Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi ale art. 29 alin. (1^1) şi ale art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele şi pentru membrii săi Ion Sarcină şi alţii, în Dosarul nr. 1.948/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.744D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.067D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Gheorghe Cherăscu şi Alexandru Călin în Dosarul nr. 686/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A. din Bucureşti, domnul consilier juridic Florea Cornel, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 284D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 19/2000, excepţie ridicată de Marius-Florentin Popa şi alţii în Dosarul nr. 7.090/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. 6. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.744D/2018, nr. 2.067D/2018 şi nr. 284D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A. din Bucureşti şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.067D/2018 şi nr. 284D/2019 la Dosarul nr. 1.744D/2018, care este primul înregistrat 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv - S.A. din Bucureşti, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că dispoziţiile de lege care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar toate deciziile au fost de respingere. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.948/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi ale art. 29 alin. (1^1) şi ale art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele şi pentru membrii săi Ion Sarcină şi alţii, cu prilejul soluţionării unei acţiuni în care au solicitat încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii speciale sau deosebite de muncă. 11. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 686/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006, precum şi ale art. 29 alin. (1^1) şi ale art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Cherăscu şi Alexandru Călin cu prilejul soluţionării unei acţiuni prin care au solicitat obligarea angajatorului la încadrarea activităţilor desfăşurate în condiţii speciale de muncă. 12. Prin Decizia civilă nr. 2.945 din 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.090/118/2015, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 19/2000. Excepţia a fost ridicată de Marius-Florentin Popa şi alţii cu prilejul soluţionării unei acţiuni în care au solicitat încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite de muncă. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, arată că metodologia şi criteriile de încadrare a unor activităţi şi locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale, precum şi reevaluarea acestor locuri de muncă au fost reglementate prin hotărâri ale Guvernului, ceea ce le extrage de la controlul de constituţionalitate şi împiedică salariaţii să se adreseze direct instanţelor de judecată pentru constatarea anumitor situaţii cu caracter individual sau specifice unui grup de salariaţi. Mai arată că aplicarea prin legi a prevederilor art. 21 din Constituţie trebuie să garanteze în principal accesul direct la o instanţă de judecată şi numai în mod secundar accesul prin intermediari, aşa cum sunt angajatorul, sindicatele sau reprezentanţii legali ori convenţionali. Or, printre titularii dreptului de a se adresa justiţiei în vederea contestării deciziilor privind încadrarea sau reevaluarea încadrării în condiţii speciale de muncă nu se regăsesc tocmai salariaţii, adică exact acea categorie de subiecţi pe care legiuitorul trebuia să o vizeze spre protecţie şi reparaţie ca urmare a condiţiilor speciale în care aceştia şi-au desfăşurat munca. 14. De asemenea, autorii excepţiei consideră că Guvernul nu poate fi obiectiv în reglementarea criteriilor şi metodologiei de încadrare în condiţii speciale, întrucât stabileşte, pe de o parte, regulile după care salariaţii vor obţine în viitor pensiile, iar, pe de altă parte, stabileşte regulile după care are loc verificarea judecătorească a modalităţii de constituire a contribuţiilor pentru respectivele pensii. Totodată, arată că angajatorii se află în conflict de interese atunci când, pe de o parte, au calitatea de iniţiatori ai demersurilor ce duc la încadrarea în anumite condiţii a locurilor de muncă din propria unitate, iar, pe de altă parte, au scopul economic de a-şi reduce costurile cu forţa de muncă. 15. De asemenea, autorii excepţiei susţin că prin reglementarea pe calea unor hotărâri de Guvern a criteriilor şi metodologiilor de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale se obţin două categorii de salariaţi: una stabilită prin lege şi alta determinată arbitrar prin hotărâre a Guvernului. 16. Pentru aceleaşi motive, autorii excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese că intenţia legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaţilor să primeze în raport cu cele economice. De asemenea amintesc că, potrivit art. 11 alin. (6) din aceeaşi directivă, salariaţii au dreptul să recurgă la autorităţi dacă apreciază că angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile. Or, autorităţi sunt considerate şi instanţele de judecată, acestea fiind ultimele cărora salariatul se poate adresa pentru garantarea respectării drepturilor sale. În sensul celor arătate, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. 17. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi arată că stabilirea prin lege şi în legislaţia secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale şi a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuţii exclusive ale legiuitorului şi nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligaţiilor rezultate din aceste acte normative. 18. Tribunalul Constanţa - Secţia civilă arată că prin dispoziţiile de lege criticate au fost instituite proceduri administrative prealabile şi obligatorii ce trebuie urmate în vederea încadrării în grupe superioare de muncă. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, şi dispoziţiile art. 29 alin. (1^1) şi ale art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Curtea constată că dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate prin art. 196 lit. a) şi m) din Legea nr. 263/2010, anterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate. Cu toate acestea, având în vedere faptul că aceste dispoziţii de lege produc efecte în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează să se pronunţe şi cu privire la constituţionalitatea acestor texte de lege. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 19 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 19/2000: "(2) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. [...](4) Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2)." – Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000: „Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“; – Art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006: "(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare." – Art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010: „Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.“; – Art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010: "(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiţii speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiţii speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi." 23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile textelor de lege criticate încalcă dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea consideră că sunt înfrânte şi prevederile paragrafului 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L nr. 183/1989, prevederi referitoare la adoptarea de către Consiliu, prin intermediul directivelor, a cerinţelor minime pentru a promova îmbunătăţirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui nivel mai bun de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, precum şi prevederile art. 11 alin. (6) din aceeaşi directivă, în care se arată că „lucrătorii şi reprezentanţii acestora au dreptul să recurgă, în conformitate cu legislaţiile şi practicile interne, la autoritatea care răspunde de protecţia securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi mijloacele puse la dispoziţie de angajator nu corespund scopurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. În timpul inspecţiilor, reprezentanţilor lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta autorităţilor competente observaţiile lor.“ 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici identice celor invocate în prezenta cauză, acestea fiind respinse ca neîntemeiate prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, şi Decizia nr. 348 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiţii deosebite şi condiţii speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 şi Legea nr. 263/2010. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiţii deosebite şi a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit locurile de muncă în condiţii speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Prin urmare, Curtea a apreciat că este lipsită de temei critica referitoare la existenţa unor categorii diferite de salariaţi în funcţie de reglementarea criteriilor de încadrare în condiţii deosebite sau speciale de muncă prin lege sau prin hotărâri de Guvern. 25. De asemenea, Curtea a reţinut, în esenţă, că detalierea prin hotărâri ale Guvernului a unor aspecte ce ţin de concretizarea dispoziţiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opţiune de reglementare contrară prevederilor constituţionale, ci reprezintă o expresie a prevederilor constituţionale ale art. 108 alin. (2). 26. Totodată, Curtea a reţinut că abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment în exercitarea dreptului de acces la justiţie, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ care se poate pronunţa cu privire la legalitatea actului normativ. Faptul că o hotărâre a Guvernului nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate decurge din împrejurarea că un astfel de act normativ reprezintă un act de reglementare secundară, dat în aplicarea legii. 27. Analizând susţinerile vizând excluderea salariaţilor de la dreptul de a ataca în justiţie, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite sau speciale de muncă, Curtea a observat că reglementarea accesului la justiţie împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, aşa cum s-a reţinut mai sus, al hotărârilor Guvernului date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de contencios constituţional nu poate analiza acest aspect. 28. Curtea a menţionat însă cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin paragrafele 90 şi 91 ale Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, în care s-a evidenţiat faptul că dreptul de acces la justiţie al salariaţilor cu prilejul desfăşurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă a fost asigurat. Astfel, instanţa supremă a arătat că „încadrarea locurilor de muncă în condiţii superioare de muncă era de competenţa autorităţilor administrative, competenţă ce se exercita prin emiterea şi, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicţie din partea instanţelor de contencios administrativ prin care se putea sancţiona pasivitatea ori neglijenţa angajatorului şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor de a iniţia şi derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaţilor în condiţii deosebite. De asemenea, în ipoteza pasivităţii angajatorului de a declanşa procedura de încadrare în condiţii deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens.“ 29. Totodată, Curtea a reţinut că, prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunţată în cauzele conexate Dănuţ Podilă şi alţii împotriva Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. Bucureşti şi Costel Nicuşor Mucea împotriva SMDA Mureş Insolvency - SPRL, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns întrebării dacă articolul 114 alineatul (3) şi articolele 151 şi 153 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale care instituie termene stricte şi proceduri care nu permit instanţelor naţionale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităţilor desfăşurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători. Soluţia pronunţată de Curtea de la Luxembourg a fost în sensul că „articolul 114 alineatul (3) şi articolele 151 şi 153 TFUE, precum şi Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiul principal, care stabileşte termene stricte şi proceduri care nu permit instanţelor naţionale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităţilor desfăşurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.“ 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor nr. 686 din 2 noiembrie 2017 şi nr. 348 din 22 mai 2018 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele şi pentru membrii săi Ion Sarcină şi alţii, în Dosarul nr. 1.948/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Gheorghe Cherăscu şi Alexandru Călin în Dosarul nr. 686/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi de Marius-Florentin Popa şi alţii în Dosarul nr. 7.090/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
