Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I - „Salarii pentru administraţia publică centrală“, ale pct. II - „Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale“ şi ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Viorel Căpăţână în Dosarul nr. 1.643/105/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.342D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.643/105/2018, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I - „Salarii pentru administraţia publică centrală“, ale pct. II - „Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale“ şi ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Viorel Căpăţână într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, privind drepturi salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că încadrarea conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 capitolul I lit. A pct. I şi capitolul II subcapitolul IA, este specifică pentru funcţii publice de stat, stabilite şi avizate potrivit legii în cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, al Parlamentului, al Guvernului, al ministerelor, al Academiei Române, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, al Consiliului Naţional al Audiovizualului, al Consiliului Legislativ, al Casei Naţionale de Pensii Publice, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, al Inspecţiei Muncii, al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurilor subordonate, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi structurilor subordonate, al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor subordonate, al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, al organismelor intermediare pentru programele operaţionale, precum şi pentru funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici din cadrul instituţiei prefectului. 6. Totodată, sub aceeaşi încadrare, legiuitorul a specificat în nota 3 la capitolul I lit. A pct. I că funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepţia celor prevăzuţi la pct. 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. 7. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (denumită în continuare CNAS) a dat o interpretare greşită dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la încadrarea în una dintre grilele de salarizare, menţionând că, atâta vreme cât în dreptul specificării categoriilor cărora li se aplică „Salarii pentru personalul din administraţia publică centrală“ nu este specificată sintagma „şi instituţiilor aflate în subordine“, ca în cazul sporului pentru complexitate în muncă, atunci încadrarea trebuia să fie făcută pentru „Salarii prevăzute pentru unităţi teritoriale“. 8. Interpretarea normei pe care CNAS a dat-o, încadrând astfel personalul în altă grilă de salarizare, a condus la diminuarea salariilor de bază ale personalului bugetar din cadrul caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a creat disfuncţionalităţi salariale majore în sistemul public de salarizare, fiind încălcat scopul urmărit de legiuitor, şi a dus la crearea unei evidente discriminări directe în rândul funcţionarilor publici cu aceleaşi atribuţii. 9. Interpretând sistematic norma care priveşte încadrarea în grilele de salarizare prin coroborarea cu dispoziţiile art. 276, 277 şi 279 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, ale art. 7 şi 8 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, şi ale art. 116 din Constituţie şi plecând de la justificarea necesităţii înfiinţării organelor de specialitate de către administraţia publică centrală, în speţă Guvernul, înfiinţarea acestora fiind determinată în principal de complexitatea activităţii administraţiei publice la nivel central, rezultă concluzia conform căreia casele judeţene de asigurări de sănătate sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale (Guvernul), care au drept scop executarea legii în judeţele ţării şi nu fac parte din serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. 10. Cu privire la regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, şi la funcţionare, invocă dispoziţiile art. 4 şi 8 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 11. Potrivit art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază următoarele principii: principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici - „Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome“. Prin urmare, atât funcţiile publice din cadrul CNAS, cât şi cele din cadrul caselor de asigurări de sănătate, în calitate de instituţii publice autonome de interes naţional, sunt funcţii publice de stat, şi nu funcţii teritoriale. 12. Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege, precum şi a dispoziţiilor art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că funcţiile publice din cadrul caselor de asigurări de sănătate devin funcţii publice de stat, astfel că, la reîncadrarea angajaţilor conform prevederilor noii legi, acestora trebuia să li se acorde nivelul de salarizare corespunzător funcţiilor din administraţia publică centrală, şi nu teritorială. 13. Autorul excepţiei arată că prin încadrarea eronată nu s-au aplicat în concret nici prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, a căror emitere a avut ca obiectiv să nu fie afectate drepturile de natură salarială de întoarcere a sarcinii fiscale reglementate de Codul fiscal. Pe lângă micşorarea drepturilor salariale prin aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, venitul net este afectat şi de întoarcerea sarcinii fiscale, fapt discriminatoriu raportat la principiile care au stat la baza adoptării Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin care salariul minim brut pe ţară a crescut tocmai pentru ca „Salariile Românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale“. 14. În acest context, prin Actul adiţional nr. LM U034/19.12.2017 - 15/19.12.2017 la Acordul colectiv privind raporturile de serviciu la nivelul grupului de unităţi din Sistemul de asigurări sociale de sănătate nr. P/459/29.11.2016 şi FSCAS/nr. 8/28.01.2016, încheiat între CNAS şi Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, s-a stipulat faptul că, începând cu 1 ianuarie 2018, unităţile vor prevedea în bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, sumele necesare ce privesc eliminarea din sarcina angajatorului a plăţii contribuţiilor sociale obligatorii şi trecerea acesteia în sarcina salariaţilor, aşa cum este prevăzut în art. VII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 15. Actul adiţional a fost încheiat tocmai în scopul asigurării unui tratament nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar, după cum se menţionează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017. Acest document nu şi-a atins scopul în condiţiile în care s-a creat o discriminare evidentă între salariaţii caselor de asigurări de sănătate, cei ai CNAS, precum şi alte categorii de bugetari, neproducându-se majorarea drepturilor salariale cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru întreg personalul plătit din fonduri publice. 16. Autorul excepţiei consideră că singurul criteriu după care s-a făcut distincţia încadrării în grila de salarizare este locul de muncă (loc de muncă în afara municipiului Bucureşti), criteriu injust de diferenţiere a personalului salarizat în baza aceleiaşi legi. Susţine că CNAS este organ de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, iar, potrivit art. 277 din Legea nr. 95/2006, casele judeţene de asigurări de sănătate sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în subordinea CNAS. Acestea din urmă nu sunt înfiinţate ca unităţi administrativ-teritoriale de către CNAS, ci sunt înfiinţate ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prin lege, respectiv Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, în prezent abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 95/2006, având buget propriu, personalitate juridică şi putând înfiinţa oficii teritoriale. 17. Amplasarea organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale în judeţe nu se poate constitui în clasificarea acestora în unităţi administrativ-teritoriale, de vreme ce acestea reprezintă organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care au drept scop executarea legii în judeţele ţării, nefiind încadrate ca servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale (nu se regăsesc enumerate în lege), şi nu fac parte din structurile teritoriale ale Academiei Române. 18. Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca funcţia de consilier grad profesional superior, gradaţia 5, la Compartimentul juridic din cele două instituţii publice, respectiv CNAS şi casa judeţeană de asigurări de sănătate, să aibă încadrări diferite. 19. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal observă că legiuitorul a operat o distincţie între funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul CNAS şi cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor subordonate acesteia. În contextul în care casele de asigurări de sănătate judeţene îşi desfăşoară activitatea în subordonarea CNAS, astfel cum rezultă din art. 276 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, apreciază că funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în casele de asigurări de sănătate judeţene nu pot fi salarizaţi în conformitate cu anexa nr. VIII care prevede salarizarea pentru personalul din administraţia publică centrală la Legea-cadru nr. 153/2017. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie»“ la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cele ale capitolului I lit. A pct. I - „Salarii pentru administraţia publică centrală“ şi pct. II - „Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale“, precum şi cele ale capitolului II lit. A - „Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora“. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în pct. 3 din nota la capitolul I lit. A pct. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţii asupra cărora instanţa de judecată a omis să se pronunţe în sensul sesizării Curţii Constituţionale ori respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 24. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, Curtea a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, criticate în cadrul aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie. În această împrejurare, autorul are, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, posibilitatea atacării cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, a soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Faţă de cele expuse, având în vedere şi notele scrise ale autorilor excepţiei în prezenta cauză, se reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele ale capitolului I lit. A pct. I - Salarii pentru administraţia publică centrală, ale pct. 3 din nota la acest capitol, ale pct. II - Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale şi ale capitolului II lit. A - Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ Prevederile din anexa nr. VIII „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie»“ capitolul I lit. A pct. I reglementează salarizarea funcţionarilor publici din administraţia publică centrală; pct. 3 din nota la acest capitol prevede că „Funcţionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepţia celor prevăzuţi la pct. 1 şi 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%“; pct. II reglementează salariile pentru personalul din unităţile teritoriale, iar capitolul II lit. A reglementează salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora. 26. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, invocă prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la proprietate. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, autorul excepţiei critică faptul că din conţinutul dispoziţiilor de lege criticate reiese că salarizarea personalului caselor judeţene de asigurări de sănătate se încadrează în grilele aplicabile personalului din unităţile teritoriale, şi nu în grilele aplicabile personalului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv cele corespunzătoare administraţiei publice centrale, deşi casele judeţene de asigurări de sănătate fac parte din administraţia publică centrală. 28. Examinând dispoziţiile de lege criticate prin prisma acestor critici, Curtea reţine că art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face nicio diferenţă între drepturile salariale ale funcţionarilor publici din administraţia centrală în raport cu cele ale personalului din unităţile teritoriale şi cu atât mai puţin o distincţie între salarizarea personalului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în raport cu salarizarea personalului din casele judeţene de asigurări de sănătate. Prin urmare, critica autorului excepţiei este lipsită de susţinere în raport cu acest text de lege. 29. Cât priveşte dispoziţiile criticate cuprinse în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea constată că acestea reglementează, în mod distinct, salarizarea funcţionarilor publici din administraţia publică centrală, din unităţile teritoriale şi salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate. 30. Prin Decizia nr. 850 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020, Curtea a reţinut că: (i) stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului; (ii) legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat; (iii) principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite şi (iv) principiul egalităţii justifică dreptul la diferenţiere, tocmai pentru că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar situaţiile diferite sub aspect obiectiv şi rezonabil impun diferenţe de tratament juridic. 31. În aplicarea acestor considerente, Curtea a reţinut că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opţiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul salarizării între funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi cei din unităţile teritoriale este justificată, având în vedere că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare. Prin urmare, existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor şi a disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare. Astfel, a arătat Curtea, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. 32. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situaţia diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie. 33. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că autorul excepţiei are în vedere încălcarea speranţei legitime de a obţine o remunerare egală cu cea a funcţionarilor publici din administraţia centrală. 34. Faţă de aceste critici, reţine că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca o „aşteptare“ să fie „legitimă“, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei). 35. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale neimplicând un drept la dobândirea proprietăţii. De asemenea, nu pot fi considerate un bun, în sensul Convenţiei, câştigurile viitoare, decât la momentul la care sunt percepute ori există deja o creanţă executorie (în acest sens, sunt, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.144 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 12 octombrie 2011, şi nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, şi din 26 septembrie 2020, pronunţată în Cauza King şi alţii împotriva Regatului Unit). 36. Prin urmare, Curtea constată că aşteptările autorului excepţiei nu pot fi apreciate ca reprezentând o „speranţă legitimă“ în sensul art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale decât în măsura în care acestea sunt întemeiate pe existenţa unei dispoziţii legale, a unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt temei juridic. 37. Cât priveşte modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 şi încadrarea funcţionarilor publici care îşi exercită raporturile de serviciu în casele judeţene de asigurări de sănătate în categoria funcţionarilor publici din administraţia publică centrală sau din unităţile teritoriale, în vederea stabilirii salariilor lunare, Curtea apreciază că aceasta reprezintă o operaţiune de interpretare şi aplicare a legii, ce revine autorităţii publice care are calitatea de angajator, iar, în caz de litigiu, instanţei judecătoreşti, fără a fi de resortul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. 38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Căpăţână în Dosarul nr. 1.643/105/2018 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele ale capitolului I lit. A pct. I, ale pct. 3 din nota la acest capitol, ale pct. II şi ale capitolului II lit. A din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
