Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Marius Gabriel Şandru în Dosarul nr. 5.100/84/2012 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 612D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate îl împiedică să acopere prejudiciul. În realitate, art. 10 din Legea nr. 241/2005 instituie o cauză legală de reducere a pedepsei în ipoteza acoperirii legale a prejudiciului în condiţiile stipulate de legiuitor. Autorul deduce neconstituţionalitatea acestui text din perspectiva faptului că i-au fost indisponibilizate bunurile, iar acest lucru îl împiedică să acopere integral prejudiciul şi să beneficieze de cauza de reducere a pedepsei. Aşa fiind, faţă de dispoziţiile constituţionale pretins încălcate de textul contestat şi invocate de autor, reprezentantul Ministerului Public susţine că nu este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece cauza de reducere se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De asemenea, art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu este incident în cauză, întrucât textul contestat reprezintă o normă de drept penal substanţial care nu poate afecta caracterul echitabil al procesului. 4. Dincolo de aceste aspecte, se mai arată că această cauză de reducere a pedepsei poate să coexiste cu luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal, cu atât mai mult cu cât scopul acesteia este tocmai acoperirea prejudiciului, iar, dacă valoarea bunurilor indisponibilizate depăşeşte valoarea pagubei, partea interesată are posibilitatea să conteste măsura asigurătorie. 5. În concluzie, excepţia este inadmisibilă, întrucât în cauză sunt puse în discuţie aspecte legate de interpretarea textului contestat coroborat cu aplicarea dispoziţiilor privind măsurile asigurătorii la speţa concretă care-l priveşte pe autor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.100/84/2012, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Marius Gabriel Şandru într-o cauză penală în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată autorul excepţiei, încă din faza de urmărire penală, prin ordonanţele emise la data de 10 februarie 2011, i-au fost sechestrate mai multe bunuri, fiindu-i interzis să le înstrăineze sau să le folosească drept garanţie la asumarea vreunei obligaţii, în condiţiile în care valoarea prejudiciului cauzat reţinută în rechizitoriu este inferioară. În aceste condiţii, ar fi trebuit să beneficieze de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât legiuitorul a condiţionat posibilitatea micşorării limitelor de pedeapsă de acoperirea integrală de către inculpat a prejudiciului cauzat. Or, o astfel de condiţie nu vizează numai ipoteza plăţii efective, ci şi acoperirea prejudiciului în orice modalitate. De aceea, nu este echitabil ca statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (parte civilă în proces), să fie asigurat că va fi îndestulat integral pentru prejudiciul suferit prin vânzarea bunurilor sale indisponibilizate în procedura executării silite a viitoarei hotărâri definitive de condamnare, iar inculpatul să nu poată beneficia de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru simplul motiv că prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului i-a fost interzisă înstrăinarea bunurilor în cauză, neputând dispune de ele pentru acoperirea prejudiciului. 8. Totodată, sunt afectate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece inculpaţii cărora nu le sunt sechestrate bunurile de către organele judiciare le pot vinde ori le pot aduce în garanţie pentru împrumutarea sumelor de bani necesare plăţii integrale a prejudiciului, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, şi beneficiază de reducerea pedepselor ori chiar de încetarea procesului penal, în timp ce inculpaţii cărora le-au fost sechestrate toate bunurile nu mai pot beneficia de norma respectivă. Aceeaşi este şi situaţia inculpaţilor care, pe lângă bunuri sechestrate penal, au şi lichidităţi financiare din care achită prejudiciul în termenul sus-menţionat. 9. Aşa fiind, textul legal criticat este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul că doar inculpaţii care plătesc integral prejudiciul, prin virarea în bugetul consolidat al statului a sumei echivalente valorii acestuia, beneficiază de reducerea pedepselor ori de aplicarea unor sancţiuni administrative. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului este o măsură procesuală cu caracter sancţionator, având ca scop indisponibilizarea bunurilor inculpatului pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Prin urmare, nu se poate denatura scopul unei măsuri asigurătorii într-o modalitate de reparare a prejudiciului cauzat. Aceasta cu atât mai mult cu cât este prevăzută în Codul de procedură penală procedura valorificării bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale sau al judecăţii (art. 252^2 şi art. 252^3 din cod), ceea ce înseamnă că valorificarea bunurilor imobile indisponibilizate este o procedură ulterioară judecăţii, ce ţine de faza executării hotărârilor judecătoreşti. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, după cum s-a pronunţat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, şi nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor trebuie interpretat în corelare cu art. 4 din Constituţie, care stabileşte criteriile generale de discriminare, şi anume: rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. Or, nicio astfel de diferenţiere nu se face în textul legal criticat. Aşa fiind, art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, aplicându-se în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 13. Totodată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 529 din 27 iunie 2006, s-a statuat că legiuitorul este liber să stabilească reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită. Introducerea unei cauze de reducere a pedepsei pentru făptuitorul care acoperă integral prejudiciul cauzat reprezintă o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi, care nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, ci impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul să fie diferenţiat. Câtă vreme cauzele de nepedepsire, respectiv de reducere a pedepselor prevăzute de dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 14. În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate în raport cu art. 21 din Constituţie, Guvernul face trimitere la aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale mai sus menţionată, prin care s-a statuat că faptul că de reducerea limitelor pedepsei, respectiv cauza de impunitate reglementată de lege, beneficiază numai persoana cercetată care acoperă integral prejudiciul cauzat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii accesului liber la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. În faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile. 15. De asemenea, Curtea Constituţională a mai reţinut că textul legal criticat nu conţine norme de procedură penală, ci o normă de drept substanţial, a cărei aplicare nu poate duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie (a se vedea Decizia nr. 448 din 15 aprilie 2008). 16. Avocatul Poporului apreciază că îşi menţine opinia exprimată în Decizia nr. 723 din 29 octombrie 2015. Cu acel prilej a susţinut că nu pot fi reţinute criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, este liber să stabilească atât sancţiunile, cât şi situaţiile când pedepsele pot fi reduse. Instituirea unor cauze de reducere a pedepselor numai pentru anumite infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005 constituie o măsură de politică penală, determinată de specificul infracţiunilor în cauză, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat (Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010 şi Decizia nr. 647 din 19 iunie 2012). 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, în redactarea anterioară modificării prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: "(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)." 20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că este neîntemeiată critica referitoare la împrejurarea că autorul excepţiei a fost privat de dreptul la un proces echitabil şi a fost discriminat faţă de alţi cetăţeni din cauza faptului că, fiindu-i indisponibilizate toate bunurile, nu a mai putut dispune de ele în vederea acoperirii prejudiciului cauzat, în aşa fel încât să poată beneficia de cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece, în acord cu art. 252^1 alin. (1) şi art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, bunurile sechestrate, atât mobile, cât şi imobile, puteau fi valorificate la cererea proprietarului. Astfel, potrivit art. 252^1 alin. (1) referitor la Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate din Codul de procedură penală: „În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, procurorul sau instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.“ Totodată, potrivit art. 253 alin. (2) lit. a) referitor la Procesul-verbal de sechestru şi notarea sau înscrierea ipotecară din acelaşi cod, organul care aplică sechestrul încheie un procesverbal descriind amănunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor, şi încunoştinţează părţile că „pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252^1 alin. (1)“. Mai mult decât atât, împrejurarea că, în prezenta cauză, au fost sechestrate bunuri în valoare totală mult mai mare decât valoarea pagubei reţinute prin rechizitoriu nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare în concret a dispoziţiilor legale criticate. De altfel, într-o astfel de situaţie, persoana interesată avea posibilitatea ca, în acord cu art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora“, să formuleze, în acord cu art. 250 alin. (1) şi (6) şi art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţie împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror/judecătorul de cameră preliminară/instanţa de judecată sau împotriva modului de aducere la îndeplinire. 22. În plus, dreptul la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzut de textul legal criticat nu este un drept fundamental şi, totodată, nu poate fi pus semnul egalităţii între persoanele cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005, pentru care, potrivit art. 11 din aceeaşi lege, „luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie“, şi persoanele cercetate pentru alte infracţiuni, pentru care nu este prevăzută o astfel de obligativitate, având în vedere particularităţile infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005 (a se vedea Decizia nr. 320 din 17 mai 2016, paragraful 17). 23. În sfârşit, dincolo de criticile autorului, fundamentate punctual din perspectiva situaţiei sale particulare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au fost supuse, în numeroase rânduri, controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005, statuând că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, legiuitorul este liber să stabilească un regim sancţionator în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. În aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, în situaţia în care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul/suspectul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. 24. Astfel, faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai învinuitul/suspectul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii accesului liber la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil. 25. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că, în faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile. Aşa fiind, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul că textul de lege ar avea drept consecinţă imposibilitatea cenzurării de către instanţele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilităţii unor plăţi nedatorate către bugetul de stat. 26. Totodată, prin Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. 27. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Gabriel Şandru în Dosarul nr. 5.100/84/2012 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
