Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────────┬─────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────────┼─────────────────────┤
│Daniela Ramona Mariţiu│- magistrat-asistent │
├──────────────────────┴─────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Capră şi Marius Alexandru Gîscă în Dosarul nr. 8.837/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 284D/2016. 2. La apelul nominal răspunde Daniel Capră, personal şi asistat de avocat Cristian Popina, cu delegaţie depusă la dosar, şi Marius Gîscă, reprezentat de avocat Nicolae Trăistariu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Ministerul Public, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Cristian Popina, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Făcând referire la cuprinsul art. 2 lit. f) şi al art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciază că infracţiunea de evaziune fiscală reglementată de cel de-al doilea articol este lipsită de claritate din perspectiva elementului material, fiind greu de determinat sfera de aplicare a normei pentru a stabili cu exactitate acţiunile sau inacţiunile prohibite de legea penală. Faţă de această împrejurare, dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (12) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Un act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. De asemenea, norma trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. În continuare, invocă dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 4. Având cuvântul, domnul avocat Nicolae Trăistariu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinerea excepţiei, depune înscrisuri care dovedesc, în opinia sa, că Dispoziţia şefului Poliţiei Române nr. 9/2014 nu a fost publicată. Aceasta dovedeşte că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Apreciază că numai judecătorul şi procurorul, nu şi organul de poliţie, sunt cei îndrituiţi să stabilească controlul judiciar în componenta să privind durata prezentării, data, frecvenţa. Arată că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, astfel că organul de poliţie nu poate înfăptui justiţia, într-un stat de drept. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Susţine că, din textul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, care conţine o definiţie a noţiunii de „operaţiuni fictive“, se poate deduce care sunt prescripţiile textului de lege criticat. Aceste dispoziţii permit destinatarilor legii să îşi dea seama că, dacă, cu rea-credinţă, evidenţiază în contabilitate operaţiuni care în fapt nu există, săvârşesc infracţiunea de evaziune fiscală. Apreciază că trebuie luate în considerare şi clarificările oferite de către jurisprudenţa instanţelor, de exemplu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 272/2013 şi nr. 4.011/2013. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, apreciază că şi aceasta este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 24 mai 2016, paragraful 21. Arată că, în practică, organul judiciar care dispune măsura controlului judiciar dispune şi frecvenţa cu care persoana supusă controlului judiciar se prezintă la organul de poliţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 26 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.837/105/2014, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Capră şi Marius Alexandru Gîscă, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, autorii acesteia susţin că acestea nu respectă principiul previzibilităţii, fiind lipsite de claritate din perspectiva elementului material al infracţiunii, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii cu exactitate a acţiunilor sau inacţiunilor prohibite de legea penală. În continuare, fac referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.205 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011; nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006; nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, precum şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României. Autorii susţin că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele spetei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. De asemenea, arată că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că legiuitorul nu reglementează într-un mod clar şi neechivoc o definiţie a „operaţiunii fictive“ şi nici modul în care se poate determina existenţa sau inexistenţa acesteia. 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei susţin că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 53 alin. (2) şi art. 126 alin. (1), deoarece organul de poliţie nu poate înfăptui justiţia într-un stat de drept. Apreciază că dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, în componenta să referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, deoarece lasă în sarcina organului de poliţie stabilirea programului de supraveghere în cazul luării măsurii controlului judiciar. 9. Tribunalul Prahova - Secţia penală arată că nu îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Apreciază că la momentul procesual la care se află cauza, nefiind audiaţi inculpaţii şi nefiind administrate alte probe, exprimarea unei opinii este inoportună, în contextul în care s-ar putea aprecia că instanţa se antepronunţă referitor la existenţa sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. 10. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, instanţa opinează în sensul că lăsarea la latitudinea organului de poliţie, organ administrativ, stabilirea programului de supraveghere în cazul luării măsurii controlului judiciar, nu îndeplineşte condiţiile de previzibilitate şi nici nu dă posibilitatea inculpatului de a contesta modalitatea de punere în practică a controlului judiciar, respectiv a programului de supraveghere instituit, conform ordinelor interne ale organelor de poliţie, care nu sunt autorităţi judiciare. 11. Pe de altă parte, arată că instanţa poate modifica orice obligaţie instituită în sarcina inculpatului, dar nu există posibilitatea controlului modalităţii în care organul de poliţie îşi exercită atribuţiile care nu sunt stabilite prin lege, ci printr-un ordin administrativ. Raportat la această situaţie, apreciază că instanţa ar trebui să aibă posibilitatea cenzurării programului de supraveghere instituit de organele de poliţie, în contextul în care organul judiciar este cel care a aplicat măsura. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru ceea ce nu conţin, astfel încât nu este dedusă judecăţii Curţii Constituţionale o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, solicitându-se, în realitate, adoptarea unei noi soluţii legislative. Or, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu are competenţa de a completa, modifica, interpreta sau aplica legile, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt incluse într-o lege organică, fiind conforme cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Apreciază că pedeapsa pentru infracţiunea reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este una prevăzută de lege, motiv pentru care dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, apreciind că argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată prin această decizie sunt valabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. 14. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, Guvernul consideră că aceasta nu este întemeiată, argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015 fiind valabile şi în prezenta cauză. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, precum şi dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: – Art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] f) operaţiune fictivă - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există“; – Art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: „ (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: […] c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“; – Art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: „(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: [...] c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.“ 18. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 23 alin. (12) referitor la libertatea individuală, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la categoriile de legi şi în art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea reţine că autorii acesteia critică, în esenţă, faptul că sintagma „operaţiuni fictive“ este lipsită de claritate şi previzibilitate. Având în vedere acest aspect, Curtea observă că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe, poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 20. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma „operaţiuni fictive“, Curtea observă că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În acest context, Curtea apreciază că sintagma „care nu au la bază operaţiuni reale“ se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar „operaţiunile fictive“ se referă la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există. 21. Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că sintagma criticată este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, a reţinut că obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv aceea a inculpatului de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea să de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, face parte din categoria obligaţiilor „de a face“/pozitive ce trebuie respectate de către orice inculpat în privinţa căruia este dispusă măsura controlului judiciar. În acelaşi timp, analizând critica conform căreia sintagma „ori de câte ori este chemat“, din cuprinsul normelor procesual penale ale art. 215 alin. (1) lit. c), nu corespunde cerinţei de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecţia adecvată împotriva acţiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea a constatat că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în faţa lor ori de câte ori este nevoie, corespunde aceleiaşi finalităţi a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucţiei penale. În acest sens, Curtea a reţinut că prezentarea periodică a inculpatului în faţa organului de poliţie, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, în a căror rază teritorială locuieşte sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. 23. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 333 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, a reţinut că stabilirea conţinutului programului de supraveghere de către organul de poliţie reprezintă o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, aşadar un act de executare constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare, prin aceasta nefiind încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în fapt fiind vorba despre o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcţiilor atribuite lor, având ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile precitate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Capră şi Marius Alexandru Gîscă în Dosarul nr. 8.837/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. f) cu trimitere la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
