Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- │
│Marieta Safta │prim-magistrat-asistent│
│ │delegat │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află examinarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, formulată de preşedintele Senatului, conflict „născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului“. 2. Cererea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.405 din 15 septembrie 2021 şi formează obiectul Dosarului nr. 2.799E/2021. 3. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările şedinţei de judecată. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru preşedintele Senatului, domnul avocat Grigore Haş, cu delegaţie la dosar. Pentru Guvernul României răspunde domnul George Bogdan Ilea, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului preşedintelui Senatului. 6. Având cuvântul, domnul avocat Grigore Haş arată că îşi va structura pledoaria în două secţiuni, prima vizând admisibilitatea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, iar cea de-a doua vizând problemele de fond. Dezvoltă, în continuare, considerentele expuse în cererea formulată de preşedintele Senatului, referitoare la condiţiile de admisibilitate, conchizând că acestea sunt îndeplinite. 7. Pe fondul cauzei, susţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, determinat de un refuz, prin omisiune, al prim-ministrului de a propune noi miniştri. Detaliază procedura constituţională a numirii miniştrilor, arătând că, prin refuzul său, prim-ministrul a „paralizat“ întreaga procedură. Se referă, în continuare, la susţinerea cuprinsă în punctele de vedere depuse la dosar, în sensul existenţei termenului de interimat de 45 de zile prevăzut de Constituţie, subliniind însă că există şi termenul de 5 zile prevăzut de Codul administrativ, act normativ care explicitează Constituţia. Arată şi faptul că există un termen de 15 zile în care Preşedintele României poate lua act de demisia miniştrilor, a cărui raţiune este aceea de a oferi un interval de gândire, pentru a se veni cu alte propuneri de miniştri. În cauză însă acest termen s-a consumat într-o zi pentru că Preşedintele României a luat act de demisii. Ca urmare, probabil primministrul nu a avut timp să se gândească, dar aceasta nu este culpa autorului cererii. Termenul de 15 zile se suprapune cu cel de 45 de zile. Referitor la deciziile citate în punctele de vedere exprimate de părţile în conflict, arată că vizează altă legislaţie, respectiv Legea nr. 90/2001, care nu prevedea termenul de 5 zile reglementat în prezent de Codul administrativ. Aşadar, acele decizii erau valabile faţă de legislaţia de la acel moment. Astăzi Codul administrativ explicitează Constituţia, iar nerespectarea termenului pe care acesta îl prevede goleşte de conţinut actul normativ respectiv. Cât priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 504 din 18 septembrie 2019, pronunţată după ce a intrat în vigoare Codul administrativ, aceasta viza o altă problemă, însă chiar în cuprinsul acelei decizii Curtea a reţinut aplicabilitatea termenului de 5 zile. În concluzie, se solicită admiterea cererii formulate de preşedintele Senatului. 8. Având cuvântul din partea Guvernului, domnul George Bogdan Ilea realizează o prezentare a situaţiei de fapt şi a cronologiei evenimentelor, arătând şi că, între momentul formulării cererii şi cel al termenului de judecată în cauză, Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, situaţie cu privire la care solicită Curţii să fie avută în vedere. Conform Constituţiei, Guvernul demis poate realiza numai acte necesare pentru administrarea treburilor publice. Cât priveşte susţinerile preşedintelui Senatului, arată că, raportat la situaţia de fapt prezentată, nu a existat niciodată un conflict juridic de natură constituţională. Cât timp termenul de 45 de zile pentru mandatele miniştrilor interimari nu expirase, prim-ministrul nu putea fi acuzat de conduită neloială în aplicarea art. 85 alin. (3) din Constituţie, tocmai pentru că termenul de 45 de zile a fost acordat de legiuitorul constituant prim-ministrului pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru întregirea echipei sale guvernamentale. Nu există niciun potenţial conflict juridic de natură constituţională ca urmare a inexistenţei unei propuneri din partea prim-ministrului după depăşirea termenului de 45 de zile, întrucât, începând cu data de 5 octombrie, Guvernul este demis prin retragerea încrederii de către Parlament. 9. Cu privire la părţile în conflict, arată că cererea preşedintelui Senatului ar trebui respinsă ca inadmisibilă, în considerarea faptului că autorul sesizării nu a putut să argumenteze în mod judicios de ce Guvernul şi prim-ministrul sunt deopotrivă părţi în acest conflict. Cu privire la obiectul conflictului, argumentează că, raportat la situaţia de fapt, nu a existat niciun moment în care prim-ministrul să îşi fi încălcat atribuţiile constituţionale, fie prin refuzul, fie prin omisiunea de a exercita atribuţia constituţională prevăzută de art. 85 alin. (3). Conchide, sub acest aspect, că după retragerea încrederii Guvernului de către Parlament, prin adoptarea moţiunii de cenzură, prezumţia de încredere a Parlamentului în Guvern a fost răsturnată şi, ca atare, trebuie format un nou Guvern, în niciun caz remaniat cel demis. Dezvoltă, în continuare, cadrul constituţional referitor la instituţia interimatului membrilor Guvernului, arătând că nu se poate califica drept tergiversare posibilitatea lăsată chiar de legiuitorul constituant primministrului, de a acţiona într-un termen prevăzut de Constituţie pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru întregirea echipei guvernamentale, cât timp atribuţia respectivă se realizează în termenul corespunzător cu respectarea duratei acestuia şi a principiului cooperării loiale între autorităţile publice. De asemenea, după adoptarea moţiunii de cenzură, Guvernul a fost demis şi a fost declanşată procedura formării unui nou Guvern, neputând fi pus în aplicare art. 85 alin. (3) din Constituţie, a cărui premisă fundamentală este existenţa unui Guvern cu puteri depline pentru care intervine remanierea cu schimbarea compoziţiei politice sau a structurii. Se conchide că cererea formulată de preşedintele Senatului este inadmisibilă, „întrucât nu ne aflăm în prezenţa unui real conflict juridic de natură constituţională, aşa cum a fost înţeles şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.“ Depune concluzii scrise la dosar. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Adresa nr. I/2.933 din 15 septembrie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.405 din 15 septembrie 2021, preşedintele Senatului a înaintat Curţii Constituţionale o cerere de constatare şi soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, „născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului“. 11. În motivarea cererii astfel formulate, se citează, mai întâi, dispoziţiile constituţionale şi legale apreciate ca fiind incidente în cauză, ulterior invocate în motivarea cererii. În continuare, cu referire la situaţia de fapt în cauză, se arată că prin Hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.284 din 23 decembrie 2020, a fost acordată încrederea unui Guvern ce includea reprezentanţi a trei formaţiuni politice, respectiv PNL, USR PLUS şi UDMR, şi programului de guvernare asumat de către acestea. Compoziţia politică a Guvernului includea, printre alţii, un viceprim-ministru şi şase miniştri membri ai USR PLUS, stabiliţi conform Acordului politic încheiat în 21 decembrie 2020 între reprezentanţii partidelor PNL, USR PLUS şi UDMR de constituire a coaliţiei de guvernare. 12. Se arată că prin Decretul nr. 949 din 2 septembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 septembrie 2021, ministrul justiţiei, membru al USR PLUS, a fost revocat din funcţie la propunerea prim-ministrului României. Ulterior, la data de 7 septembrie 2021, viceprim-ministrul şi ceilalţi cinci miniştri membri ai USR PLUS şi-au prezentat demisiile din Guvern. Prin Decretul nr. 959, Decretul nr. 960, Decretul nr. 962, Decretul nr. 964, Decretul nr. 966, Decretul nr. 968 din 8 septembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 8 septembrie 2021, Preşedintele României a luat act de demisii şi a constatat vacanţa funcţiilor ca urmare a demisiilor viceprim-ministrului şi celorlalţi cinci miniştri membri ai USR PLUS. 13. La data de 8 septembrie 2021, copreşedinţii USR PLUS au transmis prim-ministrului o adresă prin care era constatată modificarea compoziţiei politice a Guvernului României, solicitându-se aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţia României, coroborate cu dispoziţiile art. 42-47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul acordării unui vot de încredere Guvernului din partea Parlamentului. 14. În pofida acestor solicitări, prim-ministrul nu a respectat dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, refuzând să propună Preşedintelui României noua listă de miniştri, în noua compoziţie politică, în termen de 5 zile de la publicarea decretelor prin care a fost constatată vacanţa funcţiilor de viceprim-ministru şi, respectiv, miniştri desemnaţi de USR PLUS, după obţinerea în prealabil a aprobării Parlamentului în temeiul art. 85 alin. (3) din Constituţie. 15. Se susţine că „prin omisiunea prim-ministrului României de a propune alte persoane pentru numirea în funcţiile de membru al Guvernului, s-a creat un blocaj instituţional de natură constituţională, prim-ministrul României situându-se în afara cadrului prevăzut de Constituţie. Totodată, prin această conduită, prim-ministrul a încălcat şi prevederile Codului administrativ, aflate în completarea normelor constituţionale“. 16. În motivarea admisibilităţii conflictului juridic de natură constituţională se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciindu-se că prin omisiunea prim-ministrului României de a solicita aprobarea Parlamentului cu privire la noua listă de miniştri şi de a înainta Preşedintelui României în termenul legal aceste propuneri se ajunge la un blocaj instituţional constând în împiedicarea Parlamentului de a-şi exercita rolul constituţional pe care îl are în raport cu Guvernul, potrivit art. 85 alin. (3) din Constituţie. Se face referire, deopotrivă, la jurisprudenţa Curţii referitoare la autorităţile constituţionale ce pot apărea ca subiecte ale unui conflict juridic de natură constituţională, arătându-se că în cauză sunt întrunite condiţiile constituţionale şi legale în această privinţă. 17. În opinia autorului cererii, „conduita imputată reprezintă o problemă de constituţionalitate prin ea însăşi“, problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituţională vizând existenţa obligaţiei prim-ministrului de a obţine acordul Parlamentului şi de a propune Preşedintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretelor prin care este constatată vacantarea funcţiilor, noua listă de miniştri, în noua compoziţie politică. Având în vedere existenţa unor raporturi constituţionale între prim-ministrul României şi Parlamentul României, dezlegarea acestei probleme intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 146 lit. e) din Constituţie şi în acord cu jurisprudenţa constituţională. Se invocă, de asemenea, existenţa unui blocaj instituţional, apreciindu-se că „pasivitatea prim-ministrului nu are temei constituţional şi reprezintă, în fapt, un refuz discreţionar de exercitare a unei competenţe constituţionale, adică exact ceea ce Curtea Constituţională a calificat ca fiind un «veto» prohibit de dispoziţiile constituţionale.“ Acest refuz determină un conflict juridic de natură constituţională care duce la dificultăţi la nivelul funcţionării Guvernului şi la un blocaj în ceea ce priveşte procedura parlamentară de aprobare a propunerilor de miniştri în noua componenţă politică. În prezent, Guvernul funcţionează fără a avea aprobarea Parlamentului cu privire la noua compoziţie politică, cu depăşirea termenului legal în care trebuia solicitat şi obţinut acest acord în vederea trimiterii propunerilor către Preşedintele României. 18. Cu privire la existenţa conflictului juridic de natură constituţională se arată că acest conflict „are ca punct de pornire refuzul/omisiunea prim-ministrului de a propune noii membri ai Guvernului, conform prevederilor art. 85 alin. (2) din Constituţie, ceea ce, în contextul actual, al comunicării exprese din partea USR PLUS către partenerii coaliţiei de guvernare, PNL şi UDMR, a refuzului de a propune noi miniştri şi de a face parte din acest Guvern, atrage incidenţa prevederilor art. 85 alin. (3) din Constituţie. Parlamentul României este împiedicat să îşi exercite atribuţia sa de aprobare sau de respingere a noii compoziţii politice a Guvernului din pricina omisiunii culpabile a prim-ministrului de a propune noii miniştri, cu intenţia clară de tergiversare a procedurii în interes propriu, având în vedere alegerile interne care se desfăşoară în cadrul PNL.“ 19. Se arată că, cu referire la contextul analizat, procedura prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie „vizează 3 paşi: propunerea de noi membri ai Guvernului formulată de prim-ministru; aprobarea Parlamentului privind schimbarea compoziţiei politice a Guvernului; numirea noilor membri ai Guvernului de către preşedintele României.“ 20. Se mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul administrativ, „Prim-ministrul propune preşedintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretului prin care este constatată vacanţa funcţiei, o persoană, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 17, pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului.“ Decretul privind revocarea din funcţie a ministrului justiţiei a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 2 septembrie 2021, iar decretele privind constatarea vacanţei posturilor miniştrilor USR PLUS care şi-au înaintat demisiile au fost publicate în data de 8 septembrie 2021. Aşadar, termenul legal în care prim-ministrul ar fi trebuit să formuleze propuneri s-a împlinit în data de 12 septembrie 2021. În termenul de 5 zile prim-ministrul trebuia să obţină aprobarea Parlamentului şi să înainteze Preşedintelui României propunerile de numire în funcţiile de ministru, potrivit noii compoziţii politice. 21. Se susţine că prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie conferă un termen de maximum 45 de zile interimatului miniştrilor, timp în care trebuie desfăşurată procedura de numire a noilor miniştri, având în vedere cei 3 paşi anterior menţionaţi, fiecare cu termene inerente: pasul 1, respectiv propunerea de noi membri ai Guvernului formulată de prim-ministru - presupune publicarea decretului de vacantare a postului în Monitorul Oficial al României, Partea I; pasul 2 presupune sesizarea Parlamentului, organizarea unei şedinţe a birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, organizarea şedinţelor comisiilor reunite pentru audierea persoanelor propuse în funcţia de ministru, organizarea unei şedinţe a plenului reunit, în care să fie votată schimbarea compoziţiei politice a Guvernului şi noile propuneri de miniştri; pasul 3 presupune numirea noilor membri ai Guvernului de către Preşedintele României - procedură care poate avea o durată de câteva zile per se, având în vedere dreptul preşedintelui României de a refuza o dată propunerile de miniştri, ceea ce în anumite situaţii ne-ar putea readuce la pasul 2 - reluarea procedurii parlamentare, reaudierea miniştrilor etc. Preşedintele României trebuie să emită decretul de numire a noilor miniştri, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 22. Toţi aceşti paşi trebuie îndepliniţi în maximum 45 de zile, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţie, durata maximă a interimatului. Aşadar, din coroborarea prevederilor art. 85 alin. (2) şi (3), respectiv art. 107 alin. (4) raportat la alin. (3) din Constituţie, se desprinde concluzia potrivit căreia prim-ministrul trebuie să formuleze propuneri de noi miniştri în cel mai scurt termen posibil pentru a se putea îndeplini toate procedurile mai sus individualizate într-un termen de 45 de zile de la data vacantării posturilor. 23. Având în vedere toate aceste aspecte, se susţine că „apare vădită intenţia prim-ministrului Florin Vasile Cîţu de a împiedica Parlamentul în exercitarea atribuţiei sale constituţionale de aprobare a schimbării compoziţiei politice a Guvernului, de esenţa acestei proceduri fiind şi termenul în care se desfăşoară această procedură. Prim-ministrul nu poate decide unilateral când să permită Parlamentului desfăşurarea unei atribuţii a acestuia, Constituţia fiind cea care stabileşte procedurile şi termenele de desfăşurare a lor (exprese sau implicite). În caz contrar, am putea discuta de o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, prim-ministrul intervenind asupra procedurilor parlamentare. Aşadar, s-ar încălca şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.“ 24. Pentru toate aceste motive, se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie, fiind vorba despre un conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul şi Parlamentul României, procedura prevăzută de art. 85 alin. (2) şi (3) trebuind să fie declanşată de prim-ministru, care figurează expressis verbis în textele constituţionale ca atare, in propria persona. Prim-ministrul este şeful Guvernului, astfel încât conduita sa se răsfrânge asupra Guvernului însuşi. Pentru aceste motive, conflictul juridic de natură constituţională are loc şi între Parlamentul României, pe de-o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte. 25. Invocându-se şi principiul colaborării loiale statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se solicită admiterea sesizării privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, cu consecinţa obligării prim-ministrului de a formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului. 26. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict şi li s-a solicitat să îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. 27. Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 1.361 din 29 septembrie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.811 din 29 septembrie 2021, prin care apreciază că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de preşedintele Senatului trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât „nu ne aflăm în prezenţa unui conflict juridic de natură constituţională, aşa cum a fost înţeles şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii“. 28. Se arată, mai întâi, cu privire la părţile aflate în conflict, că din analiza cererii formulate de preşedintele Senatului rezultă că pretinsul conflict s-a născut din faptul că prim-ministrul nu a formulat o propunere de remaniere cu schimbarea compoziţiei politice în temeiul art. 85 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care, la momentul formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic, termenul constituţional pentru exercitarea mandatului de către miniştrii interimari de 45 de zile era în curs şi nu a expirat. Întrucât autorul cererii justifică existenţa acestui conflict cu referire la atribuţia constituţională proprie a prim-ministrului, prevăzută la art. 85 alin. (3) din Constituţie, respectiv aceea de a formula propunere de remaniere cu schimbarea compoziţiei politice a Guvernului, nu este întemeiată opinia autorului cererii de soluţionare a conflictului potrivit căreia Guvernul României şi prim-ministrul împreună sunt părţi în conflictul juridic de natură constituţională. Se consideră „o pură speculaţie argumentul autorului sesizării, conform căruia, întrucât conduita prim-ministrului se răsfrânge asupra Guvernului însuşi, şi Guvernul devine parte în conflict. O parte într-un conflict juridic de natură constituţională nu poate fi decât o autoritate care îşi exercită o atribuţie proprie, ceea ce nu poate fi cazul pentru Guvern în speţa dedusă judecăţii Curţii.“ Prin urmare, se susţine că, „prin raportare la obiectul conflictului juridic de natură constituţională, preşedintele Senatului a identificat în mod eronat Guvernul României şi prim-ministrul, împreună, ca fiind părţi în conflict, şi, în consecinţă, cererea formulată de preşedintele Senatului ar trebui respinsă ca inadmisibilă, întrucât autorul sesizării nu a identificat corect şi nu a argumentat, prin raportare la obiectul cererii, de ce Guvernul şi prim-ministrul sunt deopotrivă şi împreună părţi aflate în conflictul juridic de natură constituţională cu Parlamentul.“ 29. În ceea ce priveşte pretinsa existenţă a unui conflict juridic de natură constituţională, se arată că „nu există niciun blocaj instituţional şi nicio situaţie juridică litigioasă de rang constituţional, născută din interpretarea eronată, realizată de preşedintele Senatului asupra prevederilor constituţionale incidente, respectiv art. 85 alin. (3) raportat la art. 85 alin. (1) şi (2), art. 103, art. 106, art. 107, art. 109 şi art. 110 din Constituţie, respectiv la art. 42-47 din Codul administrativ“. 30. Astfel, din situaţia de fapt prezentată nu rezultă nicio împrejurare şi niciun act ori declaraţie politică sau act juridic în care prim-ministrul să-şi fi exprimat intenţia de a nu îşi exercita atribuţia de a propune Parlamentului o remaniere cu schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului. Prin urmare, nu există niciun refuz din partea prim-ministrului în sensul arătat de autorul cererii de soluţionare a conflictului. Nu poate fi primit nici argumentul invocat de preşedintele Senatului că, în cazul de faţă, prim-ministrul României ar fi omis să îşi îndeplinească o atribuţie constituţională, aceea de a propune Parlamentului o remaniere cu schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului, întrucât nu a expirat termenul prevăzut de Constituţie pentru exercitarea atribuţiei respective. O eventuală „omisiune“ în îndeplinirea unei atribuţii care se poate exercita într-un termen ar putea fi constatată doar atunci când termenul respectiv a fost depăşit. Or, termenul constituţional în care primministrul ar putea să îşi exercite atribuţia constituţională de la art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală nu era împlinit la data formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, fiind încă neîmplinit şi la momentul formulării acestui punct de vedere. 31. Referitor la analiza preşedintelui Senatului privind termenul constituţional în care prim-ministrul poate propune o remaniere cu schimbarea compoziţiei politice sau a structurii Guvernului, se consideră că termenul constituţional este 45 de zile şi curge de la data la care a început exercitarea mandatului de ministru interimar, iar temeiul îl reprezintă prevederile art. 85 alin. (3), coroborate cu cele art. 106 şi art. 107 alin. (4) din Constituţie. Se consideră că prim-ministrul şi-a îndeplinit atribuţiile constituţionale în mod corect atât din punct de vedere politic, cât şi constituţional şi nu i se poate reproşa o conduită neloială sau neconformă cu Legea fundamentală. Prim-ministrul a luat act de demisia miniştrilor USR PLUS şi a propus Preşedintelui României constatarea vacanţei funcţiilor şi numirea de îndată a unor miniştri interimari în temeiul art. 106 şi al art. 107 alin. (4) din Constituţie. Întreaga sa conduită arată că şi-a îndeplinit în mod corect şi cu celeritate atribuţiile tocmai cu scopul de preveni un blocaj în activitatea Guvernului ca urmare a demisiei în bloc a miniştrilor USR PLUS. Nu se poate reproşa prim-ministrului că folosirea instituţiei interimatului generează un conflict juridic de natură constituţională sau blocaje între autorităţi. 32. Se mai arată că termenul de 45 de zile de interimat este lăsat la dispoziţie de legiuitorul constituant tocmai pentru a nu se ajunge la un blocaj instituţional şi are în vedere asigurarea cu prioritate a stabilităţii şi continuităţii Guvernului. În considerarea principiului cooperării loiale între autorităţile statului, legiuitorul constituant a stabilit acest termen de maximum 45 de zile pentru interimat cu scopul de a oferi timp autorităţilor publice cu atribuţii în numirea membrilor Guvernului să negocieze cu privire la propunerile care vor fi formulate, respectiv pentru ca procedurile constituţionale şi legale să se poată derula fără ca raporturile constituţionale dintre autorităţi să fie afectate. În consecinţă, atât timp când premierul se află în termenul constituţional în care poate să propună o remaniere cu schimbarea compoziţiei politice sau a structurii Guvernului, atitudinea sa până la momentul la care formulează propunerea de remaniere Parlamentului nu poate fi considerată omisiune sau refuz. 33. Se apreciază, totodată, că nu există o situaţie juridică litigioasă de rang constituţional. Aceasta întrucât nu ne aflăm în ipoteza unui refuz din partea prim-ministrului de a-şi exercita atribuţia prevăzută la art. 85 alin. (3) din Constituţie. Ca atare, nefiind în ipoteza unui refuz expres şi neechivoc prin care anunţă că nu îşi va exercita atribuţia, nu putem constata existenţa unei situaţii litigioase de natură juridică. Cel mult, putem considera că există o situaţie litigioasă de natură politică între prim-ministru şi reprezentanţii unei formaţiuni politice, care au decis să iasă de la guvernare prin demisie. Totodată, nu ne aflăm nici în ipoteza unei omisiuni din partea prim-ministrului de a-şi exercita atribuţia prevăzută la art. 85 alin. (3) din Constituţie, pentru că această atribuţie, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se poate exercita într-un termen constituţional în care conducerea ministerelor părăsite prin demisie de reprezentanţii unei formaţiuni politice este asigurată de miniştrii interimari pentru o perioadă de maximum 45 de zile. Ca atare, nefiind în ipoteza unei omisiuni de a exercita o atribuţie în termenul constituţional, nu poate exista nicio situaţie juridică litigioasă de rang constituţional. Atât timp cât termenul constituţional prevăzut de Constituţie pentru asigurarea interimatului nu a expirat, ne aflăm cel mult într-o situaţie conflictuală de natură politică, iar nicidecum într-o situaţie conflictuală de natură juridică. 34. Se apreciază că preşedintele Senatului solicită, în realitate, Curţii Constituţionale să intervină şi să soluţioneze un conflict politic, o criză eminamente politică în contextul dat, ivit pe fondul neînţelegerilor dintre miniştrii USR PLUS şi primministrul Florin Vasile Cîţu, nicidecum un conflict juridic cu privire la întinderea atribuţiilor/competenţelor prim-ministrului. Astfel fiind, se solicită Curţii să respingă ca inadmisibilă cererea formulată de preşedintele Senatului, pentru că elementele de fapt şi de drept nu constituie conţinutul unui conflict juridic de natură constituţională prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 35. În continuare, se invocă o confuzie a autorului sesizării cu privire la cele două ipoteze distincte reglementate la alin. (2) şi (3) ale art. 85 din Constituţie, prin raportare la art. 103, 106, 107, 109 şi 110 din Constituţie, respectiv la art. 42-47 din Codul administrativ. Astfel, pe de o parte, în cererea de soluţionare a conflictului se precizează că „obligaţia prim-ministrului de a formula propuneri de noi miniştri în cel mai scurt termen posibil are şi valenţe constituţionale clare“, iar, pe de altă parte, se invocă prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, recunoscând că aceste norme „conferă un termen de maximum 45 de zile interimatului miniştrilor, timp în care este evident că trebuie desfăşurată procedura de numire a noilor miniştri, având în vedere cei trei paşi anterior menţionaţi, fiecare cu termene inerente“. 36. Or, conform unei jurisprudenţe constante a Curţii Constituţionale, numirea Guvernului, ca instituţie de drept constituţional, este reglementată de art. 85 din Legea fundamentală, sens în care se detaliază această procedură cu referire la jurisprudenţa Curţii în materie. Se arată că, în situaţia de faţă, contrar celor susţinute în sesizare, la pasul trei al procedurii de remaniere cu schimbarea compoziţiei politice a Guvernului, Preşedintele României nu ar putea să refuze propunerile de miniştri cu consecinţa reluării procedurii parlamentare, pentru că Preşedintele are obligaţia numirii acelor miniştri care au fost propuşi de prim-ministru Parlamentului, conform art. 85 alin. (3) din Constituţie, cu condiţia ca aceştia să fi primit, prin hotărâre a Parlamentului, votul de încredere al majorităţii absolute a parlamentarilor. 37. Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea votului de încredere, sens în care se distinge cu privire la ipotezele remanierii şi se dezvoltă cadrul constituţional privind schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. Se arată că, în speţa dedusă judecăţii de preşedintele Senatului, în data de 7 septembrie 2021 a avut loc demisia tuturor membrilor Guvernului care reprezentau formaţiunea USR PLUS, iar în 8 septembrie 2021 s-au vacantat respectivele funcţii şi au fost numiţi miniştri interimari. Rezultă că remanierea cu modificarea compoziţiei politice nu s-a realizat încă, dar se va putea finaliza la momentul la care, în urma unei propuneri formulate de prim-ministru în temeiul art. 85 alin. (3), aprobată de Parlament, Preşedintele României va numi în funcţie noi miniştri. Până la acel moment, în absenţa unor evenimente prevăzute la art. 110 alin. (2) din Constituţie, din punct de vedere constituţional, subzistă ipoteza art. 107 alin. (4) din Constituţie: Guvernul care a primit votul de încredere din partea Parlamentului prin Hotărârea nr. 31 din 23 decembrie 2020 este în continuare în funcţie, dar anumiţi membri ai acestuia au demisionat şi, în funcţiile declarate vacante, au fost numiţi miniştri interimari pentru o durată de maximum 45 de zile. 38. Se consideră, totodată, că în speţă nu ne aflăm nici în ipoteza juridică prevăzută la art. 85 alin. (3) din Constituţie, cât timp prim-ministrul României nu a formulat încă propunerea de remaniere pentru schimbarea compoziţiei politice sau/şi a structurii Guvernului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 504 din 18 septembrie 2019), întrucât art. 85 alin. (3) este incident exclusiv în situaţia în care prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului. Or, nu există în mod efectiv o propunere de remaniere adresată Parlamentului din partea prim-ministrului prin care se schimbă compoziţia politică şi/sau structura Guvernului. Această propunere, odată formulată, „activează“ obligaţia Parlamentului de a se pronunţa cu privire la acordarea încrederii pentru noii miniştri propuşi de prim-ministru. Odată obţinută aprobarea din partea Parlamentului, „se activează“ apoi obligaţia Preşedintelui României de a emite decretele de numire în funcţie a noilor miniştri. Astfel, prin raportare la situaţia de fapt de la momentul formulării cererii de către preşedintele Senatului şi de la momentul redactării acestui punct de vedere, ne aflăm în ipoteza juridică prevăzută la art. 107 alin. (4) din Constituţie, al cărui scop îl reprezintă necesitatea de a acorda primministrului în funcţie un timp considerat necesar de legiuitorul constituant (45 de zile de la numirea miniştrilor interimari), pentru a găsi cea mai bună soluţie cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale. 39. Se mai arată şi că preşedintele Senatului face trimitere în mod eronat la dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Codul administrativ atunci când invocă faptul că prim-ministrul are obligaţia de a obţine acordul Parlamentului şi de a formula propuneri de miniştri Preşedintelui României în termen de cinci zile de la publicarea decretelor prin care este constatată vacantarea funcţiilor miniştrilor demisionari. Art. 47 din Codul administrativ trebuie interpretat sistematic pentru a înţelege conţinutul său normativ şi pentru a decela scopul real al normei. Or, din analiza sistematică a dispoziţiilor normative cuprinse la art. 47 din Codul administrativ, rezultă faptul că acesta detaliază la nivel legal, deci infraconstituţional, exclusiv ipoteza normativă de la art. 85 alin. (2) din Constituţia României, nu şi ipoteza normativă a art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală. 40. În considerarea tuturor acestor argumente, se apreciază că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de preşedintele Senatului trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât „nu ne aflăm în prezenţa unui conflict juridic de natură constituţională, aşa cum a fost înţeles şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii“. 41. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/6.324/2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.824 din 30 septembrie 2021, punctul său de vedere potrivit căruia cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de Preşedintele Senatului trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu ne aflăm în prezenţa unui real conflict juridic de natură constituţională, aşa cum a fost înţeles şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. 42. După prezentarea situaţiei de fapt şi a temeiului constituţional şi legal, se susţine, cu argumente similare celor exprimate în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, faptul că nu rezultă cu claritate de ce deopotrivă şi împreună Guvernul României şi prim-ministrul sunt părţi în conflictul juridic de natură constituţională, în condiţiile în care respectivul conflict s-a născut, conform autorului sesizării, din faptul că prim-ministrul nu a formulat o propunere de remaniere cu schimbarea compoziţiei politice în temeiul art. 85 alin. (3) din Constituţie, în situaţia în care, la momentul formulării cererii, termenul constituţional pentru exercitarea mandatului de către miniştrii interimari era în curs şi nu a expirat. 43. Tot astfel, cu argumente similare celor prezentate de Biroul permanent al Senatului se susţine că nu există niciun blocaj instituţional şi nicio situaţie juridică litigioasă de rang constituţional. Astfel, în esenţă, se invocă existenţa unei confuzii între noţiunea de „refuz“ şi noţiunea de „omisiune“; refuzul ar presupune o exprimare neechivocă din partea prim-ministrului a intenţiei de a nu îşi exercita atribuţia de a propune Parlamentului o remaniere cu schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar multiple declaraţii publice ale prim-ministrului, în care a precizat că va respecta termenul constituţional pentru desemnarea unor noi miniştri, pot sta mărturie în acest sens. În schimb, omisiunea de a realiza o atribuţie constituţională ar presupune o atitudine neloială din partea prim-ministrului, atât timp cât ar încălca prin această atitudine prevederile constituţionale. În cazul de faţă însă, primministrul României nu poate fi acuzat de omisiunea de a-şi îndeplini o atribuţie constituţională cât timp nu a expirat termenul pe care Constituţia însăşi i l-a lăsat la dispoziţie pentru a-şi exercita atribuţia respectivă. Cel mult, s-ar putea considera „omisiune“ neîndeplinirea unei atribuţii care se poate exercita într-un termen, doar atunci când termenul respectiv a fost depăşit. La momentul formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională şi la momentul formulării acestui punct de vedere, termenul constituţional în care prim-ministrul ar putea să îşi exercite atribuţia constituţională de la art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală nu s-a împlinit. 44. În mod contrar susţinerilor autorului sesizării, se consideră că prim-ministrul şi-a îndeplinit atribuţiile constituţionale. Prim-ministrul României şi-a exercitat atribuţiile constituţionale de a ţine cont de existenţa unui caz de încetare a mandatului unor membri ai Guvernului (demisia acestora), respectiv de a propune Preşedintelui României numirea unor miniştri interimari pentru funcţiile vacantate prin demisie, tocmai cu scopul de preveni un blocaj în activitatea Guvernului ca urmare a demisiei în bloc a miniştrilor USR PLUS. Dispoziţiile constituţionale care stabilesc instituţia interimatului pentru funcţia de prim-ministru şi pentru funcţiile de ministru au în vedere asigurarea cu prioritate a stabilităţii şi continuităţii Guvernului, nicidecum nu se pot constitui în argumente pentru a justifica un blocaj faţă de activitatea acestuia sau faţă de activitatea altor autorităţi publice. În consecinţă, atât timp cât premierul se află în termenul constituţional în care poate să propună o remaniere cu schimbarea compoziţiei politice sau a structurii Guvernului, atitudinea sa până la momentul la care formulează propunerea de remaniere Parlamentului nu poate fi considerată omisiune, pasivitate sau refuz. Termenul de 45 de zile de interimat este lăsat la dispoziţie de legiuitorul constituant tocmai pentru a nu se ajunge la un blocaj instituţional. 45. Se apreciază, totodată, că în cauză nu subzistă o situaţie juridică litigioasă de rang constituţional. Atât timp cât termenul constituţional prevăzut de Constituţie pentru asigurarea interimatului pentru cele şapte poziţii guvernamentale nu a expirat, ne aflăm cel mult într-o situaţie conflictuală de natură politică, iar nicidecum într-o situaţie conflictuală de natură juridică. În opinia Guvernului, „autorul cererii invocă argumente politice, iar nu juridice, care nu sunt fondate pe dovezi solide, ci doar pe speculaţii esenţialmente politice“. 46. Se dezvoltă, în continuare, cu aceleaşi argumente expuse în punctul de vedere al Senatului, susţinerea existenţei unei confuzii a autorului sesizării cu privire la cele două ipoteze distincte reglementate la alin. (2) şi (3) ale art. 85 din Constituţie, prin raportare la art. 103, 106, 107, 109 şi 110 din Constituţie, respectiv la art. 42-47 din Codul administrativ. Se arată, în esenţă, că, prin raportare la situaţia de fapt de la momentul formulării cererii de către preşedintele Senatului şi de la momentul redactării acestui punct de vedere, subzistă ipoteza juridică a art. 107 alin. (4) din Constituţie, al cărui scop îl reprezintă necesitatea de a acorda prim-ministrului în funcţie un timp considerat necesar de legiuitorul constituant (45 de zile de la numirea miniştrilor interimari) pentru a găsi cea mai bună soluţie cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale. În mod eronat se face trimitere de către autorul sesizării la aplicabilitatea în cauză a art. 47 alin. (2) din Codul administrativ. Art. 47 din Codul administrativ detaliază la nivel legal, deci infraconstituţional, exclusiv ipoteza normativă a art. 85 alin. (2) din Constituţia României, nu şi ipoteza normativă a art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală. 47. Pentru toate aceste argumente, se apreciază că sesizarea este inadmisibilă, întrucât în cauză nu subzistă un real conflict juridic de natură constituţională, aşa cum a fost înţeles şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de preşedintele Senatului, punctele de vedere şi actele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor în cadrul dezbaterilor, concluziile scrise depuse, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: (1) Admisibilitatea cererii formulate de către preşedintele Senatului a) Titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu cereri de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională 48. Potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea poate fi învestită „la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii“. În cauză, sesizarea a fost formulată de preşedintele Senatului, subiect de drept aflat în ipoteza textului citat, astfel încât, din această perspectivă, sunt îndeplinite condiţiile privind legalitatea sesizării. b) Autorităţile publice ce pot fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională 49. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 55], autorităţile publice care ar putea fi implicate întrun conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti [Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58], respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii [Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008]. De asemenea, pot fi părţi în conflictul juridic de natură constituţională prim-ministrul sau ministrul justiţiei atunci când îşi exercită o atribuţie proprie, Ministerul Justiţiei sau chiar prefectul [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, precitată, paragrafele 57 şi 62]. 50. În cauză se invocă un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de altă parte. Întrucât aceste autorităţi publice sunt consacrate expres în titlul III din Constituţie, este îndeplinită condiţia de legalitate a sesizării analizată, cu privire la părţile în conflict. c) Obiectul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională 51. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 120, sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 126, Decizia nr. 775 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.094 din 17 noiembrie 2020, paragraful 51). 52. În cauză se invocă un conflict juridic de natură constituţională determinat de „omisiunea prim-ministrului României de a solicita aprobarea Parlamentului cu privire la noua listă de miniştri şi de a propune Preşedintelui României în termenul legal aceste propuneri“, prin care „se ajunge la un blocaj instituţional constând în împiedicarea Parlamentului de a-şi exercita rolul constituţional pe care îl are în raport cu Guvernul, potrivit art. 85 alin. (3) din Constituţie“. 53. Câtă vreme se invocă un eventual blocaj determinat de o pretinsă neexercitare a unei obligaţii constituţionale a primministrului, situaţia litigioasă ce ar putea exista s-ar încadra în ipoteza obiectului unui conflict juridic de natură constituţională. Ca urmare, nefiind în situaţia unor vădite aspecte de inadmisibilitate a cererii, Curtea Constituţională reţine legala sa sesizare şi sub aspectul obiectului conflictului invocat, urmând să procedeze la analiza fondului cauzei supuse judecăţii, în sensul de a stabili dacă subzistă conduita contrară Constituţiei pretinsă de autorul sesizării. (2) Analiza cererii formulate de către preşedintele Senatului 2.1. Situaţia de fapt la data sesizării Curţii Constituţionale 54. Prin Hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1284 din 23 decembrie 2020, a fost acordată încrederea Guvernului pentru realizarea programului de guvernare asumat de către acesta. Compoziţia politică a Guvernului includea reprezentanţi a trei formaţiuni politice, respectiv PNL, USR PLUS şi UDMR, conform Acordului de guvernare 2020-2024, încheiat în 21 decembrie 2020 între reprezentanţii partidelor PNL, USR PLUS şi UDMR. 55. Prin Decretul nr. 949 din 2 septembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 septembrie 2021, ministrul justiţiei, membru al USR PLUS, a fost revocat din funcţie la propunerea prim-ministrului României. Prin Decretul nr. 950 din 2 septembrie 2021, publicat în acelaşi monitor oficial, a fost desemnat un alt membru al Guvernului ca ministru interimar. 56. Ulterior, la data de 7 septembrie 2021, viceprim-ministrul şi ceilalţi cinci miniştri membri ai USR PLUS şi-au prezentat demisiile din Guvern. Prin Decretul nr. 959, Decretul nr. 960, Decretul nr. 962, Decretul nr. 964, Decretul nr. 966, Decretul nr. 968 din 8 septembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 8 septembrie 2021, Preşedintele României a luat act de demisii şi a constatat vacanţa funcţiilor ca urmare a demisiilor viceprim-ministrului şi celorlalţi cinci miniştri membri ai USR PLUS. De asemenea, prin Decretul nr. 961, Decretul nr. 963, Decretul nr. 965, Decretul nr. 967, Decretul nr. 969 din 8 septembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 8 septembrie 2021, Preşedintele a desemnat membri ai Guvernului ca miniştri interimari. 57. În data de 15 septembrie 2021, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională cu prezentul conflict juridic de natură constituţională, invocând, în esenţă, faptul că primministrul a încălcat dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, prin refuzul de a propune Preşedintelui României noua listă de miniştri, în noua compoziţie politică, în termen de 5 zile de la publicarea decretelor prin care a fost constatată vacanţa funcţiilor de viceprim-ministru şi, respectiv, miniştri desemnaţi de USR PLUS, după obţinerea în prealabil a aprobării Parlamentului în temeiul art. 85 alin (3) din Constituţie. Se susţine că „prin omisiunea prim-ministrului României de a propune alte persoane pentru numirea în funcţiile de membru al Guvernului, s-a creat un blocaj instituţional de natură constituţională, prim-ministrul României situându-se în afara cadrului prevăzut de Constituţie. Totodată, prin această conduită, prim-ministrul a încălcat şi prevederile Codului administrativ, aflate în completarea normelor constituţionale.“ 2.2. Textele constituţionale şi legale invocate 58. Prevederile constituţionale şi legale expres citate în motivarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională sunt următoarele: - Constituţia României Articolul 1 - Statul român "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Articolul 61 - Rolul şi structura "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat." Articolul 85 - Numirea Guvernului "(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru." Articolul 102 - Rolul şi structura "(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică." Articolul 106 - Încetarea funcţiei de membru al Guvernului "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege." Articolul 107 - Primul-ministru "(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primulministru.(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile." Articolul 109 - Răspunderea membrilor Guvernului "(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială." – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ Art. 42: Cazuri de încetare a funcţiei de membru al Guvernului "Funcţia de membru al Guvernului încetează în următoarele cazuri: a) revocare; b) demisie; c) pierderea drepturilor electorale ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive; d) starea de incompatibilitate constatată în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a unui raport de evaluare definitiv sau unei hotărâri judecătoreşti definitive; e) deces; f) condamnare penală printr-o hotărâre judecătorească definitivă; g) imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile." Art. 43: Vacanţa funcţiei de membru al Guvernului "(1) În situaţiile prevăzute la art. 42 Preşedintele României, prin decret, la propunerea prim-ministrului, ia act de încetarea funcţiei şi declară funcţia vacantă în termen de 15 zile de la primirea propunerii prim-ministrului.(2) Primul-ministru îi transmite Preşedintelui României propunerea prevăzută la alin. (1) în termen de 5 zile de la data la care intervine un caz de încetare a funcţiei de membru al Guvernului.(3) În ipoteza în care cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevăzute la art. 42 lit. a) şi b) intervin pe durata stărilor prevăzute de art. 92 alin. (2) şi (3) şi art. 93 alin. (1) din Constituţie Preşedintele României, prin decret, la propunerea prim-ministrului, ia act de încetarea funcţiei şi declară funcţia vacantă în termen de 30 de zile de la primirea propunerii prim-ministrului." Art. 44: Revocarea din funcţia de membru al Guvernului "Revocarea din funcţia de membru al Guvernului are loc în caz de remaniere guvernamentală." Art. 45: Demisia din funcţia de membru al Guvernului "Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris prim-ministrului şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii." Art. 46: Interimatul funcţiei de membru al Guvernului "(1) Dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează dacă prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, prim-ministrul iniţiază procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului în calitate de ministru interimar." Art. 47: Numirea în funcţie în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului "(1) Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea prim-ministrului.(2) Prim-ministrul propune Preşedintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretului prin care este constatată vacanţa funcţiei, o persoană, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 17, pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului.(3) Preşedintele României numeşte în funcţie persoana propusă de prim-ministru în termen de 10 zile de la înregistrarea propunerii sau în acelaşi termen, în condiţiile alin. (4) sau (5), motivează, îi comunică prim-ministrului şi face public refuzul numirii în funcţie.(4) Preşedintele României poate refuza, motivat, orice propunere a prim-ministrului pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în situaţia în care persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 17 sau, cu privire la această persoană, au intervenit cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevăzute de art. 42 lit. c), e) şi f).(5) Preşedintele României poate refuza motivat, o singură dată, o propunere a prim-ministrului pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în situaţia în care consideră că persoana propusă nu corespunde funcţiei respective.(6) În situaţia în care Preşedintele României refuză o propunere a prim-ministrului în condiţiile alin. (3), prim-ministrul îi transmite Preşedintelui o nouă propunere în termen de 5 zile de la data la care Preşedintele i-a comunicat refuzul propunerii anterioare.(7) Preşedintele României primeşte o nouă propunere pentru numirea unei persoane în funcţia de membru al Guvernului transmisă de prim-ministru şi are, în această situaţie, obligaţiile prevăzute la alin. (3).(8) În situaţia în care Preşedintele României sau prim-ministrul sesizează Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională apărut cu ocazia numirii unui membru al Guvernului, obligaţiile prevăzute de acest articol sunt îndeplinite după publicarea deciziei Curţii Constituţionale prin care este soluţionat conflictul, cu respectarea caracterului general obligatoriu al deciziei." 2.3. Analiza argumentelor cuprinse în cerere 59. În esenţă, în prezenta cauză, „blocajul“ imputat primministrului este determinat de pretinsa omisiune/refuzul acestuia de „a propune Preşedintelui României noua listă de miniştri, în noua compoziţie politică, în termen de 5 zile de la publicarea decretelor prin care a fost constatată vacanţa funcţiilor de viceprim-ministru şi, respectiv, miniştri desemnaţi de USR PLUS, după obţinerea în prealabil a aprobării Parlamentului în temeiul art. 85 alin. (3) din Constituţie.“ Se precizează expres în cerere că problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituţională vizează existenţa obligaţiei prim-ministrului de a obţine acordul Parlamentului şi de a propune preşedintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretelor prin care este constatată vacantarea funcţiilor, noua listă de miniştri, în noua compoziţie politică. 60. Termenul de 5 zile invocat în sesizare este prevăzut de art. 47 alin. (2) din Codul administrativ, acest text de lege fiind menţionat în mod repetat ca temei al susţinerilor vizând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. 61. Curtea subliniază însă faptul că analiza sa nu este una de legalitate, sistemul de referinţă şi apreciere a conduitei părţilor în conflictele juridice de natură constituţională fiind Constituţia. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, precitată, poate constitui obiect al conflictului juridic de natură constituţională orice situaţie juridică de natură conflictuală a cărei naştere „rezidă în mod direct în textul Constituţiei“, iar nu al actelor normative infraconstituţionale. 62. Cât priveşte dispoziţiile constituţionale incidente, sunt invocate, în principal, cele ale art. 85 - Numirea miniştrilor, în privinţa cărora există o consistentă jurisprudenţă a Curţii Constituţionale de natură să răspundă problemei de drept ridicate în această cauză. Astfel, potrivit instanţei de contencios constituţional, art. 85 din Constituţie „prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)]. În cazul prevăzut la alin. (1) numirea are loc pe baza votului de încredere acordat de Parlament în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea fundamentală, iar, în cazul prevăzut la alin. (3), pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primuluiministru. Actul juridic în baza căruia Preşedintele României face numirile este hotărârea Parlamentului, adoptată în condiţiile art. 85 alin. (1), ale art. 103 alin. (3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor corespunzătoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului. Din textul Constituţiei rezultă că, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei. Spre deosebire de reglementarea consacrată în art. 85 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că «Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primuluiministru, pe unii membri ai Guvernului». Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de ai cere să facă o altă propunere.“ (Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008) 63. Curtea a mai statuat că „alin. (3) al art. 85 din Constituţie impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea de «remaniere» se schimbă «structura» sau «compoziţia politică» a Guvernului. Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea votului de încredere. (...) Compoziţia politică priveşte partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentală este cooptat sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.“ (Decizia nr. 1.559 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 30 noiembrie 2009) 64. De asemenea, potrivit Curţii, „atât alin. (2), cât şi alin. (3) al art. 85 din Constituţie se aplică în cazul remanierii guvernamentale, cu deosebirea că art. 85 alin. (3) este incident exclusiv în situaţia în care prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului. În acest caz, numirea miniştrilor nu mai poate avea loc doar prin decret al Preşedintelui, la propunerea primului-ministru, ci, în prealabil, este necesară aprobarea Parlamentului cu privire la propunerea primului-ministru de remaniere a Guvernului. Aceasta deoarece Guvernul, aflat sub control parlamentar, primeşte o nouă configuraţie politică sau o nouă structură, diferite de cele acordate prin votul de încredere al Parlamentului cu prilejul numirii Guvernului în temeiul art. 85 alin. (1) din Constituţie.“ (Decizia nr. 504 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 3 octombrie 2019) 65. Aplicând mutatis mutandis aceste statuări în prezenta cauză, unde se invocă încălcarea de către prim-ministru a obligaţiilor impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie prin aceea că nu a propus Preşedintelui României noi candidaţi la funcţia de ministru în termen de 5 zile de la vacantarea funcţiilor respective, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Codul administrativ, rezultă în mod evident confuzia cuprinsă în sesizare, remarcată, de altfel, atât de Biroul permanent al Senatului, cât şi de Guvern, în punctele de vedere formulate. 66. Curtea a reţinut deja, cu titlu prealabil, că analiza sa nu poate purta, de principiu, asupra respectării dispoziţiilor cuprinse în legislaţia infraconstituţională, în speţă un termen din Codul administrativ. Cât priveşte pretinsa nerespectare a art. 85 alin. (3) din Constituţie, rezultă clar din jurisprudenţa citată că, atâta vreme cât situaţia de fapt prezentată este aceea a unei remanieri guvernamentale prin schimbarea compoziţiei politice a Guvernului, numirea miniştrilor nu mai poate avea loc doar prin decret al Preşedintelui României, la propunerea primministrului, ci, în prealabil, este necesară aprobarea Parlamentului cu privire la propunerea prim-ministrului de remaniere a Guvernului. Ca urmare, nici nu ar putea fi incidente prevederile art. 47 alin. (2) din Codul administrativ invocate în sesizare şi termenul acolo reglementat, care se referă la numirea miniştrilor de către Preşedintele României. Faţă de situaţia de fapt existentă în cauză, termenul constituţional incident este cuprins în art. 107 alin. (4) din Constituţie, fiind cel de 45 de zile de interimat al funcţiei de ministru. 67. Câtă vreme art. 107 alin. (4) din Constituţie permite interimatul pentru un termen de 45 de zile, nici nu ar putea fi primită interpretarea în sensul că în termenul de 5 zile prevăzut de art. 47 alin. (2) din Codul administrativ ar trebui ca primministrul să obţină o hotărâre a Parlamentului pentru o nouă listă a miniştrilor care să fie apoi prezentată Preşedintelui României. Acceptarea unei asemenea interpretări ar însemna ignorarea raporturilor de ordin constituţional stabilite între primministru, Parlament şi Preşedintele României în procedura numirii Guvernului, respectiv atribuirea în sarcina primministrului a unor competenţe şi atribuţii incompatibile cu rolul acestuia în ansamblul instituţiilor constituţionale. Nicio dispoziţie constituţională nu îi conferă prim-ministrului autoritatea de a obliga Parlamentul să învestească Guvernul sau să îl învestească într-un anumit termen. Dimpotrivă, Guvernul se află, potrivit Constituţiei, sub control politic parlamentar şi Parlamentul este acela care decide dacă acordă sau nu încrederea unui Guvern, într-o compoziţie politică sau alta, dacă îi menţine încrederea acordată sau o retrage în condiţiile prevăzute de Constituţie. Or, Codul administrativ ar trebui să fie conform Constituţiei, iar nu invers. 68. Nu poate fi reţinută nici eventuala teză a neconstituţionalităţii desemnării miniştrilor interimari în funcţiile vacante de ministru, motivată de faptul că prim-ministrul ar fi trebuit să propună Preşedintelui României o nouă listă de miniştri aprobată de Parlament. Şi în această privinţă este lămuritoare jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la instituţia interimatului, Curtea pronunţându-se, de altfel, într-o situaţie de fapt similară celei aici analizate, dar unde criticile vizau acte ale Preşedintelui României, statuând asupra diferenţelor constituţionale dintre instituţia numirii miniştrilor şi cea a desemnării miniştrilor interimari şi asupra competenţelor ce revin, în consecinţă, autorităţilor implicate. Astfel, Curtea a avut de stabilit, în precedent, dacă prin emiterea decretelor întemeiate pe art. 85 alin. (2) din Constituţie, de desemnare a unor miniştri ai Guvernului ca miniştri interimari pentru funcţiile de ministru vacante ca urmare a demisiei şi ieşirii de la guvernare a miniştrilor aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele României a încălcat sau nu competenţa Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală. Prin Decizia nr. 1.559 din 18 noiembrie 2009, precitată, Curtea a statuat că, în respectiva cauză, art. 85 alin. (3) din Constituţie nu a fost incident, deoarece „interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de către o persoană aflată în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestitură, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadă de timp limitată chiar prin textul constituţional - cel mult 45 de zile. Prin desemnarea unui sau a unor miniştri interimari nu are loc o remaniere guvernamentală, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arătat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament la învestitură. Eventualele schimbări în structura sau compoziţia politică a Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi analizate în cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asigurată de miniştrii rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri titulari în funcţiile de ministru“. În continuare, Curtea a reţinut că „şi în această componenţă provizorie, până la numirea noului sau noilor miniştri, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Constituţie, potrivit cărora «Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia [... ]», iar cât timp încrederea acordată Guvernului nu a fost retrasă, nu există temei constituţional pentru ca aceiaşi membri ai Guvernului aflaţi pe lista iniţială aprobată de Parlament la învestitură să fie din nou supuşi aprobării Parlamentului. În plus, dacă apreciază că Guvernul nu îşi poate realiza funcţiile constituţionale sau programul politic în componenţa sa provizorie, Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, poate să retragă Guvernului încrederea acordată, prin promovarea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie.“ În final, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor interimari: „Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală, nu se poate susţine încălcarea de către Preşedintele României a acestei competenţe sau a «procedurii prealabile» impuse de acelaşi text constituţional.“ 69. Faţă de situaţia de fapt şi de drept ce rezultă din analiza realizată, Curtea constată că nu există temei constituţional pentru a reţine obligaţia prim-ministrului de a propune Preşedintelui României o listă de miniştri aprobată de Parlament cu referire la termenul legal invocat în sesizare, adică de 5 zile de la vacantarea funcţiilor de ministru ca urmare a unei remanieri guvernamentale. În lipsa unui temei constituţional care să susţină o astfel de obligaţie, nu poate fi imputată primministrului o conduită neconstituţională astfel motivată. În consecinţă, nu se poate reţine nici teza „răsfrângerii“ acestei conduite asupra Guvernului care ar deveni, astfel, parte în conflict. Desemnarea unor miniştri interimari pe posturile vacante de ministru nu poate avea semnificaţia unui blocaj instituţional. Instituţia interimatului şi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 107 alin. (4) din Constituţie sunt prevăzute tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate de numirea noului sau noilor ministru/miniştri. Numirea unor miniştri interimari dintre membrii Guvernului reprezintă o soluţie ce asigură stabilitate activităţii ministeriale şi guvernamentale şi are caracter tranzitoriu, prim-ministrul având la dispoziţie 45 de zile pentru a identifica cea mai bună soluţie cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale. Din situaţia de fapt prezentată nu rezultă nicio împrejurare şi niciun act ori declaraţie politică sau act juridic în care prim-ministrul să îşi fi exprimat intenţia de a nu îşi exercita atribuţia de a propune Parlamentului o remaniere cu schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului. Prin urmare, nu se poate constata un refuz din partea primministrului în sensul arătat de autorul sesizării. 70. În concluzie, Curtea constată că nici la data formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională şi nici în prezent (când nu s-a împlinit termenul de 45 de zile de interimat al funcţiei de ministru, termen care a început să curgă la data de 8 septembrie 2021) nu există situaţia litigioasă de natură constituţională invocată de autorul sesizării. De altfel, evoluţiile ulterioare sesizării Curţii, în sensul demiterii Guvernului prin moţiune de cenzură, nu fac decât să ilustreze în mod practic tezele prezentate supra referitoare la raporturile dintre Guvern şi Parlament, respectiv controlul politic pe care Parlamentul îl exercită asupra Guvernului, potrivit Constituţiei, iar Guvernul asupra Parlamentului în sensul de obligare a organului reprezentativ suprem la aprobarea unei liste de miniştri. Din această perspectivă, Curtea constată că situaţia litigioasă adusă în faţa sa, sub aparenţa unui conflict juridic de natură constituţională, se relevă a fi, în realitate, un conflict politic ce excedează competenţei de soluţionare a Curţii Constituţionale. 71. Faţă de considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge cererea formulată de preşedintele Senatului şi constată că nu există conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent delegat, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
