Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, precum şi ale art. 718 din Codul de procedură civilă raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Construcţii Hidrotehnice - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 2.170/245/2017* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.041D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus la dosar note scrise prin care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate şi solicită admiterea excepţiei invocate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Raportat la criticile formulate, acesta apreciază că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, la care face referire autoarea excepţiei, decizie prin care Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională înlăturarea căii de atac a recursului pe criteriul valoric, în cauză fiind vorba despre criteriul materiei. Totodată, în susţinerea constituţionalităţii reglementării criticate, reprezentantul Ministerului Public invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.170/245/2017*, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, precum şi ale art. 718 din Codul de procedură civilă raportat la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Construcţii Hidrotehnice - S.A. din Iaşi în etapa procesuală a recursului formulat împotriva unei decizii civile din anul 2018 pronunţate de Tribunalul Iaşi într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, în baza biletului la ordin învestit, creditorul are obligaţia să adreseze debitorului o somaţie de plată, iar în termen de 5 zile debitorul poate face opoziţie/contestaţie la executare, potrivit Legii nr. 58/1934, cu consecinţa anulării tuturor actelor de executare efectuate în baza biletului la ordin. Învederează că în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. De asemenea, potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, iar conform art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, hotărârea pronunţată asupra opoziţiei/ contestaţiei va putea fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare. Se susţine, astfel, că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat în abstract, ci doar în lumina împrejurărilor specifice ale fiecărui caz, context în care autoarea excepţiei solicită Curţii Constituţionale ca principiile şi argumentele reţinute în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 să se aplice şi în ceea ce priveşte accesul la căile de atac în vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a egalităţii în faţa legii, pentru ca hotărârea atacată în speţă să nu rămână definitivă, ci să poată fi supusă căii de atac a recursului. 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că prin art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 şi art. 718 din Codul de procedură civilă, referitoare la singura cale de atac a apelului, legiuitorul nu a intenţionat să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu calea de atac împotriva soluţiei pronunţate în prima instanţă asupra contestaţiei. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că obligaţia exercitării drepturilor procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege apare ca fiind expresia dreptului persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Totodată, instanţa constituţională a mai apreciat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Aşadar, în opinia instanţei de judecată, împrejurarea că legiuitorul a instituit o singură cale de atac, respectiv apelul, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu art. 129 din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 718 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins normativ: - Art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934: „Opoziţia se va introduce la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie. Judecătoria va judeca opoziţia potrivit Codului de procedură civilă, de urgenţă şi cu precădere, înaintea oricărei alte pricini. Hotărârea pronunţată asupra contestaţiei va putea fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare.“; – Art. 718 din Codul de procedură civilă: "(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.(2) Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacată numai cu apel, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.;" – Art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă: „(...) De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea normei juridice, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi în art. 124 alin. (2) potrivit căruia „justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, paragraful 16, instanţa de contencios constituţional a constatat că prin art. 16 al titlului IV „Modificarea şi completarea unor legi speciale“ din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a înlocuit sintagma iniţială de opoziţie la executare cu cea de contestaţie la executare. 14. Raportat la speţă, Curtea observă că, în esenţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită de faptul că, potrivit art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare este supusă doar căii de atac a apelului, nu şi recursului, o atare reglementare fiind apreciată ca neconstituţională. 15. Din perspectiva acestei pretinse neconstituţionalităţi, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat conformitatea cu normele constituţionale a unor măsuri legislative prin care se reglementa modalitatea de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. În mod constant, Curtea a statuat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 16 februarie 2023, paragraful 12). 16. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, „căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii“. Acest mod de reglementare a accesului la justiţie este în acord şi cu accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, Curtea Europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, iar art. 21 din Constituţie nu precizează că accesul liber la justiţie ar implica întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului (a se vedea Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 14-16). 17. De altfel, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional, legiuitorul are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens, pot fi amintite, exemplificativ, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. 18. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23). 19. Aşadar, Curtea constată că prin art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, precum şi prin art. 718 din Codul de procedură civilă, care consacră numai calea de atac a apelului, legiuitorul a instituit un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. De altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 837 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Curtea a reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu calea de atac împotriva soluţiei pronunţate în prima instanţă asupra contestaţiei. Aşadar, împrejurarea că legiuitorul a instituit o singură cale de atac, respectiv apelul, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu art. 21 şi 129 din Constituţie. 20. Curtea observă, totodată, că nu sunt incidente în soluţionarea prezentei cauze cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea criticilor formulate. Prin decizia amintită, Curtea a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională. Sintagma menţionată viza imposibilitatea introducerii căii de atac a recursului în procesele al căror obiect îl constituiau astfel de cereri, iar instanţa de contencios constituţional a constatat că se nesocotesc prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanelor, generând discriminări între cetăţeni sub aspectul posibilităţii de exercitare a dreptului de a formula o cale de atac în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Aşadar, s-a constatat existenţa unei discriminări pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, mai exact a acelora care au formulat cereri evaluabile în bani. 21. În ceea ce priveşte invocarea art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, potrivit căreia „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului“, Curtea observă că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, aşa cum prevede art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, modificat de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Întrucât în speţă, astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în anul 2017, Curtea subliniază că, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, erau aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu cel al art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Diferenţa constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, aşa cum expres dispune art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeaşi regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Prin urmare, având în vedere că art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă nu este aplicabil în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Construcţii Hidrotehnice - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 2.170/245/2017* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 62 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi ale art. 718 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
