Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioan Ciofu în Dosarul nr. 3.014/99/2017 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.143D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosar note scrise în sensul admiterii acesteia. 4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.339D/2018 şi nr. 844D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ridicată de Elena Rovenţa în Dosarul nr. 14.806/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Liliana Bădescu în Dosarul nr. 19.522/3/2018 al aceleiaşi instanţe. 5. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 1.339D/2018, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistată de domnul avocat Şerban Dumitrescu, în calitate de apărător ales cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.339D/2018 şi nr. 844D/2019 la Dosarul nr. 1.143D/2018. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.339D/2018 şi nr. 844D/2019 la Dosarul nr. 1.143D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.339D/2018, care solicită admiterea acesteia. Arată că a criticat dispoziţiile de lege supuse controlului din perspectiva nerespectării principiului egalităţii şi a celui al neretroactivităţii. Astfel, susţine că se creează o discriminare între acei magistraţi care au săvârşit infracţiuni anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014, dar care, în funcţie de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv înainte sau după acest moment, vor beneficia sau nu de pensia de serviciu. Arată că se încalcă şi principiul neretroactivităţii legii, citând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, potrivit cărora, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu are voie să prevadă că aceasta s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. Cu alte cuvinte, săvârşirea unor fapte penale nu poate produce decât acele efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data comiterii lor. În consecinţă, dacă prevederile de lege criticate ar fi aplicabile unor fapte săvârşite anterior anului 2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, ar avea efect retroactiv. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că doar astfel autoarea acesteia va putea beneficia de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă care îi permit să formuleze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate, în cazul său, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând că, prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat asupra interpretării şi aplicării în acord cu principiul neretroactivităţii legii a prevederilor de lege criticate în cauza de faţă. Împrejurarea că unele instanţe au interpretat aceste dispoziţii legale în mod greşit nu poate conduce la acordarea unei căi de atac prin intermediul controlului de constituţionalitate. 9. Având cuvântul în replică, apărătorul autoarei excepţiei accentuează faptul că încălcarea textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate se produce atunci când este vorba despre fapte săvârşite anterior anului 2014. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Sentinţa civilă nr. 1.936 din 26 octombrie 2017, prin Decizia civilă nr. 2.210 din 17 mai 2018 şi prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunţate în dosarele nr. 3.014/99/2017, nr. 14.806/3/2017 şi, respectiv, nr. 19.522/3/2018, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a prevederilor art. I din Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Ioan Ciofu, Elena Rovenţa şi Liliana Bădescu în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor împotriva unor decizii emise de Casa Teritorială de Pensii Iaşi, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi, respectiv, de Casa de Pensii a Sectorului 3 Bucureşti privind încetarea plăţii pensiilor de serviciu acordate autorilor excepţiei. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că lipsirea de pensia de serviciu, ca urmare a unei hotărâri penale de condamnare, poate fi asimilată unei pedepse complementare, cu caracter pecuniar extrem de grav şi nelimitate în timp. Totodată, pierderea pensiei de serviciu apare ca o sancţiune, ceea ce ar determina o dublă pedepsire pentru aceeaşi faptă, contrar art. 23 alin. (12) din Constituţie, care statuează că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită decât în condiţiile şi în temeiul legii. Se invocă şi principiul ne bis in idem. Autorul excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 1.143D/2018 arată că i-au fost aplicate sancţiuni de natură penală şi civilă, iar prin decizia de sistare a pensiei speciale s-a procedat la aplicarea unei noi sancţiuni, care a constat în negarea unui drept recunoscut în temeiul vechii reglementări din Legea nr. 303/2004, consecinţa fiind înlăturarea beneficiului dobândit în mod legal. Condamnarea pentru o infracţiune nu răstoarnă, prin ea însăşi, prezumţia caracterului licit al veniturilor şi al averii, iar dreptul la pensia de serviciu nu poate fi afectat de o asemenea pedeapsă. Pensia de serviciu nu provine din săvârşirea de activităţi infracţionale, astfel că nu poate fi supusă confiscării speciale. 12. Se mai susţine că textul de lege criticat contravine şi principiului egalităţii în drepturi. Astfel, aplicarea unei asemenea pedepse pentru o singură categorie de persoane, deşi multe altele se pot afla în situaţii asemănătoare, constituie o evidentă discriminare. În acest sens, se arată că un magistrat condamnat pentru o infracţiune de corupţie sau asimilată acesteia va pierde pensia de serviciu, dar un militar condamnat pentru spionaj sau trădare prin transmitere de secrete nu o va pierde. De asemenea, dacă s-ar considera că dispoziţiile Legii nr. 118/2014 trebuie aplicate prin raportare la data deciziei definitive de condamnare, independent de data comiterii infracţiunii, s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi, deoarece magistraţii care comit aceeaşi infracţiune de corupţie, în acelaşi timp, dar sunt judecaţi separat şi condamnaţi definitiv la date diferite, ar avea, din punct de vedere legal, tratament diferit, deşi situaţiile juridice sunt identice. Sintagma „infracţiuni săvârşite (...) înainte de eliberarea din funcţie“ a permis ca, în mod abuziv, prevederea legală să fie extinsă în situaţia persoanelor condamnate definitiv înainte de data menţionată. Sancţiunea pierderii pensiei de serviciu nu a existat în legislaţie până la 27 iulie 2014. De aceea, împrejurarea că, în prezent, s-a realizat o schimbare a cerinţelor pentru primirea pensiei de serviciu nu poate avea înrâurire şi nu poate produce efecte asupra persoanelor cărora le-a fost deja recunoscut dreptul de a beneficia de această pensie, câtă vreme condamnarea însăşi nu atrăgea, la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, pierderea dreptului la pensia de serviciu. Ca o consecinţă directă, se pune şi problema respectării principiului previzibilităţii legii. 13. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază, în Dosarul nr. 1.339D/2018, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar în Dosarul nr. 844D/2019 consideră că prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale în măsura în care dispun cu privire la infracţiunile de natura celor enumerate de această dispoziţie legală săvârşite ulterior datei de 27 iulie 2014, dată când a intrat în vigoare dispoziţia legală criticată. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului hotărârii prin care Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.143D/2018, dispoziţiile art. 83^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, din întregul conţinut al considerentelor actului de sesizare, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei, rezultă că au fost criticate prevederile art. 83^2 alin. (1), fiind evident că în dispozitivul actului de sesizare s-a strecurat o eroare materială. De asemenea, Curtea observă că, în Dosarul nr. 1.339D/2018, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit dispozitivului actului de sesizare, dispoziţiile art. I din Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Art. I din Legea nr. 118/2014 introduce în corpul Legii nr. 303/2004 un nou articol, articolul 83^2. Or, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“. 19. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care au, în prezent, următorul cuprins: „(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83^1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, precum şi una din infracţiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, «Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei» săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.“ 20. Textul criticat a fost completat ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, în enumerarea infracţiunilor care atrag pierderea beneficiului pensiei de serviciu fiind incluse şi infracţiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, păstrându-se, aşadar, soluţia legislativă criticată. 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii, art. 23 alin. (12) privind legalitatea stabilirii şi aplicării pedepselor, art. 44 alin. (8) referitor la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la prezumţia dobândirii licite a averii şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi prin prisma unor critici similare, Curtea respingând, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 733 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 27 februarie 2020 (paragrafele 20-27), a reţinut că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii. Curtea a observat, de asemenea, că pensia de serviciu constituie o recompensare a asumării restricţiilor care rezultă din severitatea regimului ce caracterizează statutul de magistrat, un stimulent în vederea adoptării unei atitudini de devotament absolut faţă de valorile justiţiei pe întreaga perioadă de activitate şi a unui comportament care să releve ataşament necondiţionat faţă de respectarea legilor şi a Constituţiei, în spiritul independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Perspectiva obţinerii, la finalul perioadei active, a unei pensii de serviciu într-un cuantum suficient este de natură să protejeze magistratul de tentaţia obţinerii unor venituri suplimentare prin acţiuni situate dincolo de limitele legii, fiind astfel aptă să menţină integritatea profesională a acestuia. În consecinţă, este justificată revocarea acestui beneficiu pentru magistratul care săvârşeşte infracţiuni ce denotă evidenta nesocotire a standardelor de probitate şi moralitate profesională pe care această funcţie le presupune. 23. Curtea a constatat că neacordarea sau, după caz, sistarea pensiei de serviciu în condiţiile textului legal criticat nu are însă semnificaţia aplicării unei pedepse complementare pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei, ci constituie retragerea sau refuzul acordării unui beneficiu, menţinându-se intact dreptul la pensia în sistemul public. Măsura criticată nu are natura juridică a unei sancţiuni penale, ci intervine ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiilor morale indispensabile pentru obţinerea acesteia, când se demonstrează faptul că magistratul în cauză nu a avut un comportament care să merite să fie recompensat prin acordarea acestui tip de pensie. Ca atare, susţinerile referitoare la natura juridică a acestei măsuri, care ar exceda cadrului art. 23 alin. (12) din Constituţie privind legalitatea stabilirii şi aplicării pedepselor, nu pot fi reţinute. 24. Tot astfel, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora prin textul de lege criticat s-ar produce o dublă pedepsire pentru aceeaşi faptă, contrar aceloraşi prevederi din Legea fundamentală mai sus invocate. Semnificaţia principiului ne bis in idem este aceea că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică (art. 6 din Codul de procedură penală), situaţie care nu se regăseşte în ipoteza analizată. 25. Totodată, referitor la critica prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, Curtea a constatat că neacordarea sau retragerea beneficiului pensiei de serviciu nu afectează în niciun fel prezumţia dobândirii licite a averii. 26. De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie pe considerentul diferenţei de tratament juridic dintre magistraţi şi militari, acestora din urmă nefiindu-le retras beneficiul pensiei de serviciu în cazul condamnărilor pentru săvârşirea de infracţiuni. Sub acest aspect, Curtea a observat că ţine de aprecierea exclusivă a legiuitorului ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească anumite reguli speciale aplicabile drepturilor la pensie pentru diverse categorii socioprofesionale. 27. În ceea ce priveşte criticile prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, acestea au mai fost examinate prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019 (paragraful 47 şi următoarele). Curtea a reţinut că prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prezintă două ipoteze de aplicare. Întro primă ipoteză, când condamnarea intervine în timpul în care persoana deţine calitatea de judecător, condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă constituie chiar cauze de eliberare din funcţia de judecător [art. 65 alin. (1) lit. f) din lege], astfel încât pierderea calităţii de judecător împiedică naşterea dreptului la pensia de serviciu. Spre deosebire de cauza de eliberare din funcţie care survine indiferent de natura infracţiunii comise, consecinţa în planul drepturilor de pensie este limitată la condamnarea judecătorului pentru o infracţiune reglementată de lege. În schimb, în ipoteza în care condamnarea a survenit după încetarea funcţiei de judecător prin pensionare, efectul juridic al hotărârii de condamnare cu privire la beneficiul pensiei de serviciu se produce imediat, respectiv judecătorul pierde beneficiul pensiei de serviciu (născut la data eliberării din funcţie) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Sub aspectul incidenţei temporale a normei care reglementează sancţiunea cu privire la dreptul la pensie de serviciu, singura condiţie impusă de legiuitor este aceea ca infracţiunea pentru care a fost condamnat judecătorul să fi fost săvârşită înainte de eliberarea sa din funcţie, deci în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 28. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate, Curtea a observat că art. 83^2 alin. (1) din lege reglementează consecinţele juridice în planul carierei profesionale, respectiv sancţiunile civile aplicate ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de ipoteza normei. 29. Având în vedere că, potrivit art. 173 din Codul penal, precum şi celor reţinute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, Curtea a constatat că în conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracţiuni, ci consecinţele juridice pe care o condamnare penală le are în sfera statutului profesional al judecătorului. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 nu se circumscriu noţiunii de „lege penală sau contravenţională“, pentru ca acestea să constituie o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 30. În lumina celor expuse, Curtea a reţinut că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de judecător, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiţii ce ţin de încetarea calităţii de judecător. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor (...)“. De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile). La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală Aplicarea în timp a legii civile. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor“. 31. Ţinând cont de momentul săvârşirii faptelor pentru care autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate au fost condamnaţi, problema supusă controlului vizează, la fel ca în situaţiile examinate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019 şi prin Decizia nr. 733 din 21 noiembrie 2019, precitate, în primul rând, modul de interpretare şi aplicare a legii, atribut care, prin excelenţă, ţine de resortul instanţelor de drept comun, întrucât existenţa ori inexistenţa unui caz de împiedicare a naşterii dreptului la pensia de serviciu sau de pierdere a acestui drept se întemeiază, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, pe criterii care pot fi cu uşurinţă identificate de autorităţile competente. Totuşi, prin deciziile citate, Curtea a analizat, din perspectiva conflictului de legi în timp, posibilele neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor a legii civile. 32. Astfel, Curtea a reţinut (paragraful 54 din Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019) că este fără îndoială că, de la data intrării în vigoare, norma referitoare la împiedicarea naşterii dreptului la pensia de serviciu sau la pierderea acestui drept se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul ei. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau procuror care este condamnat, în condiţiile legii, pentru o infracţiune săvârşită după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, îi încetează calitatea profesională şi, implicit, nu beneficiază de pensie de serviciu nu este de natură a afecta vreun drept fundamental al persoanei în cauză, întrucât simpla expectativă/vocaţie pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor nou-instituite, reguli care îi sunt deplin cunoscute la data săvârşirii faptei. 33. Curtea a observat (paragraful 55 din aceeaşi decizie) că alta este situaţia în care judecătorul sau procurorul este sancţionat penal pentru o faptă comisă anterior apariţiei normei criticate. Deşi legea nouă poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/ succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată. Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârşită în perioada anterioară intrării în vigoare a normei instituite de art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 (27 iulie 2014) reprezintă, sub aspectul conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. Aşadar, din perspectiva legii civile, constituie un fapt complet realizat, care nu poate produce alte consecinţe juridice în afara celor expres prevăzute de normele în vigoare la acea dată. În absenţa unor astfel de norme, reglementarea ulterioară a unor efecte cu conţinut prohibitiv capătă semnificaţia încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, conduita legiuitorului înfrângând şi cerinţa previzibilităţii normei juridice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, sau Decizia nr. 680 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017). 34. Curtea a conchis că, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu are voie să prevadă că aceasta s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. Cu alte cuvinte, săvârşirea unor fapte penale nu poate produce decât acele efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data comiterii lor (astfel, dacă fapta a fost comisă anterior datei de 27 iulie 2014, condamnarea poate constitui temei pentru eliberarea din funcţia de judecător sau de procuror, dar nu şi temei pentru pierderea pensiei de serviciu). 35. Aşa fiind, Curtea a reţinut că textul de lege criticat este în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile dacă sancţiunea de drept civil este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia. Aşadar, sub aspect material, temeiul juridic al pierderii beneficiului dreptului la pensia de serviciu îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data naşterii raportului juridic, respectiv data săvârşirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale sau a condiţiilor de acordare a pensiei de serviciu neavând nicio influenţă/înrâurire asupra existenţei acesteia. Prin urmare, revine instanţelor judecătoreşti în faţa cărora au fost deduse controlului actele administrative prin care s-au dispus efectele în plan civil ale unei hotărâri judecătoreşti de condamnare penală să verifice temeinicia şi legalitatea acestora prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material. 36. Curtea a constatat, aşadar, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată, dispoziţiile criticate având o incidenţă limitată la câmpul lor temporal de acţiune, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile. 37. Cele statuate prin deciziile citate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. De altfel, dificultăţile ridicate în practica judecătorească de aplicarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate au fost îndepărtate prin intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care, prin Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, text introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2020, care a statuat că, în interpretarea şi aplicarea art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziţia legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării sale în vigoare. 38. Având în vedere argumentele prezentate mai sus, întrucât nu s-a reţinut afectarea niciunuia dintre drepturile fundamentale invocate, dispoziţiile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt incidente în cauză. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioan Ciofu în Dosarul nr. 3.014/99/2017 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi de Elena Rovenţa şi Liliana Bădescu în dosarele nr. 14.806/3/2017 şi, respectiv, nr. 19.522/3/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
