Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ţicu Darin în Dosarul nr. 466/30/2018/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 378D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 379D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Cojocăreanu în Dosarul nr. 6.735/63/2017/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. 4. Magistratul-asistent referă asupra procedurii de citare a părţii Grădinaru Florin, învederând că acesta a fost citat la toate cele trei adrese menţionate de instanţa judecătorească, una dintre ele fiind în străinătate. Se arată că dovada îndeplinirii procedurii de citare în străinătate s-a întors nesemnată de persoana citată. Magistratul-asistent arată că procedura de citare s-a realizat şi prin afişare la uşa instanţei şi pe site-ul Curţii Constituţionale. Procedura de citare este legal îndeplinită cu celelalte părţi. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază procedura de citare ca fiind îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 379D/2018 la Dosarul nr. 378D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Subliniază scopul procedurii de cameră preliminară, acela de a verifica şi înlătura eventualele neregularităţi survenite în cursul urmăririi penale, astfel încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 249 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iulie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 466/30/2018/a1, Tribunalul Timiş - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ţicu Darin în procedura camerei preliminare. 9. Prin Încheierea nr. 15 din 23 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.735/63/2017/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Cojocăreanu în procedura camerei preliminare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că „soluţia legislativă criticată nu dă posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a restitui cauza la procuror în situaţia în care constată nulitatea unor acte de urmărire penală ce încalcă dispoziţiile legii şi drepturile procesuale ale inculpatului, nulitate ce presupune efectuarea unor probe suplimentare de către procuror, respinse în mod nelegal în cursul urmăririi penale“. Deşi, potrivit art. 124 din Constituţie, „justiţia se înfăptuieşte în numele legii“, iar „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, soluţia legislativă restrânge rolul judecătorului, acesta neputând trimite cauza la procuror, dreptul la apărare al inculpatului nefiind asigurat în toate etapele procesului penal. 11. Susţin că sancţiunea anulării, în temeiul art. 282 din Codul de procedură penală, a ordonanţelor procurorului prin care s-a respins cererea de administrare a unor probe apare ca fiind lipsită de eficacitate, în contextul în care judecătorul nu poate restitui cauza la procuror într-o astfel de situaţie. Se încalcă astfel dreptul inculpatului la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalităţii şi a normelor procesual penale. 12. Apreciază că sunt încălcate principiul legalităţii procesului penal şi cel al separaţiei funcţiilor judiciare, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară este obligat să dispună începerea judecăţii, deşi acesta a exclus mai multe probe şi a sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Or, în condiţiile legale actuale, prin aplicarea art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, nefiind posibilă trimiterea cauzei la parchet, în raport cu soluţia de excludere a tuturor probelor relevante, funcţia de judecată presupune, în concret, şi exercitarea funcţiei de urmărire penală. În continuare, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016. Arată că legiuitorul a prevăzut în mod distinct funcţiile judiciare care se exercită în cadrul procesului penal, art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală făcând o deosebire clară între funcţia de urmărire penală şi funcţia de judecată, în timp ce alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte în mod expres că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. 13. Astfel, în condiţiile în care urmărirea penală este golită de conţinut prin excluderea aproape în întregime a probelor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a declaraţiilor de suspect şi de inculpat, dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, care impun judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii, interzicând trimiterea cauzei la parchet, încalcă principiile legalităţii şi separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal şi, în consecinţă, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. 14. Tribunalul Timiş - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, care împiedică judecătorul de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate în cursul urmăririi penale ţine seama tocmai de principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală. A permite judecătorului de cameră preliminară să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu suficiente pentru susţinerea acuzaţiei înseamnă depăşirea obiectului procedurii camerei preliminare şi, în mod implicit, încălcarea principiului legalităţii procesului penal, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Aşadar, în considerarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare, dacă procurorul comunică judecătorului de cameră preliminară că, în ciuda excluderii unora dintre probele administrate, menţine dispoziţia de trimitere în judecată, judecătorul va proceda conform dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, dispunând începerea judecăţii. 15. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Arată că instituţia camerei preliminare are ca scop înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată, fiind în acelaşi timp un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“. Dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală instituie în competenţa judecătorului de cameră preliminară verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile privind caracterul echitabil al procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. Ca urmare, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, va exclude acel mijloc de probă. În conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Judecătorului de cameră preliminară, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate, îi revine numai sarcina de a verifica legalitatea trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar activitatea desfăşurată de acesta nu priveşte fondul cauzei, „actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie“. Aprecierea inculpatului referitoare la încălcarea principiului legalităţii, decurgând din împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară este obligat să dispună începerea judecăţii, deşi a exclus aproape toate probele administrate în cursul urmăririi penale, este contrară dispoziţiilor legale care reglementează soluţiile ce pot fi adoptate de judecătorul de cameră preliminară, acesta dispunând - conform art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală - restituirea cauzei la parchet, între altele, dacă a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară comunică de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, ori exclude una sau mai multe probe administrate în cursul urmăririi penale. În camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Ca urmare, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. De asemenea obiectul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile pe care trebuie să le combată. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzaţie. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.“ 21. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 257 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016, paragrafele 20-26, Decizia nr. 493 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, paragrafele 14-18, şi Decizia nr. 208 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragrafele 15-22. 23. Cu acele prilejuri, Curtea Constituţională a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece nu permit judecătorului de cameră preliminară, în cazul excluderii doar în parte a probelor administrate în cursul urmăririi penale, să restituie cauza la parchet. Plecând de la cele susţinute de către autorii excepţiei, Curtea a reţinut că aceştia doresc reglementarea posibilităţii judecătorului de a restitui cauza la parchet pentru a se completa urmărirea penală, în cazul în care apreciază că probele neexcluse nu sunt suficiente pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului. În acest sens Curtea a constatat că o instituţie asemănătoare a fost reglementată în art. 333 din Codul de procedură penală din 1968, care prevedea că „în tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere. Instanţa este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă“. Această instituţie a fost eliminată din fondul activ al legislaţiei prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Potrivit expunerii de motive la lege, „a fost restrânsă posibilitatea instanţei de a restitui cauza la procuror, aceasta limitându-se doar la cazurile de încălcări procedurale prevăzute de art. 197 privind cauzele de nulitate. Din practica judiciară a rezultat această necesitate în condiţiile în care în «spatele» multor restituiri pentru completarea urmăririi penale se ascundeau de fapt soluţii ce ar fi putut fi de achitare. De asemenea, pentru celeritate, instanţa este în acest fel determinată să procedeze la o completare a urmăririi penale prin cercetarea judecătorească, evitându-se tergiversarea soluţionării prin «plimbarea» dosarului între instanţă şi parchet“. 24. În continuare, Curtea a observat că, potrivit concepţiei legiuitorului reflectate în Codul de procedură penală, instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a reţinut că, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea Curtea a reţinut că obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016). 25. Astfel, Curtea a constatat că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu sunt suficiente pentru a întemeia o acuzaţie. 26. Curtea a apreciat că, dacă s-ar admite susţinerile autorilor excepţiei, s-ar ajunge la situaţia în care judecătorul de cameră preliminară, în cazul excluderii doar a unor probe, ar trebui să facă aprecieri asupra probelor rămase din perspectiva temeiniciei susţinerii unei acuzaţii. Or, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. 27. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat“. Astfel, în cazul în care probele neexcluse nu sunt suficiente pentru a fundamenta vinovăţia inculpatului, instanţa, potrivit art. 396 alin. (1) din acelaşi act normativ, pronunţă o soluţie de achitare a inculpatului. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, „Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor“. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ţicu Darin în Dosarul nr. 466/30/2018/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi de Daniel Cojocăreanu în Dosarul nr. 6.735/63/2017/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
