Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 405D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. Subliniază scopul pentru care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzei în situaţia invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume înlăturarea abuzului de drept, precum şi garanţiile instituite în situaţia admiterii excepţiei. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, şi Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.318/118/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluţionării unor apeluri. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească arată că, prin Încheierea din 27 aprilie 2017, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie. 6. Susţine că, întrucât cercetarea judecătorească s-a încheiat în cauză, au fost acordate termene, în mod succesiv, pentru a se evita pronunţarea unei hotărâri revizuibile. Deoarece nu s-a putut estima data pronunţării Curţii Constituţionale asupra excepţiilor de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, instanţa de apel s-a simţit îndreptăţită să pună în discuţia părţilor posibilitatea suspendării judecării apelurilor prin reţinerea incidenţei art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, în sensul unei suspendări facultative prin aplicarea dreptului comun în materie. 7. Această opţiune este în prezent paralizată în mod absolut de dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care interzic numai în ceea ce priveşte judecata cauzelor penale suspendarea judecăţii în mod facultativ până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată în respectiva cauză. Apreciază că interdicţia de a dispune suspendarea este împotriva interesului public, întrucât împiedică reţinerea cazului prevăzut de art. 156 alin. (1) din Codul penal, prescripţia răspunderii penale continuând să curgă în lipsa unei dispoziţii de suspendare exprese. 8. Susţine că dispoziţia criticată este neclară, deoarece sintagma „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“ se poate referi numai la etapa invocării acesteia, nu şi la etapa ulterioară verificării condiţiilor de admisibilitate, care presupune sesizarea Curţii Constituţionale. Mai mult, dispoziţia criticată are şi caracter discriminatoriu în discordanţă cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu există nicio justificare raţională şi nediscriminatorie care să permită suspendarea facultativă a judecăţii cauzelor civile şi să interzică suspendarea facultativă a judecăţii cauzelor penale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. În ceea ce priveşte caracterul discriminatoriu al textului criticat, arată că nu se poate pune semnul egalităţii între părţile procesului civil şi participanţii din cadrul procesului penal, fiecare categorie de proces (civil/penal) fiind guvernată de proceduri specifice. Or, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Totodată, corelând dispoziţiile art. 16 alin. (1) cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni şi determină criteriile nediscriminării, respectiv rasa, naţionalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenenţa politică şi averea sau originea socială. Or, instituirea prin textele de lege criticate a unor dispoziţii procedurale referitoare la imposibilitatea suspendării cauzei ca urmare a ridicării excepţiei de neconstituţionalitate nu este de natură să creeze vreo discriminare între persoanele vizate de ipoteza normei juridice, pe criteriile menţionate anterior. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“ 15. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, şi Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017. 17. Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv etapei judecătoreşti a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în faţa Curţii Constituţionale şi a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă - declararea neconstituţionalităţii legii, ordonanţei ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, respectiv în materie penală - soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepţii de neconstituţionalitate, şi anume dispoziţiile cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în art. 303 alin. 6 din vechiul Cod de procedură penală şi în art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. 18. Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecării cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. 19. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. 20. Totodată, Curtea a observat că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri. Lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Distinct de cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte lipsa de claritate a sintagmei „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“, Curtea reţine că nici această critică nu este întemeiată. 23. Curtea observă că noţiunea de „ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate“ a fost utilizată de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale încă de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 22 mai 1992, rămânând neschimbată indiferent de modificările legislative suferite de acest act normativ. În ceea ce priveşte dispoziţiile Codului de procedură penală, Curtea constată că noţiunea criticată este utilizată de legiuitor atât în noua reglementare [art. 367 alin. (9)], cât şi în vechea reglementare [art. 303 alin. 6]. 24. În acest context, Curtea reţine că, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968, a constatat, prin Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, că acestea au în vedere „suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate“. Totodată, prin Decizia nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt „norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecăţii în intervalul de timp cuprins între pronunţarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, şi repunerea pe rol a cauzei, după soluţionarea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional“. 25. Aşa fiind, Curtea apreciază că utilizarea de către legiuitor a sintagmei „ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate“ în contextul reglementării unei cauze de suspendare sau a unei interdicţii de a suspenda cauza se referă la procedura pe care o excepţie de neconstituţionalitate o parcurge din momentul invocării ei până în momentul soluţionării acesteia de către instanţa de contencios constituţional. 26. De altfel, dacă s-ar accepta premisa autoarei excepţiei, s-ar ajunge la concluzia că legiuitorul a reglementat interdicţia de a suspenda cauza exclusiv pentru momentul în care subiecţii prevăzuţi de lege solicită sesizarea Curţii Constituţionale. Or, solicitarea sesizării Curţii Constituţionale se realizează instantaneu, fie în şedinţă publică, fie prin depunerea unei cereri scrise, fiind foarte greu de imaginat cum această etapă procesuală ar putea fi suspendată. 27. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare deoarece se permite suspendarea facultativă a judecăţii cauzelor civile şi se interzice suspendarea facultativă a judecăţii cauzelor penale, Curtea reţine că nici aceasta nu este întemeiată. Într-adevăr, în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicţia de a suspenda cauza în cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 413 din Codul de procedură civilă. În practică, s-a reţinut, în contextul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate, că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, coroborată cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură însă aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune (Decizia nr. 1.160 din 21 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă). 28. Cu toate acestea, Curtea apreciază că instituţia suspendării cauzei în cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate este reglementată diferit în materie penală şi civilă avându-se în vedere tocmai specificul acestora, fără ca în acest mod să se dea naştere la o discriminare. De altfel, o diferenţă de reglementare a instituţiei suspendării cauzei în cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate se poate observa şi între cele două materii anterior menţionate şi cea a contenciosului administrativ. 29. Mai mult, specificul cauzelor determină o reglementare diferită chiar în cadrul aceleiaşi materii, dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 menţionând expres obligaţia instanţei de contencios administrativ de a suspenda soluţionarea cauzei pe fond, dacă sesizează Curtea Constituţională, prin încheiere motivată, apreciind că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, aplicându-se numai în cazul acţiunilor introduse de către persoanele vătămate într-un drept al lor ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, în temeiul alin. (1) al aceluiaşi articol. Prin urmare, Curtea constată că specificul cauzei/materiei reprezintă o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru reglementarea diferenţiată a instituţiei suspendării cauzei în cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
