatea excepţiei, prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se constată existenţa unui motiv de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, generat de lipsa legăturii dispoziţiilor legale criticate cu soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Aceasta rezultă din faptul că debitorul consumator care este parte în contractul de credit nu a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, iar în aceste condiţii dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 10. De asemenea, distinct de cele mai sus reţinute, invocând Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017 şi Decizia nr. 329 din 10 mai 2018, Avocatul Poporului arată că, procedând la interpretarea art. 8 din Legea nr. 77/2016, instanţa de contencios constituţional a menţionat că prevederile art. 8 alin. (5) trebuie înţelese în contextul mai larg al art. 8, subliniind că dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la remediul juridic reglementat de textul art. 8, respectiv debitorul, dispoziţiile art. 8 alin. (5) clarifică sfera titularului dreptului, prin referirea la o categorie specifică, adică la consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Aşadar, dreptul de a cere să se constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat şi nu este condiţionat de stadiul în care se află executarea ori de forma executării silite care se continuă contra sa. 11. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie un tratament discriminatoriu faţă de consumatorii aflaţi în situaţii similare, respectiv că pot cere instanţei să constate stingerea datoriilor dintr-un contract de credit doar consumatorii care au fost supuşi unei proceduri de executare silită a imobilului ipotecat, nu şi cei care au vândut imobilul ipotecat cu acordul băncii, anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii, Avocatul Poporului precizează că, în acest sens, Curtea Constituţională a constatat referitor la conceptul de egalitate în faţa legii că acesta nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel, se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Totodată, deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, care, în redactarea criticată de autoarea excepţiei, anterior modificării prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, aveau următorul cuprins normativ: „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea criticată din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său au mai făcut în numeroase rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018, Decizia nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 16 august 2018, Decizia nr. 510 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 11 martie 2020, sau Decizia nr. 808 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2020. 17. Astfel, prin Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, paragrafele 196-199, Curtea a reţinut că pentru o înţelegere clară a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se impune situarea sa în contextul mai larg al art. 8 din acest act normativ, în integralitatea lui. Astfel, alin. (1) al art. 8 din lege instituie un remediu judiciar de drept civil specific Legii nr. 77/2016, respectiv dreptul a cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Art. 8 alin. (1) mai reglementează, deopotrivă, două aspecte cu referire la acest remediu judiciar. În primul rând, acest remediu judiciar are o natură subsidiară, în sensul că se poate recurge la el numai în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 77/2016, mai precis, în situaţia în care creditorul nu procedează, potrivit art. 5 alin. (2) şi (4) din lege, la încheierea actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, sau/şi în situaţia, reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016, în care, în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei formulate potrivit art. 7 din lege, creditorul nu se prezintă, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia, în vederea semnării actului de dare în plată. În al doilea rând, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la acest remediu judiciar specific, respectiv debitorul. Prevederile art. 8 alin. (5) reprezintă, la rândul lor, o clarificare a sferei titularului dreptului de a recurge la remediul judiciar specific instituit de art. 8 alin. (1) în sensul că, dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu face decât să se refere la categoria generală a debitorului, art. 8 alin. (5) se referă la o anumită categorie, specifică, de titulari ai acestui drept la acţiune, respectiv consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Cu alte cuvinte, legiuitorul a specificat, în mod expres, o anumită categorie de titulari ai remediului judiciar specific instituit de art. 8 al Legii nr. 77/2016 - consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. În sfârşit, de asemenea în scopul clarificării sferei titularului dreptului la acţiunea instituită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 8 alin. (5) al acesteia dispune că acel consumator care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat poate formula această acţiune, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra sa. 18. Rezultă că, în soluţionarea acţiunii în constatare instituite de art. 8 al Legii nr. 77/2016, deci inclusiv în soluţionarea acţiunii formulate de către consumatorul care a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, instanţa judecătorească va aplica, în mod obligatoriu, teoria impreviziunii. O asemenea concluzie este, de altfel, consolidată şi în paragraful 123 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, în care Curtea a reţinut că instanţa judecătorească poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii şi în faza executării silite. În urma procesului de aplicare, inclusiv în faza executării silite, a teoriei impreviziunii, instanţa judecătorească, potrivit considerentelor de la paragraful 121 al deciziei antereferite, va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa. 19. Curtea observă că, în speţă, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale dacă legea dării în plată se aplică doar în cazul în care consumatorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar nu se aplică şi atunci când consumatorul a înstrăinat imobilul ipotecat cu acordul băncii, anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar preţul obţinut a fost remis băncii. Din perspectiva criticilor astfel formulate, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 46-49, Curtea a reţinut că, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de-abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei, ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel, în speţa de faţă. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce formează obiectul dosarului instanţei judecătoreşti a quo, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. 20. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat este constituţional în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie, context în care, prin decizia antereferită, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 21. Curtea Constituţională apreciază ca fiind relevantă în speţă şi Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, paragrafele 47 şi 48, prin care instanţa supremă a subliniat că „în sprijinul admisibilităţii cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, promovate de cei ale căror imobile ipotecate fuseseră deja adjudecate, se cuvine a fi avută în vedere şi metoda sistematică de interpretare a normelor juridice, care presupune lămurirea înţelesului normei, ţinând cont de legăturile sale cu altele, din acelaşi act normativ sau dintr-un altul. Or, dacă legiuitorul ar fi înţeles ca dispoziţiile legii să se aplice numai debitorilor care mai deţin încă imobilul, această situaţie ar fi fost oricum acoperită de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, fără a fi necesară introducerea alin. (5). În acest context este util a se avea în vedere şi interpretarea istorico-teleologică, în cadrul căreia poate prezenta relevanţă faptul că, în forma iniţială, proiectul legii nu cuprindea şi alin. (5) în cadrul art. 8, acesta fiind introdus pe parcursul procesului legislativ, prin amendament aprobat. Nu în ultimul rând, interpretarea gramaticală permite lămurirea conţinutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică şi sintactică a textului legal, ţinându-se cont de înţelesul termenilor utilizaţi în textul respectiv, de legătura dintre aceşti termeni, de construcţia propoziţiei şi a frazei, de particulele întrebuinţate, precum şi de semnele de punctuaţie.“ 22. De asemenea, la paragrafele 53 şi 54 din decizia precitată, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „dreptul de a cere să se constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat şi nu este condiţionat de stadiul în care se află executarea ori de forma executării silite care se continuă contra sa. Este evident că, după încuviinţarea executării silite, creditorul poate porni executarea în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv. Cum însă executarea silită prin poprire sau asupra bunurilor mobile, fructelor şi veniturilor imobilelor nu conferă realizarea imediată şi de substanţă a creanţei, executarea silită imobiliară rămâne prima formă de executare în opţiunile creditorului. Dar chiar şi dacă o asemenea formă a executării este deja epuizată şi o altă formă de executare continuă, considerentele expuse mai sus relevă că debitorului îi este deschisă calea prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.“ 23. Aşa fiind, prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanţa de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.“ 24. Având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea constată că, prin conţinutul său normativ, reglementarea criticată este conformă Legii fundamentale şi nu conţine dispoziţii de natură a crea situaţii discriminatorii între diferite categorii de consumatori aflaţi în situaţii similare. 25. Raportat la criticile autoarei excepţiei, Curtea observă că aceasta deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate prin prisma modului de interpretare şi aplicare a acestora în cauza concretă dedusă judecăţii, or, această operaţiune este de competenţa instanţei judecătoreşti care soluţionează litigiul, iar nu de competenţa Curţii Constituţionale, nefiind o problemă de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 482 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 4 septembrie 2018, sau Decizia nr. 460 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019). 26. De altfel, prin Decizia nr. 755 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 mai 2022, paragraful 36, Curtea a reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea şi Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurelia Lăcrămioara Baronea în Dosarul nr. 12.021/302/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
